ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2718/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta F.P.S. actualmente A.V.A.S. a solicitat, prin acțiunea introductivă, înregistrată la data de 25 martie 1999 pe rolul Tribunalului Sibiu, obligarea pârâtei SC S. SA COPȘA MICĂ la plata sumelor de 1.027.356.736 lei reprezentând dividende ce i se cuvin în calitate de acționar la societatea pârâtă pentru exercițiul financiar al anului 1995 și 1.375.692.002 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

În motivare, reclamanta a susținut că, în calitate de acționar la societatea pârâtă este îndreptățită potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 la plata dividendelor proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat pentru anul 1995, suma cuvenită fiind de 1.028.887.910 lei din care i-au fost achitate numai 1.531.174 lei la data de 25 septembrie 1996. Într-un prim ciclu procesual, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, în sensul obligării societății pârâte la plata sumei de 1.027.356.736 lei dividende datorate pentru anul 1995. Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii a fost respins ca nefondat (sentința civilă nr. 548/1999 pronunțată de Tribunalul Sibiu).

Prin decizia nr. 80/2000, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul reclamantei împotriva sentinței fondului și a obligat pârâta și la plata sumei de 1.375.692.002 lei cu titlu de dobânzi. Recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel, a fost admis prin decizia nr. 4981/2001 a Curții Supreme de Justiție, care a casat în parte decizia și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță, numai cu privire la daunele solicitate pentru a se avea în vedere la acordarea lor nivelul taxei oficiale a scontului stabilită de B.N.R. conform O.G. nr. 9/2000. În rejudecare, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 116/ A din 16 aprilie 2004, a respins apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 548 din 21 iunie 1999 a Tribunalului Sibiu cu motivarea că Hotărârea A.G.A.

nr. 15 din 10 aprilie 1996 prin care s-a aprobat bilanțul contabil, contul de profit și pierderi și repartizarea dividendelor acționarilor societății pârâte pe anul 1995 a fost desființată. Și această decizie dată de instanța de apel în rejudecare a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3293 pronunțată la data de 1 iunie 2005, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Instanța Supremă a hotărât necesitatea administrării de noi probe în sensul obligării pârâtei să depună noul bilanț contabil și calculul dobânzilor la nivelul ratei de scont a B.N.R. pentru a se calcula în mod corespunzător cuantumul dobânzilor datorate pentru întârzierea la plată conform art. 43 C. com.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 20/ A din data de 10 februarie 2006, în rejudecare a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței fondului. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut din verificarea actelor contabile depuse, urmare celor statuate în decizia de casare, că societatea pârâtă nu a înregistrat profit pentru exercițiul financiar pe anul 1995 și ca atare nu are de plătit dividende și dobânzi, iar prin hotărârea A.G.A. a acționarilor societății pârâte din data de 30 martie 2004 s-a decis modificarea bilanțurilor contabile pe anii 1995, 1996 și 1995, constatându-se inexistența profitului și a dividendelor pe acești ani. În contra acestei ultime decizii, reclamanta A.V.A.S.

a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii instanței de apel, în sensul admiterii apelului și obligării societății pârâte la plata sumei de 1.375.692.002 ROL reprezentând daune interese moratorii, datorate pentru neplata dividendelor aferente exercițiului financiar al anului 1995. Recurenta a invocat ca motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicat privind societățile comerciale care reglementează dreptul acționarului de a încasa dividendele ca un drept fundamental, precum și prevederile art. 43 C. com., coroborate cu art. 1088 C. civ., referitoare la daunele interese pentru neexecutarea obligațiilor ce au ca obiect o sumă de bani.

În argumentarea criticilor formulate recurenta a arătat următoarele: - desființarea hotărârii A.G.A. nr. 15 din 10 aprilie 1996 prin care s-au stabilit dividendele, nu este de natură să afecteze drepturile acționarilor societății, nefiindu-le opozabilă anularea acestei hotărâri din cauze ce nu le sunt imputabile. - înregistrările eronate în contabilitate după depunerea situațiilor financiare anuale trebuiau corectate în anul 2004, respectiv în anul în care au fost constatate, neputându-se pretinde acționarilor de bună credință care au încasat dividendele, să le restituie după 7 ani, urmare greșelilor comise în contabilitatea societății. Intimata a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În sprijinul punctului său de vedere intimata a susținut că prin decizia civilă nr. 1200/2003 a Curții de Apel Alba Iulia s-a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. nr. 15/1996 privind profitul și dividendele datorate pe anul financiar 1995, cele ce a impus modificarea bilanțului contabil în sensul inexistenței profitului. Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează. 1. Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cauză art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres și limitativ arătate în textul de lege. 2. Deși recurenta își întemeiază recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând încălcarea sau aplicarea greșită a legii, argumentele și dezvoltările formulate în susținerea criticilor privesc numai aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului de legalitate în actualul context legislativ. 3. Constatarea de către instanța de Apel, că potrivit actelor noi contabile depuse aprobate de A.G.A. a societății pârâte la data de 30 martie 2004, societatea nu a înregistrat profit pentru anul financiar 1995 și prin urmare nu datorează dividende sau dobânzi, este o chestiune de fapt care constituie atributul exclusiv al judecătorului fondului sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

4. Ca urmare, statuând că, societatea pârâtă nu a realizat profit și deci nu datorează dividende sau dobânzi, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre legală, în raport de situația de fapt stabilită, respectând întrutotul dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/1990 republicat care definesc dividendele ca fiind cota parte din profilul realizat de societăți determinat potrivit legii. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta reclamantă A.V.A.S. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 20 din 10 februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2006.