ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3789/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă U.C.E.C.O.M. la data de 19 decembrie 2005 sub nr. 22938, reclamanta SCM U. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții M.F. și B.R., Curtea de Arbitraj să pronunțe o hotărâre prin care să angajeze răspunderea acestora din urmă, să îi oblige să plătească suma de 8.372.437.563 lei, cu titlu de despăgubiri și să instituie un sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale acestora.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâții în calitatea de președinte, respectiv, contabil șef ai societății reclamante, au vândut 11 spații comerciale, proprietatea acesteia, în perioada 1 iulie 2004 – 28 februarie 2005, cu încălcarea normelor legale și statutare, a prevederilor contractelor de administrare și gestionare a patrimoniului încredințat și cu prețuri subevaluate față de valoarea reală de piață, creând astfel un prejudiciu total în sumă de 4.994.095.048 lei. Curtea de Arbitraj de pe lângă U.C.E.C.O.M., prin sentința nr. 171 din data de 1 noiembrie 2006, a admis, în parte, cererea reclamantei SCM U., a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 837.243 ron, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 9.792,43 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a respins capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâților.

Împotriva evocatei sentințe au formulat acțiune în anulare pârâții M.F. și B.R. Curtea de Apel București, prin sentința nr. 220 din data de 19 noiembrie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 364 lit. a) – d) și h) C. proc. civ. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâții M.F. și B.R., întemeiat pe motivele prevăzute de pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Recurenții au criticat sentința recurată pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 364 lit. a), b) și d) C. proc. civ. Recurenții au arătat, în esență, că instanța de arbitraj a suspendat judecata acțiunii în anulare la termenul din data de 20 iunie 2006, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., după care, la termenul din data de 16 august 2006, a repus cauza pe rol, în lipsa citării părților, ceea ce constituie încălcarea principiului contradictorialității, al egalității de tratament și a dispozițiilor art. 358 C. proc. civ. Ulterior, la termenul de judecată din data de 1 noiembrie 2006, instanța de arbitraj a soluționat pricina în favoarea reclamantei, repetându-se nelegala îndeplinire a procedurii de citare a pârâților, astfel că, menționata instanță a nerespectat, din nou, dispozițiile art. 358 C. proc. civ. care prevăd că în întreaga procedură arbitrală trebuie să se asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității.

Recurenții au mai arătat că, instanța de arbitraj a analizat excepția de nulitate a convenției arbitrale, prin prisma renunțării pârâtului M.F. la aceasta, deși, și pârâta B.R. a invocat aceeași excepție la care nu a renunțat iar, pe fond, menționata convenție nu a fost declarată nulă sau inoperantă de către instanța arbitrală. Recurenții au apreciat și nelegalitatea constituirii instanței arbitrale, prin ignorarea dispozițiilor art. 349 prin raportare la art. 358 C. proc. civ., și, pe fondul cauzei, au apreciat acțiunea reclamantei, ca nefondată. Recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinței Curții de Apel București, admiterea acțiunii în anularea sentinței arbitrale nr. 171 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M.

– U.C.E.C.O.M. și respingerea acțiunii arbitrale, ca nefondată. Recursul pârâților este fondat. Din examinarea conținutului sentinței arbitrale, pronunțată la data de 1 iunie 2006, se constată că dezbaterile pe fondul acțiunii arbitrale au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2006. Încheierea de ședință ce consemnează amânarea pronunțării sentinței arbitrale la data de 1 noiembrie 2006, aflată la dosarul arbitral, este datată 18 octombrie 2007, inclusiv pronunțarea acesteia, deci, după aproape un an de la data pronunțării sentinței arbitrale propriu – zise. Depășind acest aspect, în cuprinsul evocatei încheieri s-a reținut absența părților, însă, procedura completă.

Ori, dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din data de 18 octombrie 2006 a pârâtei B.R. a fost restituită astfel cum rezultă din plicul care conține în interiorul său însăși citația nenumerotată, returnată, în lipsa destinatarului de la domiciliu. Așa fiind, pentru termenul de judecată din data de 18 octombrie 2006, în mod eronat, instanța arbitrală a reținut procedura completă, aceasta din urmă neacoperindu-se prin prezența pârâtei B.R., părțile rezultând a fi fost absente la acest termen. Este de observat de asemenea că, în repetate rânduri, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâții, instanța arbitrală neținând cont de această împrejurare. Mai mult, instanța arbitrală, astfel cum rezultă din încheierea de ședință datată 18 octombrie 2006 și pronunțată la data de 18 octombrie 2007, înscris aflat la dosarul arbitral, a numit arbitru pe T.S.

și a înmânat dosarul completului legal constituit, în lipsa părților și cu procedura incompletă. Aceste aspecte au fost ignorate de către Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea acțiunii în anularea sentinței arbitrale, așa încât, sunt aplicabile dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desființată pe calea menționatei acțiuni când partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită. Cum se constată, fără echivoc, îndeplinirea evocatelor cerințe legale, Înalta Curte urmează să primească criticile formulate și dezvoltate de către recurenți prin cererea de recurs, cu specială referire la art. 364 lit. d) C. proc.

civ. prin raportare la art. 358 din același cod și să admită recursul declarat în cauză, să modifice, în tot, sentința Curții de Apel București în sensul admiterii acțiunii în anularea sentinței arbitrale, cu consecința anulării acesteia din urmă și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre a o soluționa în fond. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții M.F. și B.R., împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 220 din 19 noiembrie 2007, pe care o modifică, în tot, în sensul că admite acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 171 din 1 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. – U.C.E.C.O.M. în dosarul arbitral nr. 241/2005, formulată de reclamanții M.F. și B.R., în contradictoriu cu pârâta SCM U. și, în consecință anulează menționata sentință arbitrală și trimite cauza aceleiași instanțe pentru a hotărî în fond. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.