ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3789/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3789/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Arbitraj de pe lângă U.C.E.C.O.M. la data de 19 decembrie 2005 sub nr. 22938,

reclamanta SCM U. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții M.F.

și B.R., Curtea de Arbitraj să pronunțe o hotărâre prin

care să angajeze răspunderea acestora din urmă, să îi

oblige să plătească suma de 8.372.437.563 lei, cu titlu de

despăgubiri și să instituie un sechestru asigurător asupra

bunurilor mobile și imobile ale acestora.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că pârâții în calitatea

de președinte, respectiv, contabil șef ai societății

reclamante, au vândut 11 spații comerciale, proprietatea acesteia, în

perioada 1 iulie 2004 – 28 februarie 2005, cu încălcarea normelor legale

și statutare, a prevederilor contractelor de administrare și

gestionare a patrimoniului încredințat și cu prețuri subevaluate

față de valoarea reală de piață, creând astfel un

prejudiciu total în sumă de 4.994.095.048 lei.

Curtea de Arbitraj de pe

lângă U.C.E.C.O.M., prin sentința nr. 171 din data de 1 noiembrie

2006, a admis, în parte, cererea reclamantei SCM U., a obligat pârâții, în

solidar, la plata sumei de 837.243 ron, cu titlu de despăgubiri și a

sumei de 9.792,43 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a respins

capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor mobile și imobile ale pârâților.

Împotriva evocatei

sentințe au formulat acțiune în anulare pârâții M.F. și B.R.

Curtea de Apel

București, prin sentința nr. 220 din data de 19 noiembrie 2007, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anularea hotărârii

arbitrale.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 364 lit. a) – d) și h) C. proc.

civ.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs

pârâții M.F. și B.R., întemeiat pe motivele prevăzute de pct. 7

și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Recurenții au criticat

sentința recurată pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.

364 lit. a), b) și d) C. proc. civ.

Recurenții au

arătat, în esență, că instanța de arbitraj a suspendat

judecata acțiunii în anulare la termenul din data de 20 iunie 2006, în

temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., după care, la termenul

din data de 16 august 2006, a repus cauza pe rol, în lipsa citării

părților, ceea ce constituie încălcarea principiului

contradictorialității, al egalității de tratament și a

dispozițiilor art. 358 C. proc. civ.

Ulterior, la termenul de

judecată din data de 1 noiembrie 2006, instanța de arbitraj a

soluționat pricina în favoarea reclamantei, repetându-se nelegala

îndeplinire a procedurii de citare a pârâților, astfel că,

menționata instanță a nerespectat, din nou, dispozițiile art.

358 C. proc. civ. care prevăd că în întreaga procedură

arbitrală trebuie să se asigure părților, sub

sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de

tratament, respectarea dreptului de apărare și a principiului

contradictorialității.

Recurenții au mai

arătat că, instanța de arbitraj a analizat excepția de

nulitate a convenției arbitrale, prin prisma renunțării

pârâtului M.F. la aceasta, deși, și pârâta B.R. a invocat

aceeași excepție la care nu a renunțat iar, pe fond,

menționata convenție nu a fost declarată nulă sau

inoperantă de către instanța arbitrală.

Recurenții au apreciat

și nelegalitatea constituirii instanței arbitrale, prin ignorarea

dispozițiilor art. 349 prin raportare la art. 358 C. proc. civ., și,

pe fondul cauzei, au apreciat acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Recurenții au solicitat

admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinței Curții de Apel

București, admiterea acțiunii în anularea sentinței arbitrale nr.

171 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. – U.C.E.C.O.M.

și respingerea acțiunii arbitrale, ca nefondată.

Recursul pârâților este

fondat.

Din examinarea

conținutului sentinței arbitrale, pronunțată la data de 1

iunie 2006, se constată că dezbaterile pe fondul acțiunii

arbitrale au fost consemnate în încheierea de ședință din data

de 18 octombrie 2006.

Încheierea de

ședință ce consemnează amânarea pronunțării

sentinței arbitrale la data de 1 noiembrie 2006, aflată la dosarul

arbitral, este datată 18 octombrie 2007, inclusiv pronunțarea

acesteia, deci, după aproape un an de la data pronunțării sentinței

arbitrale propriu – zise.

Depășind acest

aspect, în cuprinsul evocatei încheieri s-a reținut absența

părților, însă, procedura completă.

Ori, dovada de îndeplinire a

procedurii de citare pentru termenul din data de 18 octombrie 2006 a pârâtei B.R.

a fost restituită astfel cum rezultă din plicul care conține în

interiorul său însăși citația nenumerotată,

returnată, în lipsa destinatarului de la domiciliu.

Așa fiind, pentru

termenul de judecată din data de 18 octombrie 2006, în mod eronat,

instanța arbitrală a reținut procedura completă, aceasta

din urmă neacoperindu-se prin prezența pârâtei B.R.,

părțile rezultând a fi fost absente la acest termen.

Este de observat de asemenea

că, în repetate rânduri, procedura de citare nu a fost legal

îndeplinită cu pârâții, instanța arbitrală neținând

cont de această împrejurare.

Mai mult, instanța

arbitrală, astfel cum rezultă din încheierea de

ședință datată 18 octombrie 2006 și

pronunțată la data de 18 octombrie 2007, înscris aflat la dosarul arbitral,

a numit arbitru pe T.S. și a înmânat dosarul completului legal constituit,

în lipsa părților și cu procedura incompletă.

Aceste aspecte au fost

ignorate de către Curtea de Apel București, învestită cu

soluționarea acțiunii în anularea sentinței arbitrale, așa

încât, sunt aplicabile dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., care

prevăd că hotărârea arbitrală poate fi

desființată pe calea menționatei acțiuni când partea a

lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu

a fost legal îndeplinită.

Cum se constată,

fără echivoc, îndeplinirea evocatelor cerințe legale, Înalta

Curte urmează să primească criticile formulate și

dezvoltate de către recurenți prin cererea de recurs, cu

specială referire la art. 364 lit. d) C. proc. civ. prin raportare la art.

358 din același cod și să admită recursul declarat în

cauză, să modifice, în tot, sentința Curții de Apel

București în sensul admiterii acțiunii în anularea sentinței

arbitrale, cu consecința anulării acesteia din urmă și

trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre a o soluționa în fond.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâții M.F. și B.R., împotriva sentinței Curții de Apel

București nr. 220 din 19 noiembrie 2007, pe care o modifică, în tot,

în sensul că admite acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr.

171 din 1 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe

lângă U.N.C.M. – U.C.E.C.O.M. în dosarul arbitral nr. 241/2005,

formulată de reclamanții M.F. și B.R., în contradictoriu cu

pârâta SCM U. și, în consecință anulează menționata

sentință arbitrală și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru a hotărî în fond.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.