ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 118/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă U. la data de 19 decembrie 2005 sub nr. 22938, reclamanta S.C.M.U. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții M.F. și B.R., Curtea de Arbitraj să pronunțe o hotărâre prin care să angajeze răspunderea acestora din urmă, să îi oblige să plătească suma de 8.372.437.563 lei, cu titlu de despăgubiri și să instituie un sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale acestora.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâții în calitatea de președinte, respectiv, contabil șef ai societății reclamante, au vândut 11 spații comerciale, proprietatea acesteia, în perioada 1 iulie 2004 – 28 februarie 2005, cu încălcarea normelor legale și statutare, a prevederilor contractelor de administrare și gestionare a patrimoniului încredințat și cu prețuri subevaluate față de valoarea reală de piață, creând astfel un prejudiciu total în sumă de 4.994.095.048 lei. Curtea de Arbitraj de pe lângă U., prin sentința nr. 171 din data de 1 noiembrie 2006, a admis, în parte, cererea reclamantei S.C.M.U., a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 837.243 RON, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 9.792,43 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a respins capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâților.

Împotriva evocatei sentințe au formulat acțiune în anulare pârâții M.F. și B.R. Curtea de Apel București, prin sentința nr. 220 din data de 19 noiembrie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 364 lit. a)-d) și h) C. proc. civ. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâții M.F. și B.R., întemeiat pe motivele prevăzute de punctele 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Prin decizia nr. 3789 din 16 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâții M.F. și B.R., a modificat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii în anularea sentinței arbitrale nr. 171 din 1 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M.U.

în dosarul arbitral nr. 241/2005 formulată de reclamanții M.F. și B.R. în contradictoriu cu pârâta C.M.U. și în consecință, a anulat menționata sentință arbitrală și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru a hotărî în fond. Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că pentru termenul de judecată din data de 18 octombrie 2006, în mod eronat, instanța arbitrală a reținut procedura completă, aceasta din urmă neacoperindu-se prin prezența pârâtei B.R., părțile rezultând a fi fost absente la acest termen; în repetate rânduri, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâții, instanța arbitrală neținând cont de această împrejurare; instanța arbitrală, astfel cum rezultă din încheierea de ședință datată 18 octombrie 2006 și pronunțată la data de 18 octombrie 2007, a numit arbitru pe T.S.

și a înmânat dosarul completului legal constituit, în lipsa părților și cu procedura incompletă; aceste aspecte au fost ignorate de către Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea acțiunii în anularea sentinței arbitrale, așa încât, sunt aplicabile dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desființată pe calea menționatei acțiuni când partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită. Pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost înregistrat dosarul nr. 2571/2/2007. Prin sentința comercială nr. 29 din 4 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.M.U.

în contradictoriu cu pârâții M.F. și B.R. A respins cererea petiționarilor pârâți M.F. și B.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele: Prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 19 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 2307/P/2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., față de învinuiții M.F. și B.R., petiționarii pârâți din speță. Prin ordonanța mai sus-menționată, s-a reținut că nu s-a cauzat nici un prejudiciu cooperativei, întrucât prin expertizele făcute s-a stabilit că valoarea spațiilor vândute este valoarea reală a acestora.

În urma contestării licitațiilor, instanțele judecătorești au stabilit că încălcarea Normelor Metodologice aprobată prin Decizia nr. 184/1992, care reglementează activități specifice ale cooperativei meșteșugărești și care sunt obligatorii în acest sistem nu atrage nulitatea absolută, întrucât nu au fost încălcate norme de ordine publică, prin care se ocrotește un interes public (Decizia civilă nr. 742R din 15 septembrie 2006 a Tribunalului Teleorman). În cursul urmăririi penale s-a efectuat expertiza contabilă, cu privire la legalitatea licitațiilor spațiilor comerciale, cât și cu privire la reținerea și nevirarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. În ce privește vânzarea spațiilor comerciale s-a stabilit că aceasta s-a hotărât de către Adunarea generală din 15 martie 2004 și Adunarea generală din 26 noiembrie 2004, prin care s-a hotărât separarea cooperativei de A. Teleorman și U. BUCUREȘTI pentru a deveni cooperativă independentă.

Din concluziile expertizelor, vânzarea spațiilor s-a făcut pentru achitarea obligațiilor către bugetul consolidat, furnizori de materiale, iar încălcarea unor norme metodologice privind vânzarea de active nu a influențat valoarea la care au fost vândute. Prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, s-a reținut că prin vânzarea celor 11 spații comerciale, pârâții nu au cauzat reclamantei un prejudiciu. În conformitate cu dispozițiile art. 25 din Statutul cooperativei, Adunarea generală este forul superior de conducere, iar în speță, aceasta a hotărât vânzarea spațiilor, iar prin hotărârea din data de 26 noiembrie 2004, s-a hotărât separarea cooperativei A. Teleorman și U. București, devenind cooperativă independentă, nemaiavând obligația respectării procedurii vânzării, care s-a făcut în prima etapă cu ofertă către sistemul cooperatist, iar în a doua etapă, celorlalți solicitanți.

Pe cale de consecință, întrucât pârâții nu au cauzat un prejudiciu, în speță nu operează dispozițiile art. 998-999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală, sub aspectul invocat de către reclamantă, respectiv pretinsul prejudiciu reprezentând diferența dintre prețul obținut și prețul care ar fi putut fi obținut dacă licitațiile s-ar fi făcut conform Normelor metodologice în materia cooperatistă.

În ce privește celelalte aspecte invocate de către reclamantă, respectiv că prin raportul de inspecție fiscală nr. 2551 din 04 iulie 2005 s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 236.834 lei (RON), reprezentând erori de înregistrare și că s-a aplicat cooperativei amendă contravențională în sumă de 1.000 lei de către organul fiscal, precum și că prin procesul-verbal Seria D, nr. 0178304 din 26 iunie 2003 întocmit de Garda Financiară Teleorman, cooperativei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 100.000 lei (RON) pentru comercializarea în sistem de alimentație publică a băuturilor alcoolice, cafea și țigări, fără autorizație, Curtea a reținut că suma de 236.834 lei, reprezentând debite în sarcina cooperativei, stabilite prin raportul de inspecție fiscală, reprezintă o creanță datorată bugetului de stat și nu un prejudiciu cauzat de către pârâți, iar în ce privește cele două amenzi, prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală s-a constatat că pârâții nu sunt vinovați pentru aplicarea acestor amenzi, cooperativei.

Întrucât pârâții au deținut funcțiile de conducere până la data de 28 februarie 2005, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperativei, care a intrat în vigoare ulterior datei mai sus-menționată. Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 9 din contractul de administrare și gestiune a patrimoniului pentru a atrage răspunderea materială a pârâților, întrucât patrimoniul nu a fost nelegal diminuat. În ce privește cererea reclamantei de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale părților, formulată prin cererea introductivă, înregistrată la 17 august 2005 pe rolul Curții de Arbitraj, aceasta nu a fost motivată și întemeiată în drept și nici susținută pe parcursul judecării cauzei până la închiderea dezbaterilor, nefiind invocată nici prin notele de ședință depuse la dosarul de fond al Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Curtea a reținut că sub acest aspect, cererea este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 591 și urm. C. proc. civ., care reglementează instituția sechestrului asigurător, reclamanta neavând o creanță constatată în scris și exigibilă împotriva pârâților. Curtea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta C.M.U., și cererea petiționarilor pârâți M.F. și B.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., motivat de faptul că pe de o parte, una dintre chitanțele depuse în valoare de 1000 lei (nr. 87 din 07 mai 2008) vizează un alt contract de asistență juridică decât cel cu numărul 225818 din 19 iunie 2009 (respectiv s-a menționat în chitanță contractul cu nr. 220744 din 07 mai 2008), iar pe de altă parte, celelalte două chitanțe de câte 2500 lei și 2000 lei din 15 iulie 2009 și 11 octombrie 2009, deși indică contractul de asistență juridică cu nr. 225814 din 19iunie 2009, din împuternicirea avocațială nr. 225817 din 19iunie 2009 depusă la dosarul de fond al Curții de Apel București, secția a V- a comercială, cu nr. 257./2/2007 reiese că deși se indică numărul contractului de asistență juridică nr. 225814, această împrejurare avocațială nu a fost depusă pentru asistență juridică și reprezentare în prezenta cauză, ci pentru efectuarea de fotocopii de le filele indicate la pagina 7 a aceluiași dosar anterior menționat, în scris atașat împuternicii avocațiale de la fila 6. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta C.M.U.

Alexandria și pârâții M.F. și B.R.. Reclamanta C.M.U. Alexandria a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților M.F. și B.R. la plata sumei de 837.243 lei cu titlu de despăgubiri civile către reclamantă. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - instanța în mod greșit a apreciat că prin faptele lor M.F. și B.R., în funcțiile pe care le-au avut, acelea de președinte și contabil șef în perioada 1 iulie 2004 - 28 februarie 2005 nu au înlesnit vânzarea celor 11 spații comerciale proprietate a C.M.U.

Alexandria și nu au încălcat norme legale și statutare. - soluția corectă era ca în sarcina pârâților să se rețină culpa în legătură cu prejudicierea cooperativei cu suma de 236.834 lei Ron întrucât această sumă reprezintă obligații fiscale suplimentare stabilite prin raportul de inspecție fiscală din 27 iunie 2005 al D.G.F.P. Teleorman pentru care numai cei 2 poartă întreaga răspundere a neachitării lor la scadență; - suma de 1000 lei Ron reprezentând amenda pentru calcule eronate și înregistrarea de operațiuni fără documente justificative care rezultă din procesul verbal de constatare din 27 iunie 2005 nu poate fi imputată decât fostului contabil șef de la acea dată respectiv B.R.

- suma de 100.000 lei Ron ce reprezintă amenda aplicată cooperativei de Gardă Financiară Teleorman pentru comercializarea în sistem de alimentație publică a băuturilor alcoolice, cafea și țigări fără autorizație, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare din 26 iunie 2003, de asemenea este imputabilă celor 2 întrucât aceștia erau la conducerea cooperativei la acea dată; - Comisia de Revizie a U. a stabilit în mod corect că în perioada 1 iulie 2004 – 28 februarie 2005 din patrimoniul cooperativei au fost vândute 11 spații comerciale în suprafață de 560,18 mp, pentru care s-a încasat suma de 2.145.847.952 lei, că aceste vânzări au fost efectuate cu încălcarea deciziei nr. 184/1992 a U. și că din raportul de evaluare a celor 11 spații a rezultat că valoarea de piață a celor 11 active de la care trebuia începută licitația, era de 7.139.943.000 lei față de suma cu care au fost vândute.

Diferența dintre sumele arătate reprezintă prejudiciul creat cooperativei. - Greșit s-a argumentat soluția pe ordonanța parchetului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi; - În temeiul contractelor de administrare și gestionare a patrimoniului nr. 344 din 13 mai 2003 și nr. 345 din 13 mai 2003, art. 9 din contract cei 2 pârâți aveau obligația să asigure atât integritatea cât și dezvoltarea patrimoniului cooperativei. - Legătura dintre faptele celor 2 părți și prejudiciul cauzat rezultă din actele de la dosarul cauzei, anume rapoartele de inspecție, procesele verbale, notele de constatare. - Temeiul de drept este dat de dispozițiile art. 998-999 C. civ. care se completează cu dispozițiile Legii nr. 1/2005, art. 9 din contractele de administrare și gestionare a patrimoniului încheiat între C.M.U.

și pârâți. Pârâții M.F. și B.R. au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării intimatei C.M.U. la plata sumei de 5500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenții au susținut că în mod greșit s-a respins cererea lor privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât împuternicirea avocațială cu nr. 225817 din 19 iunie 2009 a fost depusă la dosarul cauzei și din cuprinsul ei rezultă fără echivoc că a fost acordată „să asiste și să reprezinte clientul în fața Curții de Apel București, secția a V-a comercială, dosar nr. 2571/2/2007; în baza acestei împuterniciri s-au efectuat și fotocopii ale unor file din dosar ca parte a activității de asigurare a apărării clientului, fiind evident chiar din cuprinsul împuternicirii că nu se referă exclusiv la efectuarea de fotocopii; pentru suma de 1000 lei este într-adevăr vorba de un alt contract de asistență juridică, respectiv 220744/2008 însă acest contract a fost încheiat pentru reprezentarea petiționarilor-pârâți la Înalta Curte de Casație și Justiție în aceeași cauză.

Recurenta-reclamantă C.M.U. Alexandria a depus note de ședință, înscrisuri, întâmpinare, solicitând admiterea recursului reclamantei și respingerea recursului pârâților. Recurenți-pârâți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat. Recursurile sunt nefondate. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursurile declarate de reclamantă și pârâți. Recurenta reclamantă a invocat afectarea hotărârii atacate de existența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., însă criticile concret formulate privesc doar reținerea greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor. Aceste critici se circumscriu aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere. Chiar și referințele la forța probantă ce trebuie acordată unor probe, (rapoartele de inspecție, procesele verbale, notele de constatare), se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate. Reținând că nu s-a dovedit vinovăția pârâților și că aceștia nu au cauzat un prejudiciu, situație de fapt necenzurabilă în recurs, instanța a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 998-999 C. civ., constatând neaplicabilitatea acestor texte de lege.

În mod judicios instanța a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 1/2005, întrucât pârâții au deținut funcții de conducere până la data intrării în vigoare a acestei legi și în baza principiului neretroactivității legii civile, această lege nu are efecte asupra raporturilor juridice născute anterior intrării sale în vigoare. Nici prevederile art. 9 din contractele de administrare și gestiune a patrimoniului nu sunt incidente, întrucât raportat la stare de fapt stabilită patrimoniul nu a fost nelegal diminuat. Recursul declarat de pârâți nu poate fi primit, hotărârea nefiind afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile art. 274 C. proc.

civ., potrivit cărora acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții ce a pierdut procesul. Critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată, raportat la modul în care instanța de apel a apreciat înscrisurile anexate (chitanțele, contracte de asistență judiciară, împuternicirile avocațiale) ține de aprecierea probelor, nefiind susceptibilă de a fi încadrată în vreuna din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Aspectele vizate în dezvoltarea în fapt a motivului de recurs invocat se referă la netemeinicia hotărârii, iar nu la nelegalitatea hotărârii recurate. Or, în condițiile abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu mai există temei legal pentru cenzurarea în recurs a aspectelor menționate situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de reclamanta C.M.U. Alexandria și de pârâții M.F. și B.R., urmează a fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta C.M.U. Alexandria și de pârâții M.F. și B.R. împotriva sentinței comerciale nr. 29 din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 ianuarie 2011.