ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 118/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 118/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Arbitraj de pe lângă U. la data de 19 decembrie 2005 sub nr. 22938,

reclamanta S.C.M.U. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții M.F. și B.R.,

Curtea de Arbitraj să pronunțe o hotărâre prin care să angajeze răspunderea

acestora din urmă, să îi oblige să plătească suma de 8.372.437.563 lei, cu

titlu de despăgubiri și să instituie un sechestru asigurător asupra bunurilor

mobile și imobile ale acestora.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în

esență, că pârâții în calitatea de președinte, respectiv, contabil șef ai

societății reclamante, au vândut 11 spații comerciale, proprietatea acesteia,

în perioada 1 iulie 2004 – 28 februarie 2005, cu încălcarea normelor legale și

statutare, a prevederilor contractelor de administrare și gestionare a

patrimoniului încredințat și cu prețuri subevaluate față de valoarea reală de

piață, creând astfel un prejudiciu total în sumă de 4.994.095.048 lei.

Curtea

de Arbitraj de pe lângă U., prin sentința nr. 171 din data de 1 noiembrie 2006,

a admis, în parte, cererea reclamantei S.C.M.U., a obligat pârâții, în solidar,

la plata sumei de 837.243 RON, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 9.792,43

lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a respins capătul de cerere privind

instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale

pârâților.

Împotriva

evocatei sentințe au formulat acțiune în anulare pârâții M.F. și B.R.

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 220

din data de 19 noiembrie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anularea

hotărârii arbitrale.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a

reținut, în esență, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 364 lit. a)-d)

și h) C. proc. civ.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel București au declarat recurs pârâții M.F. și B.R., întemeiat pe

motivele prevăzute de punctele 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3789 din 16 decembrie 2008 Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâții M.F.

și B.R., a modificat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii în anularea

sentinței arbitrale nr. 171 din 1 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de

Arbitraj de pe lângă U.N.C.M.U. în dosarul arbitral nr. 241/2005 formulată de

reclamanții M.F. și B.R. în contradictoriu cu pârâta C.M.U. și în consecință, a

anulat menționata sentință arbitrală și a trimis cauza aceleiași instanțe

pentru a hotărî în fond.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că

pentru termenul de judecată din data de 18 octombrie 2006, în mod eronat,

instanța arbitrală a reținut procedura completă, aceasta din urmă

neacoperindu-se prin prezența pârâtei B.R., părțile rezultând a fi fost absente

la acest termen; în repetate rânduri, procedura de citare nu a fost legal

îndeplinită cu pârâții, instanța arbitrală neținând cont de această

împrejurare; instanța arbitrală, astfel cum rezultă din încheierea de ședință

datată 18 octombrie 2006 și pronunțată la data de 18 octombrie 2007, a numit

arbitru pe T.S. și a înmânat dosarul completului legal constituit, în lipsa

părților și cu procedura incompletă; aceste aspecte au fost ignorate de către

Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea acțiunii în anularea

sentinței arbitrale, așa încât, sunt aplicabile dispozițiile art. 364 lit. d) C.

proc. civ., care prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desființată pe calea

menționatei acțiuni când partea a lipsit la termenul când au avut loc

dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Pe

rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost înregistrat

dosarul nr. 2571/2/2007. Prin sentința comercială nr. 29 din 4 martie 2010

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta C.M.U. în contradictoriu cu pârâții M.F. și B.R.

A respins cererea petiționarilor pârâți M.F. și B.R. privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

Pentru

a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Prin ordonanța de scoatere de sub urmărire

penală din 19 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Alexandria în dosarul nr. 2307/P/2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen. și art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

față de învinuiții M.F. și B.R., petiționarii pârâți din speță.

Prin ordonanța mai sus-menționată, s-a reținut

că nu s-a cauzat nici un prejudiciu cooperativei, întrucât prin expertizele

făcute s-a stabilit că valoarea spațiilor vândute este valoarea reală a

acestora.

În urma contestării licitațiilor, instanțele

judecătorești au stabilit că încălcarea Normelor Metodologice aprobată prin

Decizia nr. 184/1992, care reglementează activități specifice ale cooperativei

meșteșugărești și care sunt obligatorii în acest sistem nu atrage nulitatea

absolută, întrucât nu au fost încălcate norme de ordine publică, prin care se

ocrotește un interes public (Decizia civilă nr. 742R din 15 septembrie 2006 a

Tribunalului Teleorman).

În cursul urmăririi penale s-a efectuat

expertiza contabilă, cu privire la legalitatea licitațiilor spațiilor

comerciale, cât și cu privire la reținerea și nevirarea impozitelor și

contribuțiilor cu reținere la sursă.

În ce privește vânzarea spațiilor comerciale s-a

stabilit că aceasta s-a hotărât de către Adunarea generală din 15 martie 2004

și Adunarea generală din 26 noiembrie 2004, prin care s-a hotărât separarea

cooperativei de A. Teleorman și U. BUCUREȘTI pentru a deveni cooperativă

independentă.

Din concluziile expertizelor, vânzarea spațiilor

s-a făcut pentru achitarea obligațiilor către bugetul consolidat, furnizori de

materiale, iar încălcarea unor norme metodologice privind vânzarea de active nu

a influențat valoarea la care au fost vândute.

Prin ordonanța de scoatere de sub urmărire

penală, s-a reținut că prin vânzarea celor 11 spații comerciale, pârâții nu au

cauzat reclamantei un prejudiciu.

În conformitate cu dispozițiile art. 25 din

Statutul cooperativei, Adunarea generală este forul superior de conducere, iar

în speță, aceasta a hotărât vânzarea spațiilor, iar prin hotărârea din data de

26 noiembrie 2004, s-a hotărât separarea cooperativei A. Teleorman și U.

București, devenind cooperativă independentă, nemaiavând obligația respectării

procedurii vânzării, care s-a făcut în prima etapă cu ofertă către sistemul

cooperatist, iar în a doua etapă, celorlalți solicitanți.

Pe cale de consecință, întrucât pârâții nu au

cauzat un prejudiciu, în speță nu operează dispozițiile art. 998-999 C. civ.,

privind răspunderea civilă delictuală, sub aspectul invocat de către

reclamantă, respectiv pretinsul prejudiciu reprezentând diferența dintre prețul

obținut și prețul care ar fi putut fi obținut dacă licitațiile s-ar fi făcut

conform Normelor metodologice în materia cooperatistă.

În ce privește celelalte aspecte invocate de

către reclamantă, respectiv că prin raportul de inspecție fiscală nr. 2551 din

04 iulie 2005 s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 236.834

lei (RON), reprezentând erori de înregistrare și că s-a aplicat cooperativei

amendă contravențională în sumă de 1.000 lei de către organul fiscal, precum și

că prin procesul-verbal Seria D, nr. 0178304 din 26 iunie 2003 întocmit de

Garda Financiară Teleorman, cooperativei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 100.000

lei (RON) pentru comercializarea în sistem de alimentație publică a băuturilor

alcoolice, cafea și țigări, fără autorizație, Curtea a reținut că suma de

236.834 lei, reprezentând debite în sarcina cooperativei, stabilite prin

raportul de inspecție fiscală, reprezintă o creanță datorată bugetului de stat

și nu un prejudiciu cauzat de către pârâți, iar în ce privește cele două

amenzi, prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală s-a constatat că

pârâții nu sunt vinovați pentru aplicarea acestor amenzi, cooperativei.

Întrucât pârâții au deținut funcțiile de

conducere până la data de 28 februarie 2005, în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperativei,

care a intrat în vigoare ulterior datei mai sus-menționată.

Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 9 din

contractul de administrare și gestiune a patrimoniului pentru a atrage

răspunderea materială a pârâților, întrucât patrimoniul nu a fost nelegal

diminuat.

În ce privește cererea reclamantei de instituire

a unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale părților, formulată

prin cererea introductivă, înregistrată la 17 august 2005 pe rolul Curții de

Arbitraj, aceasta nu a fost motivată și întemeiată în drept și nici susținută

pe parcursul judecării cauzei până la închiderea dezbaterilor, nefiind invocată

nici prin notele de ședință depuse la dosarul de fond al Curții de Apel București,

secția a V-a comercială. Curtea a reținut că sub acest aspect, cererea este

neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 591 și urm. C.

proc. civ., care reglementează instituția sechestrului asigurător, reclamanta

neavând o creanță constatată în scris și exigibilă împotriva pârâților.

Curtea a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de către reclamanta C.M.U., și cererea petiționarilor pârâți M.F. și B.R.

privind acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ.,

motivat de faptul că pe de o parte, una dintre chitanțele depuse în valoare de

1000 lei (nr. 87 din 07 mai 2008) vizează un alt contract de asistență juridică

decât cel cu numărul 225818 din 19 iunie 2009 (respectiv s-a menționat în

chitanță contractul cu nr. 220744 din 07 mai 2008), iar pe de altă parte,

celelalte două chitanțe de câte 2500 lei și 2000 lei din 15 iulie 2009 și 11

octombrie 2009, deși indică contractul de asistență juridică cu nr. 225814 din 19iunie

2009, din împuternicirea avocațială nr. 225817 din 19iunie 2009 depusă la

dosarul de fond al Curții de Apel București, secția a V- a comercială, cu nr.

257./2/2007 reiese că deși se indică numărul contractului de asistență juridică

nr. 225814, această împrejurare avocațială nu a fost depusă pentru asistență

juridică și reprezentare în prezenta cauză, ci pentru efectuarea de fotocopii

de le filele indicate la pagina 7 a aceluiași dosar anterior menționat, în

scris atașat împuternicii avocațiale de la fila 6.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs

reclamanta C.M.U. Alexandria și pârâții M.F. și B.R..

Reclamanta C.M.U. Alexandria a invocat motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul

admiterii acțiunii și obligării pârâților M.F. și B.R. la plata sumei de

837.243 lei cu titlu de despăgubiri civile către reclamantă.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a

susținut, în esență, următoarele:

- instanța în mod greșit a apreciat că prin

faptele lor M.F. și B.R., în funcțiile pe care le-au avut, acelea de președinte

și contabil șef în perioada 1 iulie 2004 - 28 februarie 2005 nu au înlesnit

vânzarea celor 11 spații comerciale proprietate a C.M.U. Alexandria și nu au

încălcat norme legale și statutare.

- soluția corectă era ca în sarcina pârâților să

se rețină culpa în legătură cu prejudicierea cooperativei cu suma de 236.834

lei Ron întrucât această sumă reprezintă obligații fiscale suplimentare

stabilite prin raportul de inspecție fiscală din 27 iunie 2005 al D.G.F.P. Teleorman

pentru care numai cei 2 poartă întreaga răspundere a neachitării lor la

scadență;

- suma de 1000 lei Ron reprezentând amenda

pentru calcule eronate și înregistrarea de operațiuni fără documente

justificative care rezultă din procesul verbal de constatare din 27 iunie 2005

nu poate fi imputată decât fostului contabil șef de la acea dată respectiv B.R.

- suma de 100.000 lei Ron ce reprezintă amenda

aplicată cooperativei de Gardă Financiară Teleorman pentru comercializarea în

sistem de alimentație publică a băuturilor alcoolice, cafea și țigări fără

autorizație, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare din 26 iunie

2003, de asemenea este imputabilă celor 2 întrucât aceștia erau la conducerea cooperativei

la acea dată;

- Comisia de Revizie a U. a stabilit

în mod corect că în perioada 1 iulie 2004 – 28 februarie 2005 din patrimoniul

cooperativei au fost vândute 11 spații comerciale în suprafață de 560,18 mp,

pentru care s-a încasat suma de 2.145.847.952 lei, că aceste vânzări au fost

efectuate cu încălcarea deciziei nr. 184/1992 a U. și că din raportul de

evaluare a celor 11 spații a rezultat că valoarea de piață a celor 11 active de

la care trebuia începută licitația, era de 7.139.943.000 lei față de suma cu

care au fost vândute. Diferența dintre sumele arătate reprezintă prejudiciul

creat cooperativei.

- Greșit s-a argumentat soluția pe ordonanța

parchetului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi;

- În temeiul contractelor de administrare și

gestionare a patrimoniului nr. 344 din 13 mai 2003 și nr. 345 din 13 mai 2003,

art. 9 din contract cei 2 pârâți aveau obligația să asigure atât integritatea

cât și dezvoltarea patrimoniului cooperativei.

- Legătura dintre faptele celor 2 părți și

prejudiciul cauzat rezultă din actele de la dosarul cauzei, anume rapoartele de

inspecție, procesele verbale, notele de constatare.

- Temeiul de drept este dat de dispozițiile art.

998-999 C. civ. care se completează cu dispozițiile Legii nr. 1/2005, art. 9

din contractele de administrare și gestionare a patrimoniului încheiat între C.M.U.

și pârâți.

Pârâții M.F. și B.R. au invocat prevederile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora au solicitat admiterea

recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării

intimatei C.M.U. la plata sumei de 5500 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenții

au susținut că în mod greșit s-a respins cererea lor privind acordarea

cheltuielilor de judecată, întrucât împuternicirea avocațială cu nr. 225817 din

19 iunie 2009 a fost depusă la dosarul cauzei și din cuprinsul ei rezultă fără

echivoc că a fost acordată „să asiste și să reprezinte clientul în fața Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, dosar nr. 2571/2/2007; în baza

acestei împuterniciri s-au efectuat și fotocopii ale unor file din dosar ca

parte a activității de asigurare a apărării clientului, fiind evident chiar din

cuprinsul împuternicirii că nu se referă exclusiv la efectuarea de fotocopii;

pentru suma de 1000 lei este într-adevăr vorba de un alt contract de asistență

juridică, respectiv 220744/2008 însă acest contract a fost încheiat pentru

reprezentarea petiționarilor-pârâți la Înalta Curte de Casație și Justiție în

aceeași cauză.

Recurenta-reclamantă C.M.U. Alexandria a depus

note de ședință, înscrisuri, întâmpinare, solicitând admiterea recursului

reclamantei și respingerea recursului pârâților.

Recurenți-pârâți au formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Recursurile sunt nefondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursurile declarate de reclamantă și pârâți.

Recurenta reclamantă a invocat afectarea

hotărârii atacate de existența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., însă criticile concret formulate privesc doar reținerea

greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor.

Aceste critici se circumscriu aspectelor de

netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situație în care

hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.

Chiar și referințele la forța probantă ce

trebuie acordată unor probe, (rapoartele de inspecție, procesele verbale,

notele de constatare), se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de

nelegalitate a hotărârii atacate.

Reținând că nu s-a dovedit vinovăția

pârâților și că aceștia nu au cauzat un prejudiciu, situație de fapt

necenzurabilă în recurs, instanța a aplicat și interpretat corect dispozițiile

art. 998-999 C. civ., constatând neaplicabilitatea acestor texte de lege.

În mod judicios instanța a reținut

că, în cauză, nu sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 1/2005, întrucât

pârâții au deținut funcții de conducere până la data intrării în vigoare a

acestei legi și în baza principiului neretroactivității legii civile, această

lege nu are efecte asupra raporturilor juridice născute anterior intrării sale

în vigoare.

Nici prevederile art. 9 din

contractele de administrare și gestiune a patrimoniului nu sunt incidente,

întrucât raportat la stare de fapt stabilită patrimoniul nu a fost nelegal

diminuat.

Recursul declarat de pârâți nu poate

fi primit, hotărârea nefiind afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a aplicat și

interpretat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora

acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții ce

a pierdut procesul.

Critica privind neacordarea

cheltuielilor de judecată, raportat la modul în care instanța de apel a

apreciat înscrisurile anexate (chitanțele, contracte de asistență judiciară,

împuternicirile avocațiale) ține de aprecierea probelor, nefiind susceptibilă

de a fi încadrată în vreuna din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ.

Aspectele vizate în dezvoltarea în

fapt a motivului de recurs invocat se referă la netemeinicia hotărârii, iar nu

la nelegalitatea hotărârii recurate.

Or, în condițiile abrogării art. 304

pct. 11 C. proc. civ. nu mai există temei legal pentru cenzurarea în recurs a

aspectelor menționate situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă

controlului judiciar din acest punct de vedere.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de reclamanta C.M.U.

Alexandria și de pârâții M.F. și B.R., urmează a fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta C.M.U. Alexandria și de pârâții M.F. și B.R. împotriva sentinței

comerciale nr. 29 din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13

ianuarie 2011.