ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2882/2012

Ședința publică de la 30 mai 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC E.C.S.Y. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele SC U.C.T.B. SA și SC B. & B. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei I la plata sumei de 73.055 Euro plus T.V.A (în valoare de 13.880,45 Euro) reprezentând contravaloarea sumelor pretinse ca urmare a depozitării bunurilor proprietatea pârâtei II, sechestrate în favoarea paratei I în imobilul proprietatea reclamantei, obligarea pârâtei I la evacuarea tuturor bunurilor sechestrate în favoarea acesteia de pe proprietatea sa, sub sancțiunea achitării de daune moratorii de 1.000 lei/zi. Prin sentința comercială nr. 132/PI din 17 ianuarie 2011, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea formulată de reclamantă și a obligat-o la plata sumei de 5.413,84 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC U.C.T.B.

SA. Instanța de fond a reținut reaua - credință a reclamantei în formularea acțiunii deoarece nu a permis accesul executorului bancar în incinta imobilului proprietatea sa pentru a ridica bunurile ce făceau obiectul contractului de garanție reală imobiliară, iar în dosarul propriu de executare nu a respectat dispozițiile legale privind vânzarea bunurilor și distribuirea sumelor obținute din vânzare. Procedând astfel a împiedicat-o pe pârâta de rang 1 de a ridica bunurile în cadrul procedurii executării bancare, urmărind valorificarea acestora pe calea propriei executări silite, fără a ține cont că asupra acestora exista instituită o garanție reală imobiliară, împiedicând și pârâta 2 de a achita debitele constatate prin titluri executorii prin vânzarea bunurilor și distribuirea corectă și legală a prețului obținut, reclamanta invocându-și propria culpă.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel. Prin decizia nr. 201/A din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială a admis apelul și a obligat-o pe pârâta SC U.C.T.B. SA la plata sumei de 46.506 Euro în echivalentul în lei de la data executării hotărârii, cu titlul de despăgubiri parțiale și la evacuarea bunurilor mobile din spațiul proprietatea reclamantei, fiind respinse celelalte pretenții, a daunelor moratorii și a cererilor în contradictoriu cu pârâta SC B. & B. S.R.L. Pârâta SC U.C.T.B. SA a fost obligată la plata sumei de 37.551,57 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și apel.

Instanța de apel a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constatând că aceasta și-a fundamentat soluția și motivația pe o stare de fapt greșită și nedovedită, pe singurul raționament al relei - credințe și abuzului de drept procesual al reclamantei care nu a permis pârâtei să ridice bunurile mobile ce făceau obiectul contractului de garanție reală mobiliară pentru a fi valorificate, neexistând la dosar niciun înscris care să confirme această stare de fapt.

A reținut de asemenea că nu poate fi interpretată ca rea - credință încercarea reclamantei de a proceda la punerea în executare silită a propriului titlu executoriu, constând într-o hotărâre judecătorească pentru recuperarea unei creanțe în bani și evacuarea pârâtei 2 din imobil, demersul reclamantei fiind făcut în virtutea conținutului juridic al dreptului de proprietate care cuprinde atât dreptul de a folosi bunul cât și dreptul de a culege fructele, așa încât speța se analizează în condițiile impuse de răspunderea civilă delictuală, dat fiind că fapta de a lipsi o persoană de folosința bunului său se situează în sfera ilicitului fiind socotită o cauză ilicită cauzatoare de prejudiciu. In contextul în care reclamanta este proprietara spațiului în care se aflau bunurile mobile ale SC B. & B. S.R.L., asupra cărora pârâta SC U.C.T.B.

SA avea constituită garanție ca urmare a încheierii contractului de creditare, și în condițiile în care a obținut hotărâre judecătorească, executorie, pentru evacuarea pârâtei SC B. & B. S.R.L. din spațiu, reclamanta a făcut toate demersurile jurisdicționale pentru a-și redobândi folosința bunului. In acest scop a început executarea, acțiunea acesteia neputând constitui abuz de drept, neatrăgând culpa reclamantei, dimpotrivă, pârâta fiind cea în culpă întrucât nu a făcut dovada că a fost împiedicată în recuperarea bunurilor, ceea ce dă dreptul reclamantei să solicite acoperirea prejudiciului constând în prejudiciu efectiv și beneficiul nerealizat, cauzat prin lipsa de folosință a spațiului.

Reținând că acordarea despăgubirilor se justifică de la data când a fost pronunțată sentința nr. 194 din 7 ianuarie 2009 până la data introducerii acțiunii, instanța a apreciat paguba în funcție de prețul chiriilor practicate (2,28 Euro/mp), suma astfel rezultată fiind de 46.506 Euro. Referitor la cererile formulate în legătură cu pârâta S.C B. & B. SRL s-a constatat că aceasta nu mai are capacitate de folosință și nu poate fi parte în judecată, fiind închisă procedura insolvenței. Atât reclamanta cât și pârâta SC U.C.T.B. SA au formulat recurs împotriva deciziei instanței de apel. Reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

A invocat nelegalitatea hotărârii pe care o consideră lipsită de temei legal și data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și vizează stabilirea greșită a momentului nașterii prejudiciului, neacordarea despăgubirilor ce reprezintă beneficiul nerealizat, componentă a prejudiciului cauzat ca efect al inacțiunii pârâtei și neacordarea daunelor moratorii. Recursul reclamantei este nefondat. Susținerea reclamantei cum că data de la care se calculează prejudiciul este data când executorul judecătoresc M.S.R.

a încheiat procesul - verbal execuțional și a constatat că bunurile sunt sechestrate de pârâta 1, respectiv 18 iunie 2008, nu poate fi primită deoarece așa cum corect a apreciat instanța de apel, nu s-a dovedit existența acestui sechestru, astfel că acordarea despăgubirilor se apreciază în raport de faptele culpabile ale pârâtei, respectiv inacțiunea sa odată cu pronunțarea sentinței nr. 194 din 7 ianuarie 2009 de când avea obligația de a face orice demers pentru eliberarea spațiului de bunurile asupra cărora avea constituită garanția și chiar posesia de drept în baza contractului. Instanța de apel a apreciat corect că nefiind dovedit niciun demers în acest sens, s-a stabilit că pentru perioada astfel determinată de 12 luni, rezultă o pagubă de 46.506 Euro, prin aplicarea prețului chiriilor practicate de 2,28 Euro/mp, restul diferențelor de despăgubiri solicitate, plata T.V.A și daune moratorii nefiind justificate.

Pentru aceste considerente Înalta Curte apreciază că hotărârea a fost legal motivată fiind determinată corect situația de fapt și fiind corect apreciată incidența răspunderii civile delictuale în condițiile art. 999 C. civ., în contextul și a unor raporturi contractuale anterioare între părțile în litigiu. Pârâta SC U.C.T.B. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 din același act normativ. Recurenta a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii în sensul că deși a reținut că bunurile mobile asupra cărora se instituie garanția reală mobiliară sunt proprietatea debitorului SC B. & B. S.R.L.

și că potrivit aceluiași contract, în termen de 3 zile de la semnare, debitorul va preda, iar creditorul va primi bunurile asupra cărora s-a constituit dreptul real de garanție, instanța nu a observat că este în discuție un gaj cu deposedare, astfel că pârâta SC U.C.T.B. SA nu ar fi fost nevoită să procedeze la executare întrucât bunurile s-ar fi aflat în posesia băncii. Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Recursul vizează cea de-a doua ipoteză privind contradicția constatată în cuprinsul considerentelor.

Analizând motivul de recurs astfel invocat, în raport de textul de lege precitat, Înalta Curte constată că în cuprinsul considerentelor nu există contradicții care în final să nu justifice dispozitivul, dimpotrivă soluția exprimată în dispozitiv este susținută de stabilirea situației de fapt, probatorii, normele substanțiale incidente.

In analiza culpei reclamantei, instanța a reținut că nu se poate vorbi despre propria culpă a reclamantei, „aceasta și în raport de susținerile neîntemeiate ale pârâtei care afirmă existența unui gaj fără deposedare în condițiile în care în art. 6 din contractul de garanție mobiliară ... încheiat între pârâte se arată că în termen de 3 zile de la semnare debitorul va preda, iar creditorul va primi bunurile .." și, apreciind asupra conținutului art. 6, art. 7 și art. 10 din contractul de garanție reală mobiliară încheiat de pârâte, a constatat că nu s-a încheiat un proces verbal de predare-primire și nici de sechestru al bunurilor, fără a califica contractul de gaj ca fiind unul fără deposedare, astfel că nu se poate reține o contradicție în cuprinsul acestor considerente.

Recurenta a susținut eronat că instanța nu a observat că în situația în care gajul este unul cu deposedare pârâta SC U.C.B.T. SA nu ar fi fost nevoită să mai procedeze la executare, față de împrejurarea că bunurile s-ar fi aflat în posesia băncii, ignorând astfel drepturile și obligațiile creditorului gajist dar și situația de fapt care demonstrează că bunurile nu se aflau în posesia acesteia, neexistând nici un proces - verbal de predare - primire a bunurilor, iar executarea contractului nu se putea face fără intervenția instanței de judecată. De aceea se constată că instanța nu a făcut nicio confuzie în calificarea gajului instituit prin contractul de garanție reala mobiliară, neexistând în considerente nicio contradicție care în final să afecteze soluția.

Recurenta a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că aplicarea greșită a legii la situația de fapt decurge din interpretarea eronată a situației de fapt, făcând referire la aplicarea art. 1000 C. civ. care reglementează răspunderea pentru paza juridică a lucrurilor și art. 977 C. civ. cu privire la interpretarea contractelor. A susținut că instanța de apel a interpretat și calificat greșit contractul de gaj încheiat între SC B. & B. S.R.L. și SC U.C.B.T. SA, ca fiind cu deposedare, reținând că nu s-a făcut dovada deposedării, fiind greșită și concluzia cum că obligația de a face orice demers pentru eliberarea spațiului de bunuri asupra cărora pârâta avea constituită garanția, îi revenea acesteia din urmă.

De reținut este faptul că aplicarea art. 1000 C. civ. nu a făcut obiectul apelului și cum instanța de recurs nu poate analiza o problemă asupra căreia instanța a cărei hotărâre este atacată, nu s-a pronunțat, această critică nu poate fi primită. In cuprinsul hotărârii instanța de apel a făcut referire la convenția părților, determinarea răspunderii civile, accentuând asupra obligației fiecăreia dintre părți de a executa prevederile contractului conform voinței manifestate la încheierea acestuia reținând modul de îndeplinire al obligațiilor, context în care a analizat prevederile art. 6, art. 7, art. 10 din contract, dar, instanța nu a calificat greșit contractul de gaj, nu a denaturat contractul sau clauzele acestuia.

Instanța de apel a procedat corect reținând culpa pârâtei izvorând din nerespectarea obligației de a-și ridica bunurile decurgând din contractul de garanție încheiat între pârâte, bunuri care ocupau spațiul proprietatea reclamantei, privând-o pe aceasta din urmă de folosința spațiului și care determină astfel prejudicierea reclamantei, context în care, legal instanța a obligat-o pe pârâta și SC U.C.T.B. SA. la plata sumei de 46.506 Euro reprezentând despăgubiri și la evacuarea bunurilor care-i afectează folosința proprietății. Nu poate fi primită nici critica referitoare la aplicarea greșită a legii decurgând din interpretarea eronată a situației de fapt, deoarece această critică privește netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia, iar recursul analizează numai criticile de nelegalitate care îndeplinesc condițiile cerute de art. 304 C. proc.

civ. Cu privire la aplicarea art. 977 C. proc. civ., se constat ă că în conformitate cu acest text legal, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al terenurilor. Invocarea art. 977 C. proc. civ. de către recurentă are în vedere interpretarea greșită a acestui text de lege care a determinat schimbarea naturii juridice a actului juridic dedus judecății, motivul urmând a fi încadrat în art. 304 alin. (8) C. proc. civ.

Din această perspectivă se constată că instanța nu a schimbat natura juridică a contractului de garanție reală mobiliară din data de 24 octombrie 2005 încheiat între pârâte, nefiind calificat ca reprezentând un alt gen de contract, nefiind alterată substanța și natura acestuia, dimpotrivă contractul a fost analizat având în vedere caracterele juridice, constituirea și efectele contractului de gaj și, reținând motivarea de mai sus privind calificarea gajului constituit prin contractul de garanție reală mobiliară, Înalta Curte apreciază că această critică nu poate fi primită, neîndeplinind condițiile cerute de dispozițiile art. 304 alin. (8) C. proc. civ. Astfel în mod corect instanța a obligat-o pe pârâta și SC U.C.T.B.

SA la plata sumei de 46.506 Euro reprezentând despăgubiri și la evacuarea bunurilor care-i afectează folosința proprietății. Constatând că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate reclamanta SC E.C.S.Y. SRL TIMIȘOARA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR SCP A.D.P.M. S.P.R.L. TIMIȘOARA și de pârâta SC U.C.T.B. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 201/A din 29 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s ecția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.