ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2882/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2882/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 30 mai 2012

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC

E.C.S.Y. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele SC U.C.T.B. SA și SC B. &

B. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei

I

la plata sumei de

73.055 Euro plus T.V.A (în valoare de 13.880,45 Euro) reprezentând

contravaloarea sumelor pretinse ca urmare a depozitării bunurilor proprietatea

pârâtei

II,

sechestrate în favoarea paratei

I

în imobilul

proprietatea reclamantei, obligarea pârâtei

I

la evacuarea

tuturor bunurilor sechestrate în favoarea acesteia de pe proprietatea sa, sub

sancțiunea achitării de daune moratorii de 1.000 lei/zi.

Prin sentința

comercială nr. 132/PI din 17 ianuarie 2011, Tribunalul Timiș, secția comercială

și de contencios administrativ, a respins cererea formulată de reclamantă și a

obligat-o la plata sumei de 5.413,84 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC

U.C.T.B. SA.

Instanța de fond

a reținut reaua - credință a reclamantei în formularea acțiunii deoarece nu a

permis accesul executorului bancar în incinta imobilului proprietatea sa pentru

a ridica bunurile ce făceau obiectul contractului de garanție reală imobiliară,

iar în dosarul propriu de executare nu a respectat dispozițiile legale privind

vânzarea bunurilor și distribuirea sumelor obținute din vânzare. Procedând

astfel a împiedicat-o pe pârâta de rang 1 de a ridica bunurile în cadrul

procedurii executării bancare, urmărind valorificarea acestora pe calea

propriei executări silite, fără a ține cont că asupra acestora exista

instituită o garanție reală imobiliară, împiedicând și pârâta 2 de a achita

debitele constatate prin titluri executorii prin vânzarea bunurilor și

distribuirea corectă și legală a prețului obținut, reclamanta invocându-și

propria culpă.

Împotriva acestei

sentințe reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr.

201/A din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială a

admis apelul și a obligat-o pe pârâta SC U.C.T.B. SA la plata sumei de 46.506

Euro în echivalentul în lei de la data executării hotărârii, cu titlul de

despăgubiri parțiale și la evacuarea bunurilor mobile din spațiul proprietatea

reclamantei, fiind respinse celelalte pretenții, a daunelor moratorii și a

cererilor în contradictoriu cu pârâta SC B. & B. S.R.L.

Pârâta SC

U.C.T.B. SA a fost obligată la plata sumei

de

37.551,57 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și apel.

Instanța de apel

a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță, constatând că aceasta și-a fundamentat soluția și motivația pe o

stare de fapt greșită și nedovedită, pe singurul raționament al relei - credințe

și abuzului de drept procesual al reclamantei care nu a permis pârâtei să

ridice bunurile mobile ce făceau obiectul contractului de garanție reală

mobiliară pentru a fi valorificate, neexistând la dosar niciun înscris care să

confirme această stare de fapt.

A reținut de

asemenea că nu poate fi interpretată ca rea - credință încercarea reclamantei

de a proceda la punerea în executare silită a propriului titlu executoriu,

constând într-o hotărâre judecătorească pentru recuperarea unei creanțe în bani

și evacuarea pârâtei 2 din imobil, demersul reclamantei fiind făcut în virtutea

conținutului juridic al dreptului de proprietate care cuprinde atât dreptul de

a folosi bunul cât și dreptul de a culege fructele, așa încât speța se

analizează în condițiile impuse de răspunderea civilă delictuală, dat fiind că

fapta de a lipsi o persoană de folosința bunului său se situează în sfera

ilicitului fiind socotită o cauză ilicită cauzatoare de prejudiciu.

In contextul în

care reclamanta este proprietara spațiului în care se aflau bunurile mobile ale

SC B. & B. S.R.L., asupra cărora pârâta SC U.C.T.B. SA avea constituită

garanție ca urmare a încheierii contractului de creditare, și în condițiile în

care a obținut hotărâre judecătorească, executorie, pentru evacuarea pârâtei SC

B. & B. S.R.L. din spațiu, reclamanta a făcut toate demersurile

jurisdicționale pentru a-și redobândi folosința bunului. In acest scop a

început executarea, acțiunea acesteia neputând constitui abuz de drept,

neatrăgând culpa reclamantei, dimpotrivă, pârâta fiind cea în culpă întrucât nu

a făcut dovada că a fost împiedicată în recuperarea bunurilor, ceea ce dă

dreptul reclamantei să solicite acoperirea prejudiciului constând în prejudiciu

efectiv și beneficiul nerealizat, cauzat prin lipsa de folosință a spațiului.

Reținând că

acordarea despăgubirilor se justifică de la data când a fost pronunțată

sentința nr. 194 din 7 ianuarie 2009 până la data introducerii acțiunii,

instanța a apreciat paguba în funcție de prețul chiriilor practicate (2,28

Euro/mp), suma astfel rezultată fiind de 46.506 Euro.

Referitor la

cererile formulate în legătură cu pârâta S.C B. & B. SRL s-a constatat că

aceasta nu mai are capacitate de folosință și nu poate fi parte în judecată,

fiind închisă procedura insolvenței.

Atât reclamanta

cât și pârâta SC U.C.T.B. SA au formulat recurs împotriva deciziei instanței de

apel.

Reclamanta a

solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și

admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

A invocat

nelegalitatea hotărârii pe care o consideră lipsită de temei

legal și data cu încălcarea sau aplicarea greșita

a legii, fiind astfel incidente

dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9

C. proc. civ. și vizează stabilirea greșită a momentului nașterii

prejudiciului, neacordarea despăgubirilor ce reprezintă beneficiul nerealizat,

componentă a prejudiciului cauzat ca efect al inacțiunii pârâtei și neacordarea

daunelor moratorii.

Recursul

reclamantei este nefondat.

Susținerea

reclamantei cum că data de la care se calculează prejudiciul este data când

executorul judecătoresc M.S.R. a încheiat procesul - verbal execuțional și a

constatat că bunurile sunt sechestrate de pârâta 1, respectiv 18 iunie 2008, nu

poate fi primită deoarece așa cum corect a apreciat instanța de apel, nu s-a

dovedit existența acestui sechestru, astfel că acordarea despăgubirilor se

apreciază în raport de faptele culpabile ale pârâtei, respectiv inacțiunea sa

odată cu pronunțarea sentinței nr. 194 din 7 ianuarie 2009 de când avea

obligația de a face orice demers pentru eliberarea spațiului de bunurile asupra

cărora avea constituită garanția și chiar posesia de drept în baza

contractului.

Instanța de apel

a apreciat corect că nefiind dovedit niciun demers în acest sens, s-a stabilit

că pentru perioada astfel determinată de 12 luni, rezultă o pagubă de 46.506

Euro, prin aplicarea prețului chiriilor practicate de 2,28 Euro/mp, restul

diferențelor de despăgubiri solicitate, plata T.V.A și daune moratorii nefiind

justificate.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte apreciază că hotărârea a fost legal motivată fiind

determinată corect situația de fapt și fiind corect apreciată incidența

răspunderii civile delictuale în condițiile art. 999 C. civ., în contextul și a

unor raporturi contractuale anterioare între părțile în litigiu.

Pârâta SC

U.C.T.B. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

atacate în sensul respingerii

acțiunii,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 304

pct. 9

din același act normativ.

Recurenta a

susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii în sensul că deși a

reținut că bunurile mobile asupra cărora se instituie garanția reală mobiliară

sunt proprietatea debitorului SC B. & B. S.R.L. și că potrivit aceluiași

contract, în termen de 3 zile de la semnare, debitorul va preda, iar creditorul

va primi bunurile asupra cărora s-a constituit dreptul real de garanție,

instanța nu a observat că este în discuție un gaj cu deposedare, astfel că

pârâta SC U.C.T.B. SA nu ar fi fost nevoită să procedeze la executare întrucât

bunurile s-ar fi aflat în posesia băncii.

Conform art. 304

pct. 7 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată dacă nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Recursul vizează

cea de-a doua ipoteză privind contradicția constatată în cuprinsul

considerentelor.

Analizând motivul

de recurs astfel invocat, în raport de textul de lege precitat, Înalta Curte

constată că în cuprinsul considerentelor nu există contradicții care în final

să nu justifice dispozitivul, dimpotrivă soluția exprimată în dispozitiv este

susținută de stabilirea situației de fapt, probatorii, normele substanțiale

incidente.

In analiza culpei

reclamantei, instanța a reținut că nu se poate vorbi despre propria culpă a

reclamantei, „aceasta și în raport de susținerile neîntemeiate ale pârâtei care

afirmă existența unui gaj fără deposedare în condițiile în care în art. 6 din

contractul de garanție mobiliară ... încheiat între pârâte se arată că în termen

de 3 zile de la semnare debitorul va preda, iar creditorul va primi bunurile

.." și, apreciind asupra conținutului art. 6, art. 7 și art. 10 din

contractul de garanție reală mobiliară încheiat de pârâte, a constatat că nu

s-a încheiat un proces verbal de predare-primire și nici de sechestru al

bunurilor, fără a califica contractul de gaj ca fiind unul fără deposedare,

astfel că nu se poate reține o contradicție în cuprinsul acestor considerente.

Recurenta a

susținut eronat că instanța nu a observat că în situația în care gajul este

unul cu deposedare pârâta SC U.C.B.T. SA nu ar fi fost nevoită să mai procedeze

la executare, față de împrejurarea că bunurile s-ar fi aflat în posesia băncii,

ignorând astfel drepturile și obligațiile creditorului gajist dar și situația

de fapt care demonstrează că bunurile nu se aflau în posesia acesteia,

neexistând nici un proces - verbal de predare - primire a bunurilor, iar

executarea contractului nu se putea face fără intervenția instanței de

judecată.

De aceea se

constată că instanța nu a făcut nicio confuzie în

calificarea gajului instituit prin contractul de garanție reala

mobiliară,

neexistând în considerente nicio contradicție care în final

să afecteze soluția.

Recurenta a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că

aplicarea greșită

a legii la situația de fapt decurge din interpretarea eronată a situației de

fapt, făcând referire la aplicarea art. 1000 C. civ. care reglementează

răspunderea pentru paza juridică a lucrurilor și art. 977 C. civ. cu privire la

interpretarea contractelor.

A susținut că

instanța de apel a interpretat și calificat greșit contractul de gaj încheiat

între SC B. & B. S.R.L. și SC U.C.B.T. SA, ca fiind cu deposedare, reținând

că nu s-a făcut dovada deposedării, fiind greșită și concluzia cum că obligația

de a face orice demers pentru eliberarea spațiului de bunuri asupra cărora

pârâta avea constituită garanția, îi revenea acesteia din urmă.

De reținut este

faptul că aplicarea art. 1000 C. civ. nu a făcut obiectul apelului și cum

instanța de recurs nu poate analiza o problemă asupra căreia instanța a cărei

hotărâre este atacată, nu s-a pronunțat, această critică nu poate fi primită.

In cuprinsul

hotărârii instanța de apel a făcut referire la convenția părților, determinarea

răspunderii civile, accentuând asupra obligației fiecăreia dintre părți de a

executa prevederile contractului conform voinței manifestate la încheierea

acestuia reținând modul de îndeplinire al obligațiilor, context în care a

analizat prevederile art. 6, art. 7, art. 10 din contract, dar, instanța nu a

calificat greșit contractul de gaj, nu a denaturat contractul sau clauzele

acestuia.

Instanța de apel

a procedat corect reținând culpa pârâtei izvorând din nerespectarea obligației

de a-și ridica bunurile decurgând din contractul de garanție încheiat între

pârâte, bunuri care ocupau spațiul proprietatea reclamantei, privând-o pe

aceasta din urmă de folosința spațiului și care determină astfel prejudicierea

reclamantei, context în

care, legal

instanța a obligat-o pe pârâta și SC U.C.T.B. SA.

la plata sumei de

46.506 Euro reprezentând despăgubiri și la evacuarea bunurilor care-i afectează

folosința proprietății.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la aplicarea greșită a

legii

decurgând

din interpretarea eronată a situației de fapt, deoarece această critică

privește netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia, iar recursul

analizează numai criticile de nelegalitate care îndeplinesc condițiile cerute

de art. 304 C. proc. civ.

Cu privire la

aplicarea art. 977 C. proc. civ., se constat ă că în conformitate cu acest text

legal, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților

contractante, iar nu după sensul literal al terenurilor.

Invocarea art. 977

C. proc. civ. de către recurentă are în vedere interpretarea greșită a acestui

text de lege care a determinat schimbarea naturii juridice a actului juridic

dedus judecății, motivul urmând a fi încadrat în art. 304 alin. (8) C. proc.

civ.

Din această

perspectivă se constată că instanța nu a schimbat natura juridică a

contractului de garanție reală mobiliară din data de 24 octombrie 2005 încheiat

între pârâte, nefiind calificat ca reprezentând un alt gen de contract, nefiind

alterată substanța și natura acestuia, dimpotrivă contractul a fost analizat

având în vedere caracterele juridice, constituirea și efectele contractului de

gaj și, reținând motivarea de mai sus privind calificarea gajului constituit

prin contractul de garanție reală mobiliară, Înalta Curte apreciază că această

critică nu poate fi primită, neîndeplinind condițiile cerute de dispozițiile

art. 304 alin. (8) C. proc. civ.

Astfel în mod

corect instanța a obligat-o pe pârâta și SC U.C.T.B. SA la plata sumei de

46.506 Euro reprezentând despăgubiri și la evacuarea bunurilor care-i afectează

folosința proprietății.

Constatând că

hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte, conform art. 312

C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate reclamanta SC E.C.S.Y. SRL TIMIȘOARA PRIN ADMINISTRATOR

JUDICIAR SCP A.D.P.M. S.P.R.L. TIMIȘOARA și de pârâta SC

U.C.T.B. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr.

201/A din 29 septembrie 2011, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, s

ecția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 mai 2012.