ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2655/2014

Deliberând asupra cererii de recurs de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 1075/PI din 6 aprilie 2012, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.G. față de pârâții Z.M. și S.A.M., a respins cererea aceluiași reclamant de obligare a pârâșilor la plata cheltuielilor de judecată, l-a obligat pe reclamant la plata a 1.500 lei cheltuieli de judecată față de pârâta S.A.M. dar a respins cererea similară formulată de pârâtul Z.M. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că la data de 18 decembrie 2008, sub încheierea de autentificare, a fost încheiat la B.N.P., V.A. un contract de vânzare - cumpărare imobil și contract de împrumut garant prin ipotecă (filele 7 - 8 din dosarul Judecătoriei Timișoara).

Conform acestui contract, reclamantul C.G. a vândut pârâtului Z.M. imobilul situat în Timișoara, pârâta S.A.M., în calitate de creditor ipotecar și beneficiar al interdicției de înstrăinare declarând că este de acord cu vânzarea și cu radierea acestora din cartea funciară. Prin același contract, în sensul de instrumentum, pârâta S.A.M. a dat cu titlu de împrumut fără dobândă pârâtului Z.M. suma de 84.000 euro până la data de 10 martie 2009, consimțindu-se garantarea restituirii acestui împrumut prin constituirea în favoarea împrumutătoarei S.A.M.

pentru suma de 84.000 euro a dreptului de ipotecă asupra imobilului situat în Timișoara str. Școlii nr. 9. Tribunalul constată totodată că reclamantul are o atitudine oscilantă, întrucât, la scurt timp după încheierea contractului, a înregistrat la Judecătoria Timișoara o acțiune în rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare pentru neplata prețului de către Z.M., fără a contesta natura actului încheiat, pentru ca abia după un an și jumătate de la încheierea contractului să promoveze prezenta acțiune în constatarea nulității pentru error in negotion. Date fiind toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare reclamantul nu s-a aflat în eroare cu privire la natura juridică a actului, cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul C.G. solicitând fie casarea ei cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, fie rejudecarea ei de către Curte. După declararea apelului a survenit decesul reclamantului C.G., locul său în proces fiind însușit de moștenitorii săi legali, desemnați prin Certificatul de calitate de moștenitor din 31 octombrie 2012, respectiv: C.N. (soție supraviețuitoare) și C.l. și C.G.C. (în calitate de fii). Prin Decizia civilă nr. 11 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului C.G. prin moștenitorii săi legali și au fost obligați apelanți să plătească intimatei - pârâte S.A.M.

suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea intimatului Z.M. de obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată. S-a reținut, în esență, că în cauză, probele dosarului au demonstrat că atât împrejurările anterioare cât și cele concomitente încheierii contractului de vânzare-cumpărare infirmă ipoteza că reclamantul C.G. s-ar fi aflat în eroare cu privire la contractul autentic semnat cu pârâții la data de 18 decembrie 2008. Intenția reclamantului de desesizare de imobil, prin vânzare, rezultă în primul rând din recunoașterea lui la interogatoriu a acestui fapt (filele 85-86 vol. I dosar Tribunalul Timiș) când a declarat că s-a adresat în acest scop unei agenții imobiliare.

În legătură cu acest înscris deși reclamantul a susținut că nu l-a semnat pentru că este neștiutor de carte, în afara expertizei amintite (care este o probă științifică), afirmațiile lui sunt contrazise și de alte înscrisuri pe care el, în egală măsură, Ie-a semnat și anume: contractul de împrumut cu garanție imobiliară încheiat în formă autentică la data de 28 mai 2008 (fila 9 dosar Judecătoria Timișoara) cu pârâta S.A.M. (pe care, alături de semnătură, reclamantul și-a pus și amprenta), contractul de vânzare-cumpărare din 3 mai 1999 (fila 13 același dosar) încheiat la notar și prin care reclamantul a cumpărat casa în litigiu (ambele acte fiind anterioare celui în discuție) dar și procura judiciară dată de reclamant numitului C.l.

la data de 1 iulie 2010, ulterior acestui act și care, toate, demonstrează că reclamantul putea și știa sa-și semneze actele încheiate cu diverse persoane. Că reclamantul a cunoscut adevărata natură a contractului încheiat cu pârâții în cauză (aceea de contract de vânzare-cumpărare) rezultă și din depoziția martorului său M.V. (filele 108-109 dosar Tribunalul Timiș - vol. I) care a declarat că l-a însoțit pe reclamant acasă după încheierea contractului și că după ce martorul i-a citit conținutul acestuia, spunându-i că e un contract de vânzare-cumpărare, reclamantul i-a răspuns că are încredere în pârât pentru că este din etnia lui dar că după câteva zile, văzând că pârâtul nu mai vine cu banii reclamantul i-a telefonat (aspect pe care l-ar fi perceput personal, fiind chiriașul lui) pentru a-i aminti de obligațiile sale.

De asemenea, faptul că reclamantul nu ar fi primit prețul real convenit sau că ar fi primit doar o parte din el nu reprezintă un argument care să dovedească o altă natură a contractului decât cea menționată în actul autentic, orice nemulțumire legată de acest aspect putând fi discutată doar în contextul drepturilor și obligațiilor legale și convenționale prevăzute pentru părțile unui contract de vânzare-cumpărare, aspect care nu face însă obiectul cauzei de față. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată că prin respingerea acțiunii reclamantului pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții, Tribunalul Timiș a pronunțat o soluție legală și temeinică, motiv pentru care apelul reclamantului C.G.

continuat de moștenitorii săi legali: C.N., C.l. și C.G.C. va fi respins ca nefondat. Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanții C.N. prin mandatar C.I., C.G.C., C.N. și C.I. au declarat recurs prin care arată că instanța anterioară i-a soluționat formal apelul deși a solicitat efectuarea unor probe științifice în speță, tocmai pentru a putea dovedi cele susținute, dar cererile în probațiune i-au fost respinse, cu motivarea că s-a efectuat o astfel de expertiză într-un dosar penal, soluționat în faza de Parchet, fără ca persoanele împotriva cărora a formulat plângere să fie trimise în judecată. În opinia sa, s-a pronunțat o soluție prin care s-a respins o acțiune, în care proba hotărâtoare a fost una extrajudiciară, nedministrată direct în fața instanței.

Sub acest aspect precizează că au reiterat cererea și în fața instanței de apel, solicitând expertizarea grafologică a unui înscris (altul decât cel expertizat extrajudiciar), dar, din nou, această cerere Ie-a fost respinsă; arată că în fața instanței de fond nu au cerut expertiza semnăturii reclamantului, ci numai a celor scrise olograf de acesta. Astfel, soluția s-a pronunțat doar pe probele testimoniale și pe baza interogatoriilor, evident că la interogatoriu, pârâtul Z. nu a recunoscut că a indus reclamantului convingerea că semnează. Astfel, soluția s-a pronunțat doar pe probele testimoniale și pe baza interogatoriilor, evident că la interogatoriu, pârâtul Z. nu a recunoscut că a indus reclamantului convingerea că semnează un contract de împrumut, și, evident, martorul propus de pârât, Ș.C., practic a refuzat să răspundă la întrebarea esențială, respectiv câți bani s-au dat, pentru pretinsa „vânzare", și când s-au plătit acești bani.

Recurenții mai învederează instanței că, reclamantul era neștiutor de carte, probând acest lucru atât cu martori, cât și cu alte înscrisuri notariale, unde acesta și-a pus impresiunea digitală, dar, fără ca să i se permită să efectueze în cauză nici măcar o probă științifică, acțiunea a fost respinsă pe fond, și, la fel, apelul a fost respins. Precizează că în contractul de împrumut, reclamantul C.G. a „semnat" în dreptul numelui său prin aplicarea impresiunii papilare, procedură prevăzută în cazul persoanelor analfabete. Ulterior, în momentul încheierii contractului cu Z.M., reclamantul doar semnează. Recurenții critică modul în care s-a încheiat actul juridic contestat la notarul public.

În consecință, solicită admiterea recursului, toată convingerea, că nu este posibil ca pentru aceeași persoană să se aplice, de către notarul public, două proceduri diferite, respectiv un notar public sa considere persoana ca fiind analfabetă, și ca urmare să probeze existența consimțământului la întocmirea actului prin aplicarea impresiunii papilare, și al doilea notar doar să-1 pună să semneze un act de o extremă importanță pentru parte, respectiv înstrăinarea casei sale. Înalta Curte din examinarea criticilor examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. pentru următoarele considerente: Recurenții - reclamanți își circumscriu criticile în mod global și formal motivelor de identificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea supusă controlului judiciar, din perspectiva situației de fapt privind modul în care a fost semnat contractul de împrumut și necesitatea expertizării grafologice a unui înscris (altul decât cel expertizat extrajudiciar). Așa, recurenta readuce în discuție aspecte de netemeinicie, referitoare la modalitatea în care a fost semnat contractul de împrumut și impunerea efectuării expertizei cerute pentru deslușirea adevărului, având în vedere că reclamantul - decedat în timpul procesului - era neștiutor de carte.

Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea nulității recursului. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei, conform celor două chitanțe depuse în original la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanții C.N. prin mandatar C.I., C.G.C., C.N. și C.I. împotriva Deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în temeiul,art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Obligă recurenta să plătească intimatului - pârât Z.M. suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.