ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7104/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7104/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Tribunalul

Timiș prin sentința civilă n

r.

S545/PI din 17 decembrie 2010 a admis în parte acțiunea formulată la 14 mai 2008

de reclamantul B.V. împotriva pârâților K.R., B.O.I., B.D., C.D., C.G., Banca

C.R. - Sucursala Timiș, K.A.Ș. și K.I.A. precum și cererea de intervenție formulată

de B.N.

A fost constatată nulitatea absolută a

următoarelor contracte:

- promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare,

intervenită la 15 decembrie 2004, între pârâtul de rând 1 - K.R., în calitate de

promitent-vânzător și pârâtul de rând 7 - K.A.Ș., în calitate de promitent-cumpărător

și autentificată pe aceeași dată, sub nr. 4911, prin care, cel dintâi și-a asumat

obligația de a vinde celui din urmă, terenul de 1ha, asupra căruia poartă titlul

de proprietate având nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 în favoarea promitentului-vânzător,

în finalul procedurii nejurisdicționale de constituire a dreptului de proprietate

privată configurată legislativ de Legea nr. 18/1991, în versiunea inițială, înscris

în CF nedefinitivă nr. C1. G., la 28 august 2004;

- contractul de vânzare-cumpărare intervenit

la 17 ianuarie 2005 între același pârât de rând 1 K.R. prin mandatarul său - același

pârât de rând 7, K.A.Ș. - în calitate de vânzător și pârâtul de rând 2 B.O.I., în

calitate de cumpărător, și autentificat pe aceeași dată, sub nr. V2., prin care,

cel dintâi a înstrăinat celui din urmă, aceeași proprietate imobiliară, asupra căreia

poartă deja titlu de proprietate cu nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 în favoarea

vânzătorului (înscris în CF nedefinitivă nr. C1. G., la 28 august 2004);

- contractul de vânzare-cumpărare intervenit

la 22 februarie 2005 între pârâții de rând 2 și 3 B.O.I. și B.D., în calitate de

vânzători și pârâtul de rând 4 C.D., în calitate de cumpărător, și autentificat

pe aceeași dată, sub nr. V3., prin care, cei dintâi au înstrăinat celui din urmă,

aceeași proprietate imobiliară, identificată topografic cu nr. T1. în CF nedefinitivă

nr. C1. G.;

- contractul de vânzare-cumpărare intervenit

la 9 mai 2005 între pârâtul de rând 4, C.D., în calitate de vânzător și pârâtul

de rând 5 C.G., în calitate de cumpărător, și autentificat pe aceeași dată, de Biroul

Notarial S.N. din Timișoara, prin care cel dintâi a înstrăinat celui din urmă, aceeași

proprietate imobiliară, cu aceeași identificare topografică cu nr. T1. în CF nedefinitivă

nr. C1. G.

S-a dispus rectificarea CF nedefinitivă

nr. C1. G., pentru imobilul-teren, supus promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare

și, respectiv, înstrăinărilor succesive invalidate jurisdicțional, prin radierea

drepturilor de proprietate înscrise în favoarea pârâților-cumpărători și ipoteca

convențională înscrisă în favoarea pârâtei de rând 6 Banca C.R. SA - Sucursala județului

Timiș.

Constatând că pentru același imobil-teren,

- acela asupra căruia poartă titlu de proprietate cu nr. V1. emis la 5

decembrie 1994 în favoarea pârâtului K.R. - s-au deschis două CF, respectiv CF nedefinitivă

nr. C1. G. (la 28 septembrie 2004, de către beneficiarul operațiunii de constituire,

în temeiul titlului de proprietate original) și CF nr. C2. G. (la 31 august 2006,

în temeiul titlului de proprietate nr. V4., ce poartă mențiunea Duplicat, eliberat

la 5 iulie 2006, în condițiile de exigență ale alin. (6) apartenent art. 36 din

Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005) s-a stabilit a fi corectă și reală

doar operațiunea tehnică de înscriere ordonată și efectuată în CF nr. C2. G., în

temeiul Duplicatului, iar nu și aceea obiectivată prin CF nedefinitivă nr. C1. G.

S-a dispus închiderea cărții funciare cu

nr. C1. G.

A fost respins petitul referitor la radierea

promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare invalidată jurisdicțional.

În motivarea acestei soluții Tribunalul

a reținut în esență următoarele:

Reclamantul B.V. a formulat la 14 mai 2008

o acțiune pe rolul Tribunalului Timiș prin care a solicitat - în contradictoriu

cu pârâții K.R., B.O.I., B.D., C.D., C.G., Banca C.R. - Sucursala Timiș, K.A.Ș.

și K.I.A. - pronunțarea unei hotărâri judecătorești de constatare a nulității absolute

a contractelor de vânzare - cumpărare pentru terenul înscris în CF nedefinitivă

nr. C1. G., nr. T1. S-a mai solicitat suprimarea tuturor înscrierilor efectuate

în CF nedefinitivă C2. G. în sensul radierii dreptului de proprietate pe seama pârâților

persoane fizice acolo înscrise asupra terenului de 1 ha cu titlul de proprietate

nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 dobândit de pârâtul K.R. în temeiul Legii nr. 18/1991.

S-au constatat incidente în cauză dispozițiile

art. 28 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 și art. 49

din Ordinul nr. 633/2006 al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru

și Publicitate imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare

a biroului de cadastru și publicitate imobiliară sub aspectul întrunirii în cauză

a cerințelor impuse de aceste norme legale.

S-a reținut că potrivit actelor normative

indicate există trei cerințe necesare: reclamantul să fi dobândit imobilul cu titlu

particular, actul de dobândire al imobilului să fie anterior celui în baza căruia

terțul dobânditor și-a înscris dreptul în cartea funciară și terțul să fie dobânditor

cu titlu gratuit sau de rea - credință.

S-a constatat că în cauză sunt întrunite

aceste cerințe.

Reclamantul a dobândit imobilul - de la

pârâtul K.R. în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile (nr. 11777 din 20

decembrie 2004 a Judecătoriei Timișoara, care are valoarea unui act autentic de

vânzare - cumpărare) - anterior perfectării primului contract de vânzare - cumpărare

în formă autentică.

S-a reținut ca dobândirea unui drept în

temeiul unei hotărâri judecătorești este, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 7/1996, opozabil terților fără înscriere în CF.

S-a mai reținut că după obținerea unui

duplicat al titlului de proprietate eliberat pe numele K.R. (nr. V1. din 5 decembrie

1994) reclamantul și-a înscris dreptul de proprietate în CF G., înscriere corectă

potrivit expertizei tehnice administrată în cauză.

S-a mai reținut că terții dobânditori ai

bunului au fost de rea-credință, deci aceștia nu pot invoca inopozabilitatea actului

dobânditorului anterior.

Prezumția de bună-credință, instituită

de C. civ. prin art. 1898 alin. (2) a fost răsturnată.

S-a reținut că pârâtul K.R. a promis vânzarea

imobilului către pârâții K.A.Ș. și K.I.A. în timpul litigiului purtat anterior cu

reclamantul, iar apoi l-a vândut pârâților B.O.I. și B.D. în temeiul unui titlu

de proprietate pretins a fi fost pierdut, ceea ce echivalează cu o fraudă la lege

sancționată cu nulitatea.

Instanța a făcut aplicarea principiilor

„fraus omnia corrumpit" și „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis"

și a constatat nulitatea absolută a actelor juridice criticate ca prejudiciind interesele

reclamantului B.V. și intervenientei B.N.

Instanța a mai dispus și radierea ipotecii

înscrise în favoarea Banca C.R., având în vedere caracterul accesoriu al acestei

garanții.

CF nr. C1. G. nedefinitivă a fost închisă,

reținându-se din raportul de expertiză efectuat în cauză că doar înscrierea imobilului

în CF C2. G. este corectă.

Cererea de radiere a promisiunii de vânzare

- cumpărare a fost respinsă, constatându-se că această promisiune a fost deja radiată.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă

nr. 1103 din 14 decembrie 2011

a

respins ca nefondate apelurile pârâților C.G., C.O.M., K.A.Ș. și K.I.A.

În motivarea acestei decizii s-au reținut

în esență următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11777 din 20

decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 8009 din 09

august 2004 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 1287/R din 02 decembrie 2005 pronunțată

de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4621/C/2005) a fost validat antecontractul de

vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren ce face obiectul prezentului litigiu,

hotărârea urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanții

B.V. (reclamant și în prezenta cauză) și A.F.T. în calitate de promitenți-cumpărători

și pârâtul K.R. (pârât și în prezenta cauză) în calitate de promitent vânzător.

Prin aceeași hotărâre, pârâtul K.R. a fost

obligat să predea reclamanților titlul de proprietate nr. V1. eliberat de Comisia

Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Timiș la

05 decembrie 1994.

Cum pârâtul K.R. nu și-a îndeplinit obligația

de predare a titlului original, reclamanții au obținut de la emitent un duplicat

-eliberat tot pe numele pârâtului - pe care l-au înscris în CF nr. C2. G.

Ulterior, reclamantul și intervenienta

din prezenta cauză, au dobândit în proprietate întreaga cotă de drept asupra terenului

(Dosar nr. 7753/325/2008 al Judecătoriei Timișoara).

Pe de altă parte, pârâtul K.R., folosind

originalul titlului de proprietate (nr. V1. din 05 decembrie 2004) - pe care, contrar

celor dispuse de instanță prin hotărârea judecătorească susmenționată, nu l-a înmânat

reclamanților din Dosarul nr. 8009/2004 - și-a înscris propriul drept de proprietate

în CF nr. C1. G. la 28 septembrie 2004 (Dosar nr. 7753/325/2008 al Judecătoriei

Timișoara) după ce anterior încheiase o promisiune de vânzare-cumpărare cu pârâtul

K.A.Ș.

Ulterior, terenul a fost vândut pârâților

B.O.I. și B.D. care, la rândul lor îl vând pârâtului C.D. care, la rândul său, îl

vinde pârâtului C.G.

S-a reținut că aceste acte vizând terenul

(promisiune și vânzări-cumpărări succesive) s-au încheiat în perioada în care pe

rolul instanțelor se afla litigiul vizând validarea antecontractului de vânzare-cumpărare

mai sus menționat.

Prin prisma acestor elemente ale stării

de fapt, instanța a reținut că sunt neîntemeiate susținerile pârâților apelanți

K.A.Ș. și K.I.A. potrivit cu care pe numele pârâtului K.R. s-ar fi eliberat două

titluri de proprietate (cu nr. V1. din 05 decembrie 1994 și, respectiv nr. V4.

din 05 iulie 2006), aceste susțineri fiind contrazise atât de identificarea parcelei

în litigiu, identificare identică în cuprinsul celor două titluri de proprietate

(Dosarul nr. 7753/325/2008) cât și de concluziile raportului de expertiză efectuat

în cauză de inginer R.M. (dosarul tribunalului

).

Pe calea apelurilor, pârâții nu au criticat

intenția reclamantului de a se acorda rang preferențial dreptului său de proprietate

solicitând revocarea titlurilor terților dobânditori de rea-credință (astfel cum

în mod corect a reținut prima instanță) ci au invocat, în principal, buna lor credință

la încheierea actelor a căror nulitate s-a solicitat a se constata.

De la regula cerinței înscrierii dreptului

real în cartea funciară pentru opozabilitatea sa față de terți, dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 instituie excepția potrivit cu care dreptul

real este opozabil față de terți și față înscriere dacă este dobândit prin hotărâre

judecătorească, situația dreptului de proprietate invocat de reclamant fiind guvernat

de această dispoziție legală.

În consecință, susținerile apelanților

referitoare la incidența dispozițiilor art. 22, 25 din Legea nr. 7/1996 au fost

apreciate ca neîntemeiate, câtă vreme reclamantul tinde să își înscrie în cartea

funciară dreptul de proprietate dobândit în baza unei hotărâri judecătorești, cererea

sa fiind formulată în contradictoriu cu pârâții dobânditori ai aceluiași imobil,

pârâți de rea credință. În mod egal au fost apreciate neîntemeiate și susținerile

pârâților apelanți C.G. și C.O.M. referitoare la inopozabilitatea menționatei hotărâri

judecătorești cu motivarea că nu au fost părți în proces.

S-a mai observat că prezumția bunei credințe,

în sensul art. 1899 alin. (2) C. civ. , cum în mod corect a reținut prima instanță,

nu poate fi invocată de pârâți în favoarea lor. Curtea de Apel a apreciat că reaua

credință a pârâtului K.R. este evidentă, câtă vreme cu privire la aceeași suprafață

de teren acesta a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare nu doar cu reclamantul

și cu pârâtul K.A.Ș. ci și cu Petrariu Petrache, intervenient în dosarul nr. 8009/2004.

De altfel, acest pârât nici nu a declarat apel în cauză.

S-a mai constatat că prima instanță a reținut

corect din conținutul Dosarului nr. 8009/2004 că la data încheierii antecontractului

de vânzare-cumpărare cu pârâtul K.R. (16 septembrie 1994) reclamantul a intrat în

posesia terenului. La trei luni după încheierea convenției cu reclamantul, pârâtul

a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare cu pârâții K.A.Ș. și K.I.A. (Dosar nr.

7753/325/2008 al Judecătoriei Timișoara) pentru ca, după o lună, pârâtul K.A.Ș.,

de această dată acționând ca mandatar al lui K.R., să-l vândă pârâților B.O.I. și

B.D.

S-a mai observat că, dacă în temeiul promisiunii

pârâții K.A.Ș. și K.I.A. au achitat integral un preț de 709.290.000 ROL, terenul

a fost vândut după o lună pârâților B.O.I. și B.D. cu prețul de 10.000.000 ROL,

deci cu o sumă de 7 ori mai mică.

La rândul lor, pârâții B.O.I. și B.D. au

vândut imobilul la 22 februarie 200, peste circa o lună, pârâtului C.D., prețul

fiind tot de 10 milioane ROL.

În final, la 09 mai 2005, aceștia au vândut

terenul pârâților C.G. și C.O.M., prețul fiind de 400.000 euro, terenul fiind ipotecat

la 19 iulie 2005 în favoarea Băncii C.R. SA - Sucursala Timiș.

Având în vedere data la care ultimii cumpărători

au dobândit imobilul în proprietate, s-a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile

acestora că perioada de iarnă în care s-a efectuat vânzarea i-a împiedicat să afle

dacă terenul este folosit.

Intervalul scurt de timp în care au fost

încheiate actele contestate și cuantumul prețurilor cu care bunul a fost înstrăinat,

precum și operațiunea de ipotecare a imobilului, au condus instanța de apel la concluzia

că în mod corect prima instanță a reținut că pârâții au concurat la fraudarea intereselor

reclamantului (și intervenientei), fraudare ce presupune rea-credință și atrage

nulitatea absolută a actelor astfel încheiate.

Nu a putut fi calificată ca fiind de bună-credință

atitudinea pârâților persoane fizice care aveau posibilitatea să verifice dacă terenul

ce urmează a fi dobândit este folosit, dacă vânzătorul sau o altă persoană este

cel (cea) care o face, cu atât mai mult cu cât vânzările s-au petrecut într-un interval

scurt de timp, împrejurare rezultată din extrasul de carte funciară, aprerciindu-se,

în consecință, ca nerelevantă lipsa notării în cartea funciară a cererii de chemare

în judecată din Dosarul nr. 8009/2004.

Nu a putut fi imputată reclamantului lipsa

de diligentă constând în omisiunea notării procesului în cartea funciară, câtă vreme

litigiul purtat cu pârâtul K.R. avea ca obiect și obligarea acestuia la predarea

titlului (original) de proprietate pentru ca deschiderea cărții funciare să poată

fi posibilă, faptul că pârâtul deschisese deja o atare carte în frauda intereselor

reclamantului, nefiindu-i imputabil acestuia din urmă.

Invocarea dispozițiilor art. 973 C.

civ. nu a putut fi reținută ca temei de schimbare a sentinței, câtă vreme reclamantul

a solicitat să se constate nulitatea absolută a unor contracte în care el nu a fost

parte și care s-au încheiat în fraudarea intereselor sale.

În sensul art. 948 C. civ., o condiție

esențială pentru validitatea unei convenții este cauza licită, respectiv când nu

este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri ori ordinii publice (art. 966,

968 C. civ.).

Or, s-a constatat că în condițiile în care

actele juridice susmenționate au fost încheiate în fraudarea intereselor reclamantului

(și a intervenientei), cauza convențiilor fiind astfel, ilicită, susținerile pârâților-apelanți,

referitoare la respectarea dispozițiilor art. 948 C. civ. și la lipsa vreunei cauze

de nulitate absolută, au fost apreciate ca nefondate.

La termenul de judecată din 07

decembrie 2011 reprezentantul pârâților apelanți C.G. și C.O.M. a invocat nepronunțarea

primei instanțe asupra cererii de chemare în garanție formulată în cauză și a solicitat

anularea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

Referitor la aceste critici instanța a

reținut în primul rând că, față de dispozițiile art. 298 C. proc. civ. raportat

la art. 82 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea cu acest motiv nu este procedurală,

cererea nefiind formulată în scris, în cuprinsul motivelor de apel depuse în condițiile

art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. în al doilea rând, s-a constatat că cererea

de chemare în garanție a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș,

BNP S.S. și BNP N.T. a fost formulată pentru termenul din 27 noiembrie 2009.

După soluționarea incidentelor procedurale

apărute pe parcursul soluționării pricinii (cerere de recuzare, recurs formulat

împotriva unei încheieri de ședință, contestație în anulare formulată împotriva

deciziei date asupra recursului), s-a constatat că la termenul din 08.10.2010 instanța

a pus în vedere reprezentantului pârâtului C.G. să precizeze dacă stăruie în cererea

de garanție formulată și, în caz afirmativ, să se conformeze dispozițiilor art.

61 C. proc. civ.

Or, la termenul de judecată acordat în

acest sens (19 noiembrie 2010), reprezentantul pârâtului, prezent la dezbateri,

nu a reiterat cererea de chemare în garanție și nici nu a formulat-o cu respectarea

condițiilor de formă cerute de dispozițiile art. 61 raportat la art. 112 C.

proc. civ.

Împotriva deciziei nr, 1103/2011 a Curții

de Apel Timișoara au declarat recurs pârâții C.G. și C.O.M. pe de o parte și, respectiv,

K.A.Ș. și K.I.A. pe de altă parte.

În recursul lor pârâții Cornu au solicitat

casarea deciziei, trimiterea cauzei spre rejudecare fără să încadreze în drept (conform

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.) criticile formulate.

În fapt s-a criticat decizia în esență

pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 948 C. civ. și neconstatarea că în

cauză nu s-au dovedit motive de nulitate absolută a contractelor încheiate cu ei

la încheierea contractelor fiind respectate dispozițiile art. 948, 966 și 968

C. civ., ei fiind de bună - credință față de faptul că la acel moment nu exista

notat nici un proces asupra imobilului.

Au mai invocat art. 973 C. civ. cu privire

la relativitatea actelor juridice care produc efecte numai între părțile contractante

și s-a mai criticat decizia pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Recursul pârâților K.A.Ș. și K.I.A.

a fost motivat în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ. iar în fapt s-a criticat decizia pentru

următoarele aspecte:

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

motivului de apel privitor la faptul că nu prețul a fost invocat drept motiv de

nulitate a actului. S-a susținut că împrejurarea că în promisiunea de vânzare au

menționat un preț (709.290 RON) iar în contractul perfectat un alt preț (10.000.000

ROL), nu este de natură să atragă nulitatea actului.

S-a criticat interpretarea eronată a temeiului

legal incident în cauză în raport de starea de fapt, care a fost expusă din nou

de recurenți care au reluat susținerea din apel în sensul că la data instrumentărilor

operațiunilor juridice de transmitere a imobilului nu era înscris în CF nici un

proces cu privire la teren.

Recurenții au criticat faptul că nu s-au

verificat condițiile de valabilitate în raport cu dispozițiile normative incidente

art. 948 - 968 și 1294 - 1370 C. civ. și au concluzionat că instanța în mod neîntemeiat

a reținut reaua lor credință, din contră, din probele dosarului rezultând buna lor

credință și respectarea dispozițiilor art. 948, 966 și 968 C. civ. la încheierea

contractelor.

S-a invocat și ignorarea dispozițiilor

art. 25 din Legea nr. 7/1996 în sensul că în sistemul de carte funciară are prioritate

cel care își înscrie mai întâi dreptul de proprietate.

S-a mai susținut că instanța de apel a

menținut confuzia cu privire la numărul cărților funciare și obiectul înscrierii

în aceasta. În CF C2. G. s-a înscris dreptul de proprietate al numitului K.R. pentru

terenul constituit cu titlul de proprietate nr. V1. din 5 decembrie 1994 iar din

CF C2. G. cu nr. cadastral C3. s-a întabulat dreptul de proprietate al aceluiași

K.R. cu privire la terenul constituit prin titlul de proprietate nr. V4. din 5 august

2007.

Examinând recursurile declarate prin criticile

formulate împotriva deciziei atacate - se constată că recursul formulat de pârâții

C.G. și C.O.M. nu a fost timbrat, împrejurare pentru care recursul a fost anulat

iar recursul declarat de pârâții K.A.Ș. și K.I.A. este nefondat, împrejurare pentru

care a fost respins, considerentele fiind următoarele:

Recursul pârâților Cornu

a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație

și Justiție la 28 martie 2012 fixându-se termen de judecată la data de 6 noiembrie

2012.

S-a dispus citarea acestor recurenți la

domiciliul indicat în recursul formulat la 23 martie 2012 (la Curtea de Apel) la

sediul profesional al avocatului K.F. (ales de recurenți) în Timișoara, Bd. T.I.,

fixându-se și taxa judiciară de timbru - 74 RON și 3 RON timbru judiciar, conform

rezoluției dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenții și-au ales domiciliu la avocat

K.F. în Bd. T.I. Timișoara (indicat în cererea de recurs) unde au fost citați cu

mențiunea achitării taxei de timbru (dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Acești recurenți au fost citați și la adresa

indicată de avocat în petiția de la fila 29 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție

- pentru a fi citați în Str. M.F.A., Timișoara cu aceeași mențiune a achitării taxei

de timbru.

Potrivit celor constatate în ședința de

la termenul din 6 noiembrie 2012, cererea prin care recurentul C.G. a solicitat

un termen (pentru lipsă de apărare) și în care indică un alt domiciliu decât cel

din proces, în G., Str. N., județul Timiș - nu a fost luată în considerație pentru

motivele acolo arătate, ea nefiind formulată conform art. 98 C. proc. civ.

Instanța - constatând că recurenții C.G.

și C.O.M. nu au achitat taxa de timbru corespunzătoare cererii de recurs - le-a

pus în vedere acestora, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, ca până

la primul termen de judecată acordat să achite suma datorată.

Constatând că până la primul termen acordat,

6 noiembrie 2012, recurenții nu și-au achitat această obligație, a fost aplicată

sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 astfel că în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a anulat recursul acestor pârâți ca netimbrat.

Recursul pârâților K.A.Ș. și K.I.A.

a fost analizat din perspectiva motivelor

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în care au putut fi încadrate

criticile formulate în fapt de aceștia.

Recursul a fost respins în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ca nefondat pentru următoarele considerente:

S-a constatat că este nefondată critica

referitoare la faptul că decizia Curții de Apel nu cuprinde analiza motivului de

apel în sensul că nu prețul a fost indicat ca motiv de nulitate.

O asemenea critică nu a fost formulată

în apelul declarat de acești pârâți (decizia nr. 7753/325/2008 al Curții de Apel

Timișoara).

De altfel se constată că recursul reia

- cu excepția criticii mai sus enunțate - în mod identic criticile din apel referitare

la greșita interpretare a temeiului de drept și a dispozițiilor incidente privind

condițiile de valabilitate ale contractelor (art. 948 968; art. 1244 - 1370 C.

civ.), efectele acestora și buna credință a acestor pârâți precum și dispozițiile

speciale din Legea nr. 7/1996 (art. 25 și 22).

Instanța de apel a reținut în mod corect

situația de fapt dedusă din probele administrate (pe care și recurenții o reiau

în recurs) și a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente.

S-au arătat argumentele pentru care în

cauză nu a putut fi reținută prezumția de bună credință, instituită de art. 1899

alin. (2) C. civ.

Instanța a examinat în dinamica lor operațiunile

juridice intervenite între pârâți prin derularea convențiilor încheiate în condițiile

concrete ale cauzei și a explicat de ce a reținut reaua credință a pârâților recurenți

ceea ce a condus la constatarea nulității contractelor.

Argumentele menționate de instanța de apel

în acest sens nu au fost comentate de recurenți care se limitează la susținerea

că instanțele au reținut în mod greșit reaua lor credință.

Nici critica că la momentul efectuării

operațiunilor contractuale nu exista notat vreun litigiu între părți - critică invocată

de altfel și în apel - nu poate fi primită față de argumentele pe care în mod punctual

instanța le-a dezvoltat pentru respingerea acestei critici.

Curtea de apel răspunde în mod detaliat

acestei critici, analizând probele administrate , în pagina 7 alin. (8) a deciziei,

argumente cu privire la care recurenții nu fac nici un comentariu și nici nu precizează

în ce constă pretinsa confuzie.

Instanța de apel examinează declarația

pârâților K. în sensul că pârâtului K.R. i s-ar fi eliberat două titluri de proprietate

(cu nr. V1. din 5 decembrie 1994 și respectiv cu nr. V4. din 5 iulie 2006) dar constată

că această susținere nu este confirmată de probele administrate în cauză. Se reține

că în realitate titlul de proprietate nr. V1./1994 - cu privire la care, prin sentința

civilă nr. 11777 din 20 decembrie 2004 K.R. a fost obligat să-l predea reclamanților

B.V. și A.F.T. - a fost pierdut de K.R. Deoarece K.R. nu și-a îndeplinit obligația

de a preda titlul, reclamanții B.V. și A.F.T. au obținut un duplicat (nr. V4. din

5 iulie 2006 eliberat tot pe numele K.R.) pe care l-au înscris în CF nr. C2. G.

S-a reținut că în realitate nu este vorba

de două titluri ci de unul singur, identificarea parcelelor indicate de titlu (cu

două numere, originalul și duplicatul), fiind identică, potrivit constatărilor din

teren consemnate în concluziile expertizelor efectuate în cauză.

Nici critica referitoare la greșita aplicare

a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 7/1996 nu este întemeiată având în vedere

că instanța de apel a argumentat opozabilitatea hotărârii judecate care ține loc

de act autentic de vânzare - cumpărare pentru reclamant și intervenientă având în

vedere reaua credință dovedită de persoana pârâtului recurent la încheierea contractelor

anterioare precum și explicațiile date cu privire la raporturile litigioase dintre

părți la momentul încheierii contractelor.

Având în vedere că nu s-au putut reține

critici de natură să conducă la modificarea sau casarea deciziei atacate, s-a respins

recursul pârâților K.A.Ș. și K.I.A. pentru considerentele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâții K.I.A. și K.A.Ș. împotriva deciziei nr. l 103 din data de 14 decembrie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

I

civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat

de pârâții C.G. și C.O.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurenții - pârâți K.I.A., K.A.Ș.,

C.G. și C.O.M. la plata sumei de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către

intimatul - reclamant B.V. și intimata - intervenientă B.N.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.