ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7104/2012

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul Timiș prin sentința civilă n r. S545/PI din 17 decembrie 2010 a admis în parte acțiunea formulată la 14 mai 2008 de reclamantul B.V. împotriva pârâților K.R., B.O.I., B.D., C.D., C.G., Banca C.R. - Sucursala Timiș, K.A.Ș. și K.I.A. precum și cererea de intervenție formulată de B.N. A fost constatată nulitatea absolută a următoarelor contracte: - promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, intervenită la 15 decembrie 2004, între pârâtul de rând 1 - K.R., în calitate de promitent-vânzător și pârâtul de rând 7 - K.A.Ș., în calitate de promitent-cumpărător și autentificată pe aceeași dată, sub nr. 4911, prin care, cel dintâi și-a asumat obligația de a vinde celui din urmă, terenul de 1ha, asupra căruia poartă titlul de proprietate având nr. V1.

emis la 5 decembrie 1994 în favoarea promitentului-vânzător, în finalul procedurii nejurisdicționale de constituire a dreptului de proprietate privată configurată legislativ de Legea nr. 18/1991, în versiunea inițială, înscris în CF nedefinitivă nr. C1. G., la 28 august 2004; - contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 17 ianuarie 2005 între același pârât de rând 1 K.R. prin mandatarul său - același pârât de rând 7, K.A.Ș. - în calitate de vânzător și pârâtul de rând 2 B.O.I., în calitate de cumpărător, și autentificat pe aceeași dată, sub nr. V2., prin care, cel dintâi a înstrăinat celui din urmă, aceeași proprietate imobiliară, asupra căreia poartă deja titlu de proprietate cu nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 în favoarea vânzătorului (înscris în CF nedefinitivă nr. C1.

G., la 28 august 2004); - contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 22 februarie 2005 între pârâții de rând 2 și 3 B.O.I. și B.D., în calitate de vânzători și pârâtul de rând 4 C.D., în calitate de cumpărător, și autentificat pe aceeași dată, sub nr. V3., prin care, cei dintâi au înstrăinat celui din urmă, aceeași proprietate imobiliară, identificată topografic cu nr. T1. în CF nedefinitivă nr. C1. G.; - contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 9 mai 2005 între pârâtul de rând 4, C.D., în calitate de vânzător și pârâtul de rând 5 C.G., în calitate de cumpărător, și autentificat pe aceeași dată, de Biroul Notarial S.N. din Timișoara, prin care cel dintâi a înstrăinat celui din urmă, aceeași proprietate imobiliară, cu aceeași identificare topografică cu nr. T1.

în CF nedefinitivă nr. C1. G. S-a dispus rectificarea CF nedefinitivă nr. C1. G., pentru imobilul-teren, supus promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și, respectiv, înstrăinărilor succesive invalidate jurisdicțional, prin radierea drepturilor de proprietate înscrise în favoarea pârâților-cumpărători și ipoteca convențională înscrisă în favoarea pârâtei de rând 6 Banca C.R. SA - Sucursala județului Timiș. Constatând că pentru același imobil-teren, - acela asupra căruia poartă titlu de proprietate cu nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 în favoarea pârâtului K.R. - s-au deschis două CF, respectiv CF nedefinitivă nr. C1. G. (la 28 septembrie 2004, de către beneficiarul operațiunii de constituire, în temeiul titlului de proprietate original) și CF nr. C2.

G. (la 31 august 2006, în temeiul titlului de proprietate nr. V4., ce poartă mențiunea Duplicat, eliberat la 5 iulie 2006, în condițiile de exigență ale alin. (6) apartenent art. 36 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005) s-a stabilit a fi corectă și reală doar operațiunea tehnică de înscriere ordonată și efectuată în CF nr. C2. G., în temeiul Duplicatului, iar nu și aceea obiectivată prin CF nedefinitivă nr. C1. G. S-a dispus închiderea cărții funciare cu nr. C1. G. A fost respins petitul referitor la radierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare invalidată jurisdicțional. În motivarea acestei soluții Tribunalul a reținut în esență următoarele: Reclamantul B.V. a formulat la 14 mai 2008 o acțiune pe rolul Tribunalului Timiș prin care a solicitat - în contradictoriu cu pârâții K.R., B.O.I., B.D., C.D., C.G., Banca C.R.

- Sucursala Timiș, K.A.Ș. și K.I.A. - pronunțarea unei hotărâri judecătorești de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare pentru terenul înscris în CF nedefinitivă nr. C1. G., nr. T1. S-a mai solicitat suprimarea tuturor înscrierilor efectuate în CF nedefinitivă C2. G. în sensul radierii dreptului de proprietate pe seama pârâților persoane fizice acolo înscrise asupra terenului de 1 ha cu titlul de proprietate nr. V1. emis la 5 decembrie 1994 dobândit de pârâtul K.R. în temeiul Legii nr. 18/1991. S-au constatat incidente în cauză dispozițiile art. 28 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 și art. 49 din Ordinul nr. 633/2006 al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a biroului de cadastru și publicitate imobiliară sub aspectul întrunirii în cauză a cerințelor impuse de aceste norme legale.

S-a reținut că potrivit actelor normative indicate există trei cerințe necesare: reclamantul să fi dobândit imobilul cu titlu particular, actul de dobândire al imobilului să fie anterior celui în baza căruia terțul dobânditor și-a înscris dreptul în cartea funciară și terțul să fie dobânditor cu titlu gratuit sau de rea - credință. S-a constatat că în cauză sunt întrunite aceste cerințe. Reclamantul a dobândit imobilul - de la pârâtul K.R. în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile (nr. 11777 din 20 decembrie 2004 a Judecătoriei Timișoara, care are valoarea unui act autentic de vânzare - cumpărare) - anterior perfectării primului contract de vânzare - cumpărare în formă autentică. S-a reținut ca dobândirea unui drept în temeiul unei hotărâri judecătorești este, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, opozabil terților fără înscriere în CF. S-a mai reținut că după obținerea unui duplicat al titlului de proprietate eliberat pe numele K.R.

(nr. V1. din 5 decembrie 1994) reclamantul și-a înscris dreptul de proprietate în CF G., înscriere corectă potrivit expertizei tehnice administrată în cauză. S-a mai reținut că terții dobânditori ai bunului au fost de rea-credință, deci aceștia nu pot invoca inopozabilitatea actului dobânditorului anterior. Prezumția de bună-credință, instituită de C. civ. prin art. 1898 alin. (2) a fost răsturnată. S-a reținut că pârâtul K.R. a promis vânzarea imobilului către pârâții K.A.Ș. și K.I.A. în timpul litigiului purtat anterior cu reclamantul, iar apoi l-a vândut pârâților B.O.I. și B.D. în temeiul unui titlu de proprietate pretins a fi fost pierdut, ceea ce echivalează cu o fraudă la lege sancționată cu nulitatea.

Instanța a făcut aplicarea principiilor „fraus omnia corrumpit" și „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis" și a constatat nulitatea absolută a actelor juridice criticate ca prejudiciind interesele reclamantului B.V. și intervenientei B.N. Instanța a mai dispus și radierea ipotecii înscrise în favoarea Banca C.R., având în vedere caracterul accesoriu al acestei garanții. CF nr. C1. G. nedefinitivă a fost închisă, reținându-se din raportul de expertiză efectuat în cauză că doar înscrierea imobilului în CF C2. G. este corectă. Cererea de radiere a promisiunii de vânzare - cumpărare a fost respinsă, constatându-se că această promisiune a fost deja radiată. 2. Instanța de apel Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 1103 din 14 decembrie 2011 a respins ca nefondate apelurile pârâților C.G., C.O.M., K.A.Ș.

și K.I.A. În motivarea acestei decizii s-au reținut în esență următoarele: Prin sentința civilă nr. 11777 din 20 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 8009 din 09 august 2004 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 1287/R din 02 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4621/C/2005) a fost validat antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren ce face obiectul prezentului litigiu, hotărârea urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanții B.V. (reclamant și în prezenta cauză) și A.F.T. în calitate de promitenți-cumpărători și pârâtul K.R. (pârât și în prezenta cauză) în calitate de promitent vânzător. Prin aceeași hotărâre, pârâtul K.R.

a fost obligat să predea reclamanților titlul de proprietate nr. V1. eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Timiș la 05 decembrie 1994. Cum pârâtul K.R. nu și-a îndeplinit obligația de predare a titlului original, reclamanții au obținut de la emitent un duplicat -eliberat tot pe numele pârâtului - pe care l-au înscris în CF nr. C2. G. Ulterior, reclamantul și intervenienta din prezenta cauză, au dobândit în proprietate întreaga cotă de drept asupra terenului (Dosar nr. 7753/325/2008 al Judecătoriei Timișoara). Pe de altă parte, pârâtul K.R., folosind originalul titlului de proprietate (nr. V1. din 05 decembrie 2004) - pe care, contrar celor dispuse de instanță prin hotărârea judecătorească susmenționată, nu l-a înmânat reclamanților din Dosarul nr. 8009/2004 - și-a înscris propriul drept de proprietate în CF nr. C1.

G. la 28 septembrie 2004 (Dosar nr. 7753/325/2008 al Judecătoriei Timișoara) după ce anterior încheiase o promisiune de vânzare-cumpărare cu pârâtul K.A.Ș. Ulterior, terenul a fost vândut pârâților B.O.I. și B.D. care, la rândul lor îl vând pârâtului C.D. care, la rândul său, îl vinde pârâtului C.G. S-a reținut că aceste acte vizând terenul (promisiune și vânzări-cumpărări succesive) s-au încheiat în perioada în care pe rolul instanțelor se afla litigiul vizând validarea antecontractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat. Prin prisma acestor elemente ale stării de fapt, instanța a reținut că sunt neîntemeiate susținerile pârâților apelanți K.A.Ș. și K.I.A. potrivit cu care pe numele pârâtului K.R.

s-ar fi eliberat două titluri de proprietate (cu nr. V1. din 05 decembrie 1994 și, respectiv nr. V4. din 05 iulie 2006), aceste susțineri fiind contrazise atât de identificarea parcelei în litigiu, identificare identică în cuprinsul celor două titluri de proprietate (Dosarul nr. 7753/325/2008) cât și de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de inginer R.M. (dosarul tribunalului ). Pe calea apelurilor, pârâții nu au criticat intenția reclamantului de a se acorda rang preferențial dreptului său de proprietate solicitând revocarea titlurilor terților dobânditori de rea-credință (astfel cum în mod corect a reținut prima instanță) ci au invocat, în principal, buna lor credință la încheierea actelor a căror nulitate s-a solicitat a se constata.

De la regula cerinței înscrierii dreptului real în cartea funciară pentru opozabilitatea sa față de terți, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 instituie excepția potrivit cu care dreptul real este opozabil față de terți și față înscriere dacă este dobândit prin hotărâre judecătorească, situația dreptului de proprietate invocat de reclamant fiind guvernat de această dispoziție legală. În consecință, susținerile apelanților referitoare la incidența dispozițiilor art. 22, 25 din Legea nr. 7/1996 au fost apreciate ca neîntemeiate, câtă vreme reclamantul tinde să își înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit în baza unei hotărâri judecătorești, cererea sa fiind formulată în contradictoriu cu pârâții dobânditori ai aceluiași imobil, pârâți de rea credință.

În mod egal au fost apreciate neîntemeiate și susținerile pârâților apelanți C.G. și C.O.M. referitoare la inopozabilitatea menționatei hotărâri judecătorești cu motivarea că nu au fost părți în proces. S-a mai observat că prezumția bunei credințe, în sensul art. 1899 alin. (2) C. civ. , cum în mod corect a reținut prima instanță, nu poate fi invocată de pârâți în favoarea lor. Curtea de Apel a apreciat că reaua credință a pârâtului K.R. este evidentă, câtă vreme cu privire la aceeași suprafață de teren acesta a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare nu doar cu reclamantul și cu pârâtul K.A.Ș. ci și cu Petrariu Petrache, intervenient în dosarul nr. 8009/2004. De altfel, acest pârât nici nu a declarat apel în cauză.

S-a mai constatat că prima instanță a reținut corect din conținutul Dosarului nr. 8009/2004 că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul K.R. (16 septembrie 1994) reclamantul a intrat în posesia terenului. La trei luni după încheierea convenției cu reclamantul, pârâtul a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare cu pârâții K.A.Ș. și K.I.A. (Dosar nr. 7753/325/2008 al Judecătoriei Timișoara) pentru ca, după o lună, pârâtul K.A.Ș., de această dată acționând ca mandatar al lui K.R., să-l vândă pârâților B.O.I. și B.D. S-a mai observat că, dacă în temeiul promisiunii pârâții K.A.Ș. și K.I.A. au achitat integral un preț de 709.290.000 ROL, terenul a fost vândut după o lună pârâților B.O.I.

și B.D. cu prețul de 10.000.000 ROL, deci cu o sumă de 7 ori mai mică. La rândul lor, pârâții B.O.I. și B.D. au vândut imobilul la 22 februarie 200, peste circa o lună, pârâtului C.D., prețul fiind tot de 10 milioane ROL. În final, la 09 mai 2005, aceștia au vândut terenul pârâților C.G. și C.O.M., prețul fiind de 400.000 euro, terenul fiind ipotecat la 19 iulie 2005 în favoarea Băncii C.R. SA - Sucursala Timiș. Având în vedere data la care ultimii cumpărători au dobândit imobilul în proprietate, s-a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile acestora că perioada de iarnă în care s-a efectuat vânzarea i-a împiedicat să afle dacă terenul este folosit.

Intervalul scurt de timp în care au fost încheiate actele contestate și cuantumul prețurilor cu care bunul a fost înstrăinat, precum și operațiunea de ipotecare a imobilului, au condus instanța de apel la concluzia că în mod corect prima instanță a reținut că pârâții au concurat la fraudarea intereselor reclamantului (și intervenientei), fraudare ce presupune rea-credință și atrage nulitatea absolută a actelor astfel încheiate. Nu a putut fi calificată ca fiind de bună-credință atitudinea pârâților persoane fizice care aveau posibilitatea să verifice dacă terenul ce urmează a fi dobândit este folosit, dacă vânzătorul sau o altă persoană este cel (cea) care o face, cu atât mai mult cu cât vânzările s-au petrecut într-un interval scurt de timp, împrejurare rezultată din extrasul de carte funciară, aprerciindu-se, în consecință, ca nerelevantă lipsa notării în cartea funciară a cererii de chemare în judecată din Dosarul nr. 8009/2004.

Nu a putut fi imputată reclamantului lipsa de diligentă constând în omisiunea notării procesului în cartea funciară, câtă vreme litigiul purtat cu pârâtul K.R. avea ca obiect și obligarea acestuia la predarea titlului (original) de proprietate pentru ca deschiderea cărții funciare să poată fi posibilă, faptul că pârâtul deschisese deja o atare carte în frauda intereselor reclamantului, nefiindu-i imputabil acestuia din urmă. Invocarea dispozițiilor art. 973 C. civ. nu a putut fi reținută ca temei de schimbare a sentinței, câtă vreme reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a unor contracte în care el nu a fost parte și care s-au încheiat în fraudarea intereselor sale. În sensul art. 948 C. civ., o condiție esențială pentru validitatea unei convenții este cauza licită, respectiv când nu este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri ori ordinii publice (art. 966, 968 C. civ.).

Or, s-a constatat că în condițiile în care actele juridice susmenționate au fost încheiate în fraudarea intereselor reclamantului (și a intervenientei), cauza convențiilor fiind astfel, ilicită, susținerile pârâților-apelanți, referitoare la respectarea dispozițiilor art. 948 C. civ. și la lipsa vreunei cauze de nulitate absolută, au fost apreciate ca nefondate. La termenul de judecată din 07 decembrie 2011 reprezentantul pârâților apelanți C.G. și C.O.M. a invocat nepronunțarea primei instanțe asupra cererii de chemare în garanție formulată în cauză și a solicitat anularea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță. Referitor la aceste critici instanța a reținut în primul rând că, față de dispozițiile art. 298 C. proc.

civ. raportat la art. 82 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea cu acest motiv nu este procedurală, cererea nefiind formulată în scris, în cuprinsul motivelor de apel depuse în condițiile art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. în al doilea rând, s-a constatat că cererea de chemare în garanție a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, BNP S.S. și BNP N.T. a fost formulată pentru termenul din 27 noiembrie 2009. După soluționarea incidentelor procedurale apărute pe parcursul soluționării pricinii (cerere de recuzare, recurs formulat împotriva unei încheieri de ședință, contestație în anulare formulată împotriva deciziei date asupra recursului), s-a constatat că la termenul din 08.10.2010 instanța a pus în vedere reprezentantului pârâtului C.G.

să precizeze dacă stăruie în cererea de garanție formulată și, în caz afirmativ, să se conformeze dispozițiilor art. 61 C. proc. civ. Or, la termenul de judecată acordat în acest sens (19 noiembrie 2010), reprezentantul pârâtului, prezent la dezbateri, nu a reiterat cererea de chemare în garanție și nici nu a formulat-o cu respectarea condițiilor de formă cerute de dispozițiile art. 61 raportat la art. 112 C. proc. civ. 3. Recursurile Împotriva deciziei nr, 1103/2011 a Curții de Apel Timișoara au declarat recurs pârâții C.G. și C.O.M. pe de o parte și, respectiv, K.A.Ș. și K.I.A. pe de altă parte. În recursul lor pârâții Cornu au solicitat casarea deciziei, trimiterea cauzei spre rejudecare fără să încadreze în drept (conform motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ.) criticile formulate. În fapt s-a criticat decizia în esență pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 948 C. civ. și neconstatarea că în cauză nu s-au dovedit motive de nulitate absolută a contractelor încheiate cu ei la încheierea contractelor fiind respectate dispozițiile art. 948, 966 și 968 C. civ., ei fiind de bună - credință față de faptul că la acel moment nu exista notat nici un proces asupra imobilului. Au mai invocat art. 973 C. civ. cu privire la relativitatea actelor juridice care produc efecte numai între părțile contractante și s-a mai criticat decizia pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Recursul pârâților K.A.Ș. și K.I.A. a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 C. proc.

civ. iar în fapt s-a criticat decizia pentru următoarele aspecte: Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privitor la faptul că nu prețul a fost invocat drept motiv de nulitate a actului. S-a susținut că împrejurarea că în promisiunea de vânzare au menționat un preț (709.290 RON) iar în contractul perfectat un alt preț (10.000.000 ROL), nu este de natură să atragă nulitatea actului. S-a criticat interpretarea eronată a temeiului legal incident în cauză în raport de starea de fapt, care a fost expusă din nou de recurenți care au reluat susținerea din apel în sensul că la data instrumentărilor operațiunilor juridice de transmitere a imobilului nu era înscris în CF nici un proces cu privire la teren.

Recurenții au criticat faptul că nu s-au verificat condițiile de valabilitate în raport cu dispozițiile normative incidente art. 948 - 968 și 1294 - 1370 C. civ. și au concluzionat că instanța în mod neîntemeiat a reținut reaua lor credință, din contră, din probele dosarului rezultând buna lor credință și respectarea dispozițiilor art. 948, 966 și 968 C. civ. la încheierea contractelor. S-a invocat și ignorarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996 în sensul că în sistemul de carte funciară are prioritate cel care își înscrie mai întâi dreptul de proprietate. S-a mai susținut că instanța de apel a menținut confuzia cu privire la numărul cărților funciare și obiectul înscrierii în aceasta.

În CF C2. G. s-a înscris dreptul de proprietate al numitului K.R. pentru terenul constituit cu titlul de proprietate nr. V1. din 5 decembrie 1994 iar din CF C2. G. cu nr. cadastral C3. s-a întabulat dreptul de proprietate al aceluiași K.R. cu privire la terenul constituit prin titlul de proprietate nr. V4. din 5 august 2007. 4. Analiza instanței de recurs Examinând recursurile declarate prin criticile formulate împotriva deciziei atacate - se constată că recursul formulat de pârâții C.G. și C.O.M. nu a fost timbrat, împrejurare pentru care recursul a fost anulat iar recursul declarat de pârâții K.A.Ș. și K.I.A.

este nefondat, împrejurare pentru care a fost respins, considerentele fiind următoarele: Recursul pârâților Cornu a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 28 martie 2012 fixându-se termen de judecată la data de 6 noiembrie 2012. S-a dispus citarea acestor recurenți la domiciliul indicat în recursul formulat la 23 martie 2012 (la Curtea de Apel) la sediul profesional al avocatului K.F. (ales de recurenți) în Timișoara, Bd. T.I., fixându-se și taxa judiciară de timbru - 74 RON și 3 RON timbru judiciar, conform rezoluției dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recurenții și-au ales domiciliu la avocat K.F. în Bd. T.I. Timișoara (indicat în cererea de recurs) unde au fost citați cu mențiunea achitării taxei de timbru (dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Acești recurenți au fost citați și la adresa indicată de avocat în petiția de la fila 29 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție - pentru a fi citați în Str. M.F.A., Timișoara cu aceeași mențiune a achitării taxei de timbru. Potrivit celor constatate în ședința de la termenul din 6 noiembrie 2012, cererea prin care recurentul C.G. a solicitat un termen (pentru lipsă de apărare) și în care indică un alt domiciliu decât cel din proces, în G., Str. N., județul Timiș - nu a fost luată în considerație pentru motivele acolo arătate, ea nefiind formulată conform art. 98 C. proc. civ. Instanța - constatând că recurenții C.G. și C.O.M. nu au achitat taxa de timbru corespunzătoare cererii de recurs - le-a pus în vedere acestora, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, ca până la primul termen de judecată acordat să achite suma datorată.

Constatând că până la primul termen acordat, 6 noiembrie 2012, recurenții nu și-au achitat această obligație, a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a anulat recursul acestor pârâți ca netimbrat. Recursul pârâților K.A.Ș. și K.I.A. a fost analizat din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în care au putut fi încadrate criticile formulate în fapt de aceștia. Recursul a fost respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ca nefondat pentru următoarele considerente: S-a constatat că este nefondată critica referitoare la faptul că decizia Curții de Apel nu cuprinde analiza motivului de apel în sensul că nu prețul a fost indicat ca motiv de nulitate.

O asemenea critică nu a fost formulată în apelul declarat de acești pârâți (decizia nr. 7753/325/2008 al Curții de Apel Timișoara). De altfel se constată că recursul reia - cu excepția criticii mai sus enunțate - în mod identic criticile din apel referitare la greșita interpretare a temeiului de drept și a dispozițiilor incidente privind condițiile de valabilitate ale contractelor (art. 948 968; art. 1244 - 1370 C. civ.), efectele acestora și buna credință a acestor pârâți precum și dispozițiile speciale din Legea nr. 7/1996 (art. 25 și 22). Instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt dedusă din probele administrate (pe care și recurenții o reiau în recurs) și a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente.

S-au arătat argumentele pentru care în cauză nu a putut fi reținută prezumția de bună credință, instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ. Instanța a examinat în dinamica lor operațiunile juridice intervenite între pârâți prin derularea convențiilor încheiate în condițiile concrete ale cauzei și a explicat de ce a reținut reaua credință a pârâților recurenți ceea ce a condus la constatarea nulității contractelor. Argumentele menționate de instanța de apel în acest sens nu au fost comentate de recurenți care se limitează la susținerea că instanțele au reținut în mod greșit reaua lor credință. Nici critica că la momentul efectuării operațiunilor contractuale nu exista notat vreun litigiu între părți - critică invocată de altfel și în apel - nu poate fi primită față de argumentele pe care în mod punctual instanța le-a dezvoltat pentru respingerea acestei critici.

Curtea de apel răspunde în mod detaliat acestei critici, analizând probele administrate , în pagina 7 alin. (8) a deciziei, argumente cu privire la care recurenții nu fac nici un comentariu și nici nu precizează în ce constă pretinsa confuzie. Instanța de apel examinează declarația pârâților K. în sensul că pârâtului K.R. i s-ar fi eliberat două titluri de proprietate (cu nr. V1. din 5 decembrie 1994 și respectiv cu nr. V4. din 5 iulie 2006) dar constată că această susținere nu este confirmată de probele administrate în cauză. Se reține că în realitate titlul de proprietate nr. V1./1994 - cu privire la care, prin sentința civilă nr. 11777 din 20 decembrie 2004 K.R. a fost obligat să-l predea reclamanților B.V.

și A.F.T. - a fost pierdut de K.R. Deoarece K.R. nu și-a îndeplinit obligația de a preda titlul, reclamanții B.V. și A.F.T. au obținut un duplicat (nr. V4. din 5 iulie 2006 eliberat tot pe numele K.R.) pe care l-au înscris în CF nr. C2. G. S-a reținut că în realitate nu este vorba de două titluri ci de unul singur, identificarea parcelelor indicate de titlu (cu două numere, originalul și duplicatul), fiind identică, potrivit constatărilor din teren consemnate în concluziile expertizelor efectuate în cauză.

Nici critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 7/1996 nu este întemeiată având în vedere că instanța de apel a argumentat opozabilitatea hotărârii judecate care ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru reclamant și intervenientă având în vedere reaua credință dovedită de persoana pârâtului recurent la încheierea contractelor anterioare precum și explicațiile date cu privire la raporturile litigioase dintre părți la momentul încheierii contractelor. Având în vedere că nu s-au putut reține critici de natură să conducă la modificarea sau casarea deciziei atacate, s-a respins recursul pârâților K.A.Ș. și K.I.A. pentru considerentele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții K.I.A. și K.A.Ș. împotriva deciziei nr. l 103 din data de 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâții C.G. și C.O.M. împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurenții - pârâți K.I.A., K.A.Ș., C.G. și C.O.M. la plata sumei de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant B.V. și intimata - intervenientă B.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.