ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3107/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul D.L., prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.E., T.C., G.B.S., T.G., G.B.V., C.I., S.S., S.V., A.E., B.C. și C.S., anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele C.E. și B.C., anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 14 septembrie 2007 la BNP L.M. și H.M. și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților B.C. și C.S. Prin sentința civilă nr. 165/S din 21 martie 2011, Tribunalul Brașov a respins acțiunea civilă precizată, având capăt de cerere constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare înscris în cartea funciară Bod, încheiat între pârâtele C.E.

și B.C. cu privire la imobilul teren în extravilanul localității Bod, formulată de către reclamantul D.L. în contradictoriu cu pârâții C.E., T.C., G.B.S., T.G., G.B.V., C.I., S.S. Și S.V., A.E., B.C. și C.S. A admis excepția de netimbrare a capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 14 septembrie 2007 la B.N.P. L.M. și H.M., cu privire la imobilul teren în extravilanul localității Bod și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților B.C. și C.S. asupra acestui teren, formulate de același reclamant, pe care le anulează ca netimbrate. A obligat reclamantul să plătească pârâtei C.E. suma de 5.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Din conținutul alin. (3) al aceluiași articol, rezultă că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în speță operând aceste prevederi, întrucât reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar stabilite în sarcina sa, a fost admisă excepția și anulate capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 14 septembrie 2007 la BNP L.M.

și H.M., cu privire la imobilul teren în extravilanul localității Bod, ca și cel vizând radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților B.C. și C.S. asupra acestui teren, acesta din urmă având caracter accesoriu față de cel dintâi și urmând soarta juridică a acestuia. Cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare înscris în cartea funciară Bod, încheiat între pârâtele C.E. și B.C. cu privire la imobilul teren în extravilanul localității Bod, s-a dovedit neîntemeiată și a fost respinsă pentru considerentele ce urmează: Între reclamant și pârâții C.E., T.C., G.B.S., T.G. și G.B.V. s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat în 22 februarie 2006 la BNP T.V., prin care pârâta C.E., în nume propriu și ca mandatară a celorlalți pârâți, a promis reclamantului vânzarea imobilului de 40 . 000 m.p.

situat în comuna Bod. Prin același contract, pârâta s-a obligat să dezbată succesiunea, să dezmembreze terenul, să facă partajarea acestuia și să-l întabuleze pentru a-l putea vinde reclamantului până la data de 31 mai 2006. La data de 08 iunie 2007, reclamantul a trimis acestei pârâte o notificare și oferta de plată, invitând-o să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Prin contractul de donație din 04 septembrie 2007, pârâta C.E. a dobândit proprietatea asupra întregului imobil de 50.000 m.p., înscris în cartea funciară Bod, identic cu cel din titlul de proprietate din 01 februarie 1993 emis de Comisia Județeană Brașov, ulterior înstrăinând acest imobil pârâtei B.C., care l-a înstrăinat apoi pârâtului C.S.

prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 2007, a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată prin prezenta acțiune. S-a constatat că antecontractul încheiat de reclamant nu transmite dreptul de proprietate de la promitentul-vânzător la beneficiarul-cumpărător, ci dă naștere numai la obligații de a face în sarcina părților, respectiv de a vinde pentru promitent și de a cumpăra pentru beneficiarul promisiunii, părțile stabilind în conținutul acestuia și sancțiuni pentru neperfectarea actului din culpa lor, inserând o clauză penală în acest sens. Rămânând proprietară exclusivă asupra terenului, după acceptarea donației, pârâta a beneficiat de prerogativele dreptului său de proprietate și a vândut în condiții legale terenul obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantul.

S-a constatat că situația juridică a imobilului era incertă la data încheierii antecontractului, aspect cunoscut de reclamant, ceilalți pârâți criticând și prețul la care s-a convenit prin antecontract. Trecerea succesivă a terenului din proprietatea pârâtei C.E. în cea a pârâtei B.C. și de la aceasta la pârâtul C.S., prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 2007 a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, este expresia valorificării dreptului de proprietate a fiecăruia dintre aceștia, la epoca respectivă. S-a constatat că în relația contractuală dintre pârâții B.C. și C.S., urmare căreia acesta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, pârâta C.E.

apare ca fiind străină și nu s-a putut reține conduita sa de nerespectarea a clauzelor antecontractului ca și cauză ilicită a contractului de vânzare-cumpărare dintre cei doi pârâți și în care aceasta nu a fost parte. Instanța de fond a apreciat că singura posibilitate pe care o are reclamantul, în condițiile inexistenței dreptului asupra terenului în proprietatea pârâtei, este de a solicita daune-interese pentru neexecutarea antecontractului, în speță nedovedindu-se că cei doi pârâți, B.C. și C.S., au încheiat vânzarea, prin actul atacat, în frauda intereselor sale, pentru a putea cere cu succes constatarea nulității acesteia pentru cauză ilicită. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 118/Ap din 21 octombrie 2011, a admis în parte apelul declarat de pârâta B.C.

împotriva sentinței civile nr. 165/S din 21 martie 2011 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligat reclamantul D.L. la plata către pârâta B.C. a sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței, a fost respins apelul declarat de reclamantul D.L. împotriva aceleiași sentințe și a fost obligat reclamantul D.L. la plata către intimata pârâtă C.E. a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că art. 274 C. proc. civ. invocat de reclamant permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.

Onorariul se stabilește inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele prevăzute în alin. (3) al textului menționat, care sunt: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.

Verificând criteriile legale, Curtea a reținut că recurentul-reclamant nu a dovedit existența unei disproporționalități între onorariul apărătorului pârâtei C.E. și volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. S-a apreciat că faptul că soluția a fost de anulare ca netimbrate a capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 2007 la BNP L.M. și H.M. și radiere din cartea funciară, nu poate conduce la concluzia că părțile au convenit un onorariu exagerat. Onorariul de 5.700 RON este unul modic în raport cu importanța litigiului ce a făcut obiectul apărării, valoarea obiectului cererii, precum și cu munca avocatului.

Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. În speță nu s-a făcut dovada unui abuz de drept prin stabilirea pentru pârâta C.E. a unui onorariu cu încălcarea criteriilor prevăzute de textul de lege citat. Însă în ceea ce privește apelul declarat de pârâta B.C. instanța a reținut, în esență, că onorariul avocațial plătit de pârâta B.C. pentru judecata cauzei în primă instanță a fost de 25.000 RON, potrivit chitanței din 26 februarie 2008 emisă de Cabinetul de Avocat P.I. Instanța a reținut că în raport de obiectul cauzei, valoarea acestuia, complexitatea cauzei, durata procesului în primă instanță și munca depusă de avocat, onorariul avocațial este nepotrivit de mare.

Astfel, avocatul pârâtei B.C. a fost prezent la cele 14 termene de judecată în fața primei instanțe și a formulat o întâmpinare, iar soluția primei instanțe a fost de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele C.E. și B.C. și de anulare ca netimbrate a celorlalte pretenții. Astfel, Curtea a redus cheltuielile de judecata datorate de reclamant paratei B.C. de la suma de 25.000 RON la 15.000 RON. Făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța nu a redus în mod efectiv însuși onorariul convenit de pârâtă cu apărătorul ales și dovedit cu înscrisul aflat la dosar, ci cheltuielile de judecată stabilite în sarcina părții căzute în pretenții.

Aceasta deoarece instanța nu are abilitatea de a interveni in contractul de asistență juridică prin cenzurarea onorariului cuvenit, întrucât s-ar contraveni principiului libertății de voință al părților contractante, dar și prevederilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat (art. 30) și Statutului profesiei de avocat [art. 94 alin. (2) și (3)]. S-a reținut că aprecierea că în raport cu valoarea obiectului litigiului, cu munca prestată de avocat ori cu complexitatea cauzei se impune reducerea cheltuielilor de judecata se bazează pe faptul că nu ar fi echitabil ca partea care a pierdut procesul să suporte un cuantum excesiv al cheltuielilor cauzat de un onorariu stabilit pe baze contractuale, consecința firească a unei asemenea măsuri fiind aceea a suportării de către partea care a acceptat stabilirea unui anumit cuantum al onorariului de avocat a diferenței neimputate asupra părții căzute în pretenții.

Împotriva acestei decizii, reclamantul D.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea cărora a susținut, în esență, că intimata B.C. a formulat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru prima dată în apel. Totodată, susține recurentul, apelanta B.C. nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecării prezentei cauze, iar apelanta nu a fost prezentă nici personal, nici prin reprezentant la ultimul termen de judecată și nici nu a depus, până la încheierea dezbaterilor, vreun înscris prin care să solicite cheltuieli de judecată și să facă dovada acestora. În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate intimatei C.E., recurentul susține că suma acordată este exagerat de mare în raport de activitatea efectuată în cauză în condițiile în care acțiunea introductivă a fost anulată ca netimbrată.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul reducerii cuantumului sumei acordate pârâtelor cu titlu de cheltuieli de judecată. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile și prin raportare la prevederile art. 304 1 C. proc. civ., se apreciază că recursul declarat în cauză este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurent, vizează și aplicarea greșită a legii. Din acest punct de vedere s-a criticat obligarea sa la plata unei sume cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta B.C. care nu a fost justificată la instanța de fond și către pârâta C.E.

care, în raport de obiectul litigiului și de prestația efectuată, este nejustificat de mare. Într-adevăr, dispozițiile art. 274 alin. (1) (3) C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii potrivit alin. (3) au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut în speță, pârâta B.C. trebuia să facă dovada cheltuielilor de judecată la instanța în fața căreia le-a solicitat, respectiv instanța de fond.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâta B.C. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond . Astfel, așa cum reiese din încheierea din data de 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov, apărătorul pârâtei B.C. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată cu mențiunea că va depune dovezile cu privire la onorariul de avocat, însă aceste dovezi nu au fost depuse așa încât Tribunalul a reținut corect că nu s-a făcut dovada acestora. În concluzie, instanța de apel nu putea analiza apelul pârâtei B.C. atâta timp cât aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată la instanța de fond, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., astfel încât se va admite recursul, iar decizia recurată va fi modificată în parte în sensul respingerii apelului pârâtei B.C. Critica referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârâta C.E. și care în raport de obiectul litigiului și de prestația efectuată, ar fi nejustificat de mare, va fi respinsă ca nefondată. În ce privește aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată este de observat că posibilitatea măririi sau micșorării cuantumului cheltuielilor de judecată este o facultate a instanței de judecată și nu o obligație, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că instanța de apel, în urma verificării înscrisurilor depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată, ținând cont de complexitatea litigiului, în mod corect a dat eficiență prevederilor art. 274 C. proc.

civ., motiv pentru care aserțiunile recurentului, sub acest aspect, vor fi respinse. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să se admită recursul reclamantului D.L., urmând a se modifica în parte decizia recurată în sensul că se va respinge apelul pârâtei B.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul D.L. împotriva deciziei civile nr. 118/Ap din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge în tot apelul declarat de apelanta-pârâtă B.C. împotriva sentinței civile nr. 165/S din 21 martie 2011 a Tribunalului Brașov, secția civilă. Păstrează în rest dispozițiile deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.