Decizia nr. 135/2018 — ÎCCJ — recurs

Prin Decizia nr. 1094 din 14 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva Sentinței penale nr. 9/F din 6 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2014, pentru considerentele arătate în continuare.

Subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susținut că Sentința penală nr. 9/F/2015 încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 6104 din 27 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2011.

Raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 431 C. proc. civ., instanța a reținut că admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă o atare excepție a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei, soluția contrară fiind de natură să nesocotească autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre.

În litigiul finalizat prin sentința a cărei revizuire se solicită, cu privire la latura civilă, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a statuat referitor la puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele civile.

Așadar, în cel de-al doilea litigiu, instanța s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, iar acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanța de revizuire.

Rațiunea acestei condiții este aceea ca instanța de revizuire învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăși autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Prin urmare, nu se mai poate repune în discuție pe calea revizuirii maniera de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, întrucât nu poate fi ignorată nici consecința insecurității raporturilor juridice în sensul dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. II. Recursul declarat împotriva hotărârii menționate la pct. I

Împotriva deciziei menționate la pct. I a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ. și invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent arată că niciuna dintre reglementările revizuirii nu prevede inadmisibilitatea cererii pentru cazul în care, în cadrul celei de-a doua judecăți, s-ar fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și aceasta ar fi fost respinsă.

În privința celor două hotărâri potrivnice în opinia sa, recurentul-revizuent susține că este îndeplinită tripla identitate specifică autorității de lucru judecat.

În acest sens, recurentul-revizuent arată că partea civilă din dosarul penal, B. a formulat în anul 2011 o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu A., C. și numiții D. și E.: (i) să se constate nulitatea absolută a Procurii autentificate din 01.10.2010 de BNP F.; (ii) să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22.12.2010 de BNPA G. și H., rectificat prin încheierea nr. 187 din 11.01.2011, având ca obiect imobilul din Brașov, Bulevardul Valea Cetății; (iii) revenirea la situația anterioară în sensul radierii din Cartea Funciară a dreptului meu de proprietate și reînscrierea acestui drept pe numele reclamantului B.; (iv) obligarea pârâților A., D. și E. să lăsăm apartamentul reclamantului, în deplină proprietate și posesie.

Această cerere a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2011 al Judecătoriei Brașov, fiind soluționată irevocabil - în sensul admiterii în parte a cererii reclamantului, în ceea ce privește constatarea nulității absolute a procurii autentificate sub nr. 905 din 01.10 2010, și respingerii restului cererilor - prin Sentința civilă nr. 6104 din 27.04.2012 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor formulate, prin Decizia civilă nr. 306/A din 23.11.2012 și irevocabilă, prin respingerea de către Curtea de Apel a recursurilor formulate, prin Decizia civilă nr. 947/R din 30.04.2013.

Susține recurentul-revizuent că această hotărâre judecătorească are autoritate de lucru judecat, fiind opozabilă părții civile B. care nu putea formula o cerere identică, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți ca cea expusă anterior, în caz contrar încălcându-se autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cea de-a doua hotărâre, atacată prin cererea de revizuire trebuie anulată, cu consecința prevăzută de art. 513 alin. (4) teza finală C. proc. civ., întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Sub acest aspect, recurentul arată că problema de drept vizează înlăturarea hotărârii care încalcă autoritatea de lucru judecat, iar nu verificarea modului în care a fost soluționată excepția autorității de lucru judecat. III. Derularea procedurii judiciare în fața Înaltei Curți

Recursul fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost urmată procedura de pregătire și filtrare a recursului.

Astfel, cererea de recurs a fost comunicată intimaților la datele de 08-09.01.2018, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 16-19 și 35, iar, la data întocmirii raportului asupra admisibilității în principiu, la dosar nu au erau atașate întâmpinări formulate de către intimați.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 21 mai 2018, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, iar motivele de casare invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 25 iunie 2018. IV. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurentul-revizuent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Înainte de a proceda la analiza criticilor formulate de recurent cu privire la caracterul potențial potrivnic al hotărârilor care au format obiectul cererii de revizuire soluționate prin decizia recurată, Înalta Curte va analiza temeinicia soluției date în revizuire prin prisma condiției de admisibilitate referitoare la faptul că în al doilea litigiu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, în jurisprudență și în doctrină, s-a reținut că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este ca, în litigiul în care a fost pronunțată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată ori, dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța cu privire la excepția autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

În ipoteza în care s-ar accepta faptul că este admisibilă revizuirea pentru contrarietate de hotărâri chiar și în ipoteza în care instanța s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat invocate în litigiul în care a fost pronunțată ultima hotărâre echivalează cu acceptarea faptului că, pe calea revizuirii, se poate realiza un control de legalitate și temeinicie a soluției definitive date excepției respective.

Or, în cadrul căii extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata specific hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., principiu a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecată a cauzei. În acest sens, este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În consecință, se reține că hotărârea instanței de revizuire este legală și temeinică, iar, în raport cu soluția pronunțată prin prisma neîndeplinirii condiției de admisibilitate a revizuirii analizată în precedent, nu vor face obiectul analizei criticile formulate cu privire la caracterul potențial potrivnic, în opinia recurentului, a hotărârilor ce formează obiectul cererii de revizuire.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (1) și (6) coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.