ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2271/2023

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la data de 10.06.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească indemnizația de gratitudine începând cu 03.11.2020 și în continuare, cu aplicarea coeficientului de 1,10 asupra câștigului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, conform art. 4 din Legea nr. 341/2004, o indemnizație lunară adăugată pensiei pentru limită de vârstă echivalentă cu un coeficient de 0,6, calculată pe baza coeficienților de multiplicare aplicați asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata (sumă restantă pentru intervalul 09.11.2020-03.10.2021), actualizate cu rata inflației, precum și dobânda legală și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 279/M/17.03.2022, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins acțiunea.

Apelul declarat de A. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1650/AP/02.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Împotriva acestei decizii civile, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 66/AP/25.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Împotriva deciziei pronunțate în revizuire, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și, în urma rejudecării, admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 1650/AP/02.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează ipoteza revizuirii în cazul hotărârilor definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

A arătat că aplicarea greșită a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rezultă din faptul că excepția autorității de lucru judecat nu a fost nici invocată, nici soluționată pe parcursul judecății, ci instanța doar s-a prevalat de puterea de lucru judecat a sentinței din primul proces, însă acest motiv al acțiunii sale nu a fost examinat, astfel că niciuna dintre hotărârile pronunțate în ultimul litigiu nu conține dispoziții de respingere a excepției autorității de lucru judecat.

În acest context, recurentul a subliniat că instanța care a soluționat cererea de revizuire a reținut greșit faptul că instanțele de fond ar fi soluționat excepția autorității de lucru judecat, astfel că chestiunea supusă judecății nu a fost examinată efectiv, iar cererea de revizuire a fost respinsă printr-o motivare străină de cauză.

În opinia recurentului, în al doilea litigiu, motivul de apel dedus din argumentul puterii de lucru judecat nu a fost examinat în mod efectiv, iar decizia civilă nr. 1650/AP/02.11.2022 conține o motivare superficială și străină de natura cauzei. Astfel, instanța de apel a reținut că, deși era întrunită tripla identitate, prima hotărâre nu beneficiază de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat pentru că, în cel de-al doilea proces, aceeași chestiune litigioasă a fost tranșată pe alt temei legal decât cel invocat în primul litigiu. Autorul căii de atac a criticat acest argument reținut de curtea de apel, subliniind că identitatea de dispoziții legale analizate nu face parte din criteriile de apreciere a autorității de lucru judecat.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

La 26.05.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Excepția nulității a fost respinsă la termenul de astăzi, în considerarea celor expuse în practica.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea evitării încălcării autorității de lucru judecat și conduce, în principiu, la anularea hotărârii pronunțate cu nesocotirea ei.

Prin urmare, instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra acestei chestiuni.

Cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște din natura juridică a revizuirii, cale extraordinară de atac de retractare, în care instanța nu poate efectua un control judiciar asupra modalității în care a fost dezlegată, în etapa procesuală anterioară, autoritatea de lucru judecat.

În speță, contrar criticilor recurentului, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, curtea de apel a verificat măsura în care, în procesul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, a fost invocată autoritatea de lucru judecat, statuând în mod legal că cererea revizuentului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de revizuire a reținut că, prin motivele apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 279/M/17.03.2022, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, A. a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 210/MAS/08.04.2020 a aceluiași tribunal, iar Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin decizia civilă nr. 1650/AP/02.11.2022, a apreciat că motivul de apel invocat nu este întemeiat.

În prezenta cale de atac, recurentul a susținut că nu a invocat autoritatea de lucru judecat pe cale de excepție, astfel că a apreciat că nu putea fi soluționată o asemenea "excepție".

Față de aceste argumente, Înalta Curte amintește că ipotezei art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în forma în vigoare la data declanșării procesului, aplicabilă în considerarea art. 24 C. proc. civ., i se circumscriu atât efectul negativ al autorității de lucru judecat, când hotărârile pretins potrivnice privesc aceeași pricină, obiect și părți, cât și cel pozitiv, când mai multe hotărâri dezleagă o chestiune litigioasă, situație în care litigiile trebuie să se fi desfășurat între aceleași părți. Totodată, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. impun cerința examinării problemei de drept a autorității de lucru judecat, indiferent de modul procesual de invocare, așadar nu doar pe calea excepției procesuale; astfel, recurentul, titular și al căii de atac a apelului în procesul finalizat cu decizia supusă revizuirii, a invocat, prin motivele de apel, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care a fost examinat de curtea de apel și, în concret, în considerarea calității sale de autor al demersului judiciar, nici nu o putea invoca pe calea excepției, mijloc procesual pus de art. 245 C. proc. civ. la îndemâna pârâtului/intimatului, ci pe cea a acțiunii - care, adaptată căii ordinare de atac, se manifestă sub forma motivului de apel.

Al doilea motiv de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii, recurentul susținând că decizia pronunțată în revizuire cuprinde o motivare succintă și străină de natura cauzei.

Față de această critică, Înalta Curte subliniază că o hotărâre poate fi casată când conține numai motive străine de cauză, atunci când este, practic, nemotivată, iar motivarea unei hotărâri nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată efectiv; așadar, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De aceea, Înalta Curte impune părților concluzia că în decizia recurată a fost în mod efectiv examinată chestiunea autorității de lucru judecat și s-a reținut în mod legal că nu sunt întrunite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca atare, nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 66/AP/25.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.