ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1893/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 11 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, a solicitat obligarea pârâtei să îi recalculeze indemnizația lunară de gratitudine datorată în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, respectiv în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienților de multiplicare aplicați asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, precum și ultimilor trei ani, calculați de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei să plătească reclamantului indemnizația astfel recalculată, începând cu data soluționării definitive a cauzei, diferențele rezultate dintre indemnizația de gratitudine cuvenită și cea achitată pe perioada cuprinsă între data inițierii procesului și data soluționării definitive a acestuia, dar și pe ultimii trei ani anteriori demarării litigiului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1413/MAS din 26 octombrie 2023, Tribunalul București, secția I civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel care, prin decizia civilă nr. 426/Ap din 19 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respins.

Împotriva hotărârii instanței de apel, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea acesteia în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 661/AP din 22 aprilie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea de revizuire.

Revizuentul A. a recurat cea din urmă hotărâre, solicitând casarea ei și reținerea cauzei spre rejudecare.

În susținere, recurentul a expus ample considerații teoretice privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și condițiile pe care cererea de revizuire fundamentată pe încălcarea acestui principiu le impune din perspectiva modificărilor intervenite asupra art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018.

În esență, a arătat că, în revizuire, curtea de apel trebuia să soluționeze în fond procesul, ținând cont de dezlegarea dată problemei de drept deduse judecății și dând eficiență prezumției de lucru judecat.

În opinia recurentului, în cazul revizuirii întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu se impune îndeplinirea condiției ca în cele de-al doilea litigiu să nu se fi analizat excepția autorității de lucru judecat.

A mai apreciat că instanța învestită cu cererea sa de revizuire ar fi trebuit să analizeze dacă aspectele dezlegate prin sentința opusă cu autoritate de lucru judecat au legătură cu ceea ce s-a judecat în cauză și, în consecință, să anuleze decizia din apel și să trimită cauza spre rejudecare instanței de prim control judiciar.

În continuare, recurentul a reiterat argumentele care au stat la baza cererii de revizuire, respectiv cele privind încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La 9 iulie 2024, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele de nelegalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, autorul căii extraordinare de atac a invocat nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, prin pronunțarea unei hotărâri potrivnice în cel de-al doilea proces.

Examinând cerințele de admisibilitate impuse de legiuitor în mod cumulativ pentru ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curtea de apel a stabilit că nu este îndeplinită cerința ca în cel de-al doilea litigiu, instanța să nu se fi pronunțat asupra autorității de lucru judecat a hotărârii date în primul litigiu.

În contra, autorul căii de atac, în recurs, susține că pentru valorificarea autorității de lucru judecat în manifestarea ei pozitivă nu este necesară întrunirea acestei condiții.

Deși circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 din același Cod, susținerile recurentului vizează, în realitate, încălcarea normelor de drept procesual, context în care Înalta Curte, din oficiu, le încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Răspunzând acestor critici, Înalta Curte reține că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Textul de lege reglementează remediul juridic pentru încălcarea principiului autorității lucrului judecat, ce conduce, în final, la înlăturarea efectelor produse de hotărârile judecătorești date în aceste condiții prin anularea ultimei hotărâri.

Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

Astfel, învestită să se pronunțe asupra incidenței cazului de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța competentă nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ci stabilește numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, iar, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri, fără a evalua și stabili care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă. În caz contrar, examenul instanței de revizuire s-ar transforma într-un control judiciar asupra modalității în care a fost dezlegată excepția autorității de lucru judecat, chestiune nepermisă în această cale extraordinară de atac.

De aceea, integrată condițiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este și cerința ca în cel de-al doilea litigiu, în care a fost pronunțată hotărârea a cărei anulare se solicită, să nu fi fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii opuse cu acest titlu în revizuire.

Rațiunea acestei condiții derivă chiar din necesitatea asigurării efectelor hotărârii judecătorești, instanța de revizuire, învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind, la rândul său, obligată să respecte dezlegările instanței din cel de-al doilea proces asupra excepției autorității de lucru judecat.

În speță, revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului B., formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost obligată pârâta să recalculeze reclamantului indemnizația lunară de gratitudine aferentă anilor 2017, 2018 și 2019, prin raportare la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat prevăzut de art. 16 din Legea nr. 7/2017 pentru anul 2017, art. 15 din Legea nr. 3/2018 pentru anul 2018 și Legea nr. 14/2019 pentru anul 2019 și să plătească reclamantului diferențele rezultate dintre indemnizația lunară cuvenită și cea efectiv plătită, începând cu 1 ianuarie 2017 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Din cuprinsul deciziei civile nr. 426/Ap din 19 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, hotărâre supusă revizuirii, rezultă că în fața instanțelor de fond, recurentul din cauza de față a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței sus-menționate, asupra acestei chestiuni instanțele reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cele două litigii fiind distincte.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de revizuire că în litigiul finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită a fost analizată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Alegațiile recurentului că instanța de revizuire nu ar fi statuat, ea însăși, asupra autorității lucrului judecat, se bazează pe confuzia și ignorarea de către autorul căii de atac a modalității în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăților ulterioare.

Dacă s-ar admite ipoteza afirmată de recurent și s-ar accepta că instanța învestită cu o cerere de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., poate evalua legalitatea și temeinicia dezlegărilor opuse cu titlu de autoritate de lucru judecat, nu doar că s-ar înfrânge acest principiu, ci s-ar deschide o cale de reformare a hotărârii, nepermisă în revizuire.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma într-un apel sau recurs deghizat prin care s-ar obține o rejudecare a cauzei, întrucât s-ar aduce atingere prezumției de validitate a hotărârilor judecătorești definitive, principiului securității raporturilor juridice și dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Costache și alții c. României, Stanca Popescu c. României).

În concluzie, câtă vreme la pronunțarea deciziei a cărei anulare se solicită, instanța de apel a analizat efectele pe sentința civilă nr. 210/MAS din 8 aprilie 2020 a Tribunalului Brașov, secția I civilă le-ar putea produce în cauză prin prisma art. 431 alin. (2) C. proc. civ., dispoziția curții de apel de respingere a cererii de revizuire este legală.

Așa fiind, pentru toate rațiunile înfățișate anterior, Înalta Curte constată motivul de casare invocat de recurent nu este incident în cauză, sens în care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 661/AP din 22 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.