Costache și alții împotriva României

CAUZA CAUZĂ DE COSTACHE ȘI ALTE CUZE V. ROMANIA (Declarația nr. 30474/03) JUDGMENT STRASBOURG 11 aprilie 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Costache și alții v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința în calitate de comitet compus din: Vincent A. De Gaetano, președinte, Egidijus Kūris, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători, și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 21 martie 2017, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 30474/03) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de patru resortisanți români, dl Ion Costache, dl Ștefan Costache, dna Otilia Costache și dna Anghelina Costache („reclamanții”) la 28 august 2003. Primul reclamant a murit la 30 ianuarie 2009. dna Floarea Costache, văduva și moștenitorul său, a exprimat dorința de a continua procedurile în locul său.

dna Anghelina Costache a murit la 22 iunie 2008. dl Ștefan Costache și dna Otilia Costache au murit la date neespecificate înainte de 2015. Niciun moștenitor al acestor trei solicitanți nu și-a exprimat dorința de a continua cererea în locul lor. Guvernul României (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. La 8 martie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI La o dată neespecificată în 1995 reclamanții au introdus o acțiune împotriva Consiliului Municipal București și a Consiliului Local al celui de-al șaselea district din București, în căutarea recuperării drepturilor de proprietate peste 1.761 m mp de teren situat la nr. 37-39, Valea-Lungă Str., districtul nr. 6, București.

Prin hotărârea din 9 aprilie 1998, Curtea de județul București a permis acțiunea reclamanților în ceea ce privește fondul. Decizia nu a fost apelată de către părți și a devenit astfel finală. La 27 ianuarie 1999, biroul primarului București, care se bazează, printre altele, pe privind art. 322 § 5 din Codul de Procedură Civilă din România (denumit în continuare „CCP” – a se vedea punctul 13 de mai jos), a introdus o procedură extraordinară de recurs împotriva reclamanților, cerând o reexaminare (revizuire ) din hotărârea finală din 9 aprilie 1998 și depunând că a apărut un nou document privind terenul solicitat de către solicitanți, care se referă la un raport redactat la 29 decembrie 1998 de Agenția de Gestionare a piețelor districtului nr. 6 (Administrația Piețelor sectorul 6 București ), care a declarat că terenul reclamat de către solicitanți este ocupat de o piață.

Prin hotărârea din 24 septembrie 1999, Curtea de județul București a permis acțiunea inițiată de către primarul București, având în vedere că documentul nu a fost în dosar în timpul primului set de proceduri și că a arătat că terenul pretins de solicitanți era ocupat de o piață.

10. Prin hotărârea din 29 ianuarie 2002, Curtea de Apel din București a permis recursul reclamanților din cauza faptului că documentul invocat de către biroul primarului București era un document care nu respectă cerințele prevăzute la art. 322 § 5 din RCCP, deoarece nu existase în momentul în care hotărârea finală din 9 aprilie În plus, instanța a constatat că autoritățile interne au eșuat în timpul primului set de proceduri pentru a ridica problema situației juridice a terenurilor în fața instanței fără un motiv obiectiv și ar fi putut recupera investițiile efectuate pe terenle solicitate de solicitanți prin introducerea unei proceduri separate împotriva reclamanților și prin căutarea de recuperare a banilor.

Prin decizia finală din 14 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a permis apelul (recursuri ) depus de primarul București, din cauza faptului că, deși documentul nu existase în timpul procedurii care s-a încheiat prin hotărârea finală din 9 aprilie 1998, aceasta a avut ca obiect o situație preexistentă. În plus, instanța a constatat că dispozițiile articolului 322 § 5 din RCCP trebuiau interpretate în sensul că se referă la documentele utilizate de o parte pentru a dovedi, având în vedere noile elemente, fapte care, în general, nu au fost cunoscute de instanța care a eliberat hotărârea examinată. Având în vedere cele de mai sus, instanța a susținut că conceptul de „document” trebuie interpretat restrictiv.

În sfârșit, aceasta a considerat irelevant faptul că documentul invocat de partea care solicită revizuire a fost obținut prin intermediul angajamentului de cercetare în alte documente care existaseră la momentul hotărârii din 9 aprilie 1998 și care a confirmat aceleași fapte, dar nu au fost aduse în fața instanței care pronunțase hotărârea în cauză. La 12 februarie 2002, reclamanții au depus o cerere în temeiul Legii nr. 10/2001 privind normele care reglementează proprietatea imobilă deținută în mod incorect de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989; ei au solicitat restabilio în natura din dosarul din 2010, cererea a fost încă în suspensie în fața autorităților administrative, în măsura în care trebuie prezentată documentația suplimentară.

II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ În măsura în care este relevantă și în vigoare la momentul respectiv, art. 322 din RCCP a citit după cum urmează: „Revizuirea unei hotărâri într-o instanță de a doua instanță care a devenit finală sau [în ceea ce privește care] nu a fost depusă niciun recurs sau a unei hotărâri privind fondurile furnizate de o instanță de a treia instanță poate fi solicitată în următoarele cazuri: ... 5. În cazul în care, după eliberarea hotărârii, au fost descoperite documente concludente care au fost respinse de partea opusă sau care nu ar fi putut fi aduse în fața instanței din cauza unor evenimente dincolo de controlul părților.” Curtea constată că dl Ștefan Costache, dna Otilia Costache și dna Anghelina Costache au murit după depunerea cererii (a se vedea punctul 3 de mai sus).

Nicio persoană nu își exprimă dorința de a susține cererile în ceea ce privește prezenta cerere. 15. Având în vedere cele de mai sus și în măsura în care nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a plângerilor acestor reclamanți, Curtea decide să scoată din lista sa de cazuri cererea depusă de dl Ștefan Costache, dna Otilia Costache și dna Anghelina Costache, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenția. 16. În plus, Cour observă că primul reclamant, dl Ion Costache, a murit la 30 ianuarie 2009 și că soția și moștenitorul său, dna Floarea Costache, și-a exprimat dorința de a continua procedurile în locul său (punctul 2 ci-dessus).

17. În mod normal, Curtea permite următoarei persoane să urmărească o cerere, cu condiția să aibă un interes legitim, în cazul în care reclamantul original a murit după depunerea cererii cu Curtea (a se vedea Malhous c. Republica Cehă (dec.) [GC], nr. 33071/96, ECHR 2000-XII; Larionovs și Tess c. Letonia (dec.), nr. 455220/04 și 19333/05, § 172, 25 noiembrie 2014; și Paposhvili c. Belgia c. [GC], nr. 41738/10, § 126, CEDH 2016). Având în vedere subiectul cererii și toate elementele în posesia sa, Curtea consideră că soția primului reclamant are un interes legitim în urmărirea cererii și că astfel are locusul necesar standi în temeiul articolului 34 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Carrella c. Italia) , nr. 33955/07, §§ 48-51, 9 septembrie 2014, și Murray v. Țările de Jos [GC], nr. 10511/10, § 79, CEDO 2016). 18. Din motive practice, dl Ion Costache va continua să fie numit „primul reclamant” în această hotărâre, chiar dacă doamna Floarea Costache ar trebui să fie considerată ca atare.

II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 A CONVENȚIEII ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 19. Primul reclamant s-a plâns că anularea hotărârii finale din 9 aprilie 1998 și-a încălcat dreptul la o audiere echitabilă. El a invocat art. 6 § 1 din Convenție, care citește în părțile sale relevante după cum urmează: art. 6 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitate 20. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. Primul reclamant a susținut că principiul securității juridice consemnat la art. 6 alineatul (1) din Convenție a fost încălcat în cazul său, având în vedere anularea deciziei interne finale acordate în favoarea sa.

El a susținut, de asemenea, că dovezile prezentate de primarul Bucureștilor nu au fost calificate ca noi dovezi capabile să conducă la redeschiderea unui caz în sensul articolului 322 § 5 din RCCP. 22. Guvernul nu este de acord. Acestea susțin în esență că cererea de reexaminare a fost utilizată pentru a corecta o eroare judiciară și un avort al justiției, astfel încât să se asigure că interesele terțelor care erau adevăratul proprietar al terenului au fost luate în considerare. De asemenea, au declarat că procedura de revizuire a fost desfășurată într-un mod echitabil și adversar și în respectarea deplină a cerințelor prevăzute la art. 6 din Convenție. 23. Curtea reiterează că dreptul la o ședință echitabilă în fața unui tribunal, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preamblului la Convenție, care declară, în partea sa relevantă, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante.

Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele, ca, în cele din urmă, instanțele să determine o problemă, hotărârea lor să nu fie pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 61, CEDO 1999-VII). Siguranța juridică presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul finalității hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nici o parte nu are dreptul să caute o revizuire a unei hotărâri finale și obligatorii doar în scopul obținerii unei recereri și a unei noi hotărâri ale cazului. Puterea de revizuire a instanțelor mai înalte ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare și a avorturilor justiției, dar nu pentru a efectua un proaspăt examen.

O reexaminare nu ar trebui tratată ca un recurs deghizat și posibilitatea simplei două opinii asupra acestui subiect nu este un motiv de reexaminare. Plecarea din acest principiu este justificată numai atunci când circumstanțele impuse sunt necesare. de caracter substanțial și convingător (a se vedea, de exemplu, Ryabykh c. Rusia nr. 52854/99, § 52, CEDH 2003 IX). 25. Cu toate acestea, cerințele de securitate juridică nu sunt absolute; în anumite circumstanțe, deschiderea procedurilor poate fi cea mai adecvată măsură pregătitoare în cazul în care cerințele articolului 6 nu au fost îndeplinite (a se vedea Mitrea c. România) , nr. 26105/03, § 25, 29 iulie 2008). În orice caz, autoritățile ar trebui să exercite competența de a efectua o revizuire extraordinară, astfel încât să lovească, în măsura maximă posibilă, un echilibru echitabil între interesele în joc (a se vedea, mutatis mutandis Nikitin c. Rusia , nr. 50178/99, § 57, CEDH 2004-VIII).

De asemenea, Curtea reiterează că, în mod repetat, a constatat că redeschiderea procedurii bazate pe noi dovezi a fost încălcată de art. 6 § 1 din Convenție, în cazul în care hotărârea instanței interne care a permis astfel de redeschidere nu a indicat de ce nici informațiile sau noile dovezi nu au putut fi obținute în cursul primului set de proceduri (a se vedea Popov v. Moldova (nr. 2) , nr. 19960/04, §§ 50-54, 6 decembrie 2005) 27. Curtea constată că, în acest caz, Curtea Supremă de Justiție a considerat că raportul prezentat de primarul București este un document care respectă cerințele articolului 322 § 5 din RCCP (a se vedea punctul 11 de mai sus), chiar dacă acest raport nu existase în momentul hotărârii finale din 9 aprilie 1998, astfel cum prevede dispoziția respectivă a RCCP.

În plus, această instanță a reexaminat fondurile procedurii obișnuite, făcând o interpretare diferită a probelor deja evaluate de instanța de instanție inferioară. Prin urmare, Curtea consideră că în acest caz s-a încălcat cele două principii prevăzute în jurisprudența sa: că reexaminarea nu ar trebui tratată ca un recurs deghizat și că instanța internă care permite redeschiderea ar trebui să indice de ce nu s-au putut obține noi dovezi în timpul primului set de proceduri (a se vedea punctele 24 și 26 de mai sus). În acest sens, Curtea constată că Curtea Supremă de Justiție a declarat că există alte documente care existau la momentul hotărârii finale din 9 aprilie 1998 și care au confirmat aceleași fapte ca și raportul din 29 decembrie 1998. Deși se observă faptul că aceste alte documente nu au fost aduse în fața instanței care a pronunțat hotărârea finală în cauză, Curtea Supremă de Justiție nu a examinat motivele acestui eșec (a se vedea punctul 11 de mai sus).

29. Curtea consideră în cele din urmă că nu s-a demonstrat că avortul justiției sau a erorilor judiciare presupuse de a fi comis de instanță în primul set de proceduri în acest caz a fost de a justifica anularea hotărârii finale și obligatorii. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că, permițând anularea deciziei finale din 9 aprilie 1998, autoritățile nu au reușit să stabilească un echilibru echitabil între interesele în joc și, prin urmare, au încălcat dreptul primului solicitant la o audiere echitabilă. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție ca urmare a nerespectării principiului securității juridice. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI 1 LA CONVENȚIE 31. Primul reclamant se plângea că prin anularea hotărârii din 9 aprilie.

1998, care i-a recunoscut proprietatea terenului în cauză, autoritățile interne le-au privat de posesiunile sale. El se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care se menționează după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” având în vedere concluziile sale referitoare la art. 6 § 1 (a se vedea paragrafele) 28-30 mai sus), și având în vedere faptul că primul reclamant are posibilitatea de a solicita deschiderea procedurii în fața instanțelor interne (a se vedea punctul 38 mai jos), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și fondurile plângerii primei reclamații în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea mutatis mutandis Stanca Popescu c. România , nr. 8727/03, § 112, 7 iulie 2009; S.C.

IMH Suceava S.R.L. c. România , nr. 24935/04 , § 45, 29 octombrie 2013; Rozalia Avram România , nr. 19037/07, § 46, 16 septembrie 2014; și S.C. Britanic World S.R.L. c. România , nr. 8602/09, § 50, 26 aprilie 2016). IV. ALTE VIOLAȚII ALLEGATE A CONVENȚIEI 33. În sfârșit, primul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la durata procedurii introduse de el în temeiul legii de restituire și că, prin a nu auzirea cererilor sale, autoritățile interne l-au privat de dreptul său de acces la instanță și la posesiile sale (a se vedea punctul 12 de mai sus). 34. Curtea a examinat aceste plângeri, astfel cum au fost depuse.

Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competență, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția și în Protocolurile sale (a se vedea Preda și alții c. România, nr. 9584/02, 33514/02, 38052/02, 25821/03, 29652/03, 3736/03, 17750/03 și 28688/04, §§ 136, 139, 142 și 154, 29 aprilie 2014). Prin urmare, aceste plângeri trebuie respinse, în conformitate cu art. 1 §§, 3 și 4 din Convenție.

APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 35. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 36. Primul reclamant a solicitat 900.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale, această sumă reprezentând valoarea parcelei de teren de 1,761 m mp. El a solicitat în continuare 100 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 37. Guvernul a afirmat că afirmația privind prejudiciile materiale era speculativă și nefondată, susținând, în plus, că suma susținută în ceea ce privește prejudiciile morale era extrem de excesivă.

Curtea a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție din cauza încălcării principiului securității juridice și, din motivele descrise la punctul 32 de mai sus, a considerat că nu a fost necesară examinarea admisibilității și a meritelor plângerii în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. În cazuri similare, s-a luat în considerare faptul că art. 509 10 din Codul de Procedură Civilă permite reclamantului să se adreseze instanțelor naționale cu un recurs extraordinar ( revizuire ) pentru a restabili situația existentă înainte de încălcarea Convenției (a se vedea printre multe alte autorități, Sfrijan c. România , nr. 20366/04 , §§ 48 și 49 , 22 noiembrie 2007 și S.C. IMH Suceava S.R.L , citat mai sus 56). Având în vedere principiul subsidiarității, Curtea consideră că, în circumstanțele prezentului caz, primul reclamant ar trebui, în primul rând, să se adreseze instanțelor naționale cu un recurs în ceea ce privește încălcarea constatată.

Prin urmare, acesta respinge cererile primului reclamant în ceea ce privește prejudicii materiale (a se vedea, de exemplu, Rozalia Avram c. România (justă satisfacție), nr. 19037/07, § 13, 5 aprilie 2016). Pe de altă parte, consideră că primul reclamant trebuie să fi suferit prejudicii morale și să-l acorde 3,600 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 39. Primul reclamant a solicitat, de asemenea, 50 000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 40. Guvernul a susținut că nu au fost prezentate documente relevante în sprijinul acestor afirmații și, în orice caz, au considerat că suma este speculativă și excesivă. 41. Curtea remarcă că primul reclamant nu a prezentat niciun proiect de lege în ceea ce privește costurile și taxele.

Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, CURTEA, UNANIMOUS, hotărăște să lovească cererea în măsura în care dl Ștefan Costache, dna Otilia Costache și dna Anghelina Costache din lista de cazuri; că dna Floarea Costache are posibilitatea de a continua cererea în locul soțului său demodat, dl Ion Costache; declară plângerea prezentată de dl Ion Costache în temeiul articolului 1 cu privire la anularea deciziei finale din 9 aprilie 1998 admisibile; declară că nu este necesară examinarea admisibilității și a meritelor plângerii formulate de dl Ion Costache în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind anularea deciziei finale din 9 aprilie 1998; Declară restul cererii inadmisibil; Declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza anulării deciziei finale din 9 aprilie 1998; Depune (a) că Statul pârât trebuie să plătească doamna Floarea Costache, în termen de trei luni, 3,600 EUR (3 mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data de decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de incumpărare, plus trei puncte procentuale;

respinge restul cererii pentru o justă satisfacție. 2 și 3 din Regulamentul Curții. Andrea Tamietti Vincent A. De Gaetano Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF COSTACHE AND OTHERS v. ROMANIA (Application no. 30474/03) JUDGMENT STRASBOURG 11 April 2017 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Costache and Others v. Romania, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of: Vincent A. De Gaetano, President, Egidijus Kūris, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judges, and Andrea Tamietti, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 21 March 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

6. On an unspecified date in 1995 the applicants brought an action against the Bucharest Municipal Council and the Local Council of the Sixth District of Bucharest, seeking the recovery of property rights over 1,761 sq. m of land located at no. 37-39, Valea-Lungă Str., District No. 6, Bucharest.

RELEVANT DOMESTIC LAW

13 . Insofar as relevant and as in force at the time, Article 322 of the RCCP read as follows: Article 322 “The revision of a judgment in a second-instance court which has become final or [in respect of which] no appeal has been lodged or of a judgment on the merits given by a third-instance court may be requested in the following cases: ... 5. If, following the delivery of the judgement, conclusive documents were discovered which had been withheld by the opposing party or which could not have been brought before the court due to events beyond the parties’ control … ” THE LAW I.

PRELIMINARY ISSUES

14. The Court notes that Mr Ștefan Costache, Ms Otilia Costache and Ms Anghelina Costache had died after lodging their application (see paragraph 3 above). No person expressed the wish to support their claims in respect of the present application.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

33. Lastly, the first applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the length of the proceedings brought by him under the restitution laws and that by not hearing his claims, the domestic authorities had deprived him of his right of access to court and of his possessions (see paragraph 12 above).

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

35. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage