ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 150/2017

Decizia nr. 150/2017

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1036/C din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei de interes. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. Brașov, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și SC C. SRL și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 26 mai 2006, s-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a SC C. SRL asupra imobilelor situate în Brașov și identificate în CF nr. x (fost CF nr. y), sub nr. cadastral/nr. topografic x și au fost obligate pârâtele să achite reclamantei suma de 10.136,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost obligate pârâtele să achite statului suma de 6.021,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru care reclamanta a beneficiat de reducere de la plata taxei judiciare de timbru.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către reclamanta A. Brașov constatarea nulității absolute a contractului de vânzare încheiat de pârâtele SC B. și SC C. SA, contract autentificat sub nr. x din 26 mai 2006 la BNPA D. și E., radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a SC C. SRL asupra imobilelor situate în Brașov și identificate în CF nr. y, sub nr. top. x.

Excepția lipsei de interes a fost respinsă ca neîntemeiată, dat fiind că reclamanta are calitatea de acționar la SC F. SA, societate care are calitatea de acționar majoritar al SC G. SA iar aceasta din urmă este acționar majoritar al pârâtei SC B. SA, prin urmare reclamanta justifică un interes propriu, material, actual în verificarea modului în care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor din patrimoniul SC G. SA și, implicit, din cel al pârâtei SC B. SA.

Pe fond, instanța a reținut că, la data de 26 mai 2006 între pârâtele SC B. SA reprezentată de către H., în calitatea de Președinte al Consiliului de Administrație al acestei societății și SC C. SA, reprezentată de administrator I. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 26 mai 2006 de BNPA D. și E., având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului construcție (hala "X" cu birouri aferente) cu suprafața de 3.871 mp, situat în loc. Brașov, descris și evidențiat în anexa nr. 1 (plan amplasament), amplasat în interiorul Parcului Industrial Român din mun. Brașov. Imobilul este înscris în CF nr. x a loc. Brașov, sub nr. top. x și a dreptului de folosință asupra terenului aferent acestuia, inclusiv a platformei betoane, în suprafață totală de 5.126,86 mp, (art. II), prețul stabilit fiind de 794.708,28 RON, plata acestuia fiind eșalonată astfel: 15% în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului și restul de 85% în 20 de rate trimestriale egale, prima fiind scadentă în termen de 12 luni de la data plății avansului (art. III).

În contract, la cap. IV - Garanții - la pct. 1 se menționează că vânzătorul garantează pe cumpărător că este îndreptățit să semneze contractul, iar dl. H. are calitatea de Președinte al Consiliului de Administrație cf. Hotărârii C.A. din data de 15 aprilie 2006.

Motivele de nulitate absolută invocate de reclamanta în acțiune vizează următoarele aspecte: lipsa calității de reprezentant al SC B. SA la înstrăinarea imobilului ce face obiectul contractului în litigiu, acest contract urmărește o cauză ilicită și prețul din contract este unul neserios.

Din hotărârile judecătorești depuse de către reclamantă la dosar rezultă că între reclamanta A., pe de o parte și numitul H., pe de altă parte, s-au derulat o serie de litigii, care au avut ca scop determinarea persoanei care deține controlul asupra societății SC F. SA, respectiv a puterii decizionale în cadrul acesteia și a calității de acționar al A. Brașov în cadrul SC F. SA, cu o cotă de 80%. Stabilirea acestor chestiuni era importantă deoarece SC F. SA are calitatea de acționar majoritar al SC G. SA - 91.86% din capitalul social, astfel cum rezultă din certificatul constatator depus la dosar, iar SC G. S.A are calitatea de administrator în cadrul filialelor de pe platforma F..

Inițial, prin H.G. nr. 24 din 15 ianuarie 2004. a fost constituită SC F. SA Brașov, având un capital social de 4.125.200.000 lei ROL, respectiv 412.520 lei RON, prin denominare și modificarea structurii acționariatului cu cotele de participare la capitalul social astfel: A. Brașov - 80%. J. - 10%. Universitatea K. Brașov - 2%. L. Brașov - 3% și Camera de Comerț și Industrie Brașov - 5%.

Ulterior, prin încheierea nr. 26969 din 3 mai 2004 a Judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov a fost admisă cererea de înscrierea în registrul comerțului a dispozițiilor contractului de împrumut și garanție reală imobiliară încheiat anterior între numitul H. și A. Brașov, ca acționar nou al SC F. SA cu un procent de 80% din capitalul social fiind menționat în registrul comerțului că intră în societate numitul H. fiind menționată ieșirea din societate a A. Brașov ce deținea respectivul procent de 80% din capitalul social.

Împotriva acestei încheieri a judecătorului delegat A. Brașov a promovat recurs, iar la data de 5 iulie 2004 a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul H. și anularea contractului de împrumut de mai sus a declarației de înscriere a pârâtului în registrul comerțului ca acționar al SC F. SA și radierea acestuia din registrul acționarilor și registrul comerțului, formându-se dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Brașov, strămutat la Tribunalul Alba sub nr. de dosar x/57/2006, care a fost soluționat prin Sentința nr. 753/CA/2007, prin care a fost admisă în parte acțiunea Asociației Pro Brașov, fiind anulată declarația lui H. din registrul acționarilor SC G. SA privind transferul dreptului de proprietate de la Pro Brașov asupra unui pachet de 23.002 acțiuni și dispunându-se radierea calității sale de acționar la SC F. SA din registrul comerțului, sentință executorie, ce a fost menținută și în căile de atac exercitate (Decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Anterior litigiului la care a făcut referire, prin Decizia nr. 415 R din 12 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/R/2004 a fost admis recursul A. Brașov, dispunându-se în mod irevocabil respingerea cererii de înscriere de mențiuni din 3 mai 2004 formulată de H. și radierea înscrierii din registrul comerțului efectuată în baza acestei încheieri, această decizie fiind menționată în Registrul Comerțului prin încheierea din 5 aprilie 2005, în urma cererii din 31 martie 2005.

Apoi, prin sentințele civile nr. 17/CC din 15 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. x din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. x/2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. x din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2005, nr. x din 10 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2006 au fost anulate mai multe hotărâri AGEA ale SC F. SA prin care H. era desemnat în consiliul de Administrație al SC F. SA, adunările fiind convocate la cererea lui H., reținându-se că la adoptarea acestei hotărâri AGEA a participat doar H. fără ca acesta să fie acționar al societății pârâte, cele 80% din acțiunile pretinse a fi obținute de H. nefiind dobândite cu respectarea dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rep, neexistând o declarație în registrul acționarilor semnată de cedent și cesionar pentru a se putea dobândi în mod valabil acțiunile.

În ciuda celor statuate prin hotărârile judecătorești la care a făcut referire, numitul H. la data de 18 mai 2006, prin cererea cu nr. x, a solicitat înscrierea în Registrul Comerțului a următoarei structuri a acționariatului SC F. SA: H. - 80% din capitalul social, J. - 10% din capitalul social, Camera de Comerț și Industrie Brașov - 5% din capitalul social, L. Brașov - 3% și Universitatea K. Brașov - 2 % din capitalul social, cerere ce a fost admisă prin încheierea judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 6975 din 5 iunie 2006, menționându-se modificarea structurii acționariatului în sensul că în societate intră H., cu un număr de 33.002 acțiuni și 80% din capitalul social și iese din societate A. Brașov ce deținea același număr de acțiuni, reprezentând aceeași cotă din capitalul social, restul acționariatului rămânând neschimbat.

Situația litigioasă dintre A. Brașov și H. nu-i era străină nici pârâtei SC C. SRL și nici administratorului acesteia, I. iar această concluzie este determinată de faptul că, potrivit procesului-verbal din data de 1 septembrie 2004, pârâta SC C. SRL și I. erau membri ai A. Brașov, motiv pentru care instanța a tras prezumția că, în această calitate, cunoșteau demersurile judiciare ale Asociației și uzurparea calității de acționar în cadrul SC F. SA de către H.. De altfel, în cadrul interogatoriului (răspunsurile la întrebările 5 și 6), pârâta SC C. SRL a negat că ar fi avut calitatea de asociat și, de asemenea, că ar fi încheiat cu pârâta SC B. SA, anterior contractului de vânzare-cumpărare, un contract de închiriere.

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută, ce vizează lipsa calității de reprezentant, instanța a reținut că această chestiune, în sine, așa cum a fost invocată, nu determină nulitatea absolută, dar influențează consimțământul vânzătoarei-pârâte SC B. SA la încheierea contractului supus analizei.

Voința juridică reprezintă o componentă esențială a oricărui act juridic de dispoziție. Ea are un caracter complex, deoarece reunește două elemente: consimțământul și cauza (scopul).

În cazul de față, pârâta SC B. SA și-a exprimat consimțământul prin H., care însă nu avea nici calitatea de acționar majoritar al SC F. SA și nici pe aceea de președinte al Consiliului de Administrație, întrucât cu privire la Hotărârea din 15 aprilie 2006 a fost constatată nulitatea absolută prin Sentința civilă nr. 31/CC din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov, efectele fiind retroactive, ex tunc.

În aceste condiții, voința pârâtei-vânzătoare SC B. SA a lipsit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare iar lipsa totală a consimțământului determină nulitatea absolută a actului. Totodată, instanța a reținut că în cauză, nu se poate vorbi despre vânzarea unui lucru al altuia, deoarece imobilul în discuție aparținea vânzătoarei SC B. SA și nici despre o eventuală depășire a puterilor administratorului, de natură să deschidă o acțiune în despăgubiri împotriva acestuia, întrucât H. nu avea această calitate, de administrator sau de reprezentant, față de considerentele mai sus-arătate.

Referitor la motivul de nulitate absolută care privește cauza ilicită, potrivit art. 966 și 968 din vechiul C. civ. (aplicabil în cauză față de data nașterii raportului juridic - 26 mai 2006), obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. De asemenea, art. 967 C. civ. statuează fără echivoc următoarele: convenția este valabilă, chiar și atunci când cauza nu este expresă, iar cauza este prezumată până la dovada contrarie.

Potrivit prevederilor art. 968 C. civ. cauza este nelicită când este prohibita de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Reclamanta, prin invocarea caracterului ilicit al cauzei, are în vedere scopul imediat al convenției care nu era de a primi prețul (vânzătorul) și de dobândi în proprietate imobilul (cumpărătorul), ci de a-l scoate din patrimoniul societății vânzătoare.

Instanța a reținut acest motiv de nulitate ca fiind fondat, contractul în litigiu fiind întemeiat pe o cauză ilicită, deoarece reprezintă, de fapt o operațiune speculativă - înstrăinarea unor active importante ale unei societăți, de către pretinsul reprezentant, care nu avea la data vânzării, nici un raport juridic cu vânzătoarea, iar pârâta cunoștea aceste aspecte, pentru argumentele expuse anterior.

Potrivit susținerilor pârâtei SC C. SRL, dovada achitării prețului imobilului în litigiu o reprezintă stingerea unui împrumut în sumă de 1.650.080.000 lei ROL, pretins acordat de această pârâtă A. Brașov la data de 2 iunie 2004 și nu documente de plată - ordine de plată sau extrase de cont.

Totodată, la aprecierea lipsei scopului imediat de primire a prețului, instanța a avut în vedere și eșalonarea restului de plată (reprezentând 85% din preț în 20 de rate trimestriale egale - ceea ce înseamnă în decursul a 4 ani - din care prima scadentă în 12 luni de la data plății avansului).

Motivul de nulitate care vizează prețul este și el fondat, dar nu sub aspectul cuantumului, expertiza efectuată în cauză arătând că imobilul în litigiu avea la data înstrăinării o valoare de piață (metoda "abordarea prin cost") în sumă de 1.553.000 lei (Raport de expertiză întocmit de expert ANEVAR M.). Cuantumul prețului nu denotă un preț neserios, chiar și raportat la valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză (valoare dublă, față de cea din contractul în litigiu).

Instanța a reținut că, printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească prețul în contractul de vânzare-cumpărare, se numără și acelea că trebuie să existe, să fie sincer și serios, iar prin preț sincer se înțelege un preț real, pe care părțile să-l fi stabilit, nu fictiv, ci în scopul de a fi cerut și plătit în realitate. Prețul este fictiv, când din intenția părților rezultă că nu este datorat. Față de cele arătate anterior cu ocazia analizării cauzei actului, instanța a reiterat concluzia că, întrucât nu s-au depus dovezi concrete cu privire la achitarea prețului și având în vedere și eșalonarea acestuia, prețul nu este unul sincer, în sensul că nu este real, nefiind stabilit în scopul de a fi cerut și plătit în realitate.

Împotriva sentinței a formulat apel pârâta SC C. SRL Brașov.

Prin Decizia civilă nr. 1159/Ap din 5 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a admis apelul formulat de către apelanta SC C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1036/C din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Brașov, a fost schimbată în parte sentința în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. Brașov în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și SC C. SRL Brașov și a fost obligată intimata reclamantă A. Brașov să plătească apelantei suma de 6.029 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel; s-a păstrat dispoziția privind respingerea excepției lipsei de interes.

În motivare, instanța de apel a reținut, în esență, că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta nu a invocat nulitatea absolută a contractului analizat pentru lipsa consimțământului vânzătoarei și nici faptul că prețul stabilit de părți nu ar fi fost sincer și real, ci fictiv. Prin urmare, aceste motive de nulitate au făcut obiectul analizei instanței de fond cu depășirea cadrului procesual stabilit de părți în baza principiului disponibilității acestora, încălcându-se astfel prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) din vechiul C. proc. civ. potrivit cărora "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Practic, instanța de fond a schimbat cauza dedusă judecății, reținând aspecte care nu au fost invocate în fața instanței de fond, ceea ce echivalează cu o depășire a limitelor învestirii.

De asemenea, instanța de fond a reținut faptul că nu s-a făcut dovada plății prețului cu ordine de plată, ceea ce duce la concluzia că scopul încheierii contractului, din punctul de vedere al vânzătorului, nu a fost încasarea prețului, ci scoaterea imobilului din patrimoniul societății. Prin urmare, deși din probele administrate în cauză nu rezultă achitarea prețului, cu toate acestea neplata acestuia nu este de natură să atragă nulitatea convenției atacate, ci constituie o chestiune ce ține de executarea contractului, care, de asemenea, a apreciat instanța de apel, reprezintă un aspect care nu face obiectul judecății.

Analizând valabilitatea contractului atacat doar prin prisma motivelor de nulitate ce au fost invocate prin acțiunea dedusă judecății, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește lipsa calității de reprezentant al societății vânzătoare în persoana celui ce a semnat contractul de vânzare-cumpărare, H., a reținut că acesta este un motiv de nulitate relativă și nu un motiv de nulitate absolută.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2006 imobilul în litigiu, proprietatea tabulară a pârâtei SC B. SA, a fost vândut de această societate "reprezentată de administrator unic SC F. SA prin reprezentant legal H.". Potrivit art. IV Garanții, pct. 1 din acest contract "vânzătorul garantează pe cumpărător că este îndreptățit să semneze prezentul contract, iar dl. H. are calitatea de președinte al CA conform Hotărârii din data de 15 aprilie 2006". Această hotărâre a fost atacată și desființată prin SC nr. 31/CC din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov în ceea ce privește structura acționariatului. Prin această hotărâre judecătorească nu s-a pus problema calității de administrator al lui H., ci doar problema calității de acționar la SC F. SA.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare H. avea calitatea de administrator și de președinte al consiliului de administrație în temeiul unei hotărâri AGA din 15 mai 2006, ce a fost făcută publică prin menționarea la ORC și care nu a fost atacată și anulată până la respectiva dată (26 mai 2006).

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului "Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului".

Posibilitatea vânzării imobilului în litigiu a fost decisă de Guvernul României prin O.U.G. nr. 115/2003 privind privatizarea SC G. SA și constituirea parcului industrial pe platforma SC G. SA, act normativ în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 24/2004 prin care s-a aprobat constituirea societății administrator a Parcului industrial Român Brașov, A. fiind acționar cu un procent de 80%. De la momentul stabilirii structurii acționariatului, data de 23 ianuarie 2004, data intrării în vigoare a H.G. nr. 24/2004, reclamanta A. Brașov, Societate - administrator în calitate de acționar majoritar avea obligația ca, în ceea ce privește "toate vânzările și închirierile de active către societățile comerciale care își vor desfășura activitatea în cadrul parcului industrial, să fie condiționate de preluarea unui număr de personal necesar dintre salariații existenți în cadrul SC "G." - SA Brașov și filialelor "G." - SA obligație îndeplinită prin art. III din contractul de vânzare-cumpărare analizat.

De asemenea, instanța de apel a reținut, din probele administrate în cauză, că anterior vânzării imobilului în litigiu, între SC F. SA, în calitate de locator, și SC C. SRL, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de locațiune nr. x din 1 octombrie 2005, iar prin art. 15.4 locatorul s-a obligat "irevocabil să vândă imobilul ce face obiectul acestui contract la simpla cerere a locatarului" iar contractul se va încheia în termen de maximum 30 de zile de la data cererii", prețul urmând să fie de 60 euro/mp cu plata unui avans de 15% și a restului de preț de 85% în 17 rate trimestriale.

S-a constatat că anularea declarației de înscriere a lui H. în registrul acționarilor SC F. SA s-a dispus abia prin Sentința civilă nr. 753 din 30 mai 2007 a Tribunalului Alba menținută prin Decizia nr. 1106 din 17 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar acest proces nu a fost notat în cartea funciară. Această hotărâre judecătorească nu poate afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare dintre SC C. SRL și SC B. SA încheiat anterior, ci doar poate atrage, eventual, problema răspunderii administratorului. În situația în care intimata reclamantă A. Brașov, acționar majoritar, a constatat că actele făcute de președintele Consiliului de administrație H. depășeau limitele conferite de actul constitutiv și de statut, sancțiunea poate fi de natură patrimonială, respectiv răspunderea personală a administratorului pentru daunele cauzate societății, și nu sancțiunea nulității respectivului act juridic.

În perioada în care reprezentantul legal al SC B. SA era înscris în ORC toate actele făcute de respectivul reprezentant sunt actele persoanei juridice însăși, opozabile terților.

Pe de altă parte, efectele juridice ale anulării calității de acționar a semnatarului actului juridic atacat se pot răsfrânge asupra unor terțe persoane care au dobândit drepturi ce depind de actul lovit de nulitate numai dacă se face dovada relei credințe a acestora. Anularea titlului subdobânditorului în virtutea principiului "resolutio jure dantis resolvitur jus accipientis" nu poate opera în cazul în care acesta a fost de bună credință la momentul dobândirii dreptului de proprietate cu titlu oneros.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta SC C. SRL, cu diligențe minime, ar fi putut cunoaște motivele de nevalabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, din extrasul de carte funciară eliberat la data contractării rezultă că imobilul în litigiu nu era afectat de interdicții de vânzare-cumpărare și nu erau notate procese în legătură cu acesta.

Astfel, instanța de apel a apreciat că în cauză nu se pune problema vânzării lucrului altuia, deoarece în contractul atacat este menționat corect numele proprietarului imobilului, părțile știind că acesta aparține SC B. SA, ci doar problema reprezentării acestui proprietar iar calitatea de reprezentant se analizează la momentul încheierii actului juridic atacat, după cum s-a arătat mai sus.

Față de aceste considerente, curtea de apel a reținut că soluția instanței de fond este netemeinică și dată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât apelul pârâtei a fost admis conform dispozitivului și, în baza art. 274 C. proc. civ. intimata reclamantă A. Brașov a fost obligată să plătească apelantei suma de 6.029 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru achitată pentru judecata apelului. Referitor la cheltuielile de judecată aferente judecății cauzei în fond, instanța de apel a reținut că atât prin concluziile scrise, cât și prin cele orale, pârâta a declarat că le va solicita pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. Brașov, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de către SC C. SRL și menținerii în tot a Sentinței civile nr. 1036/C din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Brașov prin care s-a dispus pe fond admiterea cererii de chemare în judecată a reclamantei.

Recurenta arată că instanța de apel nu a făcut nici cea mai mică referire la argumentele expuse de reclamanta-apelantă în întâmpinarea depusă în data de 24 iunie 2015 și nici în cele cuprinse în concluziile scrise înregistrate în data de 11 septembrie 2015.

De asemenea, din cuprinsul hotărârii Curții de Apel Brașov reiese faptul că aceasta s-a rezumat a reanaliza situația de fapt și de drept dedusă judecații doar prin raportare la cererea de chemare în judecată, fără a ține cont de chestiunile dezbătute în fata instanței de fond și nici de raționamentul pe care s-a bazat instanța de fond la pronunțarea Sentinței civile nr. 1036/C din 22 decembrie 2014.

Astfel, Tribunalul Brașov, deși sesizat cu motivul de nulitate constând în lipsa calității de reprezentant a vânzătoarei a reținut în urma dezbaterilor ce au avut loc în fața sa faptul că "așa cum a fost invocată, lipsa calității de reprezentant nu determină nulitatea absolută, dar influențează consimțământul vânzătoarei-pârâte SC B. SA la încheierea contractului supus analizei".

În speță, pârâta SC B. SA și-a exprimat consimțământul prin H. - ca reprezentant al administratorului unic SC F. SA - însă acesta nu deținea calitatea de acționar majoritar al SC F. SA și nici pe aceea de administrator, întrucât Hotărârea AGA din 15 aprilie 2006 a fost anulată cu efect retroactiv prin Sentința civilă nr. 31/CC din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov - cererea de depunere și menționare acte aferenta primei sale depuneri la Registrul Comerțului fiind radiată prin Sentința civilă nr. 173/C din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov - efectele acesteia fiind de asemenea retroactive.

Faptul că aceeași hotărâre a fost menționată de mai multe ori la Registrul Comerțului nu are cum să înlăture efectul nulității absolute produs asupra respectivei hotărârii - instanța de judecată constatând nulitatea Hotărârii CA și nu a uneia sau alteia dintre înregistrările acesteia la Registrul Comerțului.

Deci, lipsa calității numitului H. de acționar/administrator al SC F. SA a condus direct la neangajarea în mod valabil a societății vânzătoare atât sub aspectul lipsei calității de reprezentant legal a celui care a semnat în numele vânzătoarei, cât și sub aspectul lipsei voinței juridice a societății - aspect echivalent cu lipsa totală a consimțământului vânzătoarei.

Arată că în fața instanței de fond au fost invocate și dezbătute aspecte ce țin de lipsa consimțământului ca motiv de nulitate absolută a actului juridic atacat, instanța reținând incidența dispozițiilor art. 948 C. civ. Consideră că instanța de apel a încălcat principiul aflării adevărului și dreptul la un proces echitabil, reținând în mod netemeinic și nelegal faptul că "instanța de fond a schimbat cauza dedusă judecății". Mai mult decât atât, instanța de apel a încălcat principiul retroactivității efectelor nulității absolute, considerând că "la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare H. avea calitatea de administrator și de președinte al Consiliului de Administrație în temeiul unei hotărâri AGA din 15 mai 2006", chiar și în situația în care a dovedit faptul că atât Hotărârea AGA din 29 aprilie 2005, cât și Hotărârea AGA din 15 mai 2006, în baza cărora se susținea că numitul H. deținea funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al SC F. SA au fost anulate, cu efect retroactiv, în mod definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr. 1542 din 11 martie 2013 a Tribunalului Maramureș, sentință menținută prin Decizia civilă nr. 10128 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj.

Prin urmare susținerile apelantei-pârâte că "hotărârile de numire a membrilor Consiliului de Administrație menționate mai sus nu au fost niciodată atacate în justiție" sunt false și au avut ca singur scop inducerea în eroare a instanței de judecată. Din probele administrate reiese fără putință de tăgadă faptul că, în virtutea efectelor nulității absolute și a principiilor de drept "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis" și "quod nullum est nullum producit effectum", H. nu a deținut niciodată calitatea de acționar majoritar sau de reprezentant legal al SC F. SA. Lipsa calității de reprezentant a lui H. la SC F. SA, administratorul unic al vânzătoarei SC B. SA a influențat în mod direct consimțământul acestei societăți, aspect pe care instanța de fond l-a reținut în mod corect și legal. În aceste condiții este evident faptul că voința valabilă și legală a vânzătoarei SC B. SA a lipsit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar lipsa totală a consimțământului determina nulitatea absolută a actului.

Referitor la cel de al doilea element al voinței juridice, respectiv la cauza (scopul) contractului de vânzare-cumpărare atacat, recurenta susține că a făcut dovada caracterului ilicit al acesteia, scopul imediat al convenției nefiind acela de a primi prețul și de a dobândi proprietatea imobilului, ci acela de a-l scoate din patrimoniul societății vânzătoare, reprezentând astfel o operațiune speculativă prin înstrăinarea unor active importante ale unei societăți de către pretinsul reprezentant care nu avea, la data vânzării, niciun raport juridic cu vânzătoarea, iar reprezentanții cumpărătoarei cunoșteau foarte bine aceste aspecte.

De asemenea, consideră că din actele depuse la dosarul cauzei reiese cu claritate faptul că reprezentantul legal al cumpărătoarei SC C. SRL, dl. I., avea pe deplin cunoștință de starea de fapt existentă atât în cadrul A. Brașov - acționarul majoritar real al SC F. SA, cât și de falsa calitate de acționar și administrator a lui H. în cadrul aceleiași societăți. A reiterat faptul că reprezentantul cumpărătoarei a solicitat în instanță dizolvarea A. Brașov ca urmare a faptului că în opinia sa este insolvabilă, solicitând restituirea unei sume de 2.000.722.000 lei (ROL), deși împrumutul inițial a fost în sumă de 1.650.080.000 lei (ROL) - conform actului cu încheiere de data certă din 2 iunie 2004 încheiat la BNP D., exact suma în baza căreia H. prin fapte frauduloase s-a autodeclarat acționar majoritar și administrator al SC F. SA în locul acționarului real și legal, A. Brașov. De asemenea, din conținutul Sentinței nr. 4003 din 12 mai 2006 a Judecătoriei Brașov, depusă la dosar se poate observa cu ușurință faptul că I. avea pe deplin cunoștință de eventualele motive de nevalabilitate a încheierii unei vânzări-cumpărări cu falsul reprezentant legal al societății vânzătoare.

Astfel, recurenta apreciază că nu se poate susține că reprezentantul cumpărătoarei, I., care deținea la acel moment și calitatea de membru al A. Brașov, împreună chiar cu SC C. SRL, ar fi fost de bună credință și nu ar fi avut cunoștință de existența litigiilor privind dobândirea frauduloasă a calității de acționar majoritar și administrator al SC F. SA de către H., în locul acționarului numit prin H.G. nr. 24/2004, A. Brașov, acesta fiind extrem de bine informat de evoluția litigiilor privind A. Brașov.

Având în vedere toate aceste litigii privind dizolvarea A. Brașov, constatarea calității de acționar a acesteia cu un procent de 80% din capitalul social al SC F. SA, societate care la rândul sau administra și reprezenta societățile din cadrul Parcului Industrial Român Brașov, inclusiv pe vânzătoarea SC B. SA, consideră că este pe deplin dovedită reaua credință a reprezentantului cumpărătoarei SC C. SRL, aspect ce implica în mod direct existența cauzei ilicite și implicit nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 mai 2006, chestiune pe care de asemenea a reținut-o în mod corect și legal instanța de fond.

Recurenta arată că instanța de apel nu a analizat aceste aspecte, reținute în mod legal și temeinic de către instanța de fond, susținute și dovedite de recurentă prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aspecte ce determină și dovedesc în mod evident cunoașterea motivelor de nevalabilitate a contractului de vânzare-cumpărare de către reprezentantul cumpărătoarei SC C. SRL, astfel că simpla reținere a instanței de apel, referitoare la situația de CF, conform căreia "la data contractării imobilul în litigiu nu era afectat de interdicții de vânzare cumpărare și nu erau notate procese în legătura cu acesta" nu poate, în condițiile date, determina de una singură buna-credință a cumpărătorului.

Prin urmare, având în vedere toate hotărârile judecătorești aflate la dosarul cauzei prin care s-a procedat la restabilirea legalității în cadrul societăților SC F. SA și SC G. SA, faptul dovedit al însușirii frauduloase de către H. a calității de acționar majoritar și reprezentant legal al SC F. SA - societatea administrator a societății vânzătoare - SC B. SA, faptul că I., reprezentantul societății cumpărătoare avea cunoștință de falsa calitate de acționar și administrator a lui H. la SC F. SA, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum este formulat cu consecința directa a modificării în tot a hotărârii judecătorești pronunțate de către Curtea de Apel Brașov, Decizia civilă nr. 1159/Ap din 5 octombrie 2015, în sensul respingerii apelului formulat de către pârâta SC C. SRL ca nefondat și a menținerii în tot a hotărârii Tribunalului Brașov, Sentința civilă nr. 1036/C din 22 decembrie 2014, admiterii acțiunii și a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare atacat, ca urmare a dovedirii și constatării existenței motivelor de nulitate absolută invocate.

Intimata-pârâtă SC B. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că deși recurenta a indicat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., argumentele invocate nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii atacate, fiind o reiterare a motivelor de fond pe care le-a susținut în cele două stadii procesuale anterioare.

Luând în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC B. SA, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, formulate în termenul legal, recurenta reclamantă a arătat, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanța de apel, încadrând motivele scrise în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pe care și-a întemeiat recursul.

Drept consecință, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC B. SA.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile depuse la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta A. Brașov a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtele SC B. și SC C. SRL, contract autentificat sub nr. x din 26 mai 2006 la BNPA D. și E. și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a SC C. SRL asupra imobilelor situate în Brașov și identificate în CF nr. y, sub nr. top. x.

În ceea ce privește motivele de nulitate absolută ale contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a invocat lipsa calității de reprezentant a vânzătoarei, existența unei cauze ilicite pentru că reprezentantul aparent al vânzătoarei știa că nu poate reprezenta societatea și existența unui preț neserios.

În mod legal, instanța de apel a reținut că obiectul cererii este cel care fixează limitele judecății, prin raportare la dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., constatând cu justețe că tribunalul și-a depășit limitele învestirii, analizând aspecte care nu au fost invocate de reclamantă prin acțiune, respectiv nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa consimțământului vânzătoarei și faptul că prețul stabilit de părți nu ar fi fost sincer și real, ci fictiv.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 mai 2006, imobilul în litigiu, proprietatea tabulară a pârâtei SC B. SA, a fost vândut de această societate, reprezentată de administrator unic SC F. SA prin reprezentant legal H. Potrivit art. IV Garanții, pct. 1 din acest contract, vânzătorul garantează pe cumpărător că este îndreptățit să semneze contractul, iar H. are calitatea de președinte al consiliului de administrație al SC F. SA, conform Hotărârii AGA din data de 15 aprilie 2006.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prevede ca motiv de recurs cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanța schimbă natura contractului dacă, de exemplu, califică un contract de vânzare-cumpărare drept un contract de donație, și îl denaturează atunci când, interpretând actul, îi atribuie un alt înțeles, pe care termenii și textul lui, în loc să-l sprijine, îl exclud în mod clar și vădit neîndoielnic.

Altfel spus, acest motiv de recurs, sancționează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în actul dedus judecății.

Dacă însă ar rezulta un dubiu în privința conținutului actului juridic dedus judecății, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, întrucât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu permite acest lucru.

În speță, Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate de recurenta-reclamantă subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, având în vedere că instanța de apel a analizat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 mai 2006, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de validitate ale acestuia reglementate de art. 948 C. civ., fără să schimbe natura sau înțelesul acestuia.

Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, instanța de apel a pronunțând o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 968 C. civ. cu referire la art. 966 C. civ., și cu respectarea principiului aflării adevărului statuat prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a dreptului la un proces echitabil și a principiului retroactivității efectelor nulității absolute.

Recurenta-reclamantă reiterează prin motivele de recurs susținerile conform cărora contractul de vânzare-cumpărare evocat este lovit de nulitate absolută constând în lipsa calității de reprezentant a lui H. căruia, după încheierea contractului, i-a fost anulată calitatea de acționar majoritar la SC F. SA și de reprezentant al acestei societăți, prin hotărâri judecătorești.

Fiind învestită cu analiza valabilității unui contract din punct de vedere al unor condiții de fond, instanța trebuie să se raporteze la existența elementelor esențiale ale actului juridic la momentul încheierii sale, prin prisma motivelor de nulitate ce au fost invocate prin acțiunea dedusă judecății.

Contrar susținerilor recurentei, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, președinte al Consiliului de Administrație era H. desemnat în această funcție prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 15 aprilie 2006, consimțită de acționarul majoritar, recurenta-reclamantă A. Brașov.

Este adevărat că această Hotărâre a Consiliului de Administrație a fost atacată și desființată prin Sentința civilă nr. 31/CC din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, dar este de reținut că prin această hotărâre nu s-a pus problema calității de administrator al lui H., ci doar problema calității de acționar al SC F. SA la SC G. SA. În consecință, H. nu a semnat contractul în calitate de acționar al SC B. SA, ci în calitate de reprezentant legal al SC F. SA, care la rândul său era administrator unic la SC B. SA.

În ceea ce privește lipsa calității de reprezentant al vânzătoarei SC B. SA în persoana celui ce a semnat contractul de vânzare-cumpărare, H., cât și sub aspectul lipsei voinței juridice a societății în acest sens, acesta este un motiv de nulitate relativă și nu un motiv de nulitate absolută, știut fiind că nelegala reprezentare a vânzătorului produce efecte asupra cauzei actului juridic atacat, determinând caracterul ilicit al acesteia.

Înalta Curte apreciază că, în mod just a reținut instanța de apel că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 26 mai 2006, H. avea calitatea de administrator și de președinte al Consiliului de Administrație al SC F. SA, și în consecință de reprezentant al SC B. SA, în temeiul hotărârii AGEA din 15 mai 2006, avându-se în vedere că aceasta a fost făcută publică prin înscrierea ei la ORC, hotărâre care nu a fost anulată și că toate actele făcute de respectivul reprezentant sunt considerate ca fiind actele persoanei juridice însăși, acestea fiind opozabile terților de la data înscrierii lor în Registrul Comerțului, în raport de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.

Mai mult decât atât, este știut că, efectele juridice ale anulării calității de acționar a semnatarului actului juridic atacat se pot răsfrânge asupra unor terțe persoane care au dobândit drepturi ce depind de actul lovit de nulitate numai dacă se face dovada relei credințe a acestora.

Critica prin care recurenta susține că instanța de apel în mod greșit nu a luat în considerare anularea hotărârii AGEA din 15 mai 2006, prin Sentința civilă nr. 1542 din 11 martie 2013 a Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulată calitatea de acționar a numitului H. în cadrul SC F. SA, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 10128 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, care dovedesc că voința societății vânzătoare a fost grav afectată pentru lipsa consimțământului valabil exprimat al reprezentantului legal al acesteia, nu poate fi primită, întrucât aceasta produce efecte numai pentru viitor și nu schimbă cu nimic situația de fapt corect reținută de instanță. Astfel, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, acționar majoritar al SC F. SA era recurenta-reclamantă A. Brașov, care nu a făcut nicio mențiune în Registrul Comerțului cu privire la încetarea calității de președinte al Consiliului de Administrație a lui H..

Totodată, se constată că prin Sentința civilă nr. 753/CA din 30 mai 2007, a Tribunalului Alba, secția comercială și de contencios administrativ, menținută prin Decizia nr. 1106 din 17 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulată declarația de înscriere a lui H. în registrul acționarilor SC F. SA privind transferul dreptului de proprietate de la SC F. SA asupra pachetului de acțiuni și radierea din registrul acționarilor și din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov a mențiunii privind calitatea de acționar a acestuia la SC F. SA, proces care nu a fost notat în cartea funciară, dar se reține că această hotărâre judecătorească nu poate afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare dintre SC B. SA și SC C. SRL, încheiat anterior, avându-se în vedere că nulitatea în materia dreptului societar nu are caracter retroactiv.

De asemenea, se apreciază că, dacă recurenta reclamantă A. Brașov, acționar majoritar la SC F. SA, ar fi constatat că actele făcute de președintele Consiliului de Administrație H. depășeau limitele conferite de actul constitutiv și de statut, aceasta putea să ceară răspunderea patrimonială, constând în răspunderea personală a administratorului pentru daunele cauzate societății, și nu sancțiunea nulității actului juridic încheiat cu bună-credință, întrucât în perioada în care reprezentantul legal al SC F. SA era înscris în ORC toate actele făcute de acesta sunt considerate ca actele persoanei juridice însăși, opozabile terților.

Cu privire la cauza ilicită ca motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, recurenta-reclamantă nu indică ce text legal a fost încălcat de către instanța de apel, referirile sale din cadrul motivelor de recurs privind faptul că în anul 2013 a fost anulată hotărârea AGEA prin care H. a dobândit calitatea de reprezentant legal al SC F. SA, precum și faptul că reprezentantul legal al cumpărătoarei SC C. SRL avea cunoștință de starea de fapt existentă în cadrul A. Brașov și de falsa calitate de acționar și administrator a lui H. în cadrul SC F. SA.

Efectele juridice ale anulării calității de acționar a semnatarului actului juridic atacat se pot răsfrânge asupra unor terțe persoane care au dobândit drepturi ce depind de actul lovit de nulitate numai dacă se face dovada relei credințe a acestora, în virtutea principiului resolutio jure dantis resolvitur jus accipientis, ce nu poate opera în cazul în care acesta a fost de bună credință la momentul dobândirii dreptului de proprietate cu titlu oneros.

Buna-credință reprezintă, conform definiției date în art. 1898 alin. (1) C. civ., convingerea posesorului că vânzătorul avea toate caracteristicile cerute de lege pentru a putea transfera dreptul de proprietate.

În speță, instanța de apel a constatat în mod corect că, din probatoriul administrat, nu rezultă că pârâta SC C. SRL, cu diligențe minime, ar fi putut cunoaște motivele de nevalabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare, întrucât din extrasul de carte funciară eliberat la data contractării rezultă că imobilul în litigiu nu era afectat de interdicții de vânzare-cumpărare și nu erau notate procese în legătură cu acesta.

Prin urmare, raportându-se la contractul a cărui nulitate a fost solicitată, în raport de motivele de nulitate invocate de reclamantă și de probele administrate, instanța de apel a reținut cu justețe calitatea de reprezentant a vânzătoarei la momentul încheierii actului juridic, interpretând și aplicând corect legea în raport de dispozițiile art. 948 C. civ. privind condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, de prevederile art. 966 - 968 C. civ. referitoare la cauza ilicită, precum și de dispozițiile derogatorii din materia dreptului societar.

În consecință, reținându-se că recurenta-reclamantă nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. Brașov se va respinge, ca nefondat.

În aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă A. Brașov la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC B. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC B. SA.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. Brașov împotriva Deciziei civile nr. 1159/Ap din 5 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. Brașov la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC B. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL