ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea,astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L., solicitând: constatarea nulității absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.05.2006 de D. și E.; constatarea nulității absolută a actelor adiționale autentificate sub nr. x/31.08.2007 și nr. y/04.12.2007 și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de pârâta S.C. C. S.R.L.,

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 76 din 04.03.2013, a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.05.2006 la D. și E., a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a S.C. C. S.R.L. asupra imobilului - construcție cu o suprafață desfășurată de 8.811 mp, le-a obligat pe pârâte să achite reclamantei suma de 5.831 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și statului suma de 23.449 RON, reprezentând cheltuieli pentru care reclamanta a beneficiat de reducere de la plata taxei judiciare de timbru.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că între reclamanta A., pe de o parte și numitul F., pe de altă parte, s-au derulat o serie de litigii, care au avut ca scop determinarea persoanei care deține controlul asupra S.C. A. S.A., respectiv a puterii decizionale în cadrul societății și a calității de acționar al A. în cadrul S.C. A. S.A., cu o cotă de 80%, aspecte ce au fost apreciate de instanță ca fiind relevante în speță, în raport cu calitatea S.C. A. S.A. de acționar majoritar al S.C. ROMAN S.A., deținând 91,86% din capitalul social, astfel cum rezultă din certificatul constatator depus la dosar, precum și în raport cu calitatea de administrator a S.C. ROMAN S.A. în cadrul filialelor de pe platforma A..

A mai reținut prima instanță că situația litigioasă dintre A. și F. nu-i era străină pârâtei S.C. C. S.R.L. și administratorului acesteia, G., întrucât, potrivit procesului-verbal din 01.09.2004, aceștia erau membri ai asociației, aspect în considerarea căruia a prezumat că le erau cunoscute demersurile judiciare ale acesteia și uzurparea calității de acționar în cadrul S.C. A. S.A. de către F..

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută, vizând lipsa calității de reprezentant a persoanei care a semnat contractul pentru societatea vânzătoare, tribunalul a apreciat că acesta, astfel cum a fost invocat, nu este de natură să atragă nulitatea absolută a actului, dar că a produs efecte asupra consimțământului vânzătoarei-pârâte S.C. B. S.A.

Astfel, a reținut că la momentul perfectării actului, a lipsit manifestarea de voință a societății vânzătoare, în condițiile în care a fost exprimată de numitul F., care nu avea nici calitatea de acționar majoritar al S.C. A. S.A. și nici pe cea de președinte al Consiliului de Administrație, întrucât prin sentința civilă nr. 31/CC/06.04.2011 a Tribunalului Brașov, a fost constatată nulitatea absolută a Hotărârii din 05.04.2006, efectele producându-se retroactiv.

Față de cele anterior expuse, prima instanță a înlăturat susținerile pârâtelor referitoare la eventuala depășire a puterilor administratorului, de natură să deschidă reclamantei calea unei acțiuni în despăgubiri împotriva numitului F., acesta neavând calitatea de administrator sau de reprezentant al S.C. B. S.A. Similar, a înlăturat susținerile reclamantei privind vânzarea lucrului altuia, reținând că bunul imobil, obiect al vânzării, aparținea pârâtei S.C. B. S.A.

În privința motivului de nulitate absolută constând în cauza ilicită a actului dedus judecății, tribunalul a reținut că, în speță, scopul mediat, causa remota, numit și scopul actului juridic, care constituie motivul (mobilul) determinant al încheierii actului juridic, este ilicit, constând în scoaterea bunului imobil din patrimoniul societății vânzătoare, fiind astfel o operațiune speculativă prin care au fost înstrăinate active importante de către un pretins reprezentant care nu avea, la data vânzării, nici un raport juridic cu vânzătoarea, pârâtei fiindu-i cunoscute aceste aspecte.

În sprijinul aceleiași concluzii, a notat și faptul că în cauză nu s-a dovedit că pârâta-cumpărătoare a achitat prețul imobilului, nefiind depuse ordine de plată sau extrase de cont, care să ateste plata prețului de 1.945.048,52 RON (552.288 euro la data încheierii contractului).

Din această perspectivă, a fost apreciat ca întemeiat și motivul de nulitate care vizează prețul, dar nu sub aspectul cuantumului derizoriu, ci pentru neîndeplinirea caracterului real (sincer și serios), față de argumentele anterior expuse instanța apreciind că prețul nu a fost stabilit cu intenția a fi cerut și plătit în realitate.

Apărarea pârâtei S.C. C. S.R.L. în sensul că pârâta S.C. B. S.A. era obligată să înstrăineze imobilul, întrucât în contractul de închiriere intervenit între cele două societăți era stipulată o promisiune bilaterală de vânzare, a fost înlăturată de prima instanță cu motivarea că vânzarea-cumpărarea nu a fost făcută cu respectarea condițiilor de validitate referitoare la consimțământ, cauză și preț.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta S.C. B. S.A., prin administrator judiciar H., precum și pârâta S.C. C. S.R.L.. înregistrate pe rolul Curții de Apel Brașov, secția Civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În cursul judecății cauzei în apel, prin încheierea nr. 3980 din 14.11.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea de strămutare formulată de petenta S.C. C. S.R.L. și a dispus strămutarea dosarului nr. x/2011 de la Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la Curtea de Apel Constanța, pe rolul căreia a fost înregistrat la 22.11.2013 sub același număr de dosar.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 115 din 20.02.2014, a respins ca nefondate ambele apeluri declarate împotriva sentinței civile nr. 76/04.03.2013, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, obligându-le pe apelantele-pârâte către intimata-reclamantă la plata sumei de 3.100 RON, cu titlu de judecată.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel, a reținut, în esență, că, în analiza căilor ordinare de atac cu care a fost învestită, a avut în vedere incidența Codului de procedură de la 1865, în raport cu promovarea acțiunii introductive anterior datei de 15.02.2013, la care a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și în aplicarea prevederilor art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 și completarea unor acte normative conexe.

Din punct de vedere material, Curtea a reținut că temeiul de drept aplicabil în cauză îl constituie dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În susținerea acestei concluzii a reținut prevederile art. 220 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit căruia noul C. civ. intra în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Astfel, instanța de apel a examinat apelurile promovate de cele două pârâte din perspectiva dispozițiilor acestui act normativ.

Prin decizia civilă nr. 3894 din 05.12.2014 Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., a casat decizia civilă nr. 115 din 20 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. împotriva

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curtea de Casație și Justiție a reținut în esență, că decizia curții de apel atacată în recurs nu îndeplinește cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nulitatea contractului de vânzare-cumpărare ce formează obiectul judecății a fost stabilită nu în raport de normele legale incidente în vigoare la data încheierii lui, ci în raport cu dispozițiile legale care au intrat în vigoare la șapte ani după întocmirea acestuia. Față de această situație, instanța de recurs a apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., recursul atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la încălcarea principiului tempus regit actum și a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și ale art. 4 din Legea nr. 71/2011.

S-a mai reținut că, în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la BNP D. și E. a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată în cauză a fost încheiat la 26.05.2006 și a fost analizat de instanța de prim control judiciar în raport cu dispozițiile care guvernează materia nulității din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, situația echivalează cu nemotivarea hotărârii iar motivarea instanței de apel din această perspectivă echivalează cu necercetarea corespunzătoare a fondului.

Pe rolul Curții de Apel Constanța dosarul a fost reînregistrat sub același număr la data de 04.08.2015.

În rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 685 din 17.12.2015 a admis apelurile formulate de apelantele pârâte S.C. B. S.A. prin administrator judiciar H. și S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 76 din 04.03.2013 pronunțată de Tribunalul Brașov și în consecință a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/26.05.2006, încheiat între pârâta S.C. B. S.A. reprezentată prin administrator unic S.C. A. S.A. reprezentant legal F. și pârâta S.C. C. S.R.L., având ca obiect imobilul construcție cu suprafața destinată de 8.811 mp.

Instanța e apel a constatat că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta nu a invocat nulitatea absolută a contractului analizat pentru lipsa consimțământului vânzătoarei și nici faptul că prețul stabilit de părți nu ar fi fost sincer și real, ci fictiv. Prin urmare, aceste motive de nulitate au făcut subiectul analizei instanței de fond cu depășirea cadrului procesual stabilit de părți în baza principiului disponibilității acestora, încălcându-se astfel prevederile imperative ale art. 129 din vechiul C. proc. civ. .

S-a apreciat că practic, instanța de fond a schimbat cauza dedusă judecății, reținând aspecte care nu au fost invocate în fața instanței de fond, ceea ce echivalează cu o depășire a limitelor investirii.

De asemenea, s-a reținut că instanța de fond a reținut faptul că nu s-a făcut dovada plății prețului cu ordine de plată, ceea ce duce la concluzia că scopul încheierii contractului, din punct de vedere al vânzătorului, nu a fost încasarea prețului, ci scoaterea imobilului din patrimoniul societății.

Instanța de apel a apreciat că, plata prețului nu constituie o condiție de valabilitate a unei convenții de vânzare cumpărare potrivit art. 1295 din C. civ. și că deși din probele administrate în cauză nu rezultă achitarea prețului, cu toate acestea neplata acestuia nu este de natură să atragă nulitatea convenției atacate, ci constituie o chestiune ce ține de exercitarea contractului, ce reprezintă un aspect care nu face obiectul judecății .

Analizând valabilitatea contractului atacat doar prin prisma motivelor de nulitate ce au fost invocate prin acțiunea dedusă judecății, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește lipsa calității de reprezentant al societății vânzătorului în persoana celui care a semnat contractul de vânzare - cumpărare, F., acesta este un motiv de nulitate relativă și nu un motiv de nulitate absolută, astfel cum, a reținut și instanța de fond.

Prin raportare la dispozițiile art. 948 C. civ., art. 966 art. 967 alin. (2), art. 968 din același cod, instanța de apel a reținut că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare F. avea calitatea de administrator și președinte al Consiliului de Administrație în temeiul unei hotărâri AGA din15.05.2006, ce a fost făcută publică prin menționarea la ORC și care nu a fost atacată și anulată până la respectiva dată (26.05.2006).

S-a reținut că posibilitatea vânzării imobilului în litigiu a fost decisă de Guvernul României prin O.U.G. nr. 115/2003 privind privatizarea S.C. Roman S.A. și constituirea parcului industrial pe platforma S.C. Roman S.A., act normativ în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 24/2004 prin care s-a aprobat constituirea societății administrator a Parcului industrial A., A. fiind acționar cu un procent de 80%.

De la momentul stabilirii structurii acționariatului, data de 23.01.2004, data intrării în vigoare a H.G. nr. 24/2004, reclamanta A., societate administrator în calitate de acționar majoritar avea obligația ca, în ceea ce privește toate vânzările și închirierile de active către societățile comerciale care își vor desfășura activitatea în cadrul parcului industrial, să fie condiționate de preluarea unui număr de personal necesar dintre salariații existenți în cadrul Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și filialelor "Roman - S.A." obligație îndeplinită prin art. III din contractul de vânzare-cumpărare analizat.

S-a constatat că anularea declarației de înscriere a lui F. în registrul acționarilor S.C. A. S.A. s-a dispus abia prin sentința civilă nr. 753/30.05.2007 a Tribunalului Alba menținută prin decizia civilă nr. 1106/17.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție iar acest proces nu a fost notat în cartea funciară.

Instanța de apel a apreciat că această hotărâre judecătorească nu poate afecta valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare dintre S.C. C. S.R.L. și S.C. I. S.A. încheiat anterior, ci doar poate atrage, eventual, problema răspunderii administratorului. În situația în care intimata reclamantă A., acționar majoritar a constatat că actele făcute de președintele Consiliului de Administrație F. depășeau limitele conferite de actul constitutiv și de statut, sancțiunea poate fi de natură patrimonială, respectiv răspunderea personală, respectiv răspunderea personală a administratorului pentru daunele cauzate societății și nu sancțiunea nulității respectivului act juridic.

Totodată, s-a reținut că în perioada în care reprezentantul legal al S.C. B. S.A. era înscrisă în ORC toate actele făcute de respectivul reprezentant sunt actele persoanei juridice însăși, opozabile terților și că pe de altă parte, efectele juridice ale anulării calității de acționar a semnatarului actului juridic atacat se pot răsfrânge asupra unor terțe persoane care au dobândit drepturi ce depind de actul lovit de nulitate numai dacă se face dovada relei credințe a acestora.

Instanța de apel a reținut că anularea titlului dobânditorului în virtutea principiului "resoluțion jure dantis resolvitur jus accipientis" nu poate opera în cazul în care acesta a fost de bună credință la momentul dobândirii dreptului de proprietate cu titlu oneros.

Instanța de apel a constatat că din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta S.C. C. S.R.L., cu diligențe minime, ar fi putut cunoaște motivele de nevalabilitate ale contractului de vânzare - cumpărare.

Astfel, din extrasul de carte funciară eliberat la data contractării rezultă că imobilul în litigiu nu era afectat de interdicții de vânzare - cumpărare și nu erau notate procese în legătură cu aceasta.

De asemenea, s-a reținut că în cauză nu se pune problema vânzării lucrului altuia, deoarece în contractul atacat este menționat corect numele proprietarului imobilului, părțile știind că acesta aparține S.C. B. S.A., ci doar problema reprezentării acestui proprietar, iar calitatea de reprezentant se analizează la momentul încheierii actului juridic atacat.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esență, că în primul rând consideră nelegală interpretarea extrem de restrictivă dată motivului de nulitate al actelor juridice atacate - constând în lipsa calității de reprezentant a celui care le-a semnat din partea vânzătoarei.

Recurenta consideră că lipsa calității de reprezentant legal a lui F. în cadrul societății vânzătoare S.C. B. S.A., prin prisma și ca urmare a lipsei calității acestuia de acționar și reprezentant legal (administrator) la S.C. A. S.A., implică direct neangajarea în mod valabil a societății vânzătoare atât sub aspectul lipsei calității de reprezentant legal a celui care a semnat în numele vânzătoarei, cât și sub aspectul lipsei voinței juridice a respectivei societăți - echivalând astfel cu lipsa totală a consimțământului vânzătoarei - fapt ce determină nulitatea absolută a actului.

În opinia recurentei faptul că în condițiile în care voința societății este exprimată de către un fals acționar majoritar/decident și care datorită acestei false calități s-a proclamat reprezentantul legal al respectivei societăți comerciale, iar în această calitate a reprezentat S.C. A. S.A. - administratorul unic al societății vânzătoare S.C. B. S.A., respingerea acțiunii și admiterea apelului sunt în contradicție cu principiile fundamentale, respectiv principiul aflării adevărului și dreptul la un proces echitabil.

Recurenta susține că analiza restrânsă a instanței de apel referitor doar la motivul de nulitate absolută constând în existența cauzei ilicite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat, este una greșită, netemeinică și nelegală.

Precizând faptul că hotărârile AGA din 15.04.2006 și 15.05.2006, au fost anulate "cu efect retroactiv", în mod definitiv și irevocabil, prima prin sentința civilă nr. 31/CC/06.04.2011 a Tribunalului Brașov, menținută prin decizia civilă nr. 2252/19.12.2011 a Curții de Apel Craiova, iar a doua prin sentința civilă nr. 1542/11.03.2013 a Tribunalului Maramureș, sentință menținută prin decizia civilă nr. 10128/24.10.2013 a Curții de Apel Cluj, recurenta susține că nu există o altă hotărâre AGA de împuternicire a numitului F. ca reprezentant legal al S.C. A. S.A. - societatea administrator a vânzătoarei S.C. B. S.A.

Recurenta consideră greșit raționamentul instanței de apel în sensul că nulitatea nu retroactivează în cazul hotărârilor AGA din 15.04.2006 și 15.05.2006, hotărârile judecătorești de constatare a nulității lor neputând afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, ci eventual putând atrage răspunderea administratorului.

În opinia recurentei excepția de la retroactivitatea nulității absolute reținută în cuprinsul art. 58 din Legea nr. 31/1990 este de strictă interpretare și privește doar nulitatea societății propriu-zise, această excepție neputând fi extinsă asupra tuturor actelor încheiate de către societate, indiferent că acestea modifică sau nu actele constitutive, acestea fiind în primul rând acte juridice care trebuie să respecte cerințele impuse în mod imperativ de lege.

În continuarea motivării recurenta a prezentat considerații privind alte litigii care au avut ca obiect principal anularea, respectiv constatarea nulității absolute a Hotărârilor AGOA, AGEA și CA luate prin dreptul de vot al acționarului majoritar al societății A. S.A., menționând în probațiune câteva dintre aceste hotărâri.

În acest context recurenta consideră că din aceste hotărâri și înscrisurile depuse la dosar, reiese faptul că în virtutea efectelor nulității absolute și a principiilor de drept - resoluto jure dantis, revolvitur jus accpientis și quod nullum est nullum producit effectum, F. nu a deținut niciodată calitatea de acționar majoritar sau de reprezentant legal al S.C. A. S.A. și că nedeținând aceste calități voința societății vânzătoare a fost grav afectată lipsind în totalitate consimțământul valabil exprimat al reprezentantului legal și real al acesteia.

Recurenta susține că din actele depuse la dosarul cauzei reiese faptul că reprezentantul legal al cumpărătoarei S.C. C. S.R.L. dl. G. avea cunoștință de starea de fapt atât în cadrul A. - acționarul majoritar al S.C. A. S.A., cât și de falsa calitate de acționar administrator a lui F. în cadrul aceleiași societăți - G. fiind atât el personal cât și societatea cumpărătoare - C. S.R.L. membrii ai A..

În aceste condiții, recurenta consideră ca fiind greșită reținerea instanței de apel că " din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta S.C. C. S.R.L., cu diligențe minime ar fi putut cunoaște motivele de nevalabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare".

Prezentând acțiunile întreprinse în instanță de către reprezentantul cumpărătoarei S.C. C. S.R.L. și de către numitul G. recurenta consideră că, chiar dacă din extrasul de carte funciară eliberat la data contractării rezultă că nu erau notate procese în legătură cu imobilul din litigiu, nu se poate susține că reprezentantul cumpărătoarei G. nu avea cunoștință de existența litigiilor privind dobândirea frauduloasă a calității de acționar majoritar și administrator al S.C. A. S.A. de către F..

În aceste condiții, recurenta susține că având în vedere aceste litigii este dovedită reaua credință a reprezentantului cumpărătoarei S.C. C. S.R.L., aspect ce implică existența cauzei ilicite și implicit nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.05.2006.

Recurenta consideră că, având în vedere toate hotărârile judecătorești aflate la dosarul cauzei - faptul dovedit al însușirii frauduloase de către F. a calității de acționar majoritar și reprezentant legal al S.C. A. S.A., precum și faptul că G. avea cunoștință de falsa calitate de acționar și administrator a lui F. la S.C. A. S.A., hotărârea pronunțată de instanța de apel în rejudecare, este netemeinică și nelegală, în opinia recurentei fiind evidentă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare atacat.

În opinia recurentei Curtea de Apel Constanța nu a făcut altceva decât să copieze hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2011, făcând grave confuzii între cele două acțiuni - neefectuând o analiză proprie a situației concrete dedusă judecății.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor formulate de către pârâte ca fiind nefondate și a menținerii în tot a sentinței civile nr. 76/C/04.03.2011 a Tribunalului Brașov în sensul admiterii acțiunii și a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare atacat.

Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor invocate, se constată că deși recurenta a invocat în sprijinul cererii de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat, în mod distinct și concret motivele subsumate acestora.

În primul rând trebuie subliniat că, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs.

Motivul prevăzut de art. 304 (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 (5) C. proc. civ. pe care recurenta nu le-a citat nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.

Susținerile recurentei privind presupusa "copiere" a hotărârii Curții de Apel Brașov și neefectuarea de către Curtea de Apel Constanța a unei analize proprii, vor fi înlăturate.

Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea instanței anterioare, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză s-a efectuat print-o analiză concretă a tuturor aspectelor invocate.

Faptul că argumentele instanței nu sunt mulțumitoare și nu corespund propriului raționament al reclamantei nu este de natură a atrage concluzia că lipsește motivarea ori că aceasta nu ar fi realizat o analiză proprie.

În consecință, decizia recurată respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța pronunțându-se argumentat asupra tuturor criticilor invocate în condițiile legii de către apelantă, argumentare ce este în deplină concordanță cu soluția adoptată și care face posibil exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs, astfel încât acest motiv va fi înlăturat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate analiza nelegalitatea deciziei atât timp cât argumentele nu se încadrează în acest motiv.

Din același punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de față, Înalta Curte apreciază că acest motiv de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Deși recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. - ceea ce înseamnă că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că problema de drept cu care recurenta-reclamantă a investit instanța de recurs privește faptul dacă instanța de apel a analizat în mod legal valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare atacat, prin prisma motivelor de nulitate invocate prin acțiunea dedusă judecății.

Recurenta consideră că instanța de apel a făcut o interpretare nelegală, "extrem de restrictivă" a motivului de nulitate a actelor juridice atacate constând în lipsa calității de reprezentant a celui care le-a semnat din partea vânzătoarei și că prin încălcarea principiului aflării adevărului și dreptul la un proces echitabil a analizat doar motivul de nulitate absolută constând în existența cauzei ilicite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, se constată că, pornind de la motivele de nulitate absolută invocate prin cererea de chemare în judecată, instanța de apel a reținut în mod corect că lipsa calității de reprezentant al societății vânzătorului în persoana celui care a semnat contractul de vânzare cumpărare, F., este un motiv de nulitate relativă și nu un motiv de nulitate absolută.

Totodată, prin raportare la faptul că libertatea contractuală a părților cunoaște anumite limitări, instanța de apel a procedat la verificarea condițiilor esențiale pentru validitatea unei convenții, analizând dacă în speță este îndeplinită condiția liceității cauzei actului juridic, condiție prevăzută expres în dispozițiile art. 948, art. 966 și art. 968 C. civ.

În urma acestei analize, a probatoriilor administrate și a evaluării situației de fapt stabilite, cu respectarea principiului aflării adevărului, instanța de apel a stabilit că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare F. avea calitatea de administrator și președinte al Consiliului de Administrație în temeiul unei hotărâri AGA din15.05.2006, ce a fost făcută publică prin menționarea la ORC și care nu a fost atacată și anulată până la respectiva dată (26.05.2006).

Considerațiile recurentei referitoare la raționamentul instanței de apel în sensul că "nulitatea nu retroactivează în cazul acestor hotărâri AGA (cea din 15.04.2006 și cea din 15.05.2006) hotărârile judecătorești de constatare a nulității lor neputând afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare - ci eventual putând atrage răspunderea administratorului", vor fi înlăturate.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel nu a expus un astfel de raționament, ci analizând calitatea de reprezentat al societății vânzătorului, a constatat, în mod corect de altfel, că anularea declarației de înscriere a lui F. în registrul acționarilor S.C. A. S.A. s-a dispus prin sentința civilă nr. 753/30.05.2007 a Tribunalului Alba menținută prin decizia civilă nr. 1106/17.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, proces ce nu a fost notat în cartea funciară și a apreciat că această hotărâre nu poate afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare dintre S.C. C. S.R.L. și S.C. I. S.A., încheiat anterior, ci poate doar atrage, eventual, problema răspunderii administratorului.

Întreaga alegație a recurentei referitoare la cunoașterea sau nu de către numitul G., reprezentantul societății cumpărătoare, a motivelor de nevalabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare, va fi înlăturată, aceasta constituind aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat în această etapă procesuală.

În concluzie, se constată că recurenta în întreaga sa argumentare s-a îndepărtat de la a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată,iar prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 685 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 685 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2017.