ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134/2017

Decizia nr. 1134/2017 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2012, sub nr. x/1285/2012, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC B. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.300.000 euro, respectiv 5.785.000 lei calculat la cursul B.N.R. din data de 3 iulie 2012, reprezentând contravaloarea garanției bancare emisă de C. Bank ZRT la data de 14 decembrie 2011, în favoarea B. SA. Totodată, a solicitat obligarea societății debitoare la plata către SC A. SRL a sumei de 1.042.977,75 euro, respectiv 4.641.250,98 lei calculat la cursul B.N.R. din data de 3 iulie 2012, reprezentând contravaloarea garanției privind calitatea lucrărilor reținută în numerar de către SC B. SA, în calitate de beneficiar, în sumă de 1.042.977,75 euro.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Prin sentința civilă nr. 538 din 25 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. D., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și, în consecință: A fost obligată pârâta la plata sumei de 262.360,75 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din ziua plății cu titlu de restituire garanție de bună-execuție în favoarea reclamantei. S-a reținut, în esență, că reclamantul nu a dovedit cererea sa de obligare a pârâților la plata despăgubirilor.

În motivarea acestei sentințe, tribunalul a constatat că, la data de 8 iunie 2006, a fost încheiat contractul general de construcții între pârâta SC B. SA, în calitate de beneficiar și SC A. SRL, în calitate de antreprenor, având ca obiectiv dezvoltarea unui complex comercial multifuncțional sub denumirea B. Center în Cluj-Napoca, pe amplasamentul deținut exclusiv de B. Antreprenorul SC A. SRL a solicitat instanței obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 1.300.000 euro echivalent cu 5.785.000 lei, cu titlu de garanție bancară emisă de C. Bank ZRT la data de 14 decembrie 2011 în favoarea pârâtei, precum și la plata sumei de 1.042.977,785 euro echivalent cu 4.641.250,98 lei, reprezentând contravaloarea garanției pentru calitatea lucrărilor reținută în numerar de către B., în calitate de beneficiar.

Ulterior, pe parcursul soluționării litigiului, la data de 24 iulie 2012, între părțile contractului general de construcții din 8 iunie 2006, a fost încheiat actul adițional nr. 11. Raportat la conținutul acestui act adițional, tribunalul a constatat că acesta reprezintă un compromis bilateral, prin care sunt făcute recunoașteri cu caracter extrajudiciar privind valoarea lucrărilor ce se impun a fi remediate în virtutea garanției pentru calitatea lucrărilor oferită de antreprenor beneficiarului, precum și cu privire la caracterul culpabil al unor defecțiuni incidente la lucrarea executată. Totodată, prin acest act adițional nr. 11, părțile și-au asumat și obligații, pe de o parte de a renunța la sume restante sau obligații de plată în legătură cu acest contract și de a renunța la orice fel de proceduri judiciare iar, pe de altă parte, de renunțare a beneficiarului la executarea scrisorii de garanție bancară de 1.300.000 euro.

De asemenea, beneficiarul și-a asumat obligația de a restitui 450.000 euro din suma totală de 1.042.977,75 euro în termen de 30 de zile de la semnarea acestui act adițional, iar diferența de 592.977,75 euro urma a fi folosită de B. pentru remedierea lucrărilor neexecutate. Ulterior deschiderii procedurii insolvenței față de reclamantă, prin precizarea la acțiune formulată la data de 20 ianuarie 2014, SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. D. a înțeles să-și reducă cuantumul pretențiilor bănești de la 1.042.977,75 euro, la suma de 450.000 euro.

Cu toate acestea, raportat la cele soluționate amiabil de părți, reclamanta SC A. SRL nu a înțeles să renunțe la judecarea litigiului pendinte, dar a renunțat la judecarea primului petit al acțiunii civile privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.300.000 euro, însă reclamanta nu s-a prevalat de actul adițional nr. 11, ci a invocat împrejurarea că beneficiarul pârât a renunțat la executarea scrisorii de garanție bancară. Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta SC A. SRL a procedat la punerea în executare a sentinței civile nr. 2030/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. x/1285/2011, pârâta fiind executată silit pentru suma de 1.147.504,27 lei, potrivit răspunsului la întrebarea nr. 10 din interogatoriu, situație în care pârâta B. a refuzat să execute partea care îi revine din obligațiile inserate în cuprinsul actului adițional, de restituire a sumei de 450.000 euro.

În acest context, instanța a luat act de caracterul litigios al raportului juridic dedus judecății, iar în virtutea principiului nemijlocirii a stabilit pe cale judiciară dacă reclamanta a remediat toate defectele stabilite în anexa la procesul-verbal de recepție finală nr. 790 din 19 decembrie 2011, iar, în măsura în care probele administrate pe cale judiciară au fost constatate ca fiind insuficiente, instanța a ținut cont de mărturisirile extrajudiciare consemnate în cuprinsul actului adițional nr. 11/2012. Prin urmare, tribunalul a constatat că pârâta SC B. SA a reținut suma de 1.042.977,75 euro cu titlu de garanție de bună-execuție, aspect, de altfel, necontestat de părți.

În plus, s-a mai reținut că, astfel cum rezultă din procesul-verbal de recepție finală la terminarea lucrărilor nr. 790 din 19 decembrie 2011, antreprenorul A. SRL a predat lucrarea ce a format obiectul contractului general de construcții încheiat la data de 08 iunie 2006 cu o serie de deficiențe pe care reclamanta SC A. SRL s-a obligat să le remedieze, potrivit pct. 7 și 8 din acest proces-verbal. Tribunalul a constatat că pârâta SC B. SA a fost obligată să plătească reclamantei SC A. SRL, în calitate de antreprenor, suma de 262.360,75 euro, ce reprezintă diferența dintre totalul de 1.042.977,75 euro reținut de beneficiar cu titlu de garanție pentru defecțiuni și suma de 780.617 de euro, alcătuită din contravaloarea reparațiilor deja suportate de pârâtă: 134.750 euro și 633.317 euro pentru zidul de sprijin, precum și suma de 12.550 euro contravaloarea lucrărilor care mai trebuie efectuate și ar fi trebuit efectuate de reclamantă.

În plus, tribunalul a subliniat că reclamanta are împotriva pârâtei B. un drept de creanță în cuantum de 262.360,75 euro. În acest context, pârâta a invocat compensația legală, arătând că și B. SA deține împotriva reclamantei SC A. SRL un drept de creanță în cuantum de 1.147.504,27 lei, sumă cu care aceasta a fost executată silit și pentru care Judecătoria Cluj-Napoca, ca instanță de executare, prin sentința civilă nr. 2479 din 08 februarie 2013, a admis contestația la executare și a dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 1.147.504,27 lei.

În raport cu deschiderea procedurii insolvenței față de SC A. SRL coroborat cu dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, tribunalul a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile compensației legale între cele două creanțe, având în vedere și caracterul nelegal al executării silite a sumei de 1.147.504,27 lei, care a fost constatat de instanță la data de 8 februarie 2013 prin sentința civilă nr. 2479/2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, devenită ulterior irevocabilă prin anularea recursului ca netimbrat. Împotriva acestei sentințe, au formulat apel atât reclamanta, cât și pârâta, fiind soluționate prin decizia nr. 1223 din 24 septembrie 2015 de către Curtea de Apel Cluj prin care a luat act de tranzacția încheiată între părți, apreciind că actul adițional nr. 11 are valoarea juridică a unei tranzacții.

În considerentele acestei decizii, Curtea de Apel Cluj a reținut că necesitatea verificării stingerii litigiului pe calea tranzacției rezultă din caracterul esențial al acesteia, anume ca prin ea părțile își fac una alteia concesii reciproce, renunțând la anumite drepturi sau stipulând chiar prestații noi, în schimbul unor renunțări făcute de partea cealaltă. În plus, în raport cu dispozițiile art. 271 C. proc. civ., s-a mai reținut că, în mod greșit, a analizat instanța de fond dacă reclamanta a remediat toate defectele stabilite în anexa la procesul-verbal de recepție finală nr. 790 din 19 decembrie 2011, cu ignorarea actului adițional nr. 11 la contract, prin care părțile au înțeles să stingă litigiul principal, astfel cum acesta a fost conferit spre soluționare primei instanțe, potrivit dispozițiilor art. 271 C. proc.

civ. În consecință, s-a apreciat că modalitatea de executare a tranzacției nu are relevanță în acest cadru procesual. Împotriva aceste decizii, intimata B. SA a declarat recurs, care a fost soluționat prin decizia nr. 1117 din 9 iunie 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. În motivarea deciziei, Înalta Curte a reținut că, în acest litigiu, niciuna dintre părți nu a solicitat pronunțarea unei hotărâri de expedient, astfel încât instanța de apel avea obligația de a aplica dispozițiile art. 295 C. proc. civ. În plus, s-a dispus ca instanța de apel, în rejudecare, să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

De asemenea, s-a mai apreciat că instanța de apel nu a supus dezbaterii și discuției părților pretinsa cerere de pronunțare a unei hotărâri de expedient. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 998 din 22 noiembrie 2016, prin care a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 538 din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C.I.I. D., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA.

Prin aceeași decizie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC A. SRL, prin Cabinet Individual de Insolvență D. A fost obligată intimata să plătească apelantei SC B., suma de 15.869,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 15.864,5 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate în apel și suma de 5 lei timbru judiciar. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că litigiul privind lucrările pretins a fi fost executate de A. în favoarea chiriașilor, a format obiectul Dosarului nr. x/1285/2011, în cadrul căruia Tribunalul Specializat Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 2030/2012 prin care apelanta a fost obligată la plata sumei de 1.147.504,27 lei.

În plus, s-a reținut că, la data încheierii actului adițional nr. 11, A. nu pusese încă în executare sentința evocată anterior. Totodată, Curtea de Apel Cluj a constatat că actul adițional nr. 11 a presupus renunțarea apelantei la executarea scrisorii de garanție bancară în valoare de 1.300.000 lei, precum și ca apelanta să restituie suma de 450.000 euro, din sumele în valoare de 1.042.977,75 euro reținute cu titlu de garanție de bună execuție, în termen de 30 de zile de la semnarea actului adițional nr. 11. Tot sub acest aspect, s-a mai reținut că, în schimbul obligațiilor asumate de apelantă, A. a renunțat la creanța disputată în Dosarul nr. x/1285/2011, constând în valoarea lucrărilor executate în favoarea chiriașilor.

În acest context s-a reținut că obligația reclamantei A. era aceea de a nu executa sentința civilă nr. 2030/2012 având în vedere că aceasta obținuse deja o hotărâre de primă instanță executorie. Din această perspectivă, s-a constatat că angajamentul asumat de A. de a renunța la executarea sumei de 1.147.504,27 lei a reprezentat tocmai cauza juridică a obligației apelantei de a renunța la executarea scrisorii de garanție bancară și de a restitui suma de 450.000 euro. Curtea de Apel Cluj a mai reținut că, ulterior renunțării apelantei la executarea scrisorii de garanție bancară, A., văzând eliminat riscul de a mai fi executată scrisoarea, a pus în executare sentinței civilă nr. 2030/2012 și a încasat suma de 1.147.504,27 lei, lucru care s-a întâmplat anterior expirării termenului de 30 de zile prevăzut de actul adițional nr. 11 pentru plata sumei de 450.000 euro.

În aceste condiții, instanța de apel a constatat că, în speță, pârâta a refuzat solicitarea reclamantei de a-i restitui suma de 450.000 euro, având în vedere că A. a încălcat dispozițiile actului adițional nr. 11 tocmai prin executarea sentinței civile nr. 2030/20012, împrejurare care o îndreptățește să invoce excepția de neexecutare. În consecință, Curtea de Apel Cluj a reținut că cele două obligații sunt reciproce și interdependente, astfel încât încălcarea de către A. a propriei obligații conduce la pierderea dreptului de a mai obține obligarea pârâtei B. la executarea obligației asumate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. D., prin care a solicitat, în principal, admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată, în temeiul art. 312, alin. (3) coroborat cu art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanta a susținut că, deși ambele părți au făcut referire pe parcursul procesului la actul adițional nr. 11, calificându-l ca o tranzacție, este adevărat că niciuna dintre părți nu a solicitat expres instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri de expedient. În aceste condiții, s-a susținut că, instanța care a rejudecat apelul, având în vedere instrucțiunile date de către instanța superioară, trebuia să pună în discuția părților tranzacția și pronunțarea unei hotărâri de expedient și nu putea să ignore complet invocarea de către părți a existenței unui contract de tranzacție, care îndeplinește toate condițiile de validitate impuse de lege.

În acest context, s-a învederat că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, având în vedere că nu s-a raportat la existența unui contract de tranzacție încheiat între părți și prin neanalizarea caracterului esențial al acestuia care conduce la stingerea litigiilor dintre părți, fiind astfel încălcate prevederile art. 129 alin. (4) și (5) și art. 271-273 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (5) același cod. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, în Dosarul nr. x/1285/2011*, prin decizia nr. 274 din 12 martie 2015, Curtea de Apel Cluj a luat act de tranzacția încheiată între părți la data de 24 iulie 2012, materializată prin întocmirea actului adițional nr. 11, în acel litigiu societatea B. SA manifestându-și expres acordul pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că, în acest litigiu, intimata nu are niciun interes să își manifeste acordul pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient, deși își întemeiază cererile și apărările pe existența tranzacției și solicită aplicarea în parte a efectelor produse de aceasta, pentru simplul motiv că, dacă prezentul litigiu s-ar stinge în acest mod, reclamanta ar fi în măsură să execute tranzacția și să solicite executorului judecătoresc să dispună executarea silită a debitoarei pentru suma de 450.000 euro. În cuprinsul recursului, reclamanta a mai susținut că, prin înscrierea societății B. SA în tabelul definitiv al creditorilor cu suma de 1.176.474,82, lei, SC A. SRL și-a îndeplinit obligația de a renunța la suma de bani care a făcut obiectul Dosarului nr. x/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj.

Tot sub acest aspect, s-a mai susținut că reclamanta a renunțat la suma de 592.977,75 euro din totalul reținut de 1.042.997,75 euro, în favoarea intimatei B. SA, fiind de acord să se restituie reclamantei doar suma de 450.000 euro, pentru ca astfel să se stingă litigiile dintre părți. În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că, excepția de neexecutare trebuie să fie în principiu proporțională cu neexecutarea, deoarece potrivit art. 1556 alin. (1) C. civ., în caz de neexecutare, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații. Reclamanta apreciază că, în speță, nu a fost îndeplinită această condiție a proporționalității, intimata B. SA refuzând să plătească o sumă de bani care este aproximativ de două ori mai mare decât suma de bani executată de reclamantă, prin nerespectarea obligațiilor asumate prin tranzacție.

Referitor motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu face nicio referire la efectul principal al încheierii contractului de tranzacție, iar prin admiterea excepției de neexecutare a contractului, se susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de tranzacție, ignorându-se în felul acesta înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia de a stinge toate litigiile dintre părți, inclusiv acest litigiu. În plus, sub acest aspect, s-a mai arătat că, instanța de apel, în rejudecare, nu a motivat în niciun fel de ce nu a pus în discuția părților pronunțarea unei hotărâri de expedient și nici nu a arătat argumentele pe care se sprijină pentru a ignora intenția părților de a stinge litigiile începute, prin încheierea actului adițional nr. 11, calificat ca o tranzacție.

La termenul din 2 mai 2017, intimata-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 5 iulie 2012 sub nr. x/1285/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 1.300.000 euro echivalent a 5.785.000 lei cu titlu de garanție bancară emisă de C. Bank ZRT la data de 14 decembrie 2011 în favoarea pârâtei, precum și la plata sumei de 1.042.977,785 euro echivalent a 4.641.250,98 lei, reprezentând contravaloarea garanției pentru calitatea lucrărilor reținută în numerar de către B., în calitate de beneficiar.

Ulterior, pe parcursul soluționării litigiului, la data de 24 iulie 2012, între părțile contractului general de construcții din 8 iunie 2006 a fost încheiat actul adițional nr. 11, prin care părțile și-au asumat anumite obligații: pe de o parte de a renunța la sumele restante sau obligațiile de plată în legătură cu acest contract și de a renunța la orice fel de proceduri judiciare în legătură cu acest contract, iar, pe de altă parte, beneficiarul să renunțe la executarea scrisorii de garanție bancară de 1.300.000 euro. De asemenea, beneficiarul și-a asumat obligația de a restitui 450.000 euro din suma totală de 1.042.977,75 euro în termen de 30 de zile de la semnarea acestui act adițional, iar diferența de 592.977,75 euro s-a stabilit că ar urma să fie folosită de B. pentru remedierea lucrărilor neexecutate.

Anterior promovării acestui litigiu, reclamanta SC A. SRL a mai introdus o acțiune pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/1285/2011*, soluționat irevocabil, prin decizia nr. 274 din 12 martie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care nu a fost recurată.

În dispozitivul acestei decizii, instanța a admis apelul declarat de SC B. SA Florești împotriva sentinței civile nr. 2030 din 26 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a luat act de tranzacția încheiată între părți la data de 24 iulie 2012, materializată prin întocmirea actului adițional nr. 11 la contractul general de antrepriză din data de 8 iunie 2006. În litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. x/1285/2011* părțile, stingând litigiul, au cerut instanței să se dea o hotărâre de expedient în care să ia act de tranzacția încheiată între părți. În cadrul acestei tranzacții, astfel cum a fost trecut și în dispozitivul deciziei nr. 274/2015 a Curții de Apel Cluj, s-au convenit următoarele:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. D. împotriva deciziei civile nr. 998 din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pe care o modifică și, în consecință: Admite apelul declarat de pârâta SC B. SA Florești împotriva sentinței civile nr. 538 din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. D., ca fiind lipsită de interes. Respinge apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurenta-reclamantă SC A. SRL, prin lichidator judiciar C.I.I.

D., să achite intimatei-pârâte SC B. SA Florești suma de 46.725,5 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2017.