ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 755/2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 28 ianuarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a echivalatului în RON la data plății, a sumei de 268.000 Euro, sumă reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancară nr. x din 26 februarie 2010 executată de către pârâtă în data de 25 februarie 2011, pe următoarele temeiuri: în principal, exclusiv pe temeiul răspunderii civile contractuale a pârâtei; într-un prim subsidiar, pe temeiul răspunderii contractuale a pârâtei (pentru suma de 143.948,31 Euro) și pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză (pentru suma de 124.051,69 Euro); într-un al doilea subsidiar, exclusiv pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2782 din 29 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei echivalentul în RON, la data plății, a sumei de 268.000 de euro reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancară nr. x din 26 februarie 2010. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 59.093,82 RON.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 168 din 28 ianuarie 2016, a respins ca nefondat apelul pârâtei Agenția Domeniilor Statului și, totodată, a respins apelul incident formulat de reclamanta S.C. A. S.A. ca rămas fără efect.

Împotriva deciziei nr. 168 din 28 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pârâta Agenția Domeniilor Statului a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta - pârâtă Agenția Domeniilor Statului a susținut în esență că instanța de judecată în mod greșit a interpretat și aplicat prevederi legale speciale din materia răspunderii civile delictuale, respectiv normele legale instituite în materia răspunderii civile contractuale. Astfel, instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1349 și următoarele C. civ. care instituie în dreptul românesc instituția răspunderii civile delictuale, apreciind că, în cauză sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile contractuale, respectiv elementele constitutive pentru angajarea acestei răspunderi speciale. Deși instanțele au reținut și au făcut trimitere în cuprinsul considerentelor în temeiul cărora și-au fundamentat soluțiile la existența unei fapte ilicite, constând în executarea abuzivă a scrisorii de garanție bancară, precum și în lipsa unui comportament loial al ADS ce rezidă în esență în omisiunea notificării S.C. A. S.A. cu privire la neefectuarea investițiilor, recurenta - pârâtă apreciază că, din întregul probatoriu administrat în cauză este fără putință de tăgadă că în speță nu se poate reține o executare abuzivă a SGB, ci în deplină concordanță cu clauzele acesteia și nu se poate aprecia că nu au fost respectate prevederile art. 7.2.2. din contractul de concesiune referitoare la notificarea partenerului contractual. Soluția instanței de apel este criticabilă și pentru considerentul că a fost reținută ca îndeplinită condiția vinovăției, sub forma culpei contractuale, deși au fost răsturnate efectele probatorii ale acestei prezumții, prin dovedirea cauzelor exoneratoare de răspundere, pe care instanța de apel nu a înțeles să le ia în calcul și să le acorde valența reală. Elementul vinovăției pârâtei ADS, ca element constitutiv al răspunderii civile contractuale, nu a fost analizat de către instanța de judecată în conformitate cu prevederile normelor legale din această materie. O altă critică privitoare la soluția instanței de apel vizează inclusiv faptul că s-a reținut, în speța dedusă judecății, neclaritatea formulării unor prevederi contractuale, formularea în cuprinsul convenției părților în termeni generali a obligațiilor reclamantei S.C. A. S.A. privind efectuarea de investiții, fără a sublinia importanța realizării individuale a fiecărui obiectiv investițional în parte. Astfel, reținerile instanței de apel sunt profund criticabile și evident contrare regulilor generale instituite în materie contractuală, întrucât raționamentul instanței de apel încalcă prevederile ce instituie regula forței obligatorii a contractelor, respectiv art. 969 C. civ. și se rezumă practic la ideea că anumite clauze contractuale statuate între părți pot fi apreciate ca fiind de minimă importanță, deși părțile au înțeles să perfecteze în aceleași condiții, fără a face distincții în acest sens. Recurenta - pârâtă ADS a mai arătat că au fost ignorate sau interpretate eronat normele legale din materia răspunderii civile contractuale, de către instanța de apel și, în consecință, în mod greșit înlăturate apărările sale. S-a mai susținut că executarea de către ADS a scrisorii de garanție bancară nu se datorează vreunei interpretări abuzive a clauzelor contractuale, ci doar a culpei reclamantei, culpă ce s-a manifestat prin nerealizarea investițiilor în termen, nerespectarea obligațiilor contractuale astfel cum au fost asumate. Or, instanța de apel nu a ținut cont de înscrisurile depuse la dosar chiar de reclamantă și potrivit cărora rezultă fără echivoc că ADS a pus în vedere concesionarului să facă dovada efectuării investițiilor, iar acesta a înțeles să adopte o atitudine superficială față de aceste solicitări. Prin urmare, nu se poate reține în sarcina ADS vreo culpă ori săvârșirea vreunei fapte de natură să încalce dispozițiile legale din materia răspunderii civile contractuale care să antreneze în mod legal această răspundere față de pârâtă. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel respins de instanță, ce privește plata cheltuielilor de judecată acordate reclamantei S.C. A. S.A., recurenta - pârâtă ADS a criticat și sub acest aspect soluția instanței de apel care a reținut caracterul nefondat al acestuia față de caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată ocazionate de reclamanta S.C. A. S.A..

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat. În argumentarea întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat că susținerile recurentei-pârâte privitoare la pretinsa încălcare de către instanța de apel a regulilor în materia răspunderii delictuale exced cadrului hotărârii atacate și, implicit, pe cel al recursului, întrucât instanța de apel a analizat exclusiv condițiile răspunderii civile contractuale a ADS, iar nu și pe cele ale răspunderii delictuale. Totodată, din punctul de vedere al întinderii criticilor formulate prin intermediul cererii de recurs, recurenta a criticat decizia instanței de apel sub aspectul unei pretinse erori de judecată comisă de instanța de apel prin reținerea existenței unei fapte ilicite în sarcina ADS și a culpei ADS, precum și prin respingerea motivului de apel privitor la cheltuielile de judecată. Prin urmare, s-a solicitat instanței de recurs să se ia act de voința procesuală a ADS în sensul limitării obiectului prezentului recurs la aspectele învederate anterior, cu consecința intrării sub autoritate de lucru judecat, prin nerecurare, a tuturor celorlalte aspecte reținute de către instanța de apel, inclusiv cele privitoare la îndeplinirea în speță a celorlalte condiții ale răspunderii civile contractuale. În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului, intimata-reclamantă a arătat în esență faptul că, prin argumentele invocate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, aspecte inadmisibile ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cuprinsul căruia s-a arătat că excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimata - reclamantă S.C. A. S.A., vizează de fapt excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., ce va fi analizată cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 13 decembrie 2016, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. S-a constatat că, părțile nu au formulat punct de vedere la raport.

Înalta Curte examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A., urmează să o admită, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilesc că "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor", textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate. Alineatul 3 al aceluiași articol stabilind că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ., și anume, acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege a critica hotărârea atacată. Pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de nelegalitate presupunând încadrarea lor într-unul din motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. În speță, se constată că motivele invocate de către recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului în susținerea recursului nu se subscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 488 pct. 1- 8 C. proc. civ.. În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, aspecte inadmisibile ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală. Astfel, deși recurenta - pârâtă ADS a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta își exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt și de interpretare a probatoriilor care au condus la respingerea apelului său și menținerea sentinței apelate, respectiv de admitere a acțiunii reclamantei și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 268.000 Euro, echivalent în RON la data plății, sumă ce reprezintă contravaloarea scrisorii de garanție bancară nr. x din 26 februarie 2010. Or, simpla reluare a situației de fapt a cauzei și susținerea că instanța de apel nu putea constata culpa pârâtei ori săvârșirea vreunei fapte de natură să încalce dispozițiile legale în materia răspunderii civile contractuale, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, chiar dacă, în mod formal, s-a indicat ca temei de drept motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt suficiente pentru a justifica admiterea sau respingerea recursului, lipsa motivelor de nelegalitate fiind sancționată cu nulitatea recursului. Nici argumentele referitoare la pretinsa eroare de judecată făcută de instanța de apel prin respingerea motivului de apel privitor la cheltuielile de judecată nu pot face obiectul controlului de legalitate a hotărârii atacate, întrucât recurenta doar își exprimă nemulțumirea față de soluția dată, fără a dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, lipsa acestora fiind sancționată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Criticile referitoare la pretinsa nesocotire a prevederilor art. 1349 și următoarele C. civ. și încălcarea regulilor în materia răspunderii civile delictuale exced cadrului hotărârii atacate și, implicit, pe cel al recursului, deoarece cauza a fost analizată exclusiv pe temeiul răspunderii civile contractuale, iar nu pe cel al răspunderii civile delictuale și, ca atare, acestea nu pot fi analizate întrucât apar ca inadmisibile, fiind dezvoltate pentru prima dată în calea de atac și nepuse în discuția părților la fondul cauzei. Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului, prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.