ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2378/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 66/PI din 4

martie 2009 Curtea de Apel Timișoara

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea petiționarului

A.P.G. împotriva ordonanței nr. 501/II/2/2008 din 14 noiembrie 2007 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a rezoluției de respingere a plângerii

nr. 1287/VIII/1/2008 din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că petiționarul A.P.G. a formulat

plângere împotriva rezoluțiilor parchetului, solicitând declararea ca

incompatibil a procurorului M.M.M., susținând că exista plângeri penale și

rezoluții emise de către procurorul general V.B., precum și încheieri din camera

de consiliu care sunt admise potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. g) C.

proc. pen.

Prin ordonanța nr. 501/II/2/2008

din 14 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost

respinsă cererea petiționarului, privind recuzarea procurorului M.M.M.

Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 1287/VIII/1/2008

din 19 decembrie 2008 a respins, ca inadmisibilă, plângerea petiționarului A.P.G.

S-a mai reținut de

instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (4) C. proc.

pen., în cursul urmăririi penale, cererea de recuzare care privește pe procuror

se soluționează de procurorul ierarhic superior, iar soluția dispusă de acesta

nu se poate ataca pe calea plângerii.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs petiționarul, precizând în scris că procuroarea M.M.M.

este incompatibilă conform art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., întrucât

are un scop și un interes ascuns de a favoriza pe făptuitor și nu înțelege sub

nici un motiv să se abțină de la a mai soluționa plângerile sale, deși exista

plângeri penale și rezoluții emise de către procurorul general V.B., precum și încheieri

din camera de consiliu care sunt admise potrivit disp. art. 48 alin. (1) lit.

g) C. proc. pen.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

atacată, Curtea apreciază că instanța de fond a analizat în mod riguros

plângerea, iar prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul

cauzei, se constată că soluția pronunțată este legală si temeinică.

Cu privire la

motivele de recurs invocate, Curtea constată că acestea sunt aceleași cu cele

invocate inițial, în plângerea adresată parchetului și în cererea de recuzare

formulată de petiționar și adresată parchetului, iar ulterior instanței de

fond.

Ca atare, acestea au

fost deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a

aduce elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuție nelegalitatea

și netemeinicia sentinței atacate.

În mod corect s-a

reținut de prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (4) C.

proc. pen., în cursul urmăririi penale, cererea de recuzare care privește pe

procuror se soluționează de procurorul ierarhic superior.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor aceluiași articol, care reglementează procedura de soluționare a

cererii de recuzare în cursul urmăririi penale, nu se prevede posibilitatea

contestării soluției date în aceste cazuri.

În aceeași ordine de

idei se retine că potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen. se poate formula plângere doar împotriva rezoluției, de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției, de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar în speță

procurorul nu a dat nici o soluție din cele expres și limitativ enumerate de

dispozițiile legale anterior menționate.

În acest sens este și

decizia nr. LVII din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

legătură cu problema dacă este admisibilă plângerea formulată împotriva altor măsuri

și acte ale procurorului decât cele de netrimitere în judecată și s-a stabilit

că „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de

procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau

ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă”.

Împrejurarea că

petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în cauză nu poate conduce, în

nici un caz, la reformarea acesteia.

Față de cele arătate,

cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată că aceasta

să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu,

urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 66/PI din 4

martie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23

iunie 2009.