ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2378/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 66/PI din 4 martie 2009 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea petiționarului A.P.G. împotriva ordonanței nr. 501/II/2/2008 din 14 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 1287/VIII/1/2008 din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că petiționarul A.P.G. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor parchetului, solicitând declararea ca incompatibil a procurorului M.M.M., susținând că exista plângeri penale și rezoluții emise de către procurorul general V.B., precum și încheieri din camera de consiliu care sunt admise potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen. Prin ordonanța nr. 501/II/2/2008 din 14 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost respinsă cererea petiționarului, privind recuzarea procurorului M.M.M. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 1287/VIII/1/2008 din 19 decembrie 2008 a respins, ca inadmisibilă, plângerea petiționarului A.P.G. S-a mai reținut de instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (4) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, cererea de recuzare care privește pe procuror se soluționează de procurorul ierarhic superior, iar soluția dispusă de acesta nu se poate ataca pe calea plângerii. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs petiționarul, precizând în scris că procuroarea M.M.M.

este incompatibilă conform art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., întrucât are un scop și un interes ascuns de a favoriza pe făptuitor și nu înțelege sub nici un motiv să se abțină de la a mai soluționa plângerile sale, deși exista plângeri penale și rezoluții emise de către procurorul general V.B., precum și încheieri din camera de consiliu care sunt admise potrivit disp. art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. Recursul este nefondat. Analizând hotărârea atacată, Curtea apreciază că instanța de fond a analizat în mod riguros plângerea, iar prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, se constată că soluția pronunțată este legală si temeinică. Cu privire la motivele de recurs invocate, Curtea constată că acestea sunt aceleași cu cele invocate inițial, în plângerea adresată parchetului și în cererea de recuzare formulată de petiționar și adresată parchetului, iar ulterior instanței de fond.

Ca atare, acestea au fost deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuție nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate. În mod corect s-a reținut de prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (4) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, cererea de recuzare care privește pe procuror se soluționează de procurorul ierarhic superior. De asemenea, potrivit dispozițiilor aceluiași articol, care reglementează procedura de soluționare a cererii de recuzare în cursul urmăririi penale, nu se prevede posibilitatea contestării soluției date în aceste cazuri. În aceeași ordine de idei se retine că potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. se poate formula plângere doar împotriva rezoluției, de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar în speță procurorul nu a dat nici o soluție din cele expres și limitativ enumerate de dispozițiile legale anterior menționate.

În acest sens este și decizia nr. LVII din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu problema dacă este admisibilă plângerea formulată împotriva altor măsuri și acte ale procurorului decât cele de netrimitere în judecată și s-a stabilit că „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă”.

Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în cauză nu poate conduce, în nici un caz, la reformarea acesteia. Față de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată că aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 66/PI din 4 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.