ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2322/2009

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 64/PI din 4 martie

2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca inadmisibilă

plângerea petentului A.P.G. împotriva Ordonanței nr. 521/II/2/2008 din 14

noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a

Rezoluției de respingere a plângerii nr. 1291/VIII/1/2008 din 19 decembrie 2008

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că :

Prin plângerea

împotriva Ordonanței nr. 521/II/2/2008 din 14 noiembrie 2007 a Parchetului de

pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a Rezoluției de respingere a plângerii nr.

129/VIII/1/2008 din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 87/59/2009 din 15

ianuarie 2009, petentul A.P.G. a solicitat declararea ca incompatibilă prezența

procurorului M.M.M.

În motivarea

plângerii, petentul arată că intimata este incompatibilă, existând plângeri

penale și rezoluții emise de către procurorul general V.B. și încheieri din

camera de consiliu care sunt admise potrivit art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen.

La dosar, petentul a

depus copii după cereri de abținere formulate de judecători, încheieri de

soluționare a acestora și alte înscrisuri.

A fost atașat Dosarul

nr. 1291/VIII/1/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Ordonanța din 14

noiembrie 2007 dată în Dosarul nr. 521/ VIII/1/2008 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin, a fost respinsă cererea petentului A.P.G. privind

recuzarea procurorului M.M.M.

Împotriva acestei

ordonanțe, petentul a formulat plângere, respinsă ca inadmisibilă prin

Rezoluția nr. 1291/VIII/1/2008 din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara,

înregistrată pe rol sub nr. 87/59/2009 din 15 ianuarie 2009.

Examinând materialul

cauzei, instanța a constatat că plângerea petentului este inadmisibilă.

Astfel, potrivit art.

53 alin. (1) și (4) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, cererea de

recuzare care privește pe procuror se soluționează de procurorul ierarhic

superior.

În cauză, cererea de

recuzare privind pe intimată, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Moldova-Nouă, a fost soluționată cu respectarea dispozițiilor legale citate, de

prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, procuror

ierarhic superior celui recuzat.

Conform art. 278

alin. (1) și (2) C. proc. pen., împotriva măsurilor luate sau a actelor

efectuate de procuror se poate face plângere la procurorul ierarhic superior.

Ca atare, ordonanța

prin care procurorul ierarhic superior soluționează, potrivit art. 53 alin. (1)

C. proc. pen., cererea de recuzare a unui procuror, poate fi atacată cu

plângere, conform art. 278 din același cod, la procurorul ierarhic superior

celui care a soluționat cererea.

În cauză, o astfel de

plângere a fost făcută de petent la procurorul ierarhic superior procurorului

care a dat Ordonanța nr. 521/VIII/1/2008 din 14 noiembrie 2007 a Parchetului de

pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, astfel că plângerea adresată de petent

împotriva Rezoluției de respingere a plângerii nr. 1291/VIII/ 1/2008 din 19

decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este

inadmisibilă.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., se poate formula plângere doar împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Or, în speță,

procurorul nu a dat o soluție din cele enumerate limitativ de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., ci o soluție de respingere a unei plângeri împotriva

unei ordonanțe prin care s-a respins o cerere de recuzare a procurorului de

caz.

Ordonanța prin care procurorul ierarhic superior

soluționează, potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. pen., cererea de recuzare a

unui procuror, poate fi atacată cu plângere, conform art. 278 din același cod,

la procurorul ierarhic superior celui care a soluționat cererea.

Sistemul român de

jurisdicție a stabilit principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la

plângere stingându-se prin exercitare la organul competent, așa încât

posibilitatea învestirii altui organ decât cel prevăzut de lege este exclusă,

constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul A.P.G. criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și reiterând motivele invocate în plângere la Curtea de Apel

Timișoara.

Recursul nu este

fondat.

Într-adevăr

petiționarul a făcut plângere la procurorul ierarhic superior împotriva unei

ordonanțe prin care i s-a respins cererea de recuzare a procurorului de caz,

plângere care i-a fost respinsă, ca inadmisibilă.

În mod corect Curtea

de Apel Timișoara i-a respins plângerea împotriva acestei ordonanțe ca

inadmisibilă.

Din moment ce prin

dispozițiile art. 278 C. proc. pen. este instituit limitativ controlul judiciar

numai asupra legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată,

în raport de cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al

urmăririi penale, este evident că, în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului,

sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea

judecătorului nu mai poate avea loc.

Așa fiind, în măsura

în care nu sunt vizate de prevederile art. 278

1

C. proc. pen., orice

alte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate în baza dispoziției sale nu

sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text

de lege.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b)

C. proc. pen. va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționarul la cheltuieli judiciare către

stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul petent A.P.G. împotriva Sentinței

penale nr. 64/PI/ din 4 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

intimat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 iunie 2009.