ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2249/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 617/II/2/2009, petentul A.P.G. a

solicitat revizuirea Ordonanței nr. 319/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin prin care se soluționase cererea de recuzare formulată

de petent împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria

Moldova Nouă, magistrat M.M.M.

Prin Rezoluția nr.

617/II/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin s-a respins cererea petentului cu motivarea că dispozițiile art.

52 alin. (6) C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva actelor

procurorului prin care sunt soluționate cereri de abținere sau de recuzare,

revizuirea nefiind permisă decât în cazul hotărârilor judecătorești definitive.

Plângerea formulată

de petentul A.P.G. împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 1409/VIII/1/2009 din 8 ianuarie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva celor două

rezoluții, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., la Curtea de Apel Timișoara, care a făcut obiectul Dosarului nr.

143/59/2010.

Prin Sentința penală

nr. 50/PI din 1 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a

respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva

Rezoluției nr. 617/11/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin.

În considerentele

acestei hotărâri s-a reținut că Rezoluția nr. 617/II/2/2009 din 24 noiembrie

2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a cărei desființare o

solicită petentul, nu face parte dintre soluțiile arătate expres și limitativ

în art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., care să dea dreptul părții

vătămate ori altor persoane ale căror interese legitime au fost vătămate să

formuleze plângere, astfel încât plângerea este inadmisibilă.

Împotriva acestei

hotărâri, a formulat recurs petentul A.P.G., invocând nelegalitatea și

netemeinicia sentinței atacate.

La termenul acordat

pentru soluționarea recursului, 8 iunie 2010, reprezentantul parchetului, în

temeiul art. 302 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385

13

alin. (2) C. proc. pen. și a art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza I C.

proc. pen., a invocat excepția tardivității recursului declarat de petentul

A.P.G., arătând că sentința atacată i-a fost comunicată la 2 aprilie 2010, iar

declarația de recurs a fost depusă la 14 aprilie 2010, cu încălcarea termenului

legal prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând actele dosarului constată

că, potrivit practicii adoptate de petent, care este parte în foarte multe

dosare aflate pe rolul Înaltei Curți și a altor instanțe, acesta obișnuiește să

trimită într-un singur plic acte procedurale pentru mai multe cauze.

În același fel a

procedat petiționarul și în prezenta cauză. Astfel, din înscrisuri rezultă că

petentul a depus declarația de recurs care face obiectul prezentei cauze,

alături de alte cereri, într-un plic care a fost expediat către Înalta Curte de

Casație și Justiție la 9 aprilie 2010.

Prin urmare, cum declarația

de recurs a fost expediată, prin poștă la 9 aprilie 2010, se constată că

recursul a fost formulat în termen legal, motiv pentru care se va respinge

excepția invocată de reprezentantul parchetului, ca neîntemeiată.

Analizând recursul

declarat, pe baza actelor și a lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate

în cauză, precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3),

coroborat cu art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că acesta nu este fondat și urmează a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., obiectul plângerii

adresată instanței îl constituie numai o ordonanță sau o rezoluție prin care

s-a dispus netrimiterea în judecată (neînceperea urmăririi penale, clasarea,

scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale).

Astfel, obiectul

controlului judecătoresc asupra soluțiilor dispuse de procuror este limitat

numai la acele soluții care au drept consecință netrimiterea în judecată a

persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare sau acte de urmărire

penală, fiind excluse orice alte soluții dispuse de procuror.

În cauză, însă,

procurorul nu a dispus niciuna dintre soluțiile la care se face referire, în

mod expres și limitativ, în dispozițiile legale anterior invocate, petentul

A.P.G. formulând, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., plângere

împotriva Rezoluției nr. 617/II/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de

pe lângă Tribunalul Caraș-Severin prin s-a respins cererea petentului de revizuire

a Ordonanței nr. 319/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin, prin care anterior se soluționase cererea de recuzare formulată

de petent împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria

Moldova Nouă, magistrat M.M.M.

Prin urmare, față de

considerentele anterior prezentate, soluția primei instanțe, de respingere a

plângerii petiționarului, ca inadmisibilă, se dovedește a fi temeinică și

legală.

În acest sens a

statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 57 din 24

septembrie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a

stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor

efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât

rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată,

reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este

inadmisibilă.

Cum, în prezenta

cauză petentul A.P.G. a sesizat Curtea de Apel Timișoara fără a fi incidente

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., hotărârea instanței de fond,

de respingere a plângerii, ca inadmisibilă, este legală și temeinică, nefiind

supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen.în consecință, cum nu se constată existența altor motive susceptibile

de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petentul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 50/PI din 1 martie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent plata sumei de 200 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr.

50/PI din 1 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iunie 2010.