ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2249/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 617/II/2/2009, petentul A.P.G. a solicitat revizuirea Ordonanței nr. 319/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin prin care se soluționase cererea de recuzare formulată de petent împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, magistrat M.M.M. Prin Rezoluția nr. 617/II/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a respins cererea petentului cu motivarea că dispozițiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva actelor procurorului prin care sunt soluționate cereri de abținere sau de recuzare, revizuirea nefiind permisă decât în cazul hotărârilor judecătorești definitive.

Plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 1409/VIII/1/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Împotriva celor două rezoluții, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., la Curtea de Apel Timișoara, care a făcut obiectul Dosarului nr. 143/59/2010. Prin Sentința penală nr. 50/PI din 1 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Rezoluției nr. 617/11/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că Rezoluția nr. 617/II/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a cărei desființare o solicită petentul, nu face parte dintre soluțiile arătate expres și limitativ în art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., care să dea dreptul părții vătămate ori altor persoane ale căror interese legitime au fost vătămate să formuleze plângere, astfel încât plângerea este inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs petentul A.P.G., invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 8 iunie 2010, reprezentantul parchetului, în temeiul art. 302 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385 13 alin. (2) C. proc. pen. și a art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., a invocat excepția tardivității recursului declarat de petentul A.P.G., arătând că sentința atacată i-a fost comunicată la 2 aprilie 2010, iar declarația de recurs a fost depusă la 14 aprilie 2010, cu încălcarea termenului legal prevăzut de art. 385 3 C. proc.

pen. Înalta Curte, analizând actele dosarului constată că, potrivit practicii adoptate de petent, care este parte în foarte multe dosare aflate pe rolul Înaltei Curți și a altor instanțe, acesta obișnuiește să trimită într-un singur plic acte procedurale pentru mai multe cauze. În același fel a procedat petiționarul și în prezenta cauză. Astfel, din înscrisuri rezultă că petentul a depus declarația de recurs care face obiectul prezentei cauze, alături de alte cereri, într-un plic care a fost expediat către Înalta Curte de Casație și Justiție la 9 aprilie 2010. Prin urmare, cum declarația de recurs a fost expediată, prin poștă la 9 aprilie 2010, se constată că recursul a fost formulat în termen legal, motiv pentru care se va respinge excepția invocată de reprezentantul parchetului, ca neîntemeiată.

Analizând recursul declarat, pe baza actelor și a lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în cauză, precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3), coroborat cu art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., obiectul plângerii adresată instanței îl constituie numai o ordonanță sau o rezoluție prin care s-a dispus netrimiterea în judecată (neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale). Astfel, obiectul controlului judecătoresc asupra soluțiilor dispuse de procuror este limitat numai la acele soluții care au drept consecință netrimiterea în judecată a persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare sau acte de urmărire penală, fiind excluse orice alte soluții dispuse de procuror.

În cauză, însă, procurorul nu a dispus niciuna dintre soluțiile la care se face referire, în mod expres și limitativ, în dispozițiile legale anterior invocate, petentul A.P.G. formulând, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva Rezoluției nr. 617/II/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin prin s-a respins cererea petentului de revizuire a Ordonanței nr. 319/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, prin care anterior se soluționase cererea de recuzare formulată de petent împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, magistrat M.M.M. Prin urmare, față de considerentele anterior prezentate, soluția primei instanțe, de respingere a plângerii petiționarului, ca inadmisibilă, se dovedește a fi temeinică și legală.

În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 57 din 24 septembrie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă. Cum, în prezenta cauză petentul A.P.G. a sesizat Curtea de Apel Timișoara fără a fi incidente dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., hotărârea instanței de fond, de respingere a plângerii, ca inadmisibilă, este legală și temeinică, nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen.în consecință, cum nu se constată existența altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 50/PI din 1 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 50/PI din 1 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2010.