ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2010

HOTĂRÂRE
27.05.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamanta O.D. în contradictoriu cu O.R.I. – D.M. – S.I. Suceava, a solicitat

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia nr.

3327346 din 17 septembrie 2009 prin care s-a dispus returnarea sa de pe teritoriul

României.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, decizia nr. 3327346 din 17 septembrie 2009,

prin care s-a dispus returnarea sa din România este nelegală, deoarece în

cazul său sunt aplicabile dispozițiile art. 102 și 103 din O.U.G.

nr. 194/2002 potrivit cărora i se poate permite în continuare să

rămână pe teritoriul României, ca persoană tolerată.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii arătând că reclamanta a

încălcat dispozițiile art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (1) din

O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în sensul

că șederea acesteia a devenit ilegală, deoarece a

depășit termenul de 90 zile acordat în baza vizei de

scurtă ședere.

Prin sentința civilă nr. 242

din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a

respectat dispozițiile legale și a depășit termenul legal

de ședere în România, iar pârâta în mod legal și temeinic, în temeiul

art. 82 alin. (1) și art. 106 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 194/2002, a

luat măsura de returnare de pe teritoriul României.

S-a mai constatat că reclamanta

nu se află în situațiile prevăzute de art. 102 și 103 din

O.U.G. nr. 194/2002 privind acordarea

tolerării pe teritoriul României, deoarece

aceasta nu se află

în acele împrejurări independente de voința sa care sunt

imprevizibile și nu pot fi înlăturate.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanta O.D. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de

recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția

inadmisibilității recursului invocată, din oficiu, constată

că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin acțiunea formulată

recurenta-reclamantă

a contestat decizia de

returnare de pe teritoriul României nr. 3327346 din 17 septembrie 2009.

Potrivit dispozițiilor art. 84 alin.

(1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu

modificările și completările ulterioare, în vigoare la data emiterii

deciziei de returnare și la data introducerii cererii de chemare în

judecată: „Decizia de

returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data

comunicării

la Curtea

de Apel București, în cazul în care aceasta a fost

emisă de O.R.I., sau la curtea de apel în a cărei rază de

competență se află formațiunea teritorială care a emis

decizia de returnare. Instanța soluționează cererea în termen de

30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este

irevocabilă.

Conform dispozițiilor art. 299 alin.

(1) C. proc. civ., sunt supuse recursului numai „hotărârile date

fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională”.

Potrivit dispozițiilor citate

din O.U.G. nr. 194/2002, sentința pronunțată de Curtea de Apel

București, în soluționarea contestației formulate de

reclamantă, împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României este

o hotărâre judecătorească irevocabilă care nu este

supusă recursului.

În consecință, pentru

considerentele arătate și față de dispozițiile art. 137

civ. și ale art. 82 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 194/2002,

recursul va fi respins ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de O.D.

împotriva sentinței civile nr. 242 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4532/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 568 din 2 februarie 2010 a respins, ca neîntemeiată
ÎCCJ 2010-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5393/2010
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia de returnare de pe teritoriul României din 09 noiembrie 2009, emisă de către Oficiul Român pen
ÎCCJ 2010-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 830/2010
recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat, la 2 februarie 2008, acordarea dreptului de ședere permanent
ÎCCJ 2012-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2012
tării străina în cauză se afla în situație de ședere ilegală în România, s-a stabilit că sunt incidente prevederile art. 128 alin. (1), coroborat cu art. 4, alin. (4), din O.U.G. nr. 194/2002, republicată și, în temeiul art. 82 alin. (3) li
ÎCCJ 2006-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 435/2006
de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, pentru stabilirea domiciliului în România. Întârzierile la prelungirea dreptului de ședere, indicate de pârâtă, ca temei al actului administrativ de respingere a cererii de stabilire a domiciliu
Sursă