ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2382/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta R.A. A.P.P.S. – S.A.I.F.I., a

chemat în judecată pe pârâta SC I.E. SA și a solicitat obligarea acesteia la

plata sumei de 233.850,95 lei reprezentând contravaloarea chiriei pe perioada

august –octombrie 2007 (66.597,87 lei) și penalități de întârziere pentru

perioada iulie-octombrie 2007 (167.271,08 lei).

În motivarea cererii, reclamanta a

susținut că prin contractul de locațiune și prestări servicii nr. 397 din 16

aprilie 2002, prelungit prin actul adițional din 3 martie 2005, pârâta s-a

obligat la plata chiriei, pe care părțile au convenit să o modifice periodic în

funcție de rata inflației, însă modificarea notificată prin adresa 4791 din 10

mai 2005 nu a fost acceptată de pârâta care a refuzat plata.

Tribunalul București, prin sentința

comercială 7906 din 25 iunie 2008, a respins acțiunea, considerând că majorarea

cuantumului chiriei este o măsură unilaterală pentru care nu există derogare în

contract, singurul element variabil fiind cuantumul indexării.

Curtea de Apel București, prin decizia

comercială 45 din 28 ianuarie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în

tot sentința atacată și pe fond a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă la

plata sumei de 233.850,95 lei debit neachitat.

Instanța de apel a reținut, în esență, că

prevederile art. 2 alin. (2) din contract sunt ferme în privința calculului

chiriei care se va indexa periodic, fără ca aceasta să aibă o aplicare abuzivă,

iar adresa 4791 din 10 mai 2005, înștiințează despre majorarea tarifului de

chirie conform hotărârii 3 din 2005 a consiliului de administrație al reclamantei.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9.

Recurenta susține că instanța de apel nu

a argumentat hotărârea pronunțată, iar prevederile contractuale au fost greșit

interpretate, schimbându-se natura și înțelesul lămurit al acesteia, în sensul

că prevederile art. 2 alin. (2) din capitolul III al contractului prevedea

indexarea periodică a tarifului stabilit, în funcție de rata inflației.

Mai susține recurenta că instanța de apel

nu a ținut cont de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 ce

stabilesc folosirea în contractele pentru vânzările de bunuri sau prestările de

servicii a clauzelor clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt

necesare cunoștințe de specialitate.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce se vor expune:

Prin contractul de locațiune și prestări

servicii 397/2002, prelungit prin actul adițional din 3 martie 2005, părțile au

stabilit folosința temporară de către locatar (SC I.E. SA) a spațiului din

București pentru care chiria era de 131.139.172 lei pe lună iar valoarea

prestațiilor de 69.631.180 lei pe lună.

Prevederile cap. III art. 2 alin. (2)

stabileau calculul chiriei pe baza tarifului care se indexează periodic, în

funcție de rata inflației sau alți factori obiectivi.

Prin adresa din 10 mai 2005, locatorul

înștiințează pe locatar de majorarea tarifelor la chirie în conformitate cu

hotărârea consiliului de administrație al RA. A.P.P.S.

Interpretarea dată de curtea de apel,

clauzei citate este greșită.

Indexarea tarifului de închiriere fie cu

rata inflației fie datorită altor factori obiectivi putea fi singurul element

de modificare a contractului prin voința unilaterală a proprietarului, astfel

cum părțile au statuat în art. 21.

Potrivit acestei clauze, modificările

contractului sunt opozabile numai în măsura acceptării lor de către ambele

părți, cu excepția prevederilor art. 2 și art. 3.

În această măsură clauzele contractuale

apar îndoielnice, modificarea tarifului astfel cum reclamanta precizează în

acțiune [fila 2 alin. (2) dosar fond] neputându-se confunda cu indexarea în

funcție de rata inflației sau de alți factori obiectivi, astfel cum susține

reclamanta.

Față de dispozițiilor art. 983 C. civ.,

„când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă”

instanța de apel era îndreptățită să constate că modificarea tarifului s-a

realizat fără invocarea ratei inflației și fără explicarea unor factori

obiectivi care să îl justifice, în afara acordului părților.

Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va

modifica decizia 45 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței 7906 din 25 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București.

În considerația culpei procesuale și a

prevederilor art. 274 C. proc. civ. intimata-reclamantă va fi obligată la 2912

lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

I.E. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 45 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge

apelul declarat de reclamanta RA A.P.P.S., sucursala pentru A.I.F.I. București

împotriva sentinței nr. 7906 din 25 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Obligă intimata la 2912 lei cheltuieli de

judecată către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2009.