ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3212/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3212/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30 iulie

2008 reclamanta SC A.C.C. SA București, cheamă în judecată pe pârâtul

Municipiul București, prin Primarul General,

solicitând instanței să oblige pârâtul la repararea prejudiciului cauzat,

respectiv la repararea imobilului bloc M2B situat în București, sector 3, iar

în cazul în care nu demarează începerea lucrărilor de reparare a imobilului în

termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, să-l

oblige la plata sumei reprezentând contravaloarea reparațiilor ce trebuie

efectuate respectivului imobil.

Prin sentința

comercială nr. 13182 din 3 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că

degradările făcute imobilului de către persoanele cazate nu au fost dovedite,

că, în lipsa unui proces verbal privind starea imobilului la predarea către

locatari, nu se poate compara starea inițială cu starea prezentă, fiind

imposibil să se stabilească elementele prejudiciului chiar printr-o expertiză

imobiliară, inutilă, de altfel, în speță, fiind astfel imposibil și să se

impute pârâtului prejudiciul.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat prin

decizia comercială nr. 166 din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, care reține, în acest sens, că expertiza imobiliară

solicitată de apelantă nu este pertinentă cauzei, precum și că nu există vreo

dovadă că la data preluării imobilului acesta se afla în altă stare decât cea

din prezent, nefiind încheiat vreun proces verbal de predare primire care să

ateste starea imobilului la data predării, și nici că persoanele care au fost

cazate în imobil sunt responsabile de producerea vreunui prejudiciu, în lipsa

unor probe administrate în acest sens, neavând relevanță, în raport de

solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul să repare imobilul, neîndeplinirea

de către intimatul pârât a obligației prevăzute în art. 2 alin. (5) din

contract de a desemna o persoană care să-l reprezinte și care să asigure

liniștea și ordinea în bloc și să împiedice locatarii să producă pagube și

stricăciuni.

Împotriva deciziei

de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea

acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare cu

administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate și a probelor

necesare determinării prejudiciului suferit.

În susținerea

recursului său recurenta reclamantă critică instanța de apel, ca și instanța de

fond, pentru a fi pronunțat o hotărâre nemotivată câtă vreme a reținut că nu se

poate determina starea imobilului la momentul predării acestuia, dar fără a

încuviința administrarea unor probe pertinente în acest sens, precum și pentru

a fi făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1421 C.

civ. și ale art. 28 din Legea nr. 114/1996, dar și a clauzelor contractului

dintre părți, în special a dispozițiilor art. 2.4 și art. 2.5.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimatul pârât invocă excepția nulității recursului față de

prevederile art. 3021 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. apreciind că invocarea

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de către recurentă

fără ca prin dezvoltarea acestora să se indice normele legale încălcate

echivalează cu nemotivarea recursului - excepție respinsă prin practicaua

hotărârii, și solicită în principal admiterea excepției invocate și anularea

recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând recursul

reclamantei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că

acesta este fondat.

Se reține, în acest

sens, că, deși stabilește, confirmând neîntemeiat soluția instanței de fond, că

prejudiciul produs reclamantei prin ajungerea imobilului în stare de ruină nu

este probat, întrucât nu există o dovadă că la data preluării imobilului acesta

se afla în altă stare decât cea din prezent, instanța de apel respinge și ea

proba cu expertiza imobiliară, solicitată de reclamantă, și nici nu procedează

la examinarea înscrisurilor aflate la dosar prin prisma prevederilor

contractului dintre părți, cu prioritate a clauzelor 2.4 și 2.5,

neexercitându-și astfel rolul activ și nefăcând o aplicare corectă, deci, a

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Față de obligațiile

asumate de reclamantă prin contractul încheiat la 11 iulie 2000 între părți

(art. 2.3) de a suporta cheltuielile cu apa, energia electrică și termică,

există prezumția că cel puțin aceste instalații erau în funcțiune la momentul

predării imobilului către intimat (fila 34 dosar de fond), instalații care, la

data de 28 septembrie 2009, se constată a fi deteriorate de locatari (fila 25

dosar de fond și fila 15 dosar de recurs), astfel că instanța de apel, în

condițiile în care instanța de fond în mod greșit nu a făcut-o, ar fi trebuit

să admită proba cu expertiză tehnică imobiliară de natură să identifice

prejudiciul cauzat proprietarului de către cazații în imobil și pe care,

potrivit art. 2.5, intimatul beneficiar s-a obligat să-l suporte.

Greșit a reținut

instanța de apel și ca nefiind relevantă cauzei prevederea din art. 2.4 din

contract potrivit căreia intimatul, prin persoana desemnată de acesta, se

obligă să împiedice locatarii să producă pagube și stricăciuni, obligația de

desemnare a unei asemenea persoane nefiind dovedită ca fiind îndeplinită de

către intimat, aspect ce trebuia reținut de instanța de apel pentru a putea

stabili dacă intimatul se află sau nu în culpă.

Astfel fiind,

decizia recurată fiind nelegală și netemeinică, pronunțată fără o motivare

temeinică și fără a fi fost administrate toate probele necesare stabilirii

prejudiciului cauzat de intimat recurentei prin deteriorarea imobilului din

litigiu, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

recursul recurentei reclamante împotriva acesteia urmează a fi admis, iar

decizia atacată urmează a fi casată și cauza urmează a fi trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare

instanța de apel va administra toate probele necesare stabilirii corecte a

situației de fapt și în special a prejudiciului cauzat recurentei reclamante

prin deteriorarea imobilului predat pârâtului intimat, inclusiv proba cu

expertiză tehnică de specialitate, solicitată de reclamantă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

A.C.C. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 166 din 7 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 3 decembrie 2009.