ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3801/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 6266/2006 reclamantele P.M. și S.F., prin mandatar, au chemat în judecată pe pârâtele SC I.L. SA Constanța, SC F.S.H. SRL, SC H.T.G. SRL și SC G.H.C. SRL solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului cu clauză specială încheiat de SC I.L. SA Constanța și SC F.S.H. SRL și în subsidiar desființarea contractelor dintre SC H.T.G. SRL și SC G.H.C. SRL, cu consecința intrării activului Fabrica L. în patrimoniul reclamantelor, în calitate de „avânde cauza” ale vânzătorului SC I.L. SA. La data de 30 noiembrie 2006, reclamantele au precizat acțiunea, arătând că solicita numai rezoluțiunea contractului din 1993 încheiat de SC I.L.

SA și SC F.S.H. SRL. Prin sentința nr. 176 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost dispusă declinarea de competență în favoarea Tribunalului Constanța. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, prin declinare de competență, sub nr. 1744/212/2006 iar prin sentința comercială nr. 637 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor P.M. Constanța și F.Ș., acțiunea fiind respinsă ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. Împotriva sentinței nr. 637/2008 pronunțată de Tribunalul Constanța au declarat apel reclamantele P.M.

și S.F., apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 208 pronunțată la data de 5 decembrie 2008 de Curtea de Apel Constanța. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că în baza contractului de vânzare-cumpărare din 5 iulie 2003 pârâta SC I.L. SA a vândut către SC F.S.H. SRL construcțiile de pe terenul din Mangalia, denumite Fabrica L., iar terenul aferent a fost atribuit în folosință până la obținerea titlului de proprietate de către vânzător. La data de 8 noiembrie 1999, SC F.S.H. SRL a vândut la rândul său către SC H.T.G. SRL activul în discuție, cesionând și dreptul de folosință asupra terenului. SC I.L. SA a primit la data de 8 mai 1907 certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 20.000 mp teren situat în Mangalia, iar în urma divizării activul a fost preluat de SC D.L.

SA. În anul 2000, activul în discuție a fost adjudecat la licitație publică de SC G.H.C. SRL deoarece SC H.T.G. SRL a intrat în insolvență. Raportat la această situație, instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor având în vedere că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se justifica rezoluția contractelor care reprezintă sancțiunea în caz de neexecutare culpabilă a unui contract. În cauză nu există identitate între persoana reclamantelor și titularul dreptului de a cere executarea unei obligații și corelativ sancționarea neîndeplinirii obligației cu rezoluțiunea contractului. Împotriva deciziei nr. 208/2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța au declarat recurs reclamantele P.M.

și F.Ș., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii formulate. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele arată că în mod greșit instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al instanței de fond și a reținut lipsa calității procesuale active interpretând greșit dispozițiile legale fără să se țină cont de caracterul sinalagmatic al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC I.L. SA și SC F.S.H. SRL. A interpreta dispozițiile art. 5 lit. a) din contract în sensul că dreptul de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra terenului aparțin numai proprietarului construcției, ar însemna să acceptăm teza existenței unui contract de închiriere cu termen numai în favoarea creditorului închirierii ceea ce ar echivala cu o locațiune fără termen și care nu poate fi denunțată.

Intimatele pârte SC G.H.C. SRL și SC H.T.G. SRL prin lichidator judiciar au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că recurentele reclamante sunt terț față de contractul de vânzare a cărei reziliere se solicită. Recurentele reclamante au solicitat la data de 14 aprilie 2010 și suspendarea judecării recursului până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 47087/3/2008 aflat pe rolul Curții de Apel București ce are ca obiect constatarea nulității absolute a controlului autentificat din 6 ianuarie 2006. Analizând cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente: Recurentele reclamante au solicitat prin acțiunea ce face obiectul dosarului 1744/212/2006 rezoluțiunea contractului din 1993 încheiat între SC I.L.

SA și SC F.S.H. SRL, contract ce are ca obiect obiectivul Fabrica L. În dosarul nr. 47087/3/2008 aflat pe rolul Curții de Apel București finalizat prin decizia din data de 6 septembrie 2010 s-a solicitat nulitatea absolută a contractului din 6 ianuarie 2006 pentru obiect și cauză ilicită. Suspendarea judecății, reglementată de art. 244 alin. (1) C. proc. civ., este facultativă, lăsată de legiuitor la latitudinea instanței de judecată, în situația în care dezlegarea pricinii atârna de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți.

Cererea de suspendare formulată de recurentele reclamante este neîntemeiată și tinde la tergiversarea judecării prezentului recurs câtă vreme nu s-a făcut dovada că decizia pronunțată în apel în dosarul 47087/3/2008 a fost atacată cu recurs, cu atât mai mult cu cât în dosarul menționat se solicită nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 2006, iar în prezenta cauză s-a solicitat rezoluțiunea contractului din 1993 – cauza fiind soluționată pe excepția lipsei calității procesuale active. Ca urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cererea de suspendare a judecării recursului urmează a fi respins. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează situația în care instanța de judecată pronunță o hotărâre cu aplicarea greșită sau nesocotirea unei norme juridice. Evocând acest motiv de recurs recurentele nu au arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Rezoluțiunea unui contract reprezintă sancțiunea aplicabilă pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic, având ca efect desființarea retroactivă a acestuia. Temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic. Acțiunea în rezoluțiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care este gata să execute contractul dar recurentele reclamante sunt terți față de contractul a cărui rezoluțiune se solicită.

Recurentele reclamante au justificat calitatea procesuală activă motivat de faptul că sunt succesorii cu titlu particular ale unei obligații „scriptae in rem”, dar drepturile invocate în calitate de proprietare a terenurilor nu au fost dobândite prin transmiterea cu titlu particular. Calitatea de având cauză a succesorului cu titlu particular nu are în vedere poziția dobânditorului unui bun față de actul în temeiul căruia îl dobândește, ci poziția față de drepturile și obligațiile dobândite, respectiv asumate, de către cel de la care dobândește bunul prin alte acte juridice. Ca urmare nu se poate reține calitatea de avânde cauza a recurentelor reclamante față de actele juridice a căror rezoluțiune se solicită, acțiunea în rezoluțiune putând fi intentată chiar de părțile contractante, recurentele având posibilitatea valorificării dreptului de proprietate asupra terenului prin alte mijloace legale și în alt cadru procesual.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul declarat de reclamantele P.M. și S.F. – ambele prin mandatar U.D.S. împotriva deciziei nr. 208/COM din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de recurentele reclamante P.M. și S.F. – ambele prin mandatar U.D.S., privind suspendarea judecării recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele P.M. și S.F. – ambele prin mandatar U.D.S., împotriva deciziei nr. 208/COM din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.