ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3801/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Constanța sub nr. 6266/2006 reclamantele P.M. și S.F., prin mandatar,

au chemat în judecată pe pârâtele SC I.L. SA Constanța, SC F.S.H. SRL,

SC H.T.G. SRL și SC G.H.C. SRL solicitând instanței să

dispună rezoluțiunea contractului cu clauză specială

încheiat de SC I.L. SA Constanța și SC F.S.H. SRL și în

subsidiar desființarea contractelor dintre SC H.T.G. SRL și SC G.H.C.

SRL, cu consecința intrării activului Fabrica L. în patrimoniul

reclamantelor, în calitate de „avânde cauza” ale vânzătorului SC I.L. SA.

La data de 30 noiembrie 2006,

reclamantele au precizat acțiunea, arătând că solicita numai

rezoluțiunea contractului din 1993 încheiat de SC I.L. SA și SC

F.S.H. SRL.

Prin sentința nr. 176 din 11

octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța a fost

admisă excepția de necompetență materială și a

fost dispusă declinarea de competență în favoarea Tribunalului

Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, prin declinare de competență, sub nr.

1744/212/2006 iar prin sentința comercială nr. 637 din 11 martie 2008

pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor P.M.

Constanța și F.Ș., acțiunea fiind respinsă ca fiind

formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva sentinței nr. 637/2008

pronunțată de Tribunalul Constanța au declarat apel reclamantele

P.M. și S.F., apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 208 pronunțată

la data de 5 decembrie 2008 de Curtea de Apel Constanța.

În motivarea deciziei, instanța

de apel a reținut că în baza contractului de vânzare-cumpărare din

5 iulie 2003 pârâta SC I.L. SA a vândut către SC F.S.H. SRL

construcțiile de pe terenul din Mangalia, denumite Fabrica L., iar terenul

aferent a fost atribuit în folosință până la obținerea

titlului de proprietate de către vânzător.

La data de 8 noiembrie 1999, SC

F.S.H. SRL a vândut la rândul său către SC H.T.G. SRL activul în

discuție, cesionând și dreptul de folosință asupra

terenului.

SC I.L. SA a primit la data de 8 mai

1907 certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de

20.000 mp teren situat în Mangalia, iar în urma divizării activul a fost

preluat de SC D.L. SA.

În anul 2000, activul în

discuție a fost adjudecat la licitație publică de SC G.H.C. SRL

deoarece SC H.T.G. SRL a intrat în insolvență.

Raportat la această

situație, instanța de apel a apreciat că în mod corect

instanța de fond a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantelor având în vedere că în cauza dedusă

judecății nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se justifica

rezoluția contractelor care reprezintă sancțiunea în caz de

neexecutare culpabilă a unui contract. În cauză nu există

identitate între persoana reclamantelor și titularul dreptului de a cere

executarea unei obligații și corelativ sancționarea

neîndeplinirii obligației cu rezoluțiunea contractului.

Împotriva deciziei nr. 208/2008

pronunțată de Curtea de Apel Constanța au declarat recurs

reclamantele P.M. și F.Ș., solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii

formulate.

În dezvoltarea motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele

arată că în mod greșit instanța de apel și-a

însușit punctul de vedere al instanței de fond și a reținut

lipsa calității procesuale active interpretând greșit

dispozițiile legale fără să se țină cont de

caracterul sinalagmatic al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC

I.L. SA și SC F.S.H. SRL.

A interpreta dispozițiile art. 5

lit. a) din contract în sensul că dreptul de a cere încheierea

contractului de vânzare-cumpărare asupra terenului aparțin numai

proprietarului construcției, ar însemna să acceptăm teza

existenței unui contract de închiriere cu termen numai în favoarea

creditorului închirierii ceea ce ar echivala cu o locațiune fără

termen și care nu poate fi denunțată.

Intimatele pârte SC G.H.C. SRL

și SC H.T.G. SRL prin lichidator judiciar au formulat întâmpinare prin

care au solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că

recurentele reclamante sunt terț față de contractul de vânzare a

cărei reziliere se solicită.

Recurentele reclamante au solicitat

la data de 14 aprilie 2010 și suspendarea judecării recursului

până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 47087/3/2008

aflat pe rolul Curții de Apel București ce are ca obiect constatarea

nulității absolute a controlului autentificat din 6 ianuarie 2006.

Analizând cererea de suspendare

întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte, constată că aceasta nu este fondată pentru

următoarele considerente:

Recurentele reclamante au solicitat prin

acțiunea ce face obiectul dosarului 1744/212/2006 rezoluțiunea

contractului din 1993 încheiat între SC I.L. SA și SC F.S.H. SRL, contract

ce are ca obiect obiectivul Fabrica L.

În dosarul nr. 47087/3/2008 aflat pe

rolul Curții de Apel București finalizat prin decizia din data de 6

septembrie 2010 s-a solicitat nulitatea absolută a contractului din 6

ianuarie 2006 pentru obiect și cauză ilicită.

Suspendarea judecății,

reglementată de art. 244 alin. (1) C. proc. civ., este facultativă,

lăsată de legiuitor la latitudinea instanței de judecată,

în situația în care dezlegarea pricinii atârna de existența sau

inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți.

Cererea de suspendare formulată

de recurentele reclamante este neîntemeiată și tinde la tergiversarea

judecării prezentului recurs câtă vreme nu s-a făcut dovada

că decizia pronunțată în apel în dosarul 47087/3/2008 a fost

atacată cu recurs, cu atât mai mult cu cât în dosarul menționat se

solicită nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din

2006, iar în prezenta cauză s-a solicitat rezoluțiunea contractului din

1993 – cauza fiind soluționată pe excepția lipsei

calității procesuale active.

Ca urmare, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cererea de suspendare a

judecării recursului urmează a fi respins.

Analizând decizia recurată în

raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se

constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. vizează situația în care instanța de judecată

pronunță o hotărâre cu aplicarea greșită sau

nesocotirea unei norme juridice. Evocând acest motiv de recurs recurentele nu

au arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Rezoluțiunea unui contract

reprezintă sancțiunea aplicabilă pentru neexecutarea

culpabilă a contractului sinalagmatic, având ca efect desființarea retroactivă

a acestuia.

Temeiul juridic al rezoluțiunii

îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor din

contractul sinalagmatic.

Acțiunea în rezoluțiune a

contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care

este gata să execute contractul dar recurentele reclamante sunt terți

față de contractul a cărui rezoluțiune se solicită.

Recurentele reclamante au justificat

calitatea procesuală activă motivat de faptul că sunt succesorii

cu titlu particular ale unei obligații „scriptae in rem”, dar drepturile

invocate în calitate de proprietare a terenurilor nu au fost dobândite prin

transmiterea cu titlu particular. Calitatea de având cauză a succesorului

cu titlu particular nu are în vedere poziția dobânditorului unui bun

față de actul în temeiul căruia îl dobândește, ci

poziția față de drepturile și obligațiile dobândite,

respectiv asumate, de către cel de la care dobândește bunul prin alte

acte juridice.

Ca urmare nu se poate reține calitatea

de avânde cauza a recurentelor reclamante față de actele juridice a

căror rezoluțiune se solicită, acțiunea în rezoluțiune

putând fi intentată chiar de părțile contractante, recurentele

având posibilitatea valorificării dreptului de proprietate asupra

terenului prin alte mijloace legale și în alt cadru procesual.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., respinge recursul declarat de reclamantele P.M. și S.F.

– ambele prin mandatar U.D.S. împotriva deciziei nr. 208/COM din 5 decembrie 2008

a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de

recurentele reclamante P.M. și S.F. – ambele prin mandatar U.D.S., privind

suspendarea judecării recursului, întemeiată pe dispozițiile art.

244 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantele P.M. și S.F. – ambele prin mandatar U.D.S.,

împotriva deciziei nr. 208/COM din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.