ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 980/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj împotriva deciziei penale nr.138 din 21 mai 2002 a Curții de

Apel Cluj, privind pe inculpatul F.M.T.

Au

lipsit intimatul inculpat F.M.T. și intimata parte vătămată

L.L.. Pentru inculpat a răspuns avocat C.D., apărător desemnat

din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a susținut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, dezvoltând oral motivele scrise.

Apărătorul a pus concluzii de respingere a recursului,

susținând că nu se poate reține în sarcina inculpatului,

infracțiunea de trafic de influență, existând dubiu asupra

comiterii acestei infracțiuni.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.62 pronunțată la 11 februarie 1999 de

Tribunalul Cluj inculpatul F.M.T.   a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru

infracțiunea de trafic de influență prevăzută de

art.257 din Codul penal și la un închisoare pentru infracțiunea de

trafic de stupefiante prevăzută de art. 312 alin.1 din Codul penal.

În

baza art.33 lit.a Cod penal, s-a constatat că faptele sunt concurente, iar

în baza art.34 lit.b Cod penal, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa

cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.

În temeiul art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării

condiționate, privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr.564/1992 a Judecătoriei Cluj-Napoca și a

contopit restul neexecutat de 2 ani 3 luni 11 zile, cu noua pedeapsă,

inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un, deci

3 ani 3 luni și 11 zile închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din

data de 23 iulie 1997.

În baza art.14, 346 Cod procedură penală raportat la

art.998 Cod civil, inculpatul a fost obligat să-i plătească

părții civile L.L., 3.000 dolari SUA sau echivalentul lor în lei, la

data efectuării plății.

În temeiul art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea

oxidului galben de mercur, corp delict.

În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a

fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în

sumă de 300.000 lei.

S-a reținut că, în vara anului 1993, inculpatul F.M.T.

a pretins și primit de la partea vătămată L.L., cu care se

cunoștea mai de mult timp, suma de 3.000 dolari SUA pentru a interveni pe

lângă șeful poliției municipiului și șefii filialei

Registrului Auto Român, pentru înmatricularea în circulație a unui

autoturism marca Renault, mai vechi de 8 ani, care nu putea să fie

înmatriculat.

A pretins că o partea din bani va fi dată acestora.

Înmatricularea autoturismului nu a avut loc și inculpatul a

refuzat să restituie suma astfel obținută.

S-a mai reținut că, prin anul 1991, inculpatul a

cumpărat și deținut ilegal cantitatea de 4,5 kg de oxid galben

de mercur.

Prin decizia penală nr.298 din 7 octombrie 1999 a

Curții de Apel Cluj, a fost admis apelul inculpatului împotriva

sentinței penale nr. 62/1999 a Tribunalului Cluj, pe care a

desființat-o și pronunțând o hotărâre, l-a achitat pe

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență prevăzută de art.257 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod

procedură civilă art.121 și 124 Cod penal, a fost încetat

procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de stupefiante, întrucât a intervenit

prescripția răspunderii penale.

În temeiul art.118 lit.e Cod penal, s-a confiscat cantitatea de

4,5 kg oxid galben de mercur.

Prin decizia penală nr.3227 din 6 iulie 2000 a Curții

Supreme de Justiție – Secția penală a fost admis recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei

penale nr.298/1999 a Curții de Apel Cluj, care a fost casată

împreună cu sentința penală nr.62/1999 a Tribunalului Cluj,

numai în ce privește infracțiunea de trafic de influență

prevăzută de art.257 Cod penal și a fost trimisă cauza spre

rejudecare Tribunalului Cluj cu îndrumarea de a fi audiați martorii B.N.

și M.M.

Prin sentința

penală nr.491, pronunțată la 20 noiembrie 2001 de Tribunalul

Cluj, în rejudecare, s-a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la

art.10 lit.a Cod procedură penală, achitarea inculpatului F.M.T.

pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută

de art.257 Cod penal.

În baza art.346 alin.3

și 169 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea

civilă formulată de partea civilă și cererea acesteia de

instituire a măsurii asiguratorie.

Conform art.192 alin.1 pct.1

lit.b Cod procedură penală, partea civilă a fost obligată

să plătească 500.000 lei în favoarea statului, restul

cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Se

motivează, în esență, că între declarațiile

părții vătămate și restul probelor administrate

există neconcordanțe, pe de o parte, iar pe de altă parte chiar

între declarațiile părții vătămate există multe

neconcordanțe care nu sunt firești.

Apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, care a criticat

sentința penală nr.491 din 20 noiembrie 2001 a Tribunalului Cluj,

pentru  netemeinicie, susținând  că  probele  nu  au fost apreciate

corect, ceea ce a dus la o soluție greșită de achitare a

inculpatului, pentru infracțiunea de trafic de influență,

solicitând admiterea recursului, a fost respins, ca nefondat, prin decizia

penală nr.138 din 21 mai 2002 a Curții de Apel Cluj.

Se

motivează că soluția de achitare pronunțată de

instanța de fond este rezultatul unei analize judiciare și complete a

întregului material probator administrat în cauză, existând serioase

dubii, care profită inculpatului conform principiului „in dubio pro reo”.

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs și critică

decizia instanței de apel cât și sentința instanței de

fond, pentru netemeinicie, susținând că, din probele dosarului,

rezultă vinovăția inculpatului și se impune a fi condamnat

pentru infracțiunea de trafic de influență și obligat la

plata despăgubirilor civile.

Recursul

este nefondat.

Contrar

celor susținute în recurs, se constată că ambele instanțe,

au făcut o amplă analiză a probelor administrate și le-au

apreciat just și complet.

Potrivit

dispozițiilor art.345 alin.2 din Codul de procedură penală,

condamnarea se pronunță dacă instanța constată că

fapta există, constituie infracțiune și a fost

săvârșită de către inculpat.

Or,

din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă, cu

certitudine comiterea faptei de trafic de influență

prevăzută de art.257 din Codul penal, imputată inculpatului.

În

mod corect instanțele, analizând probele, au constatat că există

contradicții în declarațiile părții vătămate și

relatări neverosimile.

Astfel,

apare ca neverosimilă susținerea acesteia că a dat inculpatului

suma de 3.000 dolari în vederea obținerii aprobării

înmatriculării autoturismului, deși acesta a fost evaluat la numai

2.500 dolari.

Partea

vătămată a pretins că a cumpărat autoturismul

respectiv de la martorul S.L., dar acesta nu a confirmat susținerea

acesteia.

Există,

de asemenea, contradicții între cele declarate de partea

vătămată cu privire la autorizația provizorie de

circulație a autoturismului și la persoana și apoi societatea la

care a vândut autoturismul, precum și la prețul de cumpărare de

către ea și la cel de vânzare.

Cu

privire la declarația martorului B.N., considerată

esențială de organele de urmărire penală, întrucât ar fi

asistat la înmânarea de către partea vătămată a sumei de

3.000 dolari, către inculpat, instanțele în mod justificat au avut

dubii asupra sincerității, deoarece martorul C.V. a declarat că

a fost de față, când B.N. a mărturisit că, la data

respectivă (legată de înmânarea și primirea banilor), acesta din

urmă s-a aflat într-o avansată stare de ebrietate și a

văzut că partea vătămată a dat o sumă

(neprecizată) de bani, dar nu poate preciza cine era persoana care a

primit banii.

Martora

B.M. a declarat că martorul B.N. a afirmat și față de ea,

că la data pretinsă în dosar, a fost întradevăr acasă la

partea vătămată, dar aflându-se în stare de ebrietate nu poate

fi sigur dacă l-a văzut sau nu pe inculpat.

În

ceea ce privește declarațiile martorului F.Ș., acestea nu sunt

de natură să stabilească vinovăția inculpatului,

avându-se în vedere faptul că acesta nu cunoaște nimic în

legătură cu cauza, în mod direct, ci doar din cele ce i s-au povestit

de partea vătămată, afându-se în relații apropiate cu

aceasta.

Așadar,

existând serioase dubii asupra realității faptei, corect ambele

instanțe au pronunțat achitarea inculpatului și respectiv,

respingerea apelului declarat de parchet.

Recursul

fiind deci nefondat urmează a fi respins, ca atare, în baza art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se plăti din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj  împotriva  deciziei  penale nr.138 din 21 mai

2002 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatul F.M.T.

Onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 26 februarie 2003.