ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 976/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul –

condamnat B.N. împotriva deciziei penale nr.346 din 14 august 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

S-a

prezentat recurentul B.N., în stare de arest, asistat de avocat G.D.,

apărător desemnat din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

revizuientului condamnat a solicitat a se aprecia asupra legalității

și temeiniciei deciziei recurate, în raport de motivele de revizuire care

au fost invocate.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

Recurentul

a solicitat să se țină seama de motivele scrise depuse la dosar.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Deliberând

constată că prin petițiile din 2 iulie 2001 și 10 octombrie

2001, adresate Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița,

condamnatul  B.N. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.399 din 15

noiembrie 1999 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă

prin decizia penală nr.9 din 17 ianuarie 2000 a Curții de Apel

Ploiești și decizia nr.916 din 22 februarie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, Secția penală prin care a fost condamnat la

17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav prevăzută de art.174, 176 lit.a din Codul penal.

S-a

reținut că, în seara zilei de 21 noiembrie 1998, B.N., alcoolic

și foarte violent, aflându-se în stare de ebrietate, a aplicat concubinei

sale C.V., numeroase lovituri cu o furcă și a lăsat-o

căzută într-o verandă cu geamuri sparte, deși era

zăpadă și ger. A doua zi victima a decedat.

Revizuientul a  susținut că  victima

nu  era  concubina sa cum eronat

s-a

reținut și totodată, a mai solicitat completarea probelor prin

audierea a doi martori.

Prin

adresa 1669/III/6/2001 și 1195/6/2001 Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița a înaintat dosarul și petițiile

condamnatului, la Tribunalul Dâmbovița, cu mențiunea că motivele

invocate  nu se încadrează în niciunul din cazurile  de revizuire

prevăzute de art.394 din Codul de procedură penală.

Prin

sentința penală nr.194 din 4 iunie 2002, Tribunalul Dâmbovița a

respins, ca nefondată cererea de revizuire, motivând, de asemenea, că

motivele invocate de recurent nu se încadrează în cazurile legale de

revizuire.

Apelul

declarat de revizuientul condamnat, care a solicitat audierea unor martori

pentru a dovedi că nu este el autorul faptei, ci o altă

persoană, precum și o nouă expertiză medico – legală,

iar în subsidiar reducerea pedepsei, a fost respins, ca nefondat, prin decizia

penală nr.346 din 14 august 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva

acesteia, revizuientul condamnat a declarat recurs, solicitând admiterea

acestuia și a cererii de revizuire pentru  a se audia un martor care  a

întreținut relații intime cu victima, să se solicite un act

medical pentru a dovedi că, în anul 1978, victima a suferit o

fractură la un picior și fracturi costale în urma agresiunii unor

persoane cu care a întreținut relații intime, să mai fie

audiați alți doi martori, care ar cunoaște împrejurarea că

victima venea la inculpat în stare de ebrietate și agresată de alte

persoane, să fie  audiată o altă martoră cu care el a avut

un conflict pentru care a suferit o condamnare și, în fine să se

solicite avizul asupra raportului medico – legal de expertiză medico – legală.

Criticile

sunt nefondate.

Probele

solicitate pentru a dovedi situații petrecute anterior uciderii victimei

(chiar cu câțiva ani înainte) nu sunt de natură a dovedi netemeinicia

hotărârii de condamnare, astfel că nu este necesară audierea de

martori sub acest aspect.

Nu

este necesară nici audierea unui martor, în dușmănie cu el

și cu care chiar a fost într-un alt proces, mai ales că nu s-a

precizat ce cunoaște martorul în legătură cu cauza de

față.

La

dosarul cauzei se află avizul Comisiei de Avizare și Control atât cu

privire la raportul medico – legal de autopsie a victimei, cât și asupra

celui de expertiză psihiatrică a inculpatului.

Potrivit

raportului de expertiză medico – legală psihiatrică, inculpatul

are discernământul  diminuat (fila 74 dosar urmărire penală). De

această situație, s-a ținut seama la stabilirea pedepsei.

Revizuientul

condamnat nu a indicat martori necunoscuți în cursul procesului, cu care

să dovedească faptul că nu este el autorul faptei, iar în cursul

procesului nu a negat fapta, pretinzând însă că nu-și

amintește ceea ce a făcut, recunoscând totuși că victima a

decedat în locuința sa.

Așadar,

nu sunt motive de revizuire a hotărârii de condamnare și, în

consecință, recursul este nefondat urmând a se respinge, ca atare, în

baza art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.

Totodată

urmează a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se include și onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuientul-condamnat B.N. împotriva deciziei penale nr.346 din 14 august 2002

a Curții de Apel Ploiești.

Obligă

pe recurent la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 26 februarie 2003.