ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.,
asupra recursului civil de față,
constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1898/1991 din 16 mai 2008, pe rolul
Tribunalului Vrancea reclamanții N.N.C., S.L., C.M., B.R., D.M., G.L.N., B.M., S.D.,
U.M., D.D., O.I.,
G.A., C.D.L., C.C. și B.A.,
C.D., G.G., O.R. au chemat în judecată
pe
pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel
Galați, Judecătoria Adjud, Judecătoria Focșani, Judecătoria Panciu, Ministerul
Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și
Libertăților Cetățenești și Tribunalul
Vrancea,
solicitând obligarea lor la plata despăgubirilor echivalente cu diferențele
de drepturi salariale neacordate în mod
discriminatoriu (diferențele de drepturi
salariale cuvenite
reclamanților calculate în funcție de treapta profesională a acestora și de
coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri,
grefieri statisticieni, grefieri documentariști
și drepturile salariale primite efectiv
de reclamanți, care au fost
calculate în funcție de treapta profesională a reclamanților și coeficientul de
multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, arhivari și grefierii
registratori), diferențe calculate începând cu luna ianuarie 2007 și până la
încetarea discriminării;
să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei
și Finanțelor să aloce
fondurile necesare
plății despăgubirilor solicitate;
să
fie recunoscute reclamanților grefieri arhivari și grefieri registratori
studiile superioare la
acordarea drepturilor salariale.
Acțiunea a fost soluționată de Curtea de Apel
Galați, care la acea dată, potrivit dispozițiilor, art.
I
și art.
II
din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri
pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției avea
competența materială de soluționare ca primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 4F din 11 septembrie 2008
Curtea de Apel Galați a respins ca
nefondată excepția lipsei calității procesuale
pasive invocată de pârâții Ministerul
Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și
Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților în contradictoriu cu
pârâții Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galați, Judecătoria Panciu,
Judecătoria Adjud și Judecătoria Focșani.
Această
hotărâre a fost atacată cu recurs de reclamanți, iar prin decizia civilă
nr. 730 R din 29 iunie 2009 a Curții de Apel
Galați, secția conflicte de muncă și
asigurări
sociale, s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea
Înaltei
Curți de Casație și Justiție, reținându-se că, urmare a evenimentelor
legislative intervenite în legătură cu aplicarea O.U.G.
nr. 75/2008, competența de soluționare a recursului declarat împotriva
hotărârii curții de apel pronunțată în
primă instanță conform art. 4
pct. 1 C. proc. civ., revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub
nr. 1898/91/2008 la data de 29 decembrie 2008.
Având în vedere prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 104 din
20 ianuarie 2009 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor
art. 1 și art. 2 din O.U.G.
nr. 75/2008, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare
Curții de
Apel Galați pentru următoarele considerente:
potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008
privind stabilirea de măsuri
pentru
soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate
în cuprinsul acestui text de lege, din categoria
cărora fac parte și solicitările reclamanților, erau soluționate în
primă
instanță de curțile de apel;
conform alin. (2) din textul de lege menționat mai sus, recursul
împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță
de curțile de apel se
judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia nr. 104
din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională s-a
admis excepția de
neconstitutionalitate invocată din oficiu de instanța supremă în
mai multe dosare și s-a
constat că dispozițiile art. I și art.
II
din O.U.G. nr. 75/2008 sunt
neconstituționale.
Î
n susținerea excepției de neconstitutionalitate s-a invocat încălcarea
prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21
alin. (3) din Constituția României.
Curtea Constituțională a constatat că elementele cuprinse în nota de
fundamentare care însoțește O.U.G. nr. 75/2008,
referitoare la necesitatea ca justiția
să
reprezinte un factor esențial de echilibru în statul de drept, ceea ce implică
unificarea
practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale,
la necesitatea asigurării unui cadru unitar
privind administrarea fondurilor în
domeniul justiției, la dificultățile
întâmpinate în executarea hotărârilor
judecătorești
pronunțate în materie, printre altele, nu sunt de natură să justifice
adoptarea Ordonanței de urgență în condițiile
stabilite de art. 115 alin. (4) teza
I
din
Constituția
României.
De asemenea, aspectele ce țin de oportunitatea
adoptării reglementării nu își
pot
găsi, însă, soluționarea în modificarea unor norme ce reglementează competența
în primă instanță și în recurs.
Mai
mult, a constatat Curtea Constituțională că niciunul dintre obiectivele
O.U.G.
nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de
competență, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de
muncă, în domeniul acțiunilor privind
valorificarea drepturilor salariale ale
personalului din justiție.
S-a reținut și înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din
Constituția
României prin dispozițiile art.
I și art.
II
din
Ordonanță, deoarece se afectează regimul
unei instituții fundamentale a statului, Înalta
Curte de Casație și Justiție al cărei statut constituțional este prevăzut de
art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.
Î
n continuare, Înalta Curte a mai constatat că, stabilirea în competența
instanței supreme a soluționării recursurilor
împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în primă instanță are ca
efect extinderea sferei sale de competență
și supradimensionarea activității acesteia, în condițiile în care,
potrivit Legii
nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, nu funcționează în cadrul Înaltei
Curți de Casație și
Justiție o secție
specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă.
A mai reținut că dispozițiile ordonanței de
urgență respective nu satisfac nici
exigențele art. 21 alin. (3) din Constituție în ceea
ce privește soluționarea cauzelor
într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea
instanței supreme are
repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, grav afectând
activitatea
actului de justiție.
Î
n esență, Curtea a constatat că nerespectarea normelor constituționale
ale
art. 115 alin. (4) și 4 și art. 21
alin. (3), prin art.
I
și
art.
II
din O.U.G. nr. 75/2008
atrage și
înfrângerea
prevederilor constituționale ale art. I alin. (5), conform cărora: ,În România,
nerespectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este
obligatorie".
Ulterior deciziei Curții Constituționale s-a
adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu
mai multe modificări și completări,
printre care și abrogarea art. I din Ordonanță,
text de lege care stabilea competența
de soluționare a recursurilor declarate împotriva
hotărârilor pronunțate în primă
instanță de curțile de apel, în favoarea Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Ca atare, având în vedere declararea neconstituționalității art. I din
Ordonanță, precum și abrogarea ulterioară a
acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competență în prezent
soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor
pronunțate în primă instanță de către curțile de apel, în materia litigiilor
de muncă în care este implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nici
o altă categorie de
litigii de muncă.
Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma
abrogării art. I, nu s-au prevăzut și norme tranzitorii în ceea ce privește
competența de soluționare a recursurilor
declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de către
curțile de apel, având în vedere considerentele Curții Constituționale în
exercitarea controlului de constituționalitate a acestui control de lege, este
fără dubiu că
intenția legiuitorului nu a
fost aceea de a stabili, în continuare, competența de
soluționare a recursurilor declarate în materia
supusă discuției în favoarea Înaltei
Curți. O asemenea interpretare ar
conduce la concluzia că legea de aprobare a
O.U.G.
nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curții Constituționale, în loc să transpună
concepția în materie a instanței constituante în
legătură cu degrevarea instanței
supreme
de această categorie de litigii, față de volumul semnificativ de activitate al
acesteia, dar și de inexistența unei secții specializate în materia
conflictelor de
muncă în cadrul Înaltei
Curți de Casație și Justiție, a perpetuat tocmai acele considerente avute în
vedere în Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență,
considerente ca fiind
elaborate cu înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), precum și
art. 21 alin. (3) din Constituția României.
Î
n esență, instanța de drept comun, în materia soluționării recursurilor
declarate împotriva hotărârilor pronunțate în
primă instanță, în domeniul litigiilor
de muncă, este reprezentată de
curțile de apel, care au secții specializate în
judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține
sentința recurată.
Pentru aceste
argumente, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte
urmează să decline
competența de soluționare a recursului declarat de reclamanți
în favoarea Curții de Apel Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de
soluționare a recursului declarat de reclamanții N.N.C.
, S.L., C.M., B.R., D.M.
, G.L.N., B.M., D.S., U.M.,
D.D., O.I.,
G.A., C.D.L., C.C.
și B.A. împotriva
deciziei nr. 4F din 11 septembrie 2009 a Curții
de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în
favoarea acestei
instanțe (Curtea de Apel Galați).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie
2010.