ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5944/2008

Deliberând asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Ialomița, secția civilă, sub nr. 420/98/2007, reclamantele Z.N. și

T.R., în calitate de personal auxiliar la Tribunalul Ialomița, au acționat în

judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița,

Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând obligarea primilor trei

pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară

de 10% din salariul brut după cum urmează: Z.N. de la 7 mai 2007 și T.R. de la

15 iunie 2007, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective,

precum și acordarea în continuare a acestei indemnizații, până la prevederea

legală a acestor drepturi pentru personalul auxiliar; obligarea în solidar a pârâților

de a include în bugetul de stat la prima rectificare a sumelor aferente acestor

creanțe iar pentru opozabilitatea hotărârii, reclamanții au solicitat citarea

în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea acțiunii reclamantele

au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul

Tribunalului Ialomița și au solicitat în temeiul art. 6 alin. (2) C. muncii și

art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului aplicarea principiului

potrivit căruia pentru muncă și pregătire profesională egală să beneficieze de

o retribuție egală.

Principiul egalității este

consacrat, arată reclamanții și de O.G. nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr.

48/2000, precum și de art. 20 din Constituție, care consfințește interpretarea

drepturilor și libertăților cetățenești în concordanță cu Declarația Universală

a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele internaționale la care România

este parte.

Restrângerea unor drepturi sau

libertăți poate fi dispusă potrivit alin. (2) al art. 53 din Constituție numai

dacă aceasta este necesar într-o societate democratică, iar măsura trebuie să

fie proporțională cu situația care a determinat-o și aplicată

nediscriminatoriu, fără a se aduce atingerea existenței drepturilor sau libertăților.

Contrar acestor principii prin art.

19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 modificată prin O.G. nr. 83/2000 s-a stabilit

că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura

reorganizării judiciare și falimentului, actelor de publicitate imobiliară, a

actelor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie și

cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o

indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculat în raport de timpul

efectiv lucrat în aceste condiții.

În drept, reclamantele și-au

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6 C. muncii, O.G. nr. 137/2000 aprobată

prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004, art. 23 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 20 și art. 53 din Constituția

României.

Prin sentința civilă nr. 322 din 11

martie 2008 Tribunalul Ialomița, a respins ca nefondată excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor; a

admis în parte cererea formulată de reclamantele Z.N. și T.R., în

contradictoriu cu pârâții Tribunalul Ialomița, Ministerul Justiției, Curtea de

Apel București și Ministerul Economiei și Finanțelor și pe cale de consecință:

pârâții au fost obligați către reclamanta Z.N. la plata indemnizației lunare de

10% din salariul brut, începând cu data de 7 mai 2007 și până la pronunțarea

prezentei hotărâri și către reclamanta T.R. la plata indemnizației lunare de

10% din salariul brut, începând cu data de 15 iunie 2007 și până la pronunțarea

prezentei hotărâri, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății

efective.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

concluzionat că acțiunea reclamanților este întemeiată, făcându-se referire la

art. 6 alin. (2) C. muncii, la art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului, la O.G. nr. 137/2008 aprobată prin Legea nr. 48/2002 și articolul care

consacră principiul egalității dintre cetățeni prin excluderea lor, inclusiv

dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

În temeiul art. 19 din Legea nr.

50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura

reorganizării judiciară și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară,

de executare penală și civilă, a actelor Comisiei pentru cetățenie și

secretarii Comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație

lunară de 10% din salariul brut, calculată cu timpul efectiv lucrat.

Reclamantele în cauză îndeplinesc

funcția de grefieri, parte din ele neefectuând activitățile enumerate de art.

19 din Legea nr. 50/1998. Deși îndeplinesc aceeași funcție și, în virtutea

funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit

acest drept, fiind astfel discriminați și prejudiciați.

Instituirea acestor sporuri în

favoarea numai a unor categorii de grefieri, conduce la aplicarea unui

tratament diferențiat care rezidă dintr-o ilegalitate.

Acordarea acestor indemnizații

pentru viitor nu a fost dispusă, întrucât nu se poate prevedea existența și

evoluția acestui drept după pronunțarea hotărârii, având în vedere posibilitatea

încetării sau modificării raporturilor juridice dintre părți, precum și a

abrogării sau modificării legislației avută în vedere la momentul pronunțării

hotărârii.

Împotriva sentinței civile mai sus

menționată, au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și

Finanțelor prin D.G.F.P. Ialomița.

În motivarea recursului declarat de

Ministerul Justiției se arată că, plata diferențiată a indemnizației de 10% nu

relevă discriminare în afara dispozițiilor legale care instituie acele

drepturi, în sensul Ordonanței nr. 137/2000.

Unul din principiile de bază ale

sistemului de salarizare este reprezentat de diferențierea salariilor în raport

de nivelul studiilor, funcția îndeplinită, cantitatea, calitatea și condițiile

de muncă. Adausurile și sporurile la salariu formează partea variabilă a

salariului pentru că se plătesc în raport cu performanțele individuale ale

fiecărui salariat.

Diferențierea de salarizare dată de

acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective,

care rezidă în pregătirea profesională, condițiile și complexitatea muncii.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată.

Recursul declarat de Ministerul

Justiției este întemeiat.

Greșit instanța a reținut că

acordarea diferențiată a indemnizației pentru grefieri este de natură a genera

discriminare, deoarece în accepțiunea O.G. nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr.

48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004, nu putem vorbi de discriminare în

afara legii. Discriminarea poate opera numai în cazul unor situații comparabile

a modului de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii

profesionale în mod diferit față de alte categorii, ori nereglementarea de

către legiuitor a anumitor aspecte ce țin de statutul profesional al unei

categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al

discriminării, ea depășind cadrul legal reglementat de O.G. nr. 137/2000.

Diferențierea salariilor în raport

de nivelul studiilor, funcția îndeplinită, cantitatea și calitatea muncii,

condițiile de muncă se reflectă în rezultatele muncii sub aspect cantitativ și

calitativ.

Partea variabilă a salariilor o reprezintă

adausurile și sporurile, care se plătesc în raport cu performanțele individuale

ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite

condiții deosebite sau speciale, pentru plusul de efort sau riscului ridicat pe

care îl presupune munca.

În speță, unde prima instanță a

reținut existența unei discriminări în materie de salarizare, între cei care

beneficiază de indemnizația de 10% și aceia care nu beneficiază de ea,

existența situației analoage sau compatibile trebuie analizată nu doar prin

prisma de personal auxiliar, criteriu mult prea general având în vedere că

atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt

diferențiate, ci de punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea

judiciară, incidentă în ceea ce privește conținutul corect al atribuțiilor de

serviciu, complexitatea acestora și responsabilitatea funcției.

Este de observat că în cadrul

personalului auxiliar de specialitate, atribuțiile sunt delimitate și stabilite

în mod concret prin fișa postului.

Aceasta conferă și criteriul

obiectiv de diferențiere a salarizării dată de acordare a sporului de 10% în

legătură cu care se poartă litigiul. Complexitatea implicată de

responsabilitatea funcției motivează măsura legală de acordare a sporului de 10%

cu atât mai mult cu cât pentru anumite categorii de grefieri se impune și

cerința unor studii superioare (grefieri-informaticieni). Pe această cale,

legiuitorul realizează o proporționalitate între scop și mijloace utilizate.

Recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor este întemeiat pentru considerentul ce rezultă din

motivele de recurs în sensul că acesta nu are calitate procesual pasivă.

Pentru toate cele reținute și în

raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 314 C. proc. civ.

se vor admite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul

Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ialomița și pe cale de consecință, se va casa în parte sentința atacată în

sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele Z.N.

și T.R. privind acordarea indemnizației lunare de 10% din salariu. Se va

respinge acțiunea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor

pentru lipsa calității procesual pasive. Se vor menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat

de D.G.F.P. Ialomița împotriva sentinței nr. 322 F din 11 martie 2008 a

Tribunalului Ialomița, secția civilă.

Casează în parte sentința atacată în

sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantele Z.N. și

T.R. privind acordarea indemnizației lunare de 10% din salariul brut.

Respinge acțiunea formulată

împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității

procesual pasive.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie

2008.