ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 151 din 28 septembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei capacității de exercițiu a societății reclamante invocată de către pârât și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.G. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, și, în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 192/2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că p rin Ordinul nr. 192/2009, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a instituit măsuri privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare, precum și categoriile de băuturi alcoolice fermentate, nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman, care pot fi produse și termenele în care pot fi comercializate băuturile alcoolice fermentate nedistilate aflate pe stoc la data publicării acestui act administrativ cu caracter normativ în Monitorul Oficial. Instanța de fond a constatat că reclamanta deține licențe de fabricație seria A nr. 34601/2008 și A 30173/2006 emise de către pârât, fiind autorizată să fabrice cidru și/sau alte băuturi nedistilate obținute prin fermentare și/sau băuturi mixte ce conțin alcool (vinuri aromatizate), licențe acordate în conformitate cu art. 22-24 din O.G.

nr. 42/1995 și că societatea reclamantă are personalitate juridică dobândită prin statutul său și înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului, are sediu și organe proprii de conducere, putând fi parte în litigiile promovate de aceasta, sau în care este chemată în judecată de alte persoane fizice sau juridice, având capacitate de folosință, conform obiectului său de activitate și capacitate de exercițiu, ce se exercită prin reprezentanții săi legali. Capacitatea de exercițiu poate să înceteze odată cu desființarea persoanei juridice sau în anumite cazuri prevăzute de lege, însă, în cauza de față, SC E.G.

SA nu este lipsită de capacitate de exercițiu, întrucât, prin sentința nr. 427 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, nu i s-a ridicat dreptul de administrare conform art. 47 alin. (3) din legea insolvenței potrivit căreia judecătorul sindic va putea ordona ridicarea în tot sau în parte a dreptului de administrare a debitorului o dată cu desemnarea unui administrator judiciar, în dispozitivul acestei hotărâri judecătorești este desemnat administrator judiciar fără, însă, a se dispune ridicarea dreptului de administrare, consecința juridică a neridicării acestui drept fiind aceea că societatea dispune de capacitate de exercițiu, astfel că excepția invocată de către M.A.P.D.R. nu este întemeiată, fiind respinsă în consecință.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că Ordinul nr. 192/2009 a fost emis în aplicarea O.G. nr. 42/1995, la elaborarea sa fiind obligatoriu a fi respectate dispozițiile art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, ordinul în cauză are caracter normativ, iar, în preambulul său, trebuie precizate temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis, conform art. 40 alin. (4) din același act normativ, însă ordinul în cauză cuprinde în partea introductivă, numai în mod generic, temeiurile juridice în baza cărora a fost emis și nu aceste temeiuri în concret. Precizarea temeiurilor juridice concrete, în baza cărora a fost emis ordinul, este imperios necesară, pentru a se putea verifica conformitatea ordinului, act normativ cu forță juridică inferioară, cu legea, act normativ cu forță juridică superioară, în a cărei executare a fost emis ordinul, însă, la elaborarea Ordinul nr. 192/2009, nu s-a procedat în acest mod.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut faptul că dispozițiile Ordinului nr. 192/2009 sunt nelegale întrucât art. 2 al acestui act administrativ conține două prevederi contradictorii: în primul alineat se instituie obligația elaborării de norme tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul și berea în sarcina M.A.P.D.R., producerea unor astfel de băuturi neputându-se realiza decât după emiterea normelor, iar în alin. (2) se instituie aceeași obligație în sarcina pârâtului care, însă, este condiționată de formularea solicitării din partea producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice interesați de producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, astfel că M.A.P.D.R.

se poate prevala de lipsa acestei solicitări, cu consecința neemiterii normelor tehnice și a imposibilității producerii băuturilor pentru care a fost emis ordinul. Împotriva sentinței nr. 151 din 28 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (actualmente Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC E.G. SA. A învederat recurentul pârât, prin motivele de recurs, că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală.

Astfel, temeiul de drept al actului administrativ atacat l-a constituit O.G. nr. 42/1995 și H.G. nr. 8/2009, iar potrivit art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă „(..) formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcție de natura juridică, precum și temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora a fost emis actul". Prin urmare, textul legal nu impune specificarea concretă a articolului/articolelor și/sau alineatului/alineatelor din reglementările ce constituie baza juridică a emiterii actului. Cum actul atacat a fost emis în executarea O.G. nr. 42/1995 este vădit că prima reținere a instanței de fond, în sensul că „temeiul de drept este generic" iar „O.G.

nr. 42/1995 permite posibilitatea utilizării de aditivi alimentari la fabricarea produselor alimentare, din categoria cărora face parte și băuturile pentru care societatea reclamantă deține licențe(...)", este greșită. Pe fondul cauzei, recurentul pârât a precizat că interdicția stipulată la art. 3 din Ordinul nr. 192/2009 se referă la utilizarea prefermentativă a amidonului și/sau zaharozei strict în scopul creșterii tăriei alcoolice, aceste ingrediente fiind permise, alături de conservanți, acidifianți, etc., la prepararea produselor finite. In plus. Directiva 98/34/CE, transpusă în legislația națională prin H.G. nr. 1016/2004, prevede că statele membre pot limita sau interzice utilizarea anumitor ingrediente (amidon, zaharoză, alcool) la fabricarea băuturilor care se produc pe plan național.

Instanța în mod greșit a încadrat amidonul, zaharurile și alcoolul în categoria aditivilor alimentari definiți de art. 4 lit. c) din O.G. nr. 42/1995, deoarece aceste trei ingrediente sunt materii prime alimentare rezultate urmare procesării unor produse agricole ca sfecla de zahăr, trestia de zahăr, cartof, porumb, etc., care sunt, în fapt, produse exceptate, cum rezultă din chiar dispozițiile art. 4 lit. c) din O.G.

nr. 42/1995 care definește „aditivul alimentar" ca fiind „orice substanță care se adaugă alimentelor pentru a îmbunătăți valoarea nutritivă a acestora și, de asemene, orice produs sau substanță care se adaugă alimentelor pentru a influența culoarea, consistența, gustul sau aroma, termenul de valabilitate, sau de a da alimentelor orice altă proprietate specifică, dacă substanța sau produsul de îmbunătățire nu sunt ele însele materii prime alimentare". În consecință, nu numai că prin actul atacat nu s-au instituit interdicții care să contravină actului superior în a cărui executare a fost emis, ci, din contră, a fost dat cu respectarea limitelor, în scopul protejării unui interes public. De altfel, s-a concluzionat, actul atacat este ținut de existența normelor tehnice privind definirea, descrierea și prezentarea și etichetarea acestora, elaborare stabilită de legiuitor în sarcina M.A.P.D.R., cum reiese în mod neechivoc din O.G.

nr. 42/1995. În drept pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Reclamanta SC E.G. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este legală și temeinică. Recursul este nefondat. Prin Ordinul nr. 192/2009 Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a instituit măsuri pentru producerea băuturilor alcoolice fermentate, nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare. Potrivit dispozițiilor art. 1 din ordin, categoriile de băuturi alcoolice fermentate, nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman, care pot fi produse sunt limitate la: cidrul de mere, cidrul de pere, hidromel, precum și băutura alcoolică fermentată obținută exclusiv din fermentarea sucurilor de fructe, cu excepția strugurilor.

Prin art. 3 din Ordinul nr. 192/2009 s-a interzis utilizarea amidonului și/sau a zaharurilor și a alcoolului de orice natură, pentru fabricarea băuturilor prevăzute la art. 1, iar prin art. 4 din același act administrativ normativ, s-a interzis producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul și berea, destinate consumului uman, care din punctul de vedere al definirii, descrierii, prezentării și etichetării nu sunt reglementate prin norme tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea. În fine, prin același ordin au fost instituite termenele în care pot fi comercializate băuturile prevăzute la art. 4, aflate în stoc la producători, respectiv 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului, și aflate în rețeaua de comercializare cu amănuntul, respectiv până la epuizarea stocurilor.

Prima instanță, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a făcut prin sentința recurată o corectă interpretare și aplicare a legii, și a procedat astfel în mod întemeiat la admiterea acțiunii reclamantei și la anularea Ordinului nr. 192/2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Actul administrativ atacat are caracter normativ, astfel că potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, se impunea ca formula introductivă a lui să cuprindă, printre altele, temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis.

Mai mult, se impuneau a fi respectate și cerințele art. 75 din Legea nr. 24/2000, care prevăd că ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și altele asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și al celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor guvernului și că în formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. (4). Cum judicios a reținut instanța de fond, precizarea temeiurilor concrete, care au justificat emiterea ordinului, era imperios necesară, pentru a se putea verifica conformitatea actului administrativ atacat, act normativ cu forță inferioară, cu legea, apreciată în sens larg, act normativ cu forță juridică superioară, în a cărei executare a fost emis ordinul în discuție.

într-adevăr, se observă, din analiza ordinului atacat, că acesta cuprinde în partea introductivă doar precizarea că a fost emis în baza O.G. nr. 42/1995, fără însă a se indica în concret textul sau textele din acest act normativ cu forță juridică superioară în executarea și aplicarea cărora autoritatea administrativă pârâtă a înțeles să emită reglementări de detaliu. In aceste condiții, instanța de fond a constatat în mod legal că nu au fost respectate la emiterea ordinului administrativ atacat normele de tehnică legislativă consacrate prin dispozițiile art. 40 alin. (4) și art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, se reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 42/1995 privind producția de produse alimentare destinate comercializării, republicată, la fabricarea produselor alimentare se vor utiliza numai aditivi alimentari aprobați de către organismele specializate ale Ministerului Sănătății Publice, iar nivelul maxim admis de aditivi, de substanțe străine sau de încărcătură microbiană se stabilește pentru fiecare clasă de produse alimentare de către Ministerul Sănătății Publice, împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu organismele specializate ale administrației publice centrale, precum și cu consultarea asociațiilor pentru protecția consumatorilor.

În speță, prin ordinul atacat nu s-a procedat la o stabilire a nivelului maxim admis de aditivi, de substanțe străine sau de încărcătură microbiană ci a fost interzisă utilizarea amidonului sau/și a zaharurilor și a alcoolului, la fabricarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, iar o asemenea reglementare excede prevederilor art. 7 alin. (2) din O.G nr. 42/1995 republicată, fiind contrară dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 24/2000 care prevăd că ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilite de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Susținerile recurentei pârâte privind aplicabilitatea prevederilor comunitare, transpuse în legislația națională prin legi și hotărâri de guvern (Directiva 98/34/CE, H.G. nr. 1016/2004, Regulamentul CE 1214/2007), care ar acorda dreptul statelor membre de a limita sau interzice utilizarea anumitor ingrediente la fabricarea băuturilor produse pe plan național, nu prezintă relevanță în cauză, acestea nereferindu-se în concret la chestiunea producerii băuturilor alcoolice fermentate liniștite. Directiva nr. 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 privește stabilirea unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, H.G.

nr. 1016/2004 stabilește măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, iar Regulamentul (CE) nr. 1214/2007 al Comisiei din 20 septembrie 2007 privește modificarea anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun. În raport de cele mai sus arătate, constând că motivele de recurs invocată în cauză nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 151 din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 151 din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.