ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 151

din 28 septembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

lipsei capacității de exercițiu a societății reclamante

invocată de către pârât și a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC E.G. SA, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale,

și, în

consecință, a

dispus anularea Ordinului nr. 192/2009 emis de

pârâtul Ministerul

Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că p

rin

Ordinul nr. 192/2009, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării

Rurale a instituit

măsuri privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate,

altele decât berea și vinul,

destinate consumului uman ca atare, precum și categoriile de băuturi

alcoolice fermentate, nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate

consumului

uman, care pot fi produse

și termenele în care pot fi comercializate băuturile alcoolice

fermentate

nedistilate aflate pe stoc la data publicării acestui act administrativ cu

caracter normativ în Monitorul Oficial.

Instanța de fond a constatat că

reclamanta deține licențe de fabricație seria A nr. 34601/2008

și A

30173/2006 emise de către

pârât, fiind autorizată să fabrice cidru și/sau alte

băuturi

nedistilate obținute prin fermentare și/sau

băuturi mixte ce conțin alcool (vinuri

aromatizate), licențe acordate în conformitate cu art. 22-24 din O.G.

nr. 42/1995 și că societatea reclamantă are personalitate

juridică dobândită prin statutul său

și

înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului, are sediu și organe

proprii de

conducere, putând fi parte în

litigiile promovate de aceasta, sau în care este chemată în

judecată de alte persoane fizice sau

juridice, având capacitate de folosință, conform

obiectului

său de activitate și capacitate de exercițiu, ce se

exercită prin reprezentanții săi legali.

Capacitatea

de exercițiu poate să înceteze odată cu desființarea

persoanei

juridice sau în anumite cazuri prevăzute de lege,

însă, în cauza de față, SC E.G. SA nu este lipsită de

capacitate de exercițiu, întrucât, prin sentința nr.

427 din 01 aprilie 2009 pronunțată de

Tribunalul Buzău, nu i s-a ridicat dreptul de administrare

conform art. 47 alin. (3) din legea

insolvenței potrivit căreia judecătorul sindic va putea

ordona ridicarea în tot sau în parte a dreptului

de administrare a debitorului o dată cu

desemnarea unui

administrator judiciar, în dispozitivul acestei hotărâri judecătorești

este desemnat administrator judiciar

fără, însă, a se dispune ridicarea dreptului de

administrare,

consecința juridică a neridicării acestui drept fiind aceea

că societatea

dispune de capacitate de

exercițiu, astfel că excepția invocată de către M.A.P.D.R.

nu este

întemeiată, fiind respinsă în consecință.

Pe

fondul cauzei, s-a reținut că Ordinul nr. 192/2009 a fost emis în

aplicarea

O.G. nr. 42/1995, la elaborarea sa fiind obligatoriu a fi

respectate dispozițiile art. 75 din

Legea

nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, ordinul în cauză are

caracter normativ, iar,

în

preambulul său, trebuie precizate temeiurile juridice pe baza și în

executarea cărora

actul a fost emis, conform art. 40 alin. (4) din

același act normativ, însă ordinul în cauză

cuprinde în partea introductivă, numai în mod

generic, temeiurile juridice în baza cărora a

fost emis și nu

aceste temeiuri în concret. Precizarea temeiurilor juridice concrete, în baza

cărora a fost emis ordinul, este imperios necesară, pentru a se putea

verifica

conformitatea ordinului, act

normativ cu forță juridică inferioară, cu legea, act

normativ

cu forță juridică superioară, în a

cărei executare a fost emis ordinul, însă, la elaborarea Ordinul nr.

192/2009, nu s-a procedat în acest mod.

De

asemenea, instanța de fond a mai reținut faptul că dispozițiile

Ordinului nr. 192/2009 sunt nelegale întrucât art. 2

al acestui act administrativ conține

două prevederi contradictorii: în primul alineat se

instituie obligația elaborării de norme

tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea și

etichetarea

băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul și

berea în

sarcina M.A.P.D.R., producerea

unor astfel de băuturi neputându-se realiza decât după

emiterea

normelor, iar în alin. (2) se instituie aceeași obligație în sarcina

pârâtului

care, însă, este

condiționată de formularea solicitării din partea

producătorilor agricoli

persoane

fizice sau juridice interesați de producerea băuturilor alcoolice

fermentate nedistilate, astfel că M.A.P.D.R. se poate prevala de lipsa

acestei solicitări, cu consecința neemiterii normelor tehnice și

a imposibilității producerii băuturilor pentru care a fost

emis

ordinul.

Împotriva sentinței nr. 151 din 28

septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

Secția comercială și de contencios administrativ a formulat

recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale (actualmente Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale), prin care s-a solicitat admiterea acestei căi

extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în

sensul respingerii ca nefondată a acțiunii în contencios

administrativ formulată de reclamanta SC E.G. SA.

A învederat recurentul pârât, prin

motivele de recurs, că sentința pronunțată de instanța

de fond este netemeinică și nelegală. Astfel, temeiul de drept

al actului administrativ atacat l-a constituit O.G. nr. 42/1995 și H.G. nr.

8/2009, iar potrivit art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă „(..) formula introductivă cuprinde

autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcție

de natura juridică, precum și temeiurile juridice pe baza și în

executarea cărora a fost emis actul". Prin urmare, textul legal nu impune

specificarea concretă a articolului/articolelor și/sau

alineatului/alineatelor din reglementările ce constituie baza

juridică a emiterii actului. Cum actul atacat a fost emis în executarea O.G.

nr. 42/1995 este vădit că prima reținere a instanței de

fond, în sensul că „temeiul de drept este generic" iar „O.G. nr. 42/1995

permite posibilitatea utilizării de aditivi alimentari la fabricarea

produselor alimentare, din categoria cărora face parte și

băuturile pentru care societatea reclamantă deține

licențe(...)", este greșită.

Pe fondul cauzei, recurentul pârât a

precizat că interdicția stipulată la art. 3 din Ordinul nr.

192/2009 se referă la utilizarea prefermentativă a amidonului

și/sau zaharozei strict în scopul creșterii tăriei alcoolice,

aceste ingrediente fiind permise, alături de conservanți,

acidifianți, etc., la prepararea produselor finite. In plus. Directiva

98/34/CE, transpusă în legislația națională prin H.G. nr.

1016/2004, prevede că statele membre pot limita sau interzice utilizarea

anumitor ingrediente (amidon, zaharoză, alcool) la fabricarea

băuturilor care se produc pe plan național. Instanța în mod

greșit a încadrat amidonul, zaharurile și alcoolul în categoria

aditivilor alimentari definiți de art. 4 lit. c) din O.G. nr. 42/1995,

deoarece aceste trei ingrediente sunt materii prime alimentare rezultate urmare

procesării unor produse agricole ca sfecla de zahăr, trestia de

zahăr, cartof, porumb, etc., care sunt, în fapt, produse exceptate, cum

rezultă din chiar dispozițiile art. 4 lit. c) din O.G. nr. 42/1995

care definește „aditivul alimentar" ca fiind „orice

substanță care se adaugă alimentelor pentru a

îmbunătăți valoarea nutritivă a acestora și, de

asemene, orice produs sau substanță care se adaugă alimentelor

pentru a influența culoarea, consistența, gustul sau aroma, termenul

de valabilitate, sau de a da alimentelor orice altă proprietate

specifică, dacă substanța sau produsul de îmbunătățire

nu sunt ele însele materii prime alimentare". În consecință, nu

numai că prin actul atacat nu s-au instituit interdicții care să

contravină actului superior în a cărui executare a fost emis, ci, din

contră, a fost dat cu respectarea limitelor, în scopul protejării

unui interes public. De altfel, s-a concluzionat, actul atacat este ținut

de existența normelor tehnice privind definirea, descrierea și

prezentarea și etichetarea acestora, elaborare stabilită de legiuitor

în sarcina M.A.P.D.R., cum reiese în mod neechivoc din O.G. nr. 42/1995.

În drept pârâta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Reclamanta SC E.G. SA a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea

recurată este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Prin Ordinul nr. 192/2009 Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a instituit

măsuri pentru producerea băuturilor alcoolice fermentate,

nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din ordin, categoriile de băuturi

alcoolice fermentate, nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate

consumului uman, care pot fi produse sunt limitate la: cidrul de mere, cidrul

de pere, hidromel, precum și băutura alcoolică fermentată

obținută exclusiv din fermentarea sucurilor de fructe, cu

excepția strugurilor. Prin art. 3 din Ordinul nr. 192/2009 s-a interzis

utilizarea amidonului și/sau a zaharurilor și a alcoolului de orice

natură, pentru fabricarea băuturilor prevăzute la art. 1, iar

prin art. 4 din același act administrativ normativ, s-a interzis

producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul

și berea, destinate consumului uman, care din punctul de vedere al

definirii, descrierii, prezentării și etichetării nu sunt

reglementate prin norme tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea

și etichetarea. În fine, prin același ordin au fost instituite

termenele în care pot fi comercializate băuturile prevăzute la art.

4, aflate în stoc la producători, respectiv 30 de zile de la data

intrării în vigoare a ordinului, și aflate în rețeaua de

comercializare cu amănuntul, respectiv până la epuizarea stocurilor.

Prima instanță, Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

a făcut prin sentința recurată o corectă interpretare

și aplicare a legii, și a procedat astfel în mod întemeiat la

admiterea acțiunii reclamantei și la anularea Ordinului nr. 192/2009

emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale.

Actul administrativ atacat are caracter

normativ, astfel că potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (4) din

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, cu modificările și completările

ulterioare, se impunea ca formula introductivă a lui să

cuprindă, printre altele, temeiurile juridice pe baza și în

executarea cărora actul a fost emis. Mai mult, se impuneau a fi respectate

și cerințele art. 75 din Legea nr. 24/2000, care prevăd că

ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și altele asemenea acte

ale conducătorilor ministerelor și al celorlalte organe ale

administrației publice centrale de specialitate sau ale

autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și

în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor

guvernului și că în formula introductivă a acestor acte

normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 40

alin. (4). Cum judicios a reținut instanța de fond, precizarea

temeiurilor concrete, care au justificat emiterea ordinului, era imperios

necesară, pentru a se putea verifica conformitatea actului administrativ

atacat, act normativ cu forță inferioară, cu legea,

apreciată în sens larg, act normativ cu forță juridică

superioară, în a cărei executare a fost emis ordinul în

discuție. într-adevăr, se observă, din analiza ordinului atacat,

că acesta cuprinde în partea introductivă doar precizarea că a

fost emis în baza O.G. nr. 42/1995, fără însă a se indica în

concret textul sau textele din acest act normativ cu forță

juridică superioară în executarea și aplicarea cărora

autoritatea administrativă pârâtă a înțeles să emită

reglementări de detaliu. In aceste condiții, instanța de fond a

constatat în mod legal că nu au fost respectate la emiterea ordinului

administrativ atacat normele de tehnică legislativă consacrate prin

dispozițiile art. 40 alin. (4) și art. 75 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, se reține

că potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 42/1995 privind

producția de produse alimentare destinate comercializării,

republicată, la fabricarea produselor alimentare se vor utiliza numai

aditivi alimentari aprobați de către organismele specializate ale

Ministerului Sănătății Publice, iar nivelul maxim admis de

aditivi, de substanțe străine sau de încărcătură

microbiană se stabilește pentru fiecare clasă de produse

alimentare de către Ministerul Sănătății Publice,

împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu

organismele specializate ale administrației publice centrale, precum

și cu consultarea asociațiilor pentru protecția consumatorilor.

În speță, prin ordinul atacat nu s-a procedat la o stabilire a

nivelului maxim admis de aditivi, de substanțe străine sau de

încărcătură microbiană ci a fost interzisă utilizarea

amidonului sau/și a zaharurilor și a alcoolului, la fabricarea

băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și

vinul, iar o asemenea reglementare excede prevederilor art. 7 alin. (2) din O.G

nr. 42/1995 republicată, fiind contrară dispozițiilor art. 76

din Legea nr. 24/2000 care prevăd că ordinele, instrucțiunile

și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul

stabilite de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise

și nu pot conține soluții care să contravină

prevederilor acestora.

Susținerile recurentei pârâte

privind aplicabilitatea prevederilor comunitare, transpuse în legislația

națională prin legi și hotărâri de guvern (Directiva

98/34/CE, H.G. nr. 1016/2004, Regulamentul CE 1214/2007), care ar acorda

dreptul statelor membre de a limita sau interzice utilizarea anumitor

ingrediente la fabricarea băuturilor produse pe plan național, nu

prezintă relevanță în cauză, acestea nereferindu-se în

concret la chestiunea producerii băuturilor alcoolice fermentate

liniștite. Directiva nr. 98/34/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 22 iunie 1998 privește stabilirea unei proceduri pentru

furnizarea de informații în domeniul standardelor și

reglementărilor tehnice, H.G. nr. 1016/2004 stabilește măsurile

pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul

standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor

referitoare la serviciile societății informaționale între

România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia

Europeană, iar Regulamentul (CE) nr. 1214/2007 al Comisiei din 20

septembrie 2007 privește modificarea anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și

statistică și Tariful Vamal Comun.

În raport de cele mai sus arătate,

constând că motivele de recurs invocată în cauză nu sunt

întemeiate și că hotărârea atacată este legală și

temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile

nr. 151 din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile

nr. 151 din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.