ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3409/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta G.L. a solicitat în contradictoriu cu SC Z.S. SRL Suceava și

M.D., C.C.I. Suceava, S.S. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava, ca prin sentința

care se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului adițional al statutului

SC Z.S. SRL Suceava încheiat la data de 21 decembrie 2004, act ce ține loc de

contract de cesiune precum și înscrierea acestei nulități în evidențele O.R.C.

Tribunalul Suceava prin sentința nr. 2830

pronunțată la data de 1 octombrie 2007 a respins acțiunea reclamantei ca nefondată

apreciind că actul de cesiune care a avut drept consecință retragerea

reclamantei din societatea pe care a deținut-o ca asociat unic s-a încheiat cu

respectarea art. 948 pct. 2 C. proc. civ. A mai reținut instanța de fond că reclamanta

nu s-a prezentat în instanță pentru verificarea de scripte și nici nu a depus actele

solicitate în vederea efectuării unei expertize grafologice, încălcând astfel dispozițiile

art. 1169 C. civ. potrivit căruia avea obligația să dovedească afirmațiile

făcute în legătură cu faptul că nu a semnat contractul de cesiune. În fine, a

mai reținut instanța că nu există motive de nulitate a actului de cesiune în

sensul că s-a încălcat forma actului întrucât art. 223 alin. (3) și art. 226 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 nu stabilește decât în situațiile enumerate condiția

ca actul să fie încheiat în formă autentică. Cum actul de cesiune nu se

regăsește printre acestea, pretențiile reclamantei au fost înlăturate ca

neîntemeiate.

S-a constatat de Tribunal că și celelalte

dispoziții din Legea nr. 31/1990, incidente în cauză, au fost respectate, că

reclamanta a fost de acord cu retragerea din societate urmare semnării actului

adițional și că actele adiționale cu excepția celor arătate de art. 204 alin.

(2) din lege, trebuie să îmbrace forma scrisă iar în situația înscrisului sub

semnătură privată ele trebuie să primească dată certă prin depunerea la O.R.C.

Sentința nr. 2830 din 1 octombrie 2007 pronunțată

de Tribunalul Suceava, a fost apelată de reclamanta G.L. iar Curtea de Apel

Suceava prin decizia nr. 31 din 24 martie 2008 a anulat ca netimbrat apelul pentru

motivul că dispozițiile art. 11 și art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind plata

taxei judiciare de timbru nu au fost respectate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta G.L. care a criticat soluția de anulare a apelului său ca netimbrat

invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ.

În argumentarea recursului, care nu dezvoltă

fiecare motiv în parte, așa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ.,

recurenta a susținut că pentru data de 24 martie 2008 când s-a judecat apelul, nu

a fost citată, că procedura realizată prin afișare nu respectă cerințele art. 86

alin. (1), art. 92 C. proc. civ. și că astfel i-a fost îngrădit accesul la justiție

și dreptul la apărare consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

În consecință, a solicitat admiterea recursului

desființarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Prin întâmpinarea la recurs, intimata SC Z.S.

SRL, prin M.D., a solicitat să i se admită acțiunea reclamantei întrucât actele

întocmite pentru cesionarea firmei nu exprimă consimțământul reclamantei G.L.,

motiv pentru care solicită instanței de recurs să dea o soluție prin care aceasta

să reintre în drepturile anterioare încheierii actelor a căror nulitate se solicită.

Având în vedere recunoașterea intimatului

potrivit cărora cesiunea a fost viciată prin consimțământ, recurenta a

solicitat ca în fond să se admită acțiunea iar în ce privește taxa de timbru

care trebuia depusă în apel consideră că chitanța care dovedește plata putea să

fie sustrasă din dosar, că i-a înmânat avocatului două chitanțe cu aceeași

sumă, iar acesta cunoștea că lipsa chitanței poate duce la anularea apelului.

Recursul este nefondat.

sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate

atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Din

perspectiva acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea formelor de procedură

prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Aceste

dispoziții se referă la neobservarea formelor legale ale actelor de procedură

din cauza cărora s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin

anularea actului . Nelegalitatea sprijinită pe acest motiv a fost motivată pe

încălcarea dispozițiilor procedurale privind înmânarea citațiilor cu referire

la art. 86 alin. (1) și (3) și art. 92 C. proc. civ. S-a arătat că

înmânarea citației nu s-a făcut personal ci prin afișare astfel că nu a

cunoscut termenul și nici dispoziția instanței referitoare la timbrarea

apelului.

Critica este nefondată. Prevederile art. 86 C.

proc. civ., în adevăr, nu consacră posibilitatea comunicării actelor de

procedură prin afișare, această soluție practică avându-și temeiul în

dispozițiile art. 92 alin. (4) din același cod. Aceste texte au obiecte

diferite, primul referindu-se la comunicarea cererilor și a tuturor actelor de

procedură, iar cel de-al doilea la înmânarea citațiilor. Din verificarea procedurii

de citare întocmită pentru termenul când s-a soluționat apelul se constată că

aceasta s-a realizat prin afișare, procedura afișării fiind acceptată

procedural în situația în care persoanele nu se găsesc la domiciliu, „sunt

lipsă” în accepțiunea art. 92 alin. (4) C. proc. civ. Prin urmare de la regula

prevăzută de art. 86 alin. (1) C. proc. civ. care are în vedere exclusiv

situația în care o asemenea comunicare se face prin înmânarea actului

procedural personal titularului sau altei persoane legitimate având același

domiciliu sau reședință, art. 92 alin. (4) C. proc. civ. consacră excepția, respectiv

imposibilitatea de a realiza procedura de comunicare în maniera la care se

referă textul legal, din cauză că la domiciliul titularului comunicării nu este

nimeni. Situația în sine a persoanelor care „sunt lipsă”, legitimează utilizarea

procedurii de comunicare, cu titlu de excepție, prin afișare, această

modalitate de comunicare, acceptată de legiuitor având scopul de a preveni și

limita eventualelor abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale. Prin urmare

nu se poate reține faptul că procedura nu a fost legal îndeplinită pentru

termenul în care s-a judecat apelul. Această procedură nu încalcă nici art. 6 pct.

1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale întrucât instituirea acestor reglementări de excepție au scopul nu

numai de a preveni abuzurile procesuale ci și de a asigura o bună administrare

a justiției. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizii

în care a fost pusă în discuție atât aplicarea art. 86 cât și a art. 92 C.

proc. civ.

Așadar, critica argumentată pe dispozițiile

art. 86 și art. 92 C. proc. civ. ca fiind încălcate nu va fi primită pentru

argumentele mai sus arătate.

Asupra chestiunii netimbrării apelului pe

care recurenta a justificat-o pe neprimirea citației într-un prim motiv

analizat mai sus dar și pe nedepunerea chitanței de către avocat, Înalta Curte va

reține că această ultimă chestiune invocată privește relația recurentei cu

apărătorul, care scapă controlului de legalitate, specific acestei căi extraordinare

de atac, aceasta fiind o chestiune extrinsecă judecății. Ceea ce este esențial este

faptul că taxa de timbru potrivit art. 1, art. 11 și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997 se achită anticipat, iar această cerință a legii este de

presupus că era cunoscută de apărătorul recurentei. Faptul că, chitanțele nu se

aflau la dosar nu o îndreptățesc pe recurentă să facă afirmația dincolo de

buna-credință care se impune pentru exercitarea drepturilor procesuale potrivit

căreia chitanța putea să fie sustrasă de oricine.

Revenind la soluția de anulare a apelului ca

netimbrat, Înalta Curte va reține că aceasta a fost pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale amintite mai sus, care împiedică, în lipsa taxei judiciare

de timbru, analiza criticilor care au fost aduse sentinței fondului.

În fine, solicitarea intimatului de a se

admite recursul pentru că recunoaște faptul că actele a căror nulitate s-a

solicitat s-au încheiat în disprețul legii nu are nicio semnificație pentru

judecata în recurs care verifică sub aspectul legalității doar soluția de

anulare a apelului ca netimbrat. Această recunoaștere poate fi materializată de

părțile în proces într-o procedură, legală, de restituire a ceea ce s-a preluat

abuziv, așa cum recunoaște intimatul prin înscrisul de la dosar.

Distinct de cele anterior prezentate mai este

de reținut că motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. nu a fost

motivat în concret cu trimitere la alte texte de lege pretins încălcate de

instanța de apel, altele decât cele analizate în cadrul primului motiv.

Așa fiind, nu se impune nicio altă analiză

întrucât recursul nu are caracter devolutiv, iar instanța de recurs nu se poate

substitui părților pentru a imagina motive și critici care nu au fost

formulate.

În consecință, potrivit art. 312 C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta G.L.

împotriva deciziei nr. 31 din 24 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14

noiembrie 2008.