ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la 20 ianuarie 2010 petiționarul A.I. a solicitat, potrivit art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., tragerea la răspundere penală a magistraților judecători G.I., C.G. și P.R.A. din cadrul instanței supreme și a magistratului procuror S.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289 C. pen. la soluționarea dosarului nr. 4199/1/2009 la data de 18 iunie 2009. În motivarea plângerii petiționarul a susținut că anterior pentru aceste fapte a depus la parchet o plângere împotriva acelorași magistrați și că aceasta nu a fost soluționată.
Plângerea formulată nu este admisibilă. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Pe de altă parte, potrivit alin. (2) al aceluiași text, în cazul în care prim procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data termenului inițial de 20 de zile. Din examinarea actelor dosarului se constată că, în cauză, nu a fost dispusă de către procuror vreuna din soluțiile de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale susceptibile de a fi atacate la procurorul ierarhic superior ori la judecător, în condițiile și termenele prevăzute de textele legale evocate.
În atare situație, lipsind o astfel de soluție a procurorului, plângerea adresată direct instanței nu poate fi primită, fiind inadmisibilă. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca inadmisibilă plângerea petiționarului A.I. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.