ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7512/2007

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Prin

cererea înregistrată la data de 16 iunie 2006 sub nr. 9466/300/2006 pe rolul

Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe

pârâtele A.S., Primăria sectorului 2 București și Comisia locală de aplicare a

Legii nr. 18/1991, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să le oblige pe pârâte să-i plătească suma de 100.000.000.000

(unasutămiliarde) lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit de

reclamantă în urma nerespectării clauzelor contractuale

prevăzute în actul de vânzare-cumpărare nr. 3142 din 07 octombrie 2002.

Î

n motivarea cererii, reclamanta a susținut că, deși

prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3142 din 07 octombrie 2002,

pârâta A.S. i-a înstrăinat imobilul situat în București, sector 2, compus din

construcție și teren, ulterior, de rea-credință fiind, s-a adresat Primăriei

sectorului 2 București și a solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru

teren pe numele său.

Primăria

sectorului 2 București a admis cererea pârâtei ignorând cererile făcute de

reclamantă prin care i se aducea la cunoștință acestei instituții

convenția de vânzare-cumpărare încheiată între

părți la data de 07 octombrie 2002.

Prin sentința civilă nr. 7634 din 13 octombrie 2006,

Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția de necompetență materială a

acestei instanțe - invocată din oficiu - și a dispus declinarea soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere valoarea obiectului

acțiunii și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

La

Tribunalul București cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a III a civilă

sub nr. 40640 din 01 februarie 2007 iar prin sentința civilă nr. 187 pronunțată

la data

de 01 februarie 2007, acțiunea

reclamantei a fost anulată ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut,

în esență, că deși reclamanta a fost încunoștințată în legătură cu obligația ce

îi revenea conform Legii nr. 146/1997 privind plata anticipată a unei taxe de

timbru în cuantum de 193948,20 lei, nu a făcut dovada achitării acestei sume și

nici a formulării unei

cereri de

reexaminare, în condițiile prevăzute de art. 18 din lege.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel

reclamanta, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivele de apel, reclamanta a invocat necompetență materială a tribunalului

pentru soluționarea cauzei în primă instanță, susținând că, fiind vorba de o

cerere privind fondul funciar, competența aparținea judecătoriei, conform Legii

nr. 18/1991.

Reclamanta

a mai invocat nelegalitatea hotărârii instanței de fond pentru necitarea legală

a părților și omisiunea instanței de a soluționa cererea de asistență judiciară

pe care a formulat-o, prin care susținea că acțiunea este scutită de plata

taxei de timbru.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta, prin acțiunea pe

care a formulat-o, a cerut obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor de

100.000.000.000 lei invocând răspunderea civilă delictuală a acestora,

prevăzută de dispozițiile art. 998 - 1000 C. civ. iar nu dispozițiile Legii

fondului funciar.

Instanța

de apel a motivat că, fiind vorba de o acțiune în pretenții a cărei valoare

este de peste 500.000 lei (RON), în mod corect instanța de fond a apreciat că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.,

competența materială pentru soluționarea pricinii în primă instanță aparținând

tribunalului și nu judecătoriei.

Instanța

de apel a constatat că susținerea reclamantei privind nelegala citare a

părților pentru termenul când s-a soluționat cererea de asistență judiciară

este neîntemeiată deoarece, conform art. 77 alin. (3) C. proc. civ., cererea de

asistență judiciară se soluționează de instanța investită cu soluționarea

acțiunii, fără dezbateri, în camera de consiliu.

Instanța

de apel a reținut că este întemeiată însă critica privind nesoluționarea de

către tribunal a cererii reclamantei prin care susținea că acțiunea sa este

scutită de plata taxei de timbru.

Instanța

de apel a constatat că, din actele dosarului instanței de fond rezultă că la

termenul de judecată din 04 ianuarie 2007 s-a pus în vedere reclamantei să

achite taxa de timbru în cuantum de 103186, 52 lei sub sancțiunea anulării

acțiunii ca netimbrată, acordându-se termen în acest sens la data de 01

februarie 2007.

La

data de 31 ianuarie 2007, reclamanta a depus la dosar o cerere motivată prin

care a susținut că este scutită de plata taxei de timbru.

Instanța

de apel a reținut că această cerere reprezenta în mod evident o cerere de

reexaminare privind taxa de timbru stabilită de instanța de judecată prin

încheierea de ședință de la 04 ianuarie 2007, cerere care trebuia soluționată,

conform legii, de completul de permanență al instanței.

Instanța

investită cu soluționarea acțiunii nu putea face aprecieri asupra acestei

cereri în condițiile în care soluționarea ei cădea în sarcina completului de

permanență și nici nu putea să se pronunțe asupra excepției privind netimbrarea

acțiunii până la soluționarea ei.

Instanța

de apel a constatat că, neprocedând astfel și dispunând anularea acțiunii

reclamantei ca netimbrată, în condițiile în care cererea de reexaminare nu

fusese soluționată conform legii prin încheiere irevocabilă, instanța de fond a

pronunțat o hotărâre nelegală și, în consecință, a dispus, în baza art. 297 C.

proc. civ., admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate de Tribunalul

București și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva

acestei din urmă decizii recurenta-reclamantă B.M. a declarat recurs, invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

B.M. a susținut, în esență, că este nemulțumită de soluțiile date prin

încheierile de ședință pronunțate de Judecătoria sectorului 2 București la

datele de 15 septembrie 2006 și 25 septembrie 2006, fiind încălcate

dispozițiile art. 85 C. proc. civ. deoarece pentru termenul din

15 septembrie 2006 „a fost citat doar

reclamantul"; că s-a încălcat repartizarea aleatorie a

dosarului

înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București; că soluționarea

cererii de asistență judiciară din camera de consiliu din 25 septembrie 2006

s-a făcut nelegal pentru că părțile nu au fost legal citate; că instanța a

respins cererea de asistență judiciară cu încălcarea art. 77 alin. (2) și art.

129 alin. (5) C. proc. civ.; că prin încheierea din 08 octombrie 2006 completul

de judecată și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București fără a fi soluționată cererea sa; că prin cererea de

apel a solicitat să se constate că acțiunea sa este scutită de taxa judiciară

de timbru precum și „despăgubiri pentru tergiversarea din 4 ianuarie 2007"

fără ca instanța să se pronunțe asupra acestor cereri; că „instanțele au

elaborat niște încheieri ce nu au legătură cu realitatea ședințelor" și că

„actele din dosar arată că serviciul public, justiția, prin acte emise cu bună

știință, tergiversează judecarea actelor Primăriei sectorului 2, Comisiei de

aplicare a Legii nr. 18/1991 și scoate în afara termenului de prescripție

dreptul de tragere la răspundere pentru aceste fapte."

Recursul este nefondat pentru considerentele care

succed.

Referitor la motivele recurentei-reclamante care

privesc nelegala citare a părților pentru termenul când a fost soluționată

cererea de asistență judiciară prin încheierea din 25 septembrie 2006 și

greșita stabilire a competenței materiale a tribunalului ca instanță de fond,

motive care se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt de reținut

următoarele:

Potrivit

art. 77 alin. (3 ) C. proc. civ., instanța se va pronunța asupra cererii de

asistență judiciară fără dezbateri, prin încheiere dată în camera de consiliu.

Așa

fiind, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii

atunci când a reținut că susținerea reclamantei privind nelegala citare a

părților pentru termenul când s-a soluționat cererea de asistență judiciară

este

neîntemeiată iar critica recurentei

vizând acest aspect este nefondată.

Se constată, totodată, că în mod corect instanța de

apel a reținut - având în vedere obiectul acțiunii reclamantei, întemeiată în

drept pe art. 998 - 1000 C. civ. și nu pe Legea nr. 18/1991 și valoarea

pretențiilor reclamantei (100 miliarde lei) - că incidente în speță sunt

dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. b) C. proc. civ. iar competența materială de

soluționare a acțiunii aparține a tribunalului, ca instanță de fond, astfel că

nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Nu

pot fi primite susținerile recurentei-reclamante în sensul că instanța de

control judiciar nu a examinat toate motivele invocate în apel, deoarece este

evident că soluția de desființare a sentinței tribunalului și de trimitere a

cauzei spre rejudecare pentru greșita anulare a acțiunii, ca netimbrată, în

condițiile în care nu fusese soluționată cererea de reexaminare privind taxa de

timbru, făcea de prisos analizarea celorlalte motive de apel.

Având

în vedere că motivele de recurs sunt limitativ prevăzute de art. 304

pct.

1-9

C. proc. civ. iar a motiva recursul înseamnă, pe de o parte,

arătarea

criticii aduse hotărârii atacate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în

sensul formulării unor critici privind modul în care a judecat instanța, dar

numai raportat la motivul de recurs invocat, se constată că celelalte critici

invocate de reclamantă în cererea de recurs

privesc nemulțumirea față de modul în care s-a desfășurat procesul la

Judecătoria sectorului 2 București (instanța de

fond inițial investită),

astfel că nu pot face obiectul examinării în calea de atac a recursului.

Pentru

temeiurile care preced, decizia atacată este legală iar recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 270 A din 07 mai

2007 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu

minori și familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie

2007.