ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1637/2010

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. 4575/117/2007, reclamantele A.M. și K.V. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Agenția Domeniilor Statului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că suprafața de 480 mp teren ce a format obiectul Decretului de expropriere nr. 422/1977 nu a fost utilizată conform scopului pentru care a fost expropriată, să fie obligați pârâții la retrocedarea acestei suprafețe de teren, să se dispună înscrierea cotei cuvenite din teren pe numele ambelor reclamante.

În motivarea acțiunii s-a arătat de către reclamante că prin Decretul de expropriere nr. 422/1977 a fost dezmembrat imobilul înscris în C.F. nr. 5243 în nr. top 6019/1 - casă și teren în suprafață de 594 mp ce s-a înscris în aceeași carte funciară pe numele vechilor proprietari și în nr. top 6019/2 - teren în suprafață de 480 mp ce a fost transcris în C.F. nr. 48268 Cluj în favoarea Statului Român. S-a mai susținut că în anul 1989 în baza certificatului de moștenitor nr. 2225/1989 eliberat de Notariatul de Stat Cluj și a sentinței civile nr. 4172/1989 a Judecătoriei Cluj-Napoca imobilul identificat prin top 6019/1 casă și teren în suprafață de 594 mp se dezlipește din C.F. nr. 5243 Cluj și se împarte pe apartamente transcriindu-se in C.F.

col. nr. 68592 și în C.F. ind. nr. 68593 pe numele M.S. și în C.F. ind. nr. 68594 pe numele A.M. În anul 2006 M.S. a decedat iar potrivit testamentului autentificat sub nr. 650 din 18 iunie 2004 de BNP C.D.D. moștenitoare este reclamanta K.V. In drept s-au invocat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor nu se poate face decât în condițiile acestei legi. Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza.

Prin sentința civilă nr. 32 din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Agenția Domeniilor Statului Cluj-Napoca, și respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți. Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantele A.M. și K.V. împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca având ca obiect expropriere. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele: Excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită în condițiile în care reclamantele au formulat o acțiune având natura juridică a unei cereri în revendicare pentru imobilul supus exproprierii prin Decretul nr. 422/1977.

Faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru imobilele preluate de stat în perioada de referință a legii, măsurile reparatorii sub forma restituirii în natură sau prin echivalent se acordă potrivit procedurii prevăzută de acest act normativ, nu înlătură dreptul reclamantelor de a se adresa pe cale de acțiune instanței de judecată pentru valorificarea dreptului pretins în calitate de proprietară tabulară și, respectiv, moștenitoare a proprietarei tabulare. O interpretare contrară ar echivala cu încălcarea dreptului de acces la justiție prevăzut prin dispozițiile art. 21 din Constituția României, republicată, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." Instanța a mai reținut și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 20 din Constituție și cele ale art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în conformitate cu care „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale ... într-un termen rezonabil de către o instanță ... care va hotărî... asupra contestației sale asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ...„ Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, instanța a reținut că este întemeiată pentru că în materia restituirii proprietăților, primarului i-au fost acordate atribuții limitate și calitate procesuală pasivă în anumite situații prevăzute prin art. 21 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, or, în cauză, reclamantele nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile acestei legi.

Mai mult, prin adresa nr. 1103/452 din 29 noiembrie 2007 emisă de pârât se atestă faptul că, pentru imobilul în litigiu nu există depusă notificare în temeiul legii speciale. În cazul pârâtei Agenția Domeniilor Statului, tribunalul a invocat din oficiu la termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2008 excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție pe care a admis-o în condițiile în care această pârâtă nu deține asupra imobilului din litigiu un drept de proprietate sau un drept de administrare și nici nu se află în posesia imobilului.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 care dau dreptul persoanelor de la care imobilele au fost preluate prin expropriere de a solicita retrocedarea lor dacă în termen de un an nu au fost începute lucrările în vederea cărora au fost expropriate, în literatura de specialitate și în practica judiciară interpretându-se aceste dispoziții ca fiind aplicabile tuturor exproprierilor indiferent de data la care au avut loc iar termenul de un an curge de la data intrării în vigoare a actului normativ. Totuși, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 s-a apreciat că persoanele îndreptățite la retrocedarea imobilelor nu mai pot uza de dispozițiile Legii nr. 33/1994 pentru imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin introducerea unor acțiuni ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

In acest sens este și Decizia nr. 53 din 04 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în care s-a apreciat faptul că reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001 are un caracter special în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994 și oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilelor preluate în perioada de referință a legii.

Ca urmare, câtă vreme Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, se constată că dispozițiile art. 35 ale acestei din urmă legi nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Î mpotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal reclamantele, solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

Reclamantele au criticat sentința atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că instanța nu a analizat cererea lor sub toate aspectele. Astfel, instanța de fond a reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite la retrocedarea imobilelor nu mai pot uza de dispozițiile Legii nr. 33/1994 pentru restituirea imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Instanța de fond însă în mod greșit nu ține seama de situația persoanelor care, din motive independente de voința lor nu au putut uza în termenele legale de dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care, au deschisă calea acțiunii pe temeiul Legii nr. 33/1994. Instanța de fond nu le-a dat posibilitatea de a demonstra că au fost în eroare în ce privește situația juridică a acestui teren, iar faptul că ele au folosit acest teren, care nu a intrat niciodată în posesia statului, le-a întărit convingerea că nu a fost expropriat.

Prin decizia civilă nr. 215 A din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins, ca nefondat apelul reclamantelor pentru următoarele considerente: Reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, text de lege în baza căruia au solicitat restituirea suprafeței de 480 mp teren, ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 422/1977.

Prin textul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se prevede că „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică". Această dispoziție, ca și cea prevăzută în art. 481 C. civ., nu mai pot servi ca temei în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Reglementarea cu caracter special din art. 1 alin. (1) a Legii nr. 10/2001, oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în echivalent.

In această privință, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 mai prevede că „imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate, se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale". Dispozițiile din alineatele următoare ale art. 11 din Legea nr. 10/2001, asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire și, respectiv, a măsurilor reparatorii în echivalent, constituind cadrul juridic special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994 are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 35 din această lege nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Această interpretare este în concordanță și cu dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, potrivit căruia „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale reparatorii". În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legi prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, prin care s-a apreciat faptul că, reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001 are un caracter special în raport de dispozițiilor Legii nr. 33/1994 și că oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Legea nr. 10/2001, suprimă așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil,

întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin la trei grade de jurisdicție în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Î mpotriva menționatei decizi au formulat recurs, în termen legal, reclamantele S.M. și K.V., critica fiind întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea motivelor de recurs, s-au reiterate criticile aduse în faza apelului, reclamantele susținând, în esență că decizia 215/A/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj este netemeinica si nelegala, datorita faptului ca instanța nu a analizat cererea sub toate aspectele și greșit s-a reținut că după intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 persoanele îndreptățite la retrocedarea imobilelor nu mai pot uza de dispozițiile Legii nr. 33/1994 pentru imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Consideră reclamantele că persoanele care nu au putut din motive independente de voința lor în termenele legale sa uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001, au deschisa acțiunea în retrocedarea bunului.

Analizând recursurile formulate, în raport de criticile commune, ce se vor analiza împreună, Înalta Curte, apreciază că sunt nefondate, pentru considerentele considerentele ce succed: Criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează a fi analizate ca atare.

Prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, s-a statuat, printre altele, cu privire la posibilitatea retrocedării către foștii proprietari a bunurilor imobile expropriate care nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică (art. 35). Prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situația juridică a imobilelor preluate de stat în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, inclusiv a celor expropriate și s-a statuat care sunt condițiile în care aceste imobile pot fi retrocedate foștilor proprietari sau moștenitorilor lor, ori în cazul imposibilității restituirii, care sunt măsurile reparatorii care pot fi acordate (art. 11), precum și procedura judiciară în cadrul căreia poate fi obținută restituirea sau despăgubirea.

Cu alte cuvinte, prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat o procedură de reparație, de imediată aplicare, în folosul tuturor categoriilor de proprietari care au fost deposedați de stat în mod abuziv de bunuri imobile, inclusiv prin expropriere, în perioada de referință. Prin decizia nr. 53/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că: „aceste dispoziții nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001." Dezlegările date problemelor de drept prin deciziile pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (39 C. proc.

civ., sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești și trebuie aplicate de judecători pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, aplicarea lor neputând fi înlăturată pe cale de interpretare. În fapt, în speța dedusă judecății, imobilul a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 422/1977 adică anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform susținerilor reclamantelor. Pentru a obține restituirea în natură a imobilului, care se pretinde că nu ar fi fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat, sau, după caz, a unei despăgubiri corespunzătoare, reclamantele aveau deschisă calea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 11 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Or, reclamantele nu au făcut dovada că ar fi exceptate în vreun mod de la aplicarea Legii nr. 10/2001 sau dovada că din motive independente de voința lor nu au putut acționa în termenele legale în procedura judiciară prevăzută de această lege specială de reparație. Dimpotrivă, invocând caracterul abuziv al exproprierii, reclamantele au formulat, la data de 24 octombrie 2007, o cerere de retrocedare a terenului, întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ignorând reglementarea specială instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001. O astfel de cerere nu mai poate fi însă soluționată în procedura prevăzută de actul normativ invocat, care reglementează cadrul juridic general al exproprierilor pentru utilitate publică, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în aplicarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Este de observat că soluția se impune justificat și de faptul că, referitor la exercițiul aceluiași drept nu se poate accepta existența unui tratament juridic discriminatoriu cu privire la aceiași categorie de persoane care se adresează justiției și care invocă împrejurări de fapt și de drept similare, urmând același scop și anume retrocedarea unor bunuri.

Astfel, nu este de admis ca în cadrul aceleiași categorii de persoane, anume cea a proprietarilor deposedați abuziv de stat de bunuri în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, unii să își poată valorifica drepturile numai în cadrul legii de reparație, iar alții, cei deposedați prin expropriere în aceeași perioadă de timp, să poată acționa în justiție (inclusiv în ipoteza insuccesului în folosirea legii de reparație sau pasivității, cu consecința pierderii termenelor legale prevăzute de aceasta) și pe cale separată, nelimitat și în același scop, de a obține retrocedarea imobilului, fapt care ar fi contrar și principiului stabilității și securității raporturilor juridice.

Ca urmare, în speță, absența despăgubirii se datorează culpei reclamantelor care nu au acționat în justiție în scopul obținerii restituirii bunului sau a unei despăgubiri în cadrul procedurilor clare și coerente instituite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 In acest sens, este de reținut și faptul că dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. nu pot fi interpretare în sensul că persoanele pot să se adreseze justiției oricând și în afara procedurilor legale instituite în scopul obținerii protecției juridice pentru dreptul pretins încălcat și nici în sensul că acestea ar fi de natură să restrângă libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate mai înainte ca ele să ratifice Convenția.

Mai mult, în aplicarea art. 6 din C.E.D.O., analizarea condițiilor privind exercițiul unui anumit drept este subsecventă dreptului de a se adresa unui tribunal, în conformitate cu procedurile legale instituite de stat prin norme de drept, care sub aspectul analizat, sunt explicite, accesibile și previzibile. Față de cele ce preced, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele A.M. și K.V. împotriva deciziei civile nr. 215 A din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.