ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1637/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1637/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. 4575/117/2007,

reclamantele A.M. și K.V. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Agenția Domeniilor

Statului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se

constate că suprafața de 480 mp teren ce a format obiectul Decretului de

expropriere nr. 422/1977 nu a fost utilizată conform scopului pentru care a

fost expropriată, să fie obligați pârâții la retrocedarea acestei suprafețe de

teren, să se dispună înscrierea cotei cuvenite din teren pe numele ambelor

reclamante.

În motivarea acțiunii s-a arătat de către reclamante că prin Decretul de

expropriere nr. 422/1977 a fost dezmembrat imobilul înscris în C.F. nr. 5243 în

nr. top 6019/1 - casă și teren în suprafață de 594 mp ce s-a înscris în aceeași

carte funciară pe numele vechilor proprietari și în nr. top 6019/2 - teren în

suprafață de 480 mp ce a fost transcris în C.F. nr. 48268 Cluj în favoarea

Statului Român.

S-a

mai susținut că în anul 1989 în baza certificatului de moștenitor nr. 2225/1989

eliberat de Notariatul de Stat Cluj și a sentinței civile nr. 4172/1989 a

Judecătoriei Cluj-Napoca imobilul identificat prin top 6019/1 casă și teren în

suprafață de 594 mp se dezlipește din C.F. nr. 5243 Cluj și se împarte pe

apartamente transcriindu-se in C.F. col. nr. 68592 și în C.F. ind. nr. 68593 pe

numele M.S. și în C.F. ind. nr. 68594 pe numele A.M.

În

anul 2006 M.S. a decedat iar potrivit testamentului autentificat sub nr. 650

din 18 iunie 2004 de BNP C.D.D. moștenitoare este reclamanta K.V.

In

drept s-au invocat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor nu se poate face decât în

condițiile acestei legi.

Pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza.

Prin sentința civilă nr. 32 din 24 ianuarie 2008 a

Tribunalului Cluj, a fost

respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de

pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului

Cluj-Napoca și Agenția Domeniilor Statului Cluj-Napoca, și respinsă acțiunea

formulată în contradictoriu cu acești pârâți.

Totodată,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantele

A.M. și K.V. împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca

având ca obiect expropriere.

Pentru

a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția

inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită în condițiile în care

reclamantele au formulat o acțiune având natura juridică a unei cereri în

revendicare pentru imobilul supus exproprierii prin Decretul nr. 422/1977.

Faptul

că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru imobilele preluate de

stat în perioada de referință a legii, măsurile reparatorii sub forma

restituirii în natură sau prin echivalent se acordă potrivit procedurii

prevăzută de acest act normativ, nu înlătură dreptul reclamantelor de a se

adresa pe cale de acțiune instanței de judecată pentru valorificarea dreptului

pretins în calitate de proprietară tabulară și, respectiv, moștenitoare a

proprietarei tabulare.

O

interpretare contrară ar echivala cu încălcarea dreptului de acces la justiție

prevăzut prin dispozițiile art. 21 din Constituția României, republicată,

potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea

drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu

poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Instanța

a mai reținut și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 20 din Constituție și

cele ale art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale în conformitate cu care „orice persoană are dreptul

la judecarea cauzei sale ... într-un termen rezonabil de către o instanță ...

care va hotărî... asupra contestației sale asupra drepturilor și obligațiilor

sale cu caracter civil ...„

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului

Cluj-Napoca, instanța a reținut că este întemeiată pentru că în materia

restituirii proprietăților, primarului i-au fost acordate atribuții limitate și

calitate procesuală pasivă în anumite situații prevăzute prin art. 21 și art.

26 din Legea nr. 10/2001, or, în cauză, reclamantele nu și-au întemeiat

acțiunea pe dispozițiile acestei legi. Mai mult, prin adresa nr. 1103/452 din

29 noiembrie 2007 emisă de pârât se atestă faptul că, pentru imobilul în

litigiu nu există depusă notificare în temeiul legii speciale.

În

cazul pârâtei Agenția Domeniilor Statului, tribunalul a invocat din oficiu la

termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2008 excepția lipsei calității

procesuale pasive, excepție pe care a admis-o în condițiile în care această

pârâtă nu deține asupra imobilului din litigiu un drept de proprietate sau un

drept de administrare și nici nu se află în posesia imobilului.

Pe

fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 care dau dreptul persoanelor de la

care imobilele au fost preluate prin expropriere de a solicita retrocedarea lor

dacă în termen de un an nu au fost începute lucrările în vederea cărora au fost

expropriate, în literatura de specialitate și în practica judiciară interpretându-se

aceste dispoziții ca fiind aplicabile tuturor exproprierilor indiferent de data

la care au avut loc iar termenul de un an curge de la data intrării în vigoare

a actului normativ.

Totuși, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 s-a apreciat că

persoanele îndreptățite la retrocedarea imobilelor nu mai pot uza de

dispozițiile Legii nr. 33/1994 pentru imobilele expropriate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin introducerea unor acțiuni ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

In

acest sens este și Decizia nr. 53 din 04 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în care s-a apreciat

faptul că reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001 are un caracter special

în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994 și oferă cadrul juridic complet

pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în echivalent a

imobilelor preluate în perioada de referință a legii.

Ca urmare, câtă vreme Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie

în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum

și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr.

33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate

publică, are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, se constată că

dispozițiile art. 35 ale acestei din urmă legi nu sunt aplicabile acțiunilor

având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Î

mpotriva acestei sentințe au

declarat apel în termenul legal reclamantele, solicitând

schimbarea

sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

Reclamantele au criticat sentința atacată pentru netemeinicie și

nelegalitate, arătând că instanța nu a analizat cererea lor sub toate

aspectele. Astfel, instanța de fond a reținut că după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite la retrocedarea imobilelor nu mai

pot uza de dispozițiile Legii nr. 33/1994 pentru restituirea imobilelor

expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanța

de fond însă în mod greșit nu ține seama de situația persoanelor care, din

motive independente de voința lor nu au putut uza în termenele legale de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care, au deschisă calea acțiunii pe

temeiul Legii nr. 33/1994. Instanța de fond nu le-a dat posibilitatea de a

demonstra că au fost în eroare în ce privește situația juridică a acestui

teren, iar faptul că ele au folosit acest teren, care nu a intrat niciodată în

posesia statului, le-a întărit convingerea că nu a fost expropriat.

Prin decizia civilă nr. 215 A din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel

Cluj,

secția civilă, a respins, ca nefondat

apelul reclamantelor pentru următoarele considerente:

Reclamantele

și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, text de

lege în baza căruia au solicitat restituirea suprafeței de 480 mp teren, ce a

fost expropriat în baza Decretului nr. 422/1977.

Prin

textul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică se prevede că „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost

utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de

la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot

să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate

publică".

Această

dispoziție, ca și cea prevăzută în art. 481 C. civ., nu mai pot servi ca temei

în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Reglementarea cu caracter special din art. 1 alin. (1) a Legii nr.

10/2001, oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin

măsuri reparatorii în echivalent. In această privință, art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 mai prevede că „imobilele expropriate și ale căror

construcții edificate pe acestea nu au fost demolate, se vor restitui în natură

persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea

dispozițiilor legale".

Dispozițiile

din alineatele următoare ale art. 11 din Legea nr. 10/2001, asigură realizarea

în practică a întregii proceduri de restituire și, respectiv, a măsurilor

reparatorii în echivalent, constituind cadrul juridic special, pentru cererile

de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001.

Prin

urmare, atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială,

reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin

expropriere, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994 are un

caracter general față de Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 35 din această

lege nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Această

interpretare este în concordanță și cu dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

potrivit căruia „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele

obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii

proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale

reparatorii".

În

acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legi prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, prin care s-a apreciat

faptul că, reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001 are un caracter special

în raport de dispozițiilor Legii nr. 33/1994 și că oferă cadrul juridic complet

pentru restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Legea

nr. 10/2001, suprimă așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu

și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează

sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin

accesul deplin la trei grade de jurisdicție în condițiile art. 21 alin. (1) și

(3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Î

mpotriva menționatei decizi au

formulat recurs, în termen legal, reclamantele

S.M. și K.V., critica fiind întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C.

proc. civ.

In

dezvoltarea motivelor de recurs, s-au reiterate criticile aduse în faza

apelului, reclamantele susținând, în esență că decizia 215/A/2008 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj este netemeinica si nelegala, datorita faptului ca instanța

nu a analizat cererea sub toate aspectele și greșit s-a reținut că după

intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 persoanele îndreptățite la retrocedarea

imobilelor nu mai pot uza de dispozițiile Legii nr. 33/1994 pentru imobilele

expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Consideră

reclamantele că persoanele care nu au putut din motive independente de voința

lor în termenele legale sa uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001, au deschisa

acțiunea în retrocedarea bunului.

Analizând recursurile formulate, în raport de

criticile commune, ce se vor analiza împreună, Înalta Curte, apreciază că sunt

nefondate, pentru considerentele considerentele ce

succed:

Criticile

formulate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează a fi analizate ca atare.

Prin

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, s-a

statuat, printre altele, cu privire la posibilitatea retrocedării către foștii

proprietari a bunurilor imobile expropriate care nu au fost utilizate în termen

de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, dacă

nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică (art. 35).

Prin

Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situația juridică a imobilelor preluate de

stat în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, inclusiv a celor

expropriate și s-a statuat care sunt condițiile în care aceste imobile pot fi

retrocedate foștilor proprietari sau moștenitorilor lor, ori în cazul

imposibilității restituirii, care sunt măsurile reparatorii care pot fi

acordate (art. 11), precum și procedura judiciară în cadrul căreia poate fi

obținută restituirea sau despăgubirea.

Cu

alte cuvinte, prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat o procedură de reparație,

de imediată aplicare, în folosul tuturor categoriilor de proprietari care au

fost deposedați de stat în mod abuziv de bunuri imobile, inclusiv prin

expropriere, în perioada de referință.

Prin decizia nr. 53/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul în interesul legii și a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează

în sensul că: „aceste dispoziții nu se

aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate

în perioada 06

martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001."

Dezlegările

date problemelor de drept prin deciziile pronunțate în interesul legii de

Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (39

C. proc. civ., sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești și

trebuie aplicate de judecători pentru a se asigura interpretarea și aplicarea

unitară a legii pe întreg teritoriul României, aplicarea lor neputând fi

înlăturată pe cale de interpretare.

În

fapt, în speța dedusă judecății, imobilul a fost expropriat prin Decretul de

expropriere nr. 422/1977 adică anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de

Legea nr. 10/2001, conform susținerilor reclamantelor.

Pentru

a obține restituirea în natură a imobilului, care se pretinde că nu ar fi fost

folosit în scopul pentru care a fost expropriat, sau, după caz, a unei

despăgubiri corespunzătoare, reclamantele aveau deschisă calea procedurii

prevăzute de dispozițiile art. 11 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Or,

reclamantele nu au făcut dovada că ar fi exceptate în vreun mod de la aplicarea

Legii nr. 10/2001 sau dovada că din motive independente de voința lor nu au

putut acționa în termenele legale în procedura judiciară prevăzută de această

lege specială de reparație.

Dimpotrivă,

invocând caracterul abuziv al exproprierii, reclamantele au formulat, la data

de 24 octombrie 2007, o cerere de retrocedare a terenului, întemeiată pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ignorând reglementarea specială

instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001.

O

astfel de cerere nu mai poate fi însă soluționată în procedura prevăzută de

actul normativ invocat, care reglementează cadrul juridic general al

exproprierilor pentru utilitate publică, astfel cum s-a statuat și prin Decizia

nr. 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în aplicarea

dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Este

de observat că soluția se impune justificat și de faptul că, referitor la

exercițiul aceluiași drept nu se poate accepta existența unui tratament juridic

discriminatoriu cu privire la aceiași categorie de persoane care se adresează

justiției și care invocă împrejurări de fapt și de drept similare, urmând

același scop și anume retrocedarea unor bunuri.

Astfel,

nu este de admis ca în cadrul aceleiași categorii de persoane, anume cea a

proprietarilor deposedați abuziv de stat de bunuri în perioada 06 martie 1945 -

22 decembrie 1989, unii să își poată valorifica drepturile numai în cadrul

legii de reparație, iar alții, cei deposedați prin expropriere în aceeași

perioadă de timp, să poată acționa în justiție (inclusiv în ipoteza

insuccesului în folosirea legii de reparație sau pasivității, cu consecința

pierderii termenelor legale prevăzute de aceasta) și pe cale separată,

nelimitat și în același scop, de a obține retrocedarea imobilului, fapt care ar

fi contrar și principiului stabilității și securității raporturilor juridice.

Ca

urmare, în speță, absența despăgubirii se datorează culpei reclamantelor care

nu au acționat în justiție în scopul obținerii restituirii bunului sau a unei

despăgubiri în cadrul procedurilor clare și coerente instituite prin

dispozițiile Legii nr. 10/2001

In

acest sens, este de reținut și faptul că dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la C.E.D.O. nu pot fi interpretare în sensul că persoanele pot să

se adreseze justiției oricând și în afara procedurilor legale instituite în

scopul obținerii protecției juridice pentru dreptul pretins încălcat și nici în

sensul că acestea ar fi de natură să restrângă libertatea statelor contractante

de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost

transferate mai înainte ca ele să ratifice Convenția.

Mai

mult, în aplicarea art. 6 din C.E.D.O., analizarea condițiilor privind

exercițiul unui anumit drept este subsecventă dreptului de a se adresa unui

tribunal, în conformitate cu procedurile legale instituite de stat prin norme

de drept, care sub aspectul analizat, sunt explicite, accesibile și

previzibile.

Față

de cele ce preced, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantele A.M. și K.V. împotriva deciziei civile nr.

215 A din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.