ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

plângerii de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 12635 la 20 martie 2009 și pe rolul Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2607/1/2009 la 23 martie

2009, petiționarul G.I.C., aflat în executarea

pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie,

deținut la Penitenciarul Rahova, a formulat plângere împotriva rezoluției

procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție dată la 31 decembrie 2008

în dosarul nr. 357/C2/11788/2008.

În motivarea plângerii, petiționarul a

arătat că i-au fost violate și încălcate mai multe drepturi constituționale, nu

a fost audiat și nici nu i s-a dat dreptul la ultimul cuvânt, consideră că prin

plângerea înregistrată la D.N.A. sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 222

și art. 223 C. proc. pen., deoarece a arătat în totalitate faptele de corupție

și tentativele de asasinat care s-au abătut asupra sa. Petiționarul a mai

menționat că șeful poliției Medgidia a oferit bani și a dat mită mai multor

oameni din conducerea Spitalului Poarta Albă pentru a fi torturat crud și supus

la rele tratamente de către mai mulți deținuți care îl băteau în fiecare zi și

noapte și se insista prin a fi lovit doar în zona capului, fiind internat în

Spitalul Penitenciarului Poarta Albă. Totodată în 14 ianuarie 2008 a fost

transferat un deținut criminal din aresturile din județul Constanța, cu scopul

de a-i fi luată viața prin înjunghiere cu cuțitul, fiindu-le promise

deținuților care reușeau să-l tortureze ori să-i ia viața computări de pedepse,

întreruperi și respectiv învoiri. în prezenta starea sa de sănătate i s-a

înrăutățit, urmare mai multor injecții cu efect întârziat, care i-au fost

făcute în Penitenciarul Galați cu scopul săi fie sparte din zona capului,

vasele de sânge.

De asemenea, petiționarul a mai precizat că a

sesizat corupția și crimele din mai multe penitenciare din România făcute de

către funcționarii din cadrul acestora, că mai are două plângeri cu privire la

astfel de abuzuri la data de 7 aprilie 2009 și la Completul de 9 Judecători în

data de 27 aprilie 2009, solicitând ca și prezenta plângere să fie

direcționată către completul de judecată de la

data de 7 aprilie 2009, că în

prezent viața îi este în pericol în

Penitenciarul Rahova, fiind umilit și torturat fizic și psihic.

Înalta Curte a solicitat prin adresă

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, înaintarea dosarului cu nr. 357/C2/11788/2008 precum și

rezoluțiile dispus, adresă aflată la fila 5 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă adresa

cu nr. 11788/2008 din data de 27 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul de

registratură, grefă, arhivă și relații cu publicul, aflată la fila 10 dosarul Înaltei

Curți, în care se comunică că sub nr. 357/C2/11788/2008 fost înregistrată

sesizarea formulată de G.I.C., deținut în Penitenciarul Giurgiu, în care

a solicitat efectuarea unei ample anchete privind

pretinse fapte de corupție și abuzuri săvârșite de „oameni ai legii din mai

multe județe", precizând că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Buzău „au ordonat

prin tot felul de metode sataniste să fie

omorât"; în conținutul sesizării a

menționat că în august 2005 a fost transferat în Penitenciarul Jilava

în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice și că urmare

tratamentului administrat „aude mereu voci", că prin adresa comunicată în

31 decembrie 2008, acestuia i-a fost explicată

competența de cercetare a

Direcției Naționale Anticorupție și i s-a

solicitat să formuleze plângere sau denunț conform dispozițiilor procedurale,

în ipoteza în care are cunoștință de săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

La

termenul de judecată de la 28 aprilie 2009, procurorul a arătat că

s-a depus la dosar adresa parchetului, consemnându-se poziția

petiționarului, în sensul că procurorii erau obligați să efectueze cercetări în

cauză și a recuzat toți membrii completului pentru motivele formulate în scris

în cererea depusă la dosar.

Înalta Curte, în vederea soluționării

cererii de recuzare motivată în scris formulată de petiționarul G.I.C. a amânat

cauza la 9 iunie 2009.

Prin încheierea de ședință secretă din 19 mai

2009 a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de

petiționarul G.I.C. privind completul de judecată din data de 28 aprilie 2009

compus din: M.C.B. - președinte, A.M.D. - judecător și I.M. - judecător, precum

și pe procurorul de ședință M.E., în dosarul nr. 2607/1/2009 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, fiind obligat petiționarul la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În considerentele

încheierii, curtea a invocat conținutul art. 51 alin. (2)

C.

proc. pen., că în motivarea scrisă a cererii de recuzare, petiționarul a arătat

că, completul investit cu soluționarea cauzei de față a mai soluționat și alte

cauze ale acestuia, că doamna judecător

M.C.B.

s-a antepronunțat în dosarul nr. 6355/1/2007 și cu

toate acestea a

participat și la al doilea termen de judecată acordat, că doamna judecător A.M.D.

a făcut parte din completul de

judecată din

24 februarie 2009, care a soluționat o cerere de recuzare, că

i-au fost

încălcate mai multe drepturi fundamentale, că instanța de judecată nu i-a

desemnat un apărător din oficiu și că doamna procuror

E.M. a dezinformat completul de judecată.

Petiționarul G.I.C., așa cum a rezultat

și din cererea de recuzare scrisă, depusă la dosar în ședința din 28 aprilie

2009 nu a indicat în concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare

dintre membrii completului de judecată și procurorul de ședință.

Or, motivele invocate de petiționar și

anume că, completul de

judecată investit cu

soluționarea cauzei de față s-a mai pronunțat și în alte

dosare în care

petentul a avut calitate de parte, situația că, unii dintre membrii completului

de judecată ar fi soluționat o cerere de recuzare și nedesemnarea unui apărător

din oficiu, nu se regăsesc în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art.

46-48 C. proc. pen.

Așa fiind, cererea de recuzare formulată

de petiționarul G.I.C., privind recuzarea întregului complet de judecată și a

procurorului de ședință a fost respinsă, ca nefondată, totodată, petiționarul

fiind obligat în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

La termenul de judecată de la 9 iunie 2009,

petiționarul a solicitat să-i fie desemnat un apărător din oficiu pentru a-i

reprezenta interesele, procurorul punând concluzii de respingere a cererii, în

cauză apărarea petiționarului nefiind obligatorie, iar curtea, după deliberare,

a respins cererea formulată de petiționar, întrucât în cauză nu este

obligatorie apărarea sa.

În continuare

petiționarul a depus un memoriu și a solicitat trimiterea

cauzei

la Curtea Constituțională pentru motivele pe larg detaliate în scris și depuse

la dosar.

Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă cererea

de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul G.I.C., fixând

termen

pentru soluționarea cauzei pe fond

la 15 septembrie 2009.

în considerentele

încheierii, Înalta Curte a reținut că față de cererea

formulată

de petiționar de sesizare a Curții Constituționale, nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstitutionalitatea unei

legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare,

care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia.

În memoriul depus la dosar petiționarul

a arătat că nu îi sunt respectate mai multe drepturi fundamentale prevăzute în

Codul penal, în Codul de procedură penală, în Protocoalele 1, 2, 3, 4, 5, 6 și

7 rectificate și republicate ale CEDO.

Cum textele de lege menționate de petiționar în

memoriul depus la dosar (filele 15-20) nu au legătură cu soluționarea prezentei

cauze nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a

Curții Constituționale.

La termenul din 15 septembrie 2009, Înalta

Curte a constatat întemeiată cererea formulată de petiționar, pentru a da

posibilitatea

acestuia să depună acte la

dosar și a amânat cauza la 22 octombrie 2009,

Completul 4.

La termenul de astăzi, petiționarul a

depus la dosar o cerere având ca obiect excepția de indivizibilitate și

conexitate în completarea plângerii, susținând că a fost ținta mai multor

tentative de asasinat din partea

procurorilor

și că D.N.A. nu a răspuns sesizărilor sale privitoare la fapte de

corupție.

Înalta

Curte a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a plângerii

formulate.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat

respingerea, ca

inadmisibilă a plângerii,

arătând că aceasta vizează o adresă comunicată

petiționarului, iar nu o

soluție a procurorului ce poate fi supusă cenzurii instanței în procedura

prevăzută de art. 278

1

C. proc.

pen.

în cererea depusă la dosar, având ca

obiect excepția de indivizibilitate și conexitate, aflată la filele 27-44,

petiționarul G.I.C. arată că solicită tragerea la răspundere penală a

procurorului șef D.I.I.C.O.T., domnul procuror C.O., a domnului procuror

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, G.B., a domnului

procuror șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, R.C., pentru infracțiunea de tentativă la omor și alte infracțiuni

care sunt prevăzute în legea penală, a se dispune Direcției Naționale

Anticorupție, introducerea sa în programul pentru Protecția Martorilor,

deoarece este ținta unor tentative de asasinat, că a făcut multe sesizări cu

privire la corupția din județul Buzău, cu privire la tentativele de asasinat,

la ordinele deputatului N.P. și M.G., președintele Senatului României, la

tentativele de asasinat din Penitenciarul Galați, Penitenciarul Slobozia, că

datorită calvarului și torturilor gardienilor din acest din urmă penitenciar

s-a automutilat, că a fost transferat la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă,

ocazie cu care urma să fie asasinat prin împușcare, că ulterior șeful Poliției

Medgidia i-a înscenat și fabricat o tâlhărie, pentru care a fost condamnat la 8

ani și 6

luni închisoare, solicitând

tragerea la răspundere penală și a acestuia și a

comisarului șef, a

celor trei directori din Penitenciarul Rahova, a domnilor procuror șefi din

cadrul D.N.A. București, a doamnei judecător și grefier din cadrul Judecătoriei

Giurgiu, precum și a tuturor persoanelor pe care Ie-a mai indicat.

Examinând plângerea formulată de petiționarul G.I.C.

în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată

plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor

arăta.

În conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr.

356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform

art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot

face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a

modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de

netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așa cum

rezultă din norma procedurală menționată, plângerea care

are

un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în

judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire

penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum și actele procedurale,

respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport

cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate.

Or, plângerea formulată de petiționarul G.I.C.,

în condițiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din

soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin

actele procedurale prevăzute

de art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., ci împotriva unei adrese și anume a celei cu nr. 357/C2/11788/2008 din

data de 31 decembrie 2008 în care i-a fost explicată competența de cercetare a

Direcției Naționale Anticorupție, solicitându-i-se

să formuleze plângere sau

denunț conform dispozițiilor procedurale, în

ipoteza în care are cunoștință de săvârșirea unor infracțiuni de corupție, așa

cum a rezultat din adresa parchetului, aflată la fila 10 din dosarul Înaltei

Curți.

Astfel, plângerea petiționarului, în raport cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen.

este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din

soluțiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale

arătate în normă, atât soluțiile, cât și actele

procedurale fiind impuse expres și limitativ de norma menționată.

De asemenea, Înalta Curte nu poate

considera nici că plângerea formulată de petiționarul G.I.C. ar fi o plângere

întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit

îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în

conținutul normei menționate condițiile care

trebuie să le îndeplinească un

asemenea mod de sesizare a organelor de

urmărire penală.

Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) și (2)

C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică

sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin

infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă:

numele, prenumele, calitatea și

domiciliul petiționarului, descrierea

faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este

cunoscut și a mijloacelor de probă."

Or, în plângerea formulată, chiar așa cum a

fost completată, petiționarul G.I.C., doar a enunțat infracțiunile pretins a fi

comise de persoanele indicate în conținutul acesteia, afirmațiile cu privire la

fapte, rezumându-se la aprecieri și descrieri generale de tentative de

asasinat și nici nu a indicat mijloacele de

probă, așa încât plângerea este

informă, nerespectând prevederile

legale.

în raport cu cele menționate, Înalta Curte

consideră că plângerea petiționarului G.I.C., așa cum a fost formulată se

circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează

cu inadmisibilitatea.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul G.I.C.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petiționarul G.I.C.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.