ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 12635 la 20 martie 2009 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2607/1/2009 la 23 martie 2009, petiționarul G.I.C., aflat în executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, deținut la Penitenciarul Rahova, a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție dată la 31 decembrie 2008 în dosarul nr. 357/C2/11788/2008. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că i-au fost violate și încălcate mai multe drepturi constituționale, nu a fost audiat și nici nu i s-a dat dreptul la ultimul cuvânt, consideră că prin plângerea înregistrată la D.N.A.

sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 222 și art. 223 C. proc. pen., deoarece a arătat în totalitate faptele de corupție și tentativele de asasinat care s-au abătut asupra sa. Petiționarul a mai menționat că șeful poliției Medgidia a oferit bani și a dat mită mai multor oameni din conducerea Spitalului Poarta Albă pentru a fi torturat crud și supus la rele tratamente de către mai mulți deținuți care îl băteau în fiecare zi și noapte și se insista prin a fi lovit doar în zona capului, fiind internat în Spitalul Penitenciarului Poarta Albă. Totodată în 14 ianuarie 2008 a fost transferat un deținut criminal din aresturile din județul Constanța, cu scopul de a-i fi luată viața prin înjunghiere cu cuțitul, fiindu-le promise deținuților care reușeau să-l tortureze ori să-i ia viața computări de pedepse, întreruperi și respectiv învoiri.

în prezenta starea sa de sănătate i s-a înrăutățit, urmare mai multor injecții cu efect întârziat, care i-au fost făcute în Penitenciarul Galați cu scopul săi fie sparte din zona capului, vasele de sânge. De asemenea, petiționarul a mai precizat că a sesizat corupția și crimele din mai multe penitenciare din România făcute de către funcționarii din cadrul acestora, că mai are două plângeri cu privire la astfel de abuzuri la data de 7 aprilie 2009 și la Completul de 9 Judecători în data de 27 aprilie 2009, solicitând ca și prezenta plângere să fie direcționată către completul de judecată de la data de 7 aprilie 2009, că în prezent viața îi este în pericol în Penitenciarul Rahova, fiind umilit și torturat fizic și psihic.

Înalta Curte a solicitat prin adresă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, înaintarea dosarului cu nr. 357/C2/11788/2008 precum și rezoluțiile dispus, adresă aflată la fila 5 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă adresa cu nr. 11788/2008 din data de 27 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul de registratură, grefă, arhivă și relații cu publicul, aflată la fila 10 dosarul Înaltei Curți, în care se comunică că sub nr. 357/C2/11788/2008 fost înregistrată sesizarea formulată de G.I.C., deținut în Penitenciarul Giurgiu, în care a solicitat efectuarea unei ample anchete privind pretinse fapte de corupție și abuzuri săvârșite de „oameni ai legii din mai multe județe", precizând că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău „au ordonat prin tot felul de metode sataniste să fie omorât"; în conținutul sesizării a menționat că în august 2005 a fost transferat în Penitenciarul Jilava în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice și că urmare tratamentului administrat „aude mereu voci", că prin adresa comunicată în 31 decembrie 2008, acestuia i-a fost explicată competența de cercetare a Direcției Naționale Anticorupție și i s-a solicitat să formuleze plângere sau denunț conform dispozițiilor procedurale, în ipoteza în care are cunoștință de săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

La termenul de judecată de la 28 aprilie 2009, procurorul a arătat că s-a depus la dosar adresa parchetului, consemnându-se poziția petiționarului, în sensul că procurorii erau obligați să efectueze cercetări în cauză și a recuzat toți membrii completului pentru motivele formulate în scris în cererea depusă la dosar. Înalta Curte, în vederea soluționării cererii de recuzare motivată în scris formulată de petiționarul G.I.C. a amânat cauza la 9 iunie 2009. Prin încheierea de ședință secretă din 19 mai 2009 a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petiționarul G.I.C. privind completul de judecată din data de 28 aprilie 2009 compus din: M.C.B. - președinte, A.M.D. - judecător și I.M.

- judecător, precum și pe procurorul de ședință M.E., în dosarul nr. 2607/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În considerentele încheierii, curtea a invocat conținutul art. 51 alin. (2) C. proc. pen., că în motivarea scrisă a cererii de recuzare, petiționarul a arătat că, completul investit cu soluționarea cauzei de față a mai soluționat și alte cauze ale acestuia, că doamna judecător M.C.B. s-a antepronunțat în dosarul nr. 6355/1/2007 și cu toate acestea a participat și la al doilea termen de judecată acordat, că doamna judecător A.M.D. a făcut parte din completul de judecată din 24 februarie 2009, care a soluționat o cerere de recuzare, că i-au fost încălcate mai multe drepturi fundamentale, că instanța de judecată nu i-a desemnat un apărător din oficiu și că doamna procuror E.M.

a dezinformat completul de judecată. Petiționarul G.I.C., așa cum a rezultat și din cererea de recuzare scrisă, depusă la dosar în ședința din 28 aprilie 2009 nu a indicat în concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare dintre membrii completului de judecată și procurorul de ședință. Or, motivele invocate de petiționar și anume că, completul de judecată investit cu soluționarea cauzei de față s-a mai pronunțat și în alte dosare în care petentul a avut calitate de parte, situația că, unii dintre membrii completului de judecată ar fi soluționat o cerere de recuzare și nedesemnarea unui apărător din oficiu, nu se regăsesc în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 46-48 C. proc.

pen. Așa fiind, cererea de recuzare formulată de petiționarul G.I.C., privind recuzarea întregului complet de judecată și a procurorului de ședință a fost respinsă, ca nefondată, totodată, petiționarul fiind obligat în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului. La termenul de judecată de la 9 iunie 2009, petiționarul a solicitat să-i fie desemnat un apărător din oficiu pentru a-i reprezenta interesele, procurorul punând concluzii de respingere a cererii, în cauză apărarea petiționarului nefiind obligatorie, iar curtea, după deliberare, a respins cererea formulată de petiționar, întrucât în cauză nu este obligatorie apărarea sa.

În continuare petiționarul a depus un memoriu și a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru motivele pe larg detaliate în scris și depuse la dosar. Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul G.I.C., fixând termen pentru soluționarea cauzei pe fond la 15 septembrie 2009. în considerentele încheierii, Înalta Curte a reținut că față de cererea formulată de petiționar de sesizare a Curții Constituționale, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În memoriul depus la dosar petiționarul a arătat că nu îi sunt respectate mai multe drepturi fundamentale prevăzute în Codul penal, în Codul de procedură penală, în Protocoalele 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7 rectificate și republicate ale CEDO. Cum textele de lege menționate de petiționar în memoriul depus la dosar (filele 15-20) nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

La termenul din 15 septembrie 2009, Înalta Curte a constatat întemeiată cererea formulată de petiționar, pentru a da posibilitatea acestuia să depună acte la dosar și a amânat cauza la 22 octombrie 2009, Completul 4. La termenul de astăzi, petiționarul a depus la dosar o cerere având ca obiect excepția de indivizibilitate și conexitate în completarea plângerii, susținând că a fost ținta mai multor tentative de asasinat din partea procurorilor și că D.N.A. nu a răspuns sesizărilor sale privitoare la fapte de corupție. Înalta Curte a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a plângerii formulate. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă a plângerii, arătând că aceasta vizează o adresă comunicată petiționarului, iar nu o soluție a procurorului ce poate fi supusă cenzurii instanței în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc.

pen. în cererea depusă la dosar, având ca obiect excepția de indivizibilitate și conexitate, aflată la filele 27-44, petiționarul G.I.C. arată că solicită tragerea la răspundere penală a procurorului șef D.I.I.C.O.T., domnul procuror C.O., a domnului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, G.B., a domnului procuror șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, R.C., pentru infracțiunea de tentativă la omor și alte infracțiuni care sunt prevăzute în legea penală, a se dispune Direcției Naționale Anticorupție, introducerea sa în programul pentru Protecția Martorilor, deoarece este ținta unor tentative de asasinat, că a făcut multe sesizări cu privire la corupția din județul Buzău, cu privire la tentativele de asasinat, la ordinele deputatului N.P.

și M.G., președintele Senatului României, la tentativele de asasinat din Penitenciarul Galați, Penitenciarul Slobozia, că datorită calvarului și torturilor gardienilor din acest din urmă penitenciar s-a automutilat, că a fost transferat la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă, ocazie cu care urma să fie asasinat prin împușcare, că ulterior șeful Poliției Medgidia i-a înscenat și fabricat o tâlhărie, pentru care a fost condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare, solicitând tragerea la răspundere penală și a acestuia și a comisarului șef, a celor trei directori din Penitenciarul Rahova, a domnilor procuror șefi din cadrul D.N.A. București, a doamnei judecător și grefier din cadrul Judecătoriei Giurgiu, precum și a tuturor persoanelor pe care Ie-a mai indicat.

Examinând plângerea formulată de petiționarul G.I.C. în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta. În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Așa cum rezultă din norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate. Or, plângerea formulată de petiționarul G.I.C., în condițiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., ci împotriva unei adrese și anume a celei cu nr. 357/C2/11788/2008 din data de 31 decembrie 2008 în care i-a fost explicată competența de cercetare a Direcției Naționale Anticorupție, solicitându-i-se să formuleze plângere sau denunț conform dispozițiilor procedurale, în ipoteza în care are cunoștință de săvârșirea unor infracțiuni de corupție, așa cum a rezultat din adresa parchetului, aflată la fila 10 din dosarul Înaltei Curți. Astfel, plângerea petiționarului, în raport cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și limitativ de norma menționată.

De asemenea, Înalta Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiționarul G.I.C. ar fi o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală. Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune.

Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă." Or, în plângerea formulată, chiar așa cum a fost completată, petiționarul G.I.C., doar a enunțat infracțiunile pretins a fi comise de persoanele indicate în conținutul acesteia, afirmațiile cu privire la fapte, rezumându-se la aprecieri și descrieri generale de tentative de asasinat și nici nu a indicat mijloacele de probă, așa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile legale. în raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarului G.I.C., așa cum a fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul G.I.C. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul G.I.C. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.