ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1879/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94/2008 de la 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 791/35/P/2008, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul I.M., deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva rezoluției din 8 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. 342/P/2007, menținută prin rezoluția din 22 octombrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în Dosar nr. 405/VIII.1/2007, pe care a menținut-o ca fiind legală și temeinică.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în primă instanță, din care suma de 150 lei, onorariu pentru avocat din oficiu P.M. – Baroul de Avocați Bihor, se va avansa din fondul M.J.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 8 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. și ale art. 228 alin. 6 C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.F., inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Oradea.

Plângerea formulată de petent în condițiile art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluția din 22 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 405/VIII.1/2007.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere petentul I.M., solicitând admiterea plângerii, infirmarea soluției și trimiterea cauzei la parchet, pentru efectuarea de cercetări.

Prin sentința penală nr. 121/PI din 12 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.M.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, iar prin Decizia penală nr. 711 din 27 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosar nr. 1424/35/2007 s-a admis recurs petiționarului, s-a casat hotărârea recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea, pentru a se verifica soluția dispusă de Judecătoria Oradea în cercetarea contestației introdusă de I.M. împotriva sancțiunii disciplinare a izolării pe o durată de 10 zile ce i-a fost aplicată prin hotărârea din 11 iunie 2007 a Comisiei de Disciplină din cadrul Penitenciarului Oradea, precum și pentru identificarea și atașarea la dosarul cauzei a declarațiilor agenților din cadrul grupei de intervenție ce a participat la rezolvarea incidentului din 20 mai 2007 și a altor deținuți din aceiași cameră cu petiționarul.

Examinând rezoluția atacată prin prisma plângerii formulate și a actelor din dosarele atașate la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar plângerea formulată de petent este nefondată, considerent pentru care a fost respinsă ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Astfel, în mod corect s-a constatat prin rezoluția atacată că, așa cum a rezultat din actele de la dosar, în data de 29 mai 2007, în jurul orei 12,00, petentul, pe timpul efectuării plimbării zilnice, a refuzat să iasă în curte la plimbare, iar, ulterior, după ce a intrat în cameră, s-a urcat pe grilaj, fiind nevoie de folosirea forței fizice de către grupa de intervenție pentru a-l coborî.

Prin hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Oradea, din 11 iunie 2007, dată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 165/2007, petentul a fost sancționat, aplicându-i-se sancțiunea disciplinară a izolării pe o perioadă de 10 zile, tocmai pentru acest incident 8 a se vedea copiile din dosarul de penitenciar – f. 20-34 din Dosarul 791/35/P/2008 al Curții de Apel Oradea ).

Plângerea formulată de petent împotriva acestei sancțiuni a fost respinsă de judecătorul delegat prin Încheierea nr. 210 din 14 iunie 2007, iar prin sentința penală nr. 1449 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins plângerea formulată de condamnat împotriva încheierii dată de judecătorul delegat de la Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranță Oradea (a se vedea Dosarul penal nr. 5485/271/2007 al Judecătoriei Oradea ).

Din examinarea actelor de la dosarul cauzei a rezultat, cu certitudine, că făptuitorul M.F., inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Oradea, șef de tură în data de 20 mai 2007, nu a făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, împrejurare care a rezultat și din declarațiile celorlalți angajați ai Penitenciarului Oradea, așa cum a reținut de altfel și judecătorul delegat în încheierea la care a făcut referire mai sus, precum și judecătorul de la Judecătoria Oradea care a soluționat contestația condamnatului I.M.

În speță, pe parcursul efectuării actelor premergătoare nu s-a administrat nici o probă care să facă dovada comiterii de către făptuitor a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 205 C. pen., art. 267 C. pen. sau art. 267

1

C. pen., nu există nici un temei de a se desființa rezoluția atacată.

Din rapoartele întocmite de către angajații Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Oradea – L.F., P.I., M.F., C.O., B.S. a rezultat că datorită atitudinii deținutului, care s-a urcat pe grilajul de protecție și a refuzat să se dea jos, a fost necesară intervenția trupei operative, respectiv folosirea forței fizice pentru restabilirea ordinii.

Este de relevat că, față de poziția petentului formulată în sensul că la incident nu au fost prezenți alți deținuți și nu are colegi de celulă, nu au putut fi atașate la dosarul cauzei astfel de declarații.

Conform dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate, cu mijloacele din dotare, pentru a preveni un pericol real și concret, printre altele și în caz de violență săvârșită de deținuți.

Făptuitorul a folosit mijloacele de constrângere față de petent cu respectarea întocmai a prevederilor art. 37 din Legea nr. 275/2006, precum și a dispozițiilor art. 195 – art. 198 din H.G. nr. 1897/2006.

Față de cele ce preced, curtea de apel a reținut că, în mod corect, prin rezoluția atacată, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor mai sus arătate, considerent pentru care, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului care, în baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen. a fost obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150 lei, onorariu pentru avocat din oficiu P.M. a fost avansat din fondul M.J.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul I.M., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 12 februarie 2009, în recurs, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu intimatul M.F. a amânat cauza la 26 martie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la fila 11 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 26 martie 2009, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu recurentul petiționar arestat a amânat cauza la 23 aprilie 2009, potrivit încheierii de ședință de la data menționată, aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 23 aprilie 2009, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu recurentul petiționar, arestat a amânat cauza la 21 mai 2009, dispunând efectuarea unei adrese la Administrația Națională a Penitenciarelor, în atenția directorului general, în vederea transferării recurentului petiționar la un penitenciar din București, prezența sa impunându-se în instanță, în raport cu dispozițiile art. 385

11

C. proc. pen., așa cum rezultă din consemnările din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la fila 23 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiționar I.M., lipsind intimatul M.F., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Recurentul petiționar, în concluziile orale a solicitat admiterea recursului declarat.

Reprezentantul M.P. a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiționar, hotărârea pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Totodată a solicitat să se aibă în vedere că, deși petiționarul a declarat că nu înțelege să formuleze plângere penală, din oficiu s-au efectuat acte premergătoare, s-a asigurat asistență juridică din oficiu a petiționarului, după care s-a dispus corect neînceperea urmăririi penale.

Examinând recursul declarat de recurentul petiționar I.M. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, după casare, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu solicitarea formulată oral, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, după casare, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.M.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de M.F., inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranță Oradea pentru infracțiunile prevăzute de art. 205 C. pen., art. 267 C. pen. și art. 267

1

C. pen.

Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, criticile formulate de petiționar au fost examinate, în raport cu persoana și faptele pretinse ca fiind comise de către aceasta, procurorul, constatând că I.M. deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Oradea a depus o plângere penală împotriva inspectorului principal M.F., pentru faptul că în ziua de 20 mai 2007 acesta l-a suspus la tortură, rele tratamente și l-a insultat fapte ce constituie infracțiuni prevăzute de art. 205 C. pen., art. 267 și art. 267

1

C. pen.

Fiind audiat, I.M. a declarat în prezența avocatului din oficiu că în ziua de 20 mai 2007, după efectuarea programului de plimbare, inspectorul principal M.F. a venit în celula sa și după ce l-a amenințat și jignit a fost lovit, devenind inconștient. În finalul declarației sale I.M. a declarat că el a depus cererea la Judecătoria Oradea, pentru pretenții civile și nu a înțeles să facă plângere penală.

Procurorul a mai reținut că, examinând din oficiu aspectele sesizate a constatat că, în ziua de 20 mai 2007, I.M. a făcut gălăgie și era agitat în camera în care era încarcerat și conform regulamentului de organizare, inspectorul principal M.F. care era de serviciu s-a deplasat cu grupa de intervenție. I.M. a refuzat să înceteze vociferările, deși nu a motivat gestul său și a fost nevoie de intervenția persoanelor din grupa de intervenție, care l-au luat de pe grilajul din cameră și l-au încătușat conform procedurii speciale în asemenea situații.

Situația de fapt mai sus stabilită de către procuror a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv procesul-verbal întocmit la 27 septembrie 2007 întocmit de procuror, care în cadrul actelor premergătoare a procedat la audierea petiționarului I.M., deținut în executarea pedepsei de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Oradea, în prezența doamnei avocat S.L., declarația olografă a inspectorului principal M.F., dată la 8 octombrie 2007, adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de la 28 septembrie 2007 către Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Oradea prin care s-a solicitat comunicarea dacă la data de 20 mai 2007 a avut loc un incident cu deținutul I.M. și dacă s-au întocmit acte de constatare cu această ocazie de către inspectorul principal M.F., precum și o copie a documentelor întocmite și dacă deținutul a făcut o plângere administrativă în acest sens, adresa directorului Penitenciarului Oradea cu nr. A 2 17082 din 4 octombrie 2007 către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în care s-a comunicat că actele solicitate se află la Judecătoria Oradea în vederea soluționării contestației depuse de deținut împotriva încheierii judecătorului delegat de respingere a plângerii îndreptate împotriva hotărârii comisiei de disciplină, anexând la adresă, încheierea judecătorului delegat nr. 210 din 14 iunie 2007, în Dosarul nr. 216/D/165/2007, prin care a fost respinsă plângerea formulată de condamnatul I.M., împotriva hotărârii din 11 iunie 2007 dată de Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Oradea, în dosar de cercetare disciplinară nr. 165/2007.

Procurorul, văzând, în drept și prevederile art. 10 lit. d) și art. 228 alin. (6) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.F. inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Oradea.

Soluția mai sus menționată, dată de procuror a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care prin rezoluția de la 22 octombrie 2007 în lucrarea cu nr. 405/VIII.1/2007, în baza art. 278 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de I.M., împotriva rezoluției nr. 342/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de neîncepere a urmăririi penale față de M.F. – inspector principal la Penitenciarul Oradea, sub aspectul infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 205 C. pen., art. 267 și art. 267

1

C. pen.

A fost atașat cauzei, Dosarul nr. 5485/271/2007 al Judecătoriei Oradea, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 1449/2007 de la 24 octombrie 2007, prin care, în baza art. 74 din Legea nr. 275/2006 a fost respinsă plângerea formulată de condamnatul I.M. împotriva Încheierii nr. 210/2007 a judecătorului delegat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Oradea, pe care a menținut-o în totalitate, în baza art. 189 C. proc. pen. onorariul în cuantum de 40 lei pentru avocatul din oficiu C.Ș. din cadrul Baroului de Avocați Bihor, s-a avansat din fondurile M.J., în baza delegației nr. 3660 din 16 august 2007 și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului.

Înalta Curte consideră că, prima instanță, după casare, în rejudecarea cauzei a verificat actele și lucrările dosarului parchetului, copiile din dosarul de penitenciar, aflate la filele 20-34 din dosarul curții de apel, după casare, precum și Dosarul penal nr. 5485/271/2007 al Judecătoriei Oradea în care a fost pronunțată sentința penală nr. 1449 din 24 octombrie 2007, reținând temeinic motivat că făptuitorul M.F., inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Oradea, șef de tură în data de 20 mai 2007, nu a făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, împrejurare care a rezultat și din declarațiile celorlalți angajați ai Penitenciarului Oradea, așa cum a reținut, de altfel și judecătorul delegat în încheierea dată, precum și judecătorul de la Judecătoria Or adea, care a soluționat contestația condamnatului I.M.

De asemenea, prima instanță, după casare, a făcut referiri în mod concret la rapoartele întocmite de către angajații Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Oradea și anume L.F., P.I., M.F., C.O., B.S. din care a rezultat că datorită atitudinii deținutului, care s-a urcat pe grilajul de protecție și a refuzat să se dea jos, a fost necesară intervenția trupei operative, respectiv folosirea forței fizice pentru restabilirea ordinii, evidențiind poziția petentului în sensul că la incident nu au fost prezenți alți deținuți și nu are colegi de celulă, așa încât nu s-au putut atașa la dosarul cauzei astfel de declarații.

Totodată, curtea de apel, după casare a invocat conținutul dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, față de care a stabilit că făptuitorul a folosit mijloacele de constrângere privind pe petent cu respectarea întocmai a acestor prevederi, precum și a dispozițiilor art. 195-198 din H.G. nr. 1897/2006.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, atât asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul parchetului, cât și a fotocopiilor din dosarul de penitenciar, aflate la filele 20-34 din dosarul curții de apel, după casare, precum și Dosarul penal nr. 5485/271/2007 al Judecătoriei Oradea în care a fost pronunțată sentința penală nr. 1449 din 24 octombrie 2007, a constatat că inspectorul principal M.F. prin măsurile dispuse, respectiv solicitarea grupei de intervenție, ca urmare a refuzului deținutului I.M., recurentul petiționar din prezenta cauză, de a coborî de pe grilaj și de a înceta cu vociferările și bătăile violente, chiar și în prezența acesteia și dispunerea intervenirii pentru încetarea stării respective, prin folosirea forței fizice, a acționat în limitele legale, așa încât faptele pretins comise, de art. 205, C. pen., insultă, art. 267 C. pen., rele tratamente și art. 267

1

C. pen., tortură, invocate de petiționar nu se susțin.

Astfel, Înalta Curte, consideră că, pe de-o parte, în mod corect s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluția neînceperii urmăririi penale față de intimatul M.F. pentru faptele pretins a fi comise, iar, pe de altă parte, în mod legal și temeinic motivat, printr-o reală analiză asupra actelor premergătoare, prima instanță, după casare, în rejudecare a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul I.M., împotriva rezoluției procurorului, prin care s-a dispus soluția menționată și astfel a menținut rezoluția dată.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță, după casare, în rejudecare, este legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar I.M. împotriva sentinței penale nr. 94 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar I.M. împotriva sentinței penale nr. 94 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 mai 2009.