ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5459/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de contestatorii R.A. și R.M. S-a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale incriminate nu poate fi primită dacă aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei pendinte.

Având în vedere faptul concret că instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate a fost învestită cu o contestație în anulare, s-a apreciat că normele legale pretinse a fi neconstituționale nu au nici o relevanță în soluționarea cauzei - cele referitoare la posibilitatea stenografierii dezbaterilor, la dreptul instanței de a suspenda judecata ca sancțiune aplicată părții în culpă, la înregistrările prin mijloace audio sau video a ședințelor de judecată. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs contestatorii R.A. și R.M., prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: La baza oricărui sistem judiciar democratic s-a impus necesitatea înregistrării ședințelor de judecată, conform prevederilor Legii nr. 304/2004.

Prin încheierea de ședință din 02 iulie 2009 s-a dispus suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate în instanță. Cauza a rămas în nelucrare până la data de 06 iulie 2009, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a dosarului în vederea discutării perimării. Înalta Curte urmează să constate intervenită sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această situație să se datoreze inacțiunii părții. Altfel spus, perimarea operează sub condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speța de față unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul de judecată din 02 iulie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii.

În condițiile în care, până la împlinirea termenului de perimare - calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ. - niciuna din părți nu a înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, se va reține întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatorii R.A. și R.M. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 1298/59/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.