ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5459/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 19

februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată

de contestatorii R.A. și R.M.

S-a reținut că, din interpretarea

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale incriminate nu poate

fi primită dacă aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei pendinte.

Având în vedere faptul concret că

instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate a

fost învestită cu o contestație în anulare, s-a apreciat că normele legale

pretinse a fi neconstituționale nu au nici o relevanță în soluționarea cauzei -

cele referitoare la posibilitatea stenografierii dezbaterilor, la dreptul

instanței de a suspenda judecata ca sancțiune aplicată părții în culpă, la înregistrările

prin mijloace audio sau video a ședințelor de judecată.

Împotriva deciziei instanței de apel

au formulat cerere de recurs contestatorii R.A. și R.M., prin care au

criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

La baza oricărui sistem judiciar

democratic s-a impus necesitatea înregistrării ședințelor de judecată, conform

prevederilor Legii nr. 304/2004.

Prin încheierea de ședință din 02

iulie 2009 s-a dispus suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate în instanță.

Cauza a rămas în nelucrare până la

data de 06 iulie 2009, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a

dosarului în vederea discutării perimării.

Înalta Curte urmează să constate

intervenită sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni

perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această situație să se

datoreze inacțiunii părții.

Altfel spus, perimarea operează sub

condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură

în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care

nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speța de

față unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul de judecată din 02 iulie 2009,

părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi

săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii.

În condițiile în care, până la

împlinirea termenului de perimare - calculat conform art. 101 alin. (3) C.

proc. civ. - niciuna din părți nu a înregistrat nici o cerere de repunere a

cauzei pe rol în vederea continuării judecății, se va reține întrunirea în

cauză a condițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât

Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de contestatorii R.A. și R.M. împotriva încheierii din 19 februarie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr.

1298/59/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

octombrie 2010.