ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6265/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara se află în curs de soluționare recursul declarat de pârâtul G.D. împotriva deciziei nr. 632 din 4 septembrie 2007 a Tribunalului Timiș, secția civilă, dată în contradictoriu cu intimatul R.C.. La termenul din 19 martie 2008, recurentul a invocat oral excepția de neconstituționalitate a procesului civil în care este implicat, susținând că sunt neconstituționale dispozițiile din Codul de procedură civilă care reglementează ședința de judecată, în raport de dispozițiile art. 126 alin. (2) și (5) teza I din Constituție coroborat cu art.1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție. Prin încheierea de ședință de la acea dată, Curtea de Apel Timișoara a constatat că, în raport de modul în care este formulată și susținută excepția de neconstituționalitate și de prevederile art. 23 alin. (6) din Legea Curții Constituționale, aceasta este inadmisibilă.

Împotriva încheierii a declarat recurs pârâtul, solicitând desființarea acesteia și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției. În motivarea recursului, recurentul arată că invocarea excepției a fost generată de refuzul instanței de a se conforma prevederilor art. 13 din Legea nr. 304/2004, respectiv de neîndeplinirea obligației instanței de a înregistra audio-video sau de a stenografia dezbaterile. Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Pentru a putea sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, instanța este datoare ca, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să verifice dacă excepția are legătură cu soluționarea cauzei.

O asemenea verificare presupune ca în invocarea excepției, să se arate care este actul normativ sau dispoziția legală pretins contrară Constituției și care este legătura dintre o eventuală declarare a neconstituționalității actului sau dispoziției și modul de soluționare a cauzei. În speță, recurentul nu și-a îndeplinit această obligație în fața curții de apel, așa încât în mod legal aceasta a considerat cererea de sesizare a Curții Constituționale ca fiind inadmisibilă. Astfel, recurentul a invocat neconstituționalitatea „dispozițiilor Codului de procedură civilă care reglementează ședința de judecată”, în general, fără să arate care sunt acele dispoziții pe care le consideră contrare Constituției României și a căror aplicare are legătură cu recursul aflat pe rol.

În cererea de recurs, recurentul explică ce măsură a instanței de judecată l-a determinat să invoce excepția, dar temeiul sesizării Curții Constituționale nu-l poate constitui nemulțumirea părții față de modul cum o instanță aplică sau ignoră o dispoziție legală, ci doar invocarea unei neconcordanțe a unui text de lege incident în cauză cu prevederile legii fundamentale. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.C. împotriva încheierii de ședință dată la 19 martie 2008 de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 6254.1/59/2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.