ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6265/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6265/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Pe rolul Curții de Apel Timișoara se află în curs de soluționare
recursul declarat de pârâtul G.D. împotriva deciziei nr. 632 din 4 septembrie
2007 a Tribunalului Timiș, secția civilă, dată în contradictoriu cu intimatul
R.C..
La termenul din 19 martie 2008,
recurentul a invocat oral excepția de neconstituționalitate a procesului civil
în care este implicat, susținând că sunt neconstituționale dispozițiile din
Codul de procedură civilă care reglementează ședința de judecată, în raport de
dispozițiile art. 126 alin. (2) și (5) teza I din Constituție coroborat cu
art.1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție.
Prin încheierea de ședință de la
acea dată, Curtea de Apel Timișoara a constatat că, în raport de modul în care
este formulată și susținută excepția de neconstituționalitate și de prevederile
art. 23 alin. (6) din Legea Curții Constituționale, aceasta este inadmisibilă.
Împotriva încheierii a declarat
recurs pârâtul, solicitând desființarea acesteia și sesizarea Curții
Constituționale cu soluționarea excepției.
În motivarea recursului, recurentul
arată că invocarea excepției a fost generată de refuzul instanței de a se
conforma prevederilor art. 13 din Legea nr. 304/2004, respectiv de
neîndeplinirea obligației instanței de a înregistra audio-video sau de a
stenografia dezbaterile.
Intimatul nu a depus la dosar
întâmpinare.
Recursul este nefondat și va fi
respins pentru următoarele considerente:
Pentru a putea sesiza Curtea
Constituțională cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate,
instanța este datoare ca, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să verifice dacă
excepția are legătură cu soluționarea cauzei.
O asemenea verificare presupune ca
în invocarea excepției, să se arate care este actul normativ sau dispoziția
legală pretins contrară Constituției și care este legătura dintre o eventuală
declarare a neconstituționalității actului sau dispoziției și modul de
soluționare a cauzei.
În speță, recurentul nu și-a
îndeplinit această obligație în fața curții de apel, așa încât în mod legal
aceasta a considerat cererea de sesizare a Curții Constituționale ca fiind
inadmisibilă.
Astfel, recurentul a invocat
neconstituționalitatea „dispozițiilor Codului de procedură civilă care
reglementează ședința de judecată”, în general, fără să arate care sunt acele
dispoziții pe care le consideră contrare Constituției României și a căror
aplicare are legătură cu recursul aflat pe rol.
În cererea de recurs, recurentul
explică ce măsură a instanței de judecată l-a determinat să invoce excepția,
dar temeiul sesizării Curții Constituționale nu-l poate constitui nemulțumirea
părții față de modul cum o instanță aplică sau ignoră o dispoziție legală, ci
doar invocarea unei neconcordanțe a unui text de lege incident în cauză cu
prevederile legii fundamentale.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte
va respinge recursul declarat împotriva încheierii ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamantul R.C. împotriva încheierii de ședință dată la 19 martie
2008 de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 6254.1/59/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie
2008.