ÎCCJ, Decizia nr. 145/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea pronunțată la data de 22 aprilie 2010 în dosarul nr. 588/2/2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea recurenților reclamanți M.S. și M.I. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 156 C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 21 și art. 24 din Constituția României. Împotriva încheierii menționate, M.S. și M.I. au declarat recurs, care a fost înregistrat spre soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formând obiectul dosarului cu același număr, respectiv nr. 588/2/2010.

Pe parcursul desfășurării procedurilor judiciare în cadrul dosarului specificat, intimata intervenientă Asociația „A.” a solicitat înregistrarea audio a dezbaterilor și, cum cererea i-a fost respinsă de instanță, aceeași parte a formulat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cerând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de la termenul din 19 mai 2010, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată și a luat act că intimata intervenientă Asociația „A.” a declarat, în ședință publică, la termenul indicat, recurs împotriva încheierii, depunând, în scris, motivele de recurs.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată, instanța supremă a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și cu faptul că norma criticată în cauză nu este cuprinsă într-o lege sau ordonanță, pentru a putea forma obiectul acestei excepții. Recursul a fost înregistrat spre soluționare pe rolul completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a format obiectul dosarului nr. 4831/1/2010. La termenul din 14 iunie 2010, fixat pentru judecarea recursului, întrucât i s-a respins cererea de înregistrare audio-video a procesului, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanței judecătorești, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 542 din 14 iunie 2010, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de recurentă și a respins recursul, ca nefondat. Cu privire la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, s-a apreciat că, întrucât prin încheierea recurată s-a respins ca inadmisibilă aceeași excepție de neconstituționalitate, nu se mai impune examinarea aspectelor sesizate, care sunt, oricum, supuse cenzurii, pe calea recursului.

Pe fondul recursului, s-a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1999, republicată și cu faptul că excepția de neconstituționalitate ridicată viza dispoziții din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2005, astfel încât actul criticat nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. La data de 14 iunie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a formulat contestație în anulare recurenta Asociația „A.”, în temeiul art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ.

Contestatoarea a susținut că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece instanța a procedat eronat la analizarea recursului, în condițiile în care, prioritară era soluționarea excepției de neconstituționalitate formulată în cursul judecății, ignorându-se și îngrădindu-se dreptul justițiabilului de a avea acces la justiție. Printr-o altă critică formulată, contestatoarea a arătat, în esență, că, respingând recursul, instanța nu a analizat motivele de recurs invocate, a reținut în mod trunchiat și discriminatoriu situația de fapt și a ignorat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției ridicate. Contestatoarea a solicitat suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc.

civ. și întrucât cererea i-a fost respinsă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acestui text legal. Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 722 din 25 octombrie 2010, a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă și în raport cu această soluție, a constatat că nu se mai impune analizarea altor cereri sau susțineri. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 317 și ale art. 318 C. proc. civ., privitoare la invocarea motivelor de anulare expres și limitativ reglementate de normele legale indicate. Împotriva acestei decizii, la data de 25 octombrie 2010, contestatoarea Asociația A. a declarat recurs, criticând măsura respingerii excepției de neconstituționalitate formulate cu privire la prevederile art. 244 alin. (1) C. proc.

civ. Recurenta a susținut, în esență că, în mod greșit, s-a respins excepția de neconstituționalitate formulată, deoarece prevederile art. 244 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale pentru că limitează și restricționează, în mod nelegitim, egalitatea părților din proces în fața legii. Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, va cerceta cu prioritate excepția de inadmisibilitate a căii de atac. Recursul este inadmisibil având în vedere următoarele considerente: Potrivit principiului constituțional consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres.

În ceea ce privește încheierea prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curții Constituționale pentru a decide asupra unei excepții de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată, „în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”, calea de atac a recursului a fost stabilită de legiuitor prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. Rațiunea juridică a reglementării menționate este aceea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra accesului liber la justiție, generată atât de normele europene, cât și cele de drept intern, care, statuând asupra dreptului la un proces echitabil, consacră principiul fundamental al preeminenței dreptului, sub aspectul garanției procesuale cu referire la prezenta cauză, respectiv a controlului judiciar asupra încheierii pronunțate în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurenta Asociația A. a declarat recurs împotriva deciziei (pe care aceasta o denumește în mod eronat ca fiind încheiere), prin care Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-ar fi pronunțat, în sensul respingerii, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru a decide asupra unei excepții de neconstituționalitate, invocată în cadrul unei contestații în anulare. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile nedefinitive, cu distincțiile prevăzute în textul menționat. Cu privire la hotărârea pronunțată în contestație în anulare, în discuție, este de precizat că aceasta este irevocabilă, conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.

civ. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”. Aparent, cele două norme procesuale sunt contradictorii, în realitate însă, dispozițiile art. 299 C. proc. civ. privesc, cu referire la recurs, sistemul stabilit de legea procesual civilă privind soluționarea în fond și calea de atac a litigiului dedus judecății. Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, privește, cu referire la recurs, exclusiv controlul judiciar al încheierii prin care instanța de judecată s-a pronunțat asupra unui incident procedural ivit în cursul soluționării cauzei, cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate invocate în fața sa.

În exercitarea controlului judiciar, instanța imediat superioară sesizată cu recursul prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu are competență și nu se pronunță niciodată asupra fondului cauzei deduse judecății. Examinarea fondului, fără a se pronunța asupra acestuia, privește exclusiv stabilirea obiectului cauzei, în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii uneia din condițiile de admisibilitate stabilite prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă dispoziția legală pretins neconstituțională are legătură cu soluționarea cauzei. Altfel spus, soluționarea efectivă a cauzei nu este scoasă niciodată din competența instanțelor firești, stabilite de legea procesual civilă a se pronunța asupra acesteia în fond și în căi de atac.

Așadar, reglementarea cuprinsă în norma specială nu vizează modificarea art. 299 C. proc. civ. ori a art. 377 alin. (2) pct. 5 din același cod, textele privind situații diferite în cadrul procesului civil, așa încât nu vin în contradicție. În consecință, recursul cu care instanța este sesizată în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 ar fi admisibil, iar instanța imediat superioară în grad ar fi competentă a se pronunța asupra acestuia, în limitele controlului judiciar precizat anterior, independent de etapa procesuală în care s-a pronunțat încheierea atacată.

În același sens, prin Decizia nr. XXXVI ce a soluționat recursul în interesul legii, publicată în M. Of., nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”. Însă, în considerentele deciziei sus citate se reține, în mod expres, că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”.

Așa fiind, în mod evident, decizia prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării, având în vedere considerentele deciziei menționate și dispozițiile exprese ale legii de organizare judiciară, în vigoare la data declarării recursului. Pe de altă parte, completul de 9 judecători, în speță, nu are nici atributul și nici caracterul conferit instanței superioare aceluiași complet de 9 judecători, în sensul prevăzut de legea procesual civilă, cu referire la normele speciale cuprinse în Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația "A." împotriva Deciziei nr. 722 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011. Procesat de GGC - N