ÎCCJ, Decizia nr. 73/2011

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 22

aprilie 2010 în dosarul nr. 588/2/2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea recurenților

reclamanți M.S. și M.I., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 156 C. proc. civ., în raport cu

prevederile art. 21 și art. 24 din Constituția României.

Împotriva încheierii

menționate, M.S. și M.I. au declarat recurs, care a fost înregistrat spre

soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, formând obiectul dosarului cu același număr respectiv

nr. 588/2/2010.

Pe parcursul

desfășurării procedurilor judiciare în cadrul dosarului specificat, intimata

intervenientă Asociația A. a solicitat înregistrarea audio a dezbaterilor și,

cum cererea i-a fost respinsă de instanță, aceeași parte a formulat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești, cerând sesizarea Curții

Constituționale cu soluționarea acestei excepții.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

încheierea de la termenul din 19 mai 2010, a respins, ca inadmisibilă, excepția

de neconstituționalitate invocată și a luat act că intimata intervenientă

Asociația A. a declarat, în ședință publică, la termenul indicat, recurs

împotriva încheierii, depunând, în scris, motivele de recurs.

Cu privire la

excepția de neconstituționalitate ridicată, instanța supremă a reținut că

soluția se impune, în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și cu

faptul că norma criticată în cauză nu este cuprinsă într-o lege sau ordonanță,

pentru a putea forma obiectul acestei excepții.

Recursul a fost

înregistrat spre soluționare pe rolul completului de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție și formează obiectul dosarului nr. 4831/1/2010.

Recurenta susține că,

în mod greșit, s-a respins excepția de neconstituționalitate formulată,

deoarece prevederile C. proc. civ. se referă la dreptul oricărei persoane de

a-i fi judecat procesul în ședință publică.

Consideră recurenta

că, deoarece au posibilitatea de a beneficia de ședințe publice, dar

înregistrarea audio-video este, potrivit art. 104 pct. 7 din Regulamentul de

ordine interioară al instanței judecătorești, la latitudinea completului de

judecată, se încalcă principiul egalității în fața legii, statuat de art. 16

din Constituție și dreptul persoanei de avea acces liber la orice informație,

prevăzut de art. 31 din legea fundamentală.

În drept, recurenta a

invocat prevederile cu caracter general ale art. 299 - 316 C. proc. civ. și ale

Legii nr. 47/1992.

La termenul din 14

iunie 2010, fixat pentru judecarea recursului, întrucât i s-a respins cererea

de înregistrare audio-video a procesului, recurenta a invocat din nou excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 104 pct. 7 din Regulamentul de

ordine interioară al instanței judecătorești, solicitând sesizarea Curții Constituționale

cu soluționarea acestei excepții.

Având în vedere că,

obiectul recursului îl constituia încheierea prin care aceeași excepție de

neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, aspectele

sesizate de petentă fiind supuse cenzurii pe calea recursului, Înalta Curte a

respins cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu

soluționarea excepției invocate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 542 din 14

iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. 4831/1/2010, a respins cererea formulată

de recurenta Asociația A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine

interioară al instanței judecătorești și a respins recursul, ca nefondat.

La data de 7

octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a formulat cerere de

revizuire recurenta Asociația A.

Prin memoriul atașat

la dosar ulterior, la data de 24 ianuarie 2011, revizuenta a depus motivele de

revizuire.

Astfel, drept temei

juridic, s-au invocat dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar în fapt

s-a arătat că, instanța de recurs a procedat greșit la a se pronunța cu privire

la cererea de recurs, în condițiile în care, prioritară, era soluționarea

excepției de neconstituționalitate formulată.

S-a mai reținut că,

instanța nu s-a pronunțat pe fond, cu privire la motivele de recurs invocate și

a ignorat dreptul de acces la justiție prin respingerea cererii de sesizare a

Curții Constituționale.

În concluzie,

revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Cererea de revizuire

este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în

sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu o cerere de revizuire formulată împotriva

unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători, s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de aceeași parte

împotriva unei hotărâri irevocabile și asupra unei cereri de sesizare a Curții

Constituționale, formulată de revizuentă.

Revizuirea fiind o

cale extraordinară de atac, poate fi exercitată numai pentru motivele expres și

limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Cererea de revizuire

formulată de Asociația A. este inadmisibilă, fiind îndreptată împotriva unei

hotărâri care nu evocă fondul cauzei (astfel cum impun dispozițiile art. 322

alin. (1) teza finală C. proc. civ.), întrucât, prin decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, recursul a fost respins, ca

nefondat.

Pe de altă parte,

potrivit prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

se poate cere dacă „după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau

s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei

revizuire se cere”.

Motivele expuse de

revizuentă și care vizează modul de soluționare a recursului și a cererii de

sesizare a Curții Constituționale, cu care a fost învestită instanța de control

judiciar, nu se referă la niciuna dintre situațiile de admisibilitate a cererii

de revizuire avute în vedere de legiuitor la redactarea dispozițiilor art. 322

pct. 5 C. proc. civ., indicate de revizuentă ca fundament de drept al prezentei

cereri.

Se constată, așadar,

că cererea de revizuire nu este admisibilă potrivit reglementărilor generale

ale art. 322 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a neîndeplinirii condiției

prevăzute de acest text, referitoare la existența unei hotărâri susceptibile de

retractare pe această cale și nici conform celor ce reglementează cazul de

revizuire special indicat de revizuentă, respectiv cele ale art. 322 pct. 5 din

același cod.

Recunoașterea unor

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie

o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Asociația A. împotriva Deciziei

nr. 542 din 14 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători, în dosarul nr. 4831/1/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

Procesat

de GGC - NN