ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3713/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3713/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanțele
cauzei.
Procedura în fața
primei instanțe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.G.G.
a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii –
Serviciul de Inspecție Judiciară și Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare a
C.S.M. – B.G. anularea actului de răspuns nr. 2636/IJ/3061/SIJ/2008 din 30
octombrie 2008 emis de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii –
Serviciul de Inspecție Judiciară pentru Judecători, obligarea pârâților la
emiterea unui nou act de răspuns, precum și la acordarea de daune morale în
suma de 10.000 lei.
În motivarea cererii
sale, reclamanta a arătat că s-a adresat pârâtului Consiliul Superior al
Magistraturii cu o petiție prin care a cerut să se constate dacă soluționarea
recursului din dosarul nr. 4616/42/2006 al Curții de Apel Ploiești, s-a făcut
cu rea-credință sau cu neglijență și a criticat răspunsul formulat de către
pârât, ca urmare a acestei petiții, ca nelegal, discriminatoriu și
prejudiciabil.
Prin întâmpinarea
depusă în cauză, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.G., fost inspector șef al
Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii,
solicitând respingerea cererii reclamantei în principal ca inadmisibilă și în
subsidiar ca neîntemeiată.
Pârâtul a învederat
Curții, în esență, că fostul inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii nu poate sta în judecată în nume propriu
în litigii ce privesc acte emise de către Consiliul Superior al Magistraturii,
că actul atacat nu poate fi circumscris noțiunii de act administrativ, iar, pe
de altă parte, susținerile reclamantei privind comportamentul nelegal al
pârâtului sunt neîntemeiate.
Hotărârea
instanței de fond.
Prin sentința civilă nr.
3237 din 7 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea
reclamantei S.G.G.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că actul a cărui anulare se cere este o
adresă de răspuns ca urmare a formulării unei petiții, ce nu are caracterul
unui act administrativ, fiind doar modalitatea prin care reclamantei i s-au
adus la cunoștință rezultatele unor verificări.
Pe de altă parte, a
mai arătat prima instanță, prin al doilea capăt de cerere reclamanta solicită
practic obligarea pârâtului la a-și schimba opinia cu privire la aspectele
analizate, cerere inadmisibilă întrucât aspectele invocate de către aceasta
privesc modul de interpretare a legii, atribut exclusiv al judecătorului
învestit cu soluționarea cauzei.
Curtea, a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.G., fost inspector șef
al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu
motivarea că, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile în
contencios administrativ pot fi formulate și împotriva persoanei care a contribuit
la elaborarea, emiterea sau încheierea actului sau, după caz, care se face
vinovată de refuzul de a soluționa cererea, dacă se solicită plata unor
despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.
Calea de atac
exercitată.
Împotriva acestei
sentințe a făcut recurs reclamanta S.G.G., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeiniciei în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurenta – reclamantă a arătat că soluția de respingere a acțiunii ca
inadmisibilă este greșită, pentru că o autoritate publică, așa cum este Consiliul
Superior al Magistraturii - Inspecția judiciară, nu poate comunica unui petiționar
un răspuns nelegal, care contrazice flagrant atât probele din dosar, cât și
regulile statului de drept. Singurul mod de însușire a unei cereri de chemare
în judecată este semnarea acesteia de către reclamant.
Or, prin răspunsul semnat
de șeful Serviciului de Inspecție Judiciară i s-a comunicat că și-a însușit
cererea de chemare în judecată în dosarul nr. 26699/90 al Judecătoriei Găești fără
a o semna, doar prin participarea la ședința de judecată din data de 29 noiembrie
1990, când, citată fiind, a recunoscut că este proprietara în indiviziune a
unor bunuri în litigiu.
Apărările intimatului.
Prin întâmpinarea depusă
la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului
ca nefondat, arătând, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este
judicioasă în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. c)
din Legea nr. 554/2004, întrucât răspunsul comunicat reclamantei nu poate fi
asimilat noțiunii de act administrativ cu caracter individual.
În altă ordine de
idei, intimatul a arătat că soluția de inadmisibilitate a acțiunii se justifică
și din perspectiva solicitării ce are ca obiect obligarea C.S.M. de a dispune cu
privire la împrejurări legate strict de activitatea de judecată derulată în
cauza în care recurenta – reclamantă a avut calitatea de parte.
Excepția de
neconstituționalitate invocată în recurs.
Prin notele scrise
depuse la data de 15 iunie 2011, recurenta – reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate
a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că
definiția pe care legea o dă actului administrativ nesocotește prevederile art.
21 și 126 alin. (6) din Constituția României.
A mai arătat că
legalitatea răspunsurilor Consiliului Superior al Magistraturii - Inspecția judiciară
către petiționari trebuie să fie supusă controlului judecătoresc atâta timp cât
acestea nu sunt nominalizate printre actele administrative exceptate de la
controlul pe calea contenciosului administrativ.
Admisibilitatea excepției
de neconstituționalitate în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992
a fost verificată la termenul din 24 iunie 2011, când cererea de sesizare a Curții
Constituționale, a fost respinsă, pentru motivele expuse în practicaua prezentei
decizii.
II. Considerentele
Înaltei Curți, asupra recursului.
Examinând cauza prin
prisma motivelor invocate de recurenta – reclamantă și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt și
de drept relevante.
Recurenta –
reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune văzând răspunsul
transmis prin adresa nr. 2636/IJ/SIJ/2008 din 30 octombrie 2008 a Consiliului
Superior al Magistraturii, Inspecția judiciară, Serviciul de Inspecție Judiciară
pentru judecători, cu privire la o petiție prin care a solicitat sancționarea disciplinară
a judecătorilor care au soluționat dosarul de recurs nr. 4616/42/2006 al Curții
de Apel Ploiești.
Potrivit art. 97 alin.
(1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,
„orice persoană poate sesiza Consiliului Superior al Magistraturii, direct sau prin
conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita
necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor
profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia, a
unor abateri disciplinare”.
Alin. (2) al
aceluiași articol limitează însă executarea dreptului prevăzut la alin. (1), în
sensul că acesta „nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile
judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac”.
Prevederi similare se
regăsesc în prezent în art. 451 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora orice
persoană interesată poate semnala inspecției judiciare aspecte în legătură cu activitatea
ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligațiilor
profesionale în raporturile cu justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia
a unor abateri disciplinare.
Aspectele semnalate sunt
supuse unei verificări efectuate de inspectori din cadrul Serviciului de
inspecție judiciară corespunzător, în cadrul cărora se stabilește dacă există
indiciile unei abateri disciplinare.
Dacă în urma verificărilor
prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare,
rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate
de sesizare.
Răspunsul pe care autoritatea
sesizată l-a formulat cu privire la petiția recurentei – reclamante s-a
circumscris cadrului normativ existent la acea dată, cu motivarea că aspectele
semnalate prin memoriu privesc activitatea de judecată și nu pot fi supuse verificărilor
de către Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere dispozițiile art.
97 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. De aceea, răspunsul dedus judecății nu
poate fi considerat unul nejustificat, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. i) din
Legea nr. 554/2004, soluția recurată fiind legală inclusiv prin prisma acestui considerent,
care se adaugă celor reținute de prima instanță.
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs.
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte, va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței,
potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de
sesizare a Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate
a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Cu recurs în termen
de 48 de ore de la pronunțare.
Respinge recursul formulat
de către S.G.G. împotriva sentinței civile nr. 3273 din 7 septembrie 2010 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 iunie 2011.