ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2868/2010

Asupra contestației în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2009

pe rolul acestei instanțe, petenta SC C.D. SRL a formulat contestație

în anulare împotriva deciziei nr. 3026 din 23 noiembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, dată în dosarul nr. 10781/63/2007,

în contradictoriu cu intimata SC C. SA Craiova.

Motivând contestația, petenta

consideră că decizia atacată este nelegală, fiind

contrară practicii judiciare anterioare a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

De asemenea, se susține că

instanța de recurs a omis din greșeală, cercetarea motivelor de

recurs, deturnându-le sensul, iar pe de altă parte nu s-a făcut o

analiză completă a motivelor de modificare având ca impact

nemotivarea soluției desăvârșită prin omisiunea

examinării motivelor de recurs.

În esență, contestatoarea

susține următoarele:

Primul motiv de recurs a fost omis

cercetării și deturnat printr-o veritabilă confuzie, prin

tratarea altei problematici, aceea a nulității absolute și nu

cea din speță, respectiv a evicțiunii parțiale.

Se susține că prin

necercetarea conținutului acestui motiv, instanța de recurs nu a

arătat motivele în drept pentru care nu este opozabilă obligația

contractuală a pârâtei, neamintindu-se nimic despre deciziile precedente

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici

despre actele depuse de recurentă ce notau faptul suspiciunii că

soluțiile instanței de fond și apel au fost traficate.

De asemenea, se aduce în

discuție jurisprudența C.E.D.O. potrivit căreia art. 6 din

Convenție impune obligația instanței de a examina efectiv

argumentele și cererile de probatoriu ale părților.

În continuarea expunerii,

contestatoarea ilustrează faptul că instanța de recurs a

denaturat și deformat realismul criticilor sale, sub toate cele trei

motive fără a avea în vedere faptul că textele legale invocate

permiteau obținerea de despăgubiri pretinse potrivit valorii bunului

din momentul evicțiunii.

Consideră că este

evidentă săvârșirea confuziei instanței dintre materia

răspunderii vânzătorului și a materiei delictelor.

Instanța de recurs a omis

să cerceteze integral și motivul al doilea de recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., întreaga argumentare

rezumându-se la un singur rând ceea ce contravine dispozițiilor art. 261 pct.

5 C. proc. civ.

Prin necercetarea integrală a

acestui motiv s-a omis examinarea dispozițiilor art. 970 și art. 1073

C. civ., tratându-se eronat o altă problematică ce nu a fost

pusă în discuția părților, substituind motivul cu o

problematică dincolo de disponibilitatea părților.

Nici motivul 3 al recursului ce

conținea critici cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată nu

a fost examinat integral, respingându-se în mod greșit cererea de obligare

a pârâtei la plata diferenței de 46,09 lei datorată în raport de

admiterea în parte a apelului, contrar dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin decizia ce

face obiectul contestației în anulare, recursurile declarate de reclamanta

SC C.D. SRL și de pârâta SC C. SA Craiova împotriva deciziei nr. 16 din 27

ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Contestatoarea a invocat ca temei al

cererii sale, prevederile art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

potrivit cu care – hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație în anulare atunci când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Aceste dispoziții

menționează în clar, ca și condiție de admisibilitate a

contestației în anulare omisiunea (totală) a instanței de recurs

de a se pronunța asupra unuia din motivele recursului ceea ce denotă

că, doar nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, presupunând

completa lui ignorare, neabordarea lui în cuprinsul deciziei este de

natură a face admisibilă cererea.

În atare situație, nu poate

face obiectul contestației eventuala insuficiență a argumentelor

în raport de care motivul de recurs, fiind avut în vedere, a fost respins pe

fondul lui.

În cauza dedusă

judecății se constată că, în cuprinsul contestației,

petenta și-a structurat motivele în trei puncte, corespunzătoare

motivelor de recurs invocate în fața instanței de recurs.

Dacă la punctul 1 se

susține că primul motiv de recurs a fost omis cercetării, la

următoarele pct. se susține despre omisiunea cercetării

integrale a motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ.

Cele susținute de contestatoare

sunt contrazise de considerentele deciziei, care analizează punctual

fiecare dintre motivele de recurs.

Astfel cu privire la primul motiv de

recurs s-a reținut printre altele că „ .. la pierderea

proprietății, cumpărătoarea nefiind de bună-

credință, aceasta nu mai poate invoca și opune vânzătorului

obligația de garanție pentru evicțiune, ea urmând să

suporte consecințele declarării nulității absolute

parțiale, în sensul repunerii în situația anterioară, prin

restituirea prețului plătit, nefiind incidente în cauză

dispozițiile art. 1344 și art. 1348 C. civ.”.

Or, acest considerent al deciziei

date în recurs evidențiază, cu îndestulătoare claritate că

instanța a abordat primul motiv de recurs, neputându-se reține

omisiunea cercetării acestuia, căci o asemenea situație impunea

ca în considerente să nu se regăsească nicio referire la

incidența temeiului de drept invocat prin acțiunea introductivă

la instanță.

De asemenea, nu se poate reține

incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

nici în privința celorlalte motive de recurs întrucât acestea au fost cercetate,

chiar contestatoarea fiind aceea care recunoaște această

situație cu precizarea că nu ar fi fost analizate integral.

Prin urmare, câtă vreme toate

motivele de recurs au făcut obiectul analizei instanței de recurs nu

se poate reține incidența motivului de contestație în anulare,

iar împrejurarea că instanța de recurs nu și-a însușit

punctele de vedere ale recurentei ori că nu ar fi analizat în detaliu

toate susținerile acesteia sau că s-ar fi tratat denaturat anumite

prevederi nu poate justifica prezentul demers judiciar al contestatoarei.

În privința cheltuielilor de

judecată solicitate de intimată instanța va face aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii

acestora proporțional cu volumul de muncă depus în pregătirea

apărării astfel încât să fie respectată finalitatea

firească a onorariului de avocat, aceea de a permite părții

să beneficieze de asistență calificată pe parcursul

procesului.

În consecință

instanța apreciază că suma de 9.000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată, este suficientă în raport de criteriile mai sus evocate,

urmând a se obliga contestatoarea la plata acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anularea deciziei secției comerciale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 3026 din 23 noiembrie 2009, formulată de

contestatoarea SC C.D. SRL Craiova.

Obligă contestatoarea să

plătească intimatei SC C. SA Craiova suma de 9.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2010.