ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2132/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2132/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia nr. 2695 din data de 3 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de reclamanta SC C.I.T. SA Craiova împotriva sentinței nr. 49 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a analizat cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Pornind de la prevederile art. 969 C. civ., instanța a constatat că în mod corect au fost luate în considerare prevederile art. 4 alin. (2) din Convenția de acordare a înlesnirilor la plată a obligațiilor restante la F.N.U.S.S.
nr. CC/7837/2003 încheiată în baza O.U.G. nr. 40/2002. Conform dispozițiilor sus menționate instanța a apreciat că recurenta nu a respectat obligațiile asumate prin convenție. De asemenea, instanța de recurs a reținut că nici motivul de recurs privind natura litigiului nu este fondat, având în vedere că această chestiune a fost tranșată în mod irevocabil prin decizia nr. 795 din 28 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată tot în această cauză. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC C.I.T. SA Craiova, în temeiul motivului prevăzut de art. 317 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea contestației în anulare, rejudecarea recursului, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața instanțelor de judecată, și a reținut: Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Față de dispozițiile legale evocate se constată că cererea de față formulată de către contestatoarea SC C.I.T. SA Craiova nu a fost însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 4 iunie 2010 cu mențiunea de a achita, taxa judiciară de timbru și de a depune timbrul judiciar. (fila 8 dosar recurs).
În raport de împrejurarea că partea nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 4 iunie 2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 35 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea contestației în anulare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C.I.T. SA Craiova împotriva deciziei nr. 2695 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.