ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București și, ulterior la Tribunalul Iași,

prin declinare de competență, reclamanta L.P. E.B. & C.I.E. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții T.G. și O.S.I.M., să se

constate că mărfurile reținute de autoritățile vamale conform

deciziei Autorității Naționale a Vămilor nr. 62357 din 31

octombrie 2005, aduc atingere drepturilor sale exclusive de proprietate

intelectuală, deținute asupra mărcii

L., să se dispună interzicerea importului și a

comercializării

neautorizate de către pârât a produselor

purtând mărci identice sau similare mărcii L., precum și

obligarea pârâtului T.G. la plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că, la 25 octombrie 2005, autoritățile

vamale au reținut, ca fiind susceptibile să aducă atingere unui

drept de proprietate intelectuală, un număr de 10 buc. parfumuri

inscripționate cu marca L.

Prin încheierea din 10 iunie 2009,

Tribunalul Iași a sesizat Curtea de Apel Iași cu excepția de nelegalitate

a deciziei nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005 a D.S.C.V.A.N.V., invocată

de pârâtul T.G.

In motivarea excepției

invocate, s-a arătat că decizia

menționată

este nelegală, deoarece T.G. nu are nici

calitatea de proprietar

și nici de destinatar al celor 10 flacoane de parfum descoperite de

organele vamale într-un autocar aparținând firmei A.T. SRL, cel în

cauză fiind conducător auto și neavând atribuții privind

depozitarea bagajelor în cala autocarului.

S-a mai susținut că actul

administrativ atacat nu respectă dispozițiile art. 3 lit. x) din

Legea nr. 141/1997, în sensul că nu cuprinde datele de identificare ale

organului emitent, motivarea în fapt și în drept a măsurii,

descrierea măsurii și datele de identificare

ale persoanelor care angajează răspunderea organului

administrativ.

Prin sentința nr. 225/CA din 16

decembrie 2009 , Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția

de

nelegalitate a deciziei nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, emisă de

Direcția

de Supraveghere și

Control din cadrul Autorității Naționale a Vămilor,

privind

suspendarea operațiunii de vămuire a 10 flacoane de parfum

"Poeme-Lancôme" .

Pentru a

pronunța o asemenea soluție, Curtea de Apel Iași a considerat

că decizia atacată a fost emisă cu respectarea

dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 202/2000, potrivit cărora, pe baza cererii de

intervenție, autoritățile vamale suspendă operațiunea

de vămuire și rețin mărfurile suspectate a aduce atingere

unui drept de proprietate intelectuală și comunică în scris

această măsură solicitantului și declarantului.

S-a mai

reținut că decizia atacată a fost emisă de

autoritățile

vamale pe baza cererii de intervenție și a adeverinței de

reținere, semnată de reclamantul T.G. fără obiecțiuni

și necontestată, neconstatându-se elemente de natură să

conducă la

concluzia că faptele

consemnate în adeverința de reținere menționată

nu

corespund realității.

De asemenea, s-a mai reținut

că actul atacat este în

concordanță

cu dispozițiile art. 3 lit. x) din Legea nr. 141/1997 .

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Iași a declarat recurs reclamantul T.G.

motivând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru motivele arătate și în fața primei

instanțe, dar de care nu s-a ținut cont cu ocazia

soluționării excepției:

- în mod greșit a fost trecut

numele său în Decizia nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005 a D.S.C.V.A.N.V.,

calitatea sa nefiind acea de proprietar sau destinatar al bunurilor

reținute (10 bucăți parfumuri Lancome), ci doar de

conducător auto pe un autocar aflat în serviciul SC A.T. SRL, aceste

bunuri aparținând unui pasager care, ulterior, nu le-a mai recunoscut;

- declarația martorei F.I. care

confirmă situația de fapt arătată, nu a fost

reținută de instanță;

- actul administrativ nu a fost întocmit

și comunicat cu respectarea dispozițiilor legale, neavând elementele

obligatorii prevăzute de art. 3 lit. x) C. vamal aprobat prin Legea nr. 141/1997

și fiind comunicat sub forma unei adrese nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005

către SC L.P.B., în care se face o referire sumară la luarea deciziei

suspendării operațiunii de vămuire;

- reținerea mărfurilor și

suspendarea operațiunii de vămuire s–au efectuat în afara perioadei

de protecție de un an solicitată prin cererea nr. 53023 din 13

septembrie 2004, cu privire la produsele SC L.P.B. & C.I.E.

Recurentul nu și-a încadrat, în

drept, motivele de recurs.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează în drept, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Susținerile recurentului că nu

este destinatarul și nici proprietarul mărfurilor, sunt neîntemeiate

și nu pot fi reținute având în vedere că recurentul reclamant, în

calitate de reprezentant al firmei de transport, avea întreaga responsabilitate

a bunurilor din autocar, bunuri găsite nu în bagajele

călătorilor ci în cala autocarului, așa cum, de altfel în mod

temeinic și legal, se motivează în Decizia nr. 2324 din 08 aprilie 2008,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și proprietate intelectuală, în dosar nr. 13227/99/2006.

Mai mult, în considerentele

hotărârii Înalta Curte de Casație și Justiție

precizează că produsele au fost reținute de către

autoritățile vamale prin decizia Autorității Naționale

a Vămilor nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, în baza procesului verbal

semnat de intimat, respectiv recurentul din prezenta cauză, fără

obiecțiuni și necontestat.

Or, în aceste condiții, contrar

criticii recurentului, măsurile dispuse de autoritatea vamală, în

baza cererii formulată de titularul dreptului de proprietate

intelectuală, prin care s-a solicitat intervenția

autorității vamale, sunt în concordanță deplină cu textul

art. 3, lit. x) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, care

definește termenul de „decizie vamală”.

Prevederile art. 4 pct. 9 din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României, la care face trimitere recurentul, nu pot

constitui argumente în susținerea cererii de recurs, având în vedere

faptul că măsurile dispuse de autoritatea vamală sunt anterioare

acestei reglementări.

De asemenea, susținerea recurentului

că reținerea mărfurilor și suspendarea operațiunii de

vămuire s-au efectuat în afara perioadei de protecție solicitată

prin cererea nr. 53023 din 13 septembrie 2004, este neîntemeiată și

urmează a fi respinsă ca atare, având în vedere dispozițiile

art. 6 pct. 4 și art. 8 din Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri

pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală

în cadrul operațiunilor de vămuire.

Potrivit acestor texte legale, durata

pentru care se solicită intervenția autorității vamale, pentru

respectarea dreptului de proprietate intelectuală, poate fi de maximum un

an de la data la care cererea devine efectivă. În cazul în care cererea

este acceptată, ea devine efectivă începând cu data depunerii de

către solicitant la Direcția Generală a Vămilor a dovezii privind achitarea în contul acesteia a echivalentului în lei a tarifului de 100 Euro,

la cursul de schimb stabilit conform prevederilor Codului vamal al României.

Având în vedere aceste dispoziții

legale, precum și adresa nr. 738 din 07 decembrie 2004,prin care a fost înaintată

Autorității Naționale a Vămilor copia ordinului de

plată nr. 351 din 07 decembrie 2004, se poate constata că cererea

53023/2004 - marca POEME (de la poziția 13) a devenit efectivă la

data depunerii acestei dovezi.

Pentru considerentele menționate, cu

referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinței

nr. 225-A din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 martie 2010.