ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București și, ulterior la Tribunalul Iași, prin declinare de competență, reclamanta L.P. E.B. & C.I.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții T.G. și O.S.I.M., să se constate că mărfurile reținute de autoritățile vamale conform deciziei Autorității Naționale a Vămilor nr. 62357 din 31 octombrie 2005, aduc atingere drepturilor sale exclusive de proprietate intelectuală, deținute asupra mărcii L., să se dispună interzicerea importului și a comercializării neautorizate de către pârât a produselor purtând mărci identice sau similare mărcii L., precum și obligarea pârâtului T.G.

la plata cheltuielilor de judecată. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, la 25 octombrie 2005, autoritățile vamale au reținut, ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, un număr de 10 buc. parfumuri inscripționate cu marca L. Prin încheierea din 10 iunie 2009, Tribunalul Iași a sesizat Curtea de Apel Iași cu excepția de nelegalitate a deciziei nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005 a D.S.C.V.A.N.V., invocată de pârâtul T.G. In motivarea excepției invocate, s-a arătat că decizia menționată este nelegală, deoarece T.G. nu are nici calitatea de proprietar și nici de destinatar al celor 10 flacoane de parfum descoperite de organele vamale într-un autocar aparținând firmei A.T.

SRL, cel în cauză fiind conducător auto și neavând atribuții privind depozitarea bagajelor în cala autocarului. S-a mai susținut că actul administrativ atacat nu respectă dispozițiile art. 3 lit. x) din Legea nr. 141/1997, în sensul că nu cuprinde datele de identificare ale organului emitent, motivarea în fapt și în drept a măsurii, descrierea măsurii și datele de identificare ale persoanelor care angajează răspunderea organului administrativ.

Prin sentința nr. 225/CA din 16 decembrie 2009 , Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a deciziei nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, emisă de Direcția de Supraveghere și Control din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, privind suspendarea operațiunii de vămuire a 10 flacoane de parfum "Poeme-Lancôme" . Pentru a pronunța o asemenea soluție, Curtea de Apel Iași a considerat că decizia atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 202/2000, potrivit cărora, pe baza cererii de intervenție, autoritățile vamale suspendă operațiunea de vămuire și rețin mărfurile suspectate a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală și comunică în scris această măsură solicitantului și declarantului.

S-a mai reținut că decizia atacată a fost emisă de autoritățile vamale pe baza cererii de intervenție și a adeverinței de reținere, semnată de reclamantul T.G. fără obiecțiuni și necontestată, neconstatându-se elemente de natură să conducă la concluzia că faptele consemnate în adeverința de reținere menționată nu corespund realității. De asemenea, s-a mai reținut că actul atacat este în concordanță cu dispozițiile art. 3 lit. x) din Legea nr. 141/1997 . Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Iași a declarat recurs reclamantul T.G.

motivând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru motivele arătate și în fața primei instanțe, dar de care nu s-a ținut cont cu ocazia soluționării excepției: - în mod greșit a fost trecut numele său în Decizia nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005 a D.S.C.V.A.N.V., calitatea sa nefiind acea de proprietar sau destinatar al bunurilor reținute (10 bucăți parfumuri Lancome), ci doar de conducător auto pe un autocar aflat în serviciul SC A.T. SRL, aceste bunuri aparținând unui pasager care, ulterior, nu le-a mai recunoscut; - declarația martorei F.I.

care confirmă situația de fapt arătată, nu a fost reținută de instanță; - actul administrativ nu a fost întocmit și comunicat cu respectarea dispozițiilor legale, neavând elementele obligatorii prevăzute de art. 3 lit. x) C. vamal aprobat prin Legea nr. 141/1997 și fiind comunicat sub forma unei adrese nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005 către SC L.P.B., în care se face o referire sumară la luarea deciziei suspendării operațiunii de vămuire; - reținerea mărfurilor și suspendarea operațiunii de vămuire s–au efectuat în afara perioadei de protecție de un an solicitată prin cererea nr. 53023 din 13 septembrie 2004, cu privire la produsele SC L.P.B. & C.I.E. Recurentul nu și-a încadrat, în drept, motivele de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Susținerile recurentului că nu este destinatarul și nici proprietarul mărfurilor, sunt neîntemeiate și nu pot fi reținute având în vedere că recurentul reclamant, în calitate de reprezentant al firmei de transport, avea întreaga responsabilitate a bunurilor din autocar, bunuri găsite nu în bagajele călătorilor ci în cala autocarului, așa cum, de altfel în mod temeinic și legal, se motivează în Decizia nr. 2324 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și proprietate intelectuală, în dosar nr. 13227/99/2006.

Mai mult, în considerentele hotărârii Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că produsele au fost reținute de către autoritățile vamale prin decizia Autorității Naționale a Vămilor nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, în baza procesului verbal semnat de intimat, respectiv recurentul din prezenta cauză, fără obiecțiuni și necontestat. Or, în aceste condiții, contrar criticii recurentului, măsurile dispuse de autoritatea vamală, în baza cererii formulată de titularul dreptului de proprietate intelectuală, prin care s-a solicitat intervenția autorității vamale, sunt în concordanță deplină cu textul art. 3, lit. x) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, care definește termenul de „decizie vamală”.

Prevederile art. 4 pct. 9 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, la care face trimitere recurentul, nu pot constitui argumente în susținerea cererii de recurs, având în vedere faptul că măsurile dispuse de autoritatea vamală sunt anterioare acestei reglementări. De asemenea, susținerea recurentului că reținerea mărfurilor și suspendarea operațiunii de vămuire s-au efectuat în afara perioadei de protecție solicitată prin cererea nr. 53023 din 13 septembrie 2004, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare, având în vedere dispozițiile art. 6 pct. 4 și art. 8 din Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire.

Potrivit acestor texte legale, durata pentru care se solicită intervenția autorității vamale, pentru respectarea dreptului de proprietate intelectuală, poate fi de maximum un an de la data la care cererea devine efectivă. În cazul în care cererea este acceptată, ea devine efectivă începând cu data depunerii de către solicitant la Direcția Generală a Vămilor a dovezii privind achitarea în contul acesteia a echivalentului în lei a tarifului de 100 Euro, la cursul de schimb stabilit conform prevederilor Codului vamal al României. Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și adresa nr. 738 din 07 decembrie 2004,prin care a fost înaintată Autorității Naționale a Vămilor copia ordinului de plată nr. 351 din 07 decembrie 2004, se poate constata că cererea 53023/2004 - marca POEME (de la poziția 13) a devenit efectivă la data depunerii acestei dovezi.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinței nr. 225-A din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.