ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2324/2008

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17

noiembrie 2005 pe rolul Tribunalului București și ulterior, pe rolul

Tribunalului Iași, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în

favoarea acestei din ultime instanțe prin sentința civilă nr. 208 din 9

februarie 2006, reclamanta L.P.B. & C. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții T.G. și O.S.I.M., să se constate că mărfurile reținute de către

autoritățile vamale conf. deciziei Autorității Naționale a Vămilor nr. 62357/MC

din 31 octombrie 2005, aduc atingere drepturilor sale exclusive de proprietate

intelectuală deținute asupra mărcii L.; să se dispună interzicerea importului

și a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci

identice sau similare mărcii L., precum și obligarea pârâtului T.G. la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii de chemare în

judecată se arată că la 25 octombrie 2005, în temeiul prevederilor Legii nr.

202/2000 și ale O.G nr. 59/2002, autoritățile vamale au reținut ca fiind

susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală un număr

de 10 bucăți parfumuri având inscripționată marfa P.L.

Instanța, prin sentința civilă nr.

2961 din 20 decembrie 2006, a respins excepția tardivității formulării acțiunii

și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de

calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța sentința

Tribunalul Iași a reținut următoarea situație de fapt și de drept.

Cu privire la excepția de

tardivitate instanța a reținut că dispozițiile art noiembrie din Legea nr.

202/2000, coroborate cu dispozițiile art. 25 din aceleași act normativ se

referă expres la contravenții și soluționarea lor. Termenul de 10 zile prevăzut

de art.11 din lege vizează alte aspecte colaterale promovării acțiunii.

Pârâtul T.G. nu are nici calitatea

de proprietar și nici de destinatar al mărfurilor deoarece organele vamale au

găsit cele 10 flacoane de parfum în cala autocarului aparținând firmei A.T.

SRL. Cum nici unul dintre turiștii din autocar nu a recunoscut că-i aparțin

flacoanele ele au fost ridicate iar pârâtul a semnat, întrucât era singura

persoană ce reprezenta firma de transport.

Curtea de Apel Iași, secția civilă,

prin decizia nr. 92 din 13 iunie 2007, a respins apelul formulat de reclamanta

L.P.B. & C., împotriva sentinței arătate pentru considerentele ce urmează:

Deși apelanta face afirmații privind

existența unui act de constatare și de confiscare a mărfurilor de la pârâtul

intimat, la dosar nu a fost depus înscrisul invocat.

În cauză a fost depusă doar

corespondența purtată între Direcția de Supraveghere și Control Vamal și

Cabinetul de Avocatură T. & T., corespondență ce nu este opozabilă

pârâtului. În cauză nu a fost depus nici un proces verbal de constatare a

situației de fapt și eventual de sancționare a acestuia, de confiscare sau

reținere a mărfurilor invocate. Nici în privința proprietarului mărfurilor

confiscate și nici a destinatarului acestora nu a fost făcute nici un fel de

dovezi.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta L.P.B. & C. criticând decizia pentru nelegalitate prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ pentru motivele ce urmează:

Potrivit deciziei Autorității

Naționale a Vămilor nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, produsele reținute au

fost găsite la T.G.

Decizia este un act ce emană de la o

autoritate și are valoarea unui act oficial.

De asemenea, Curtea de Apel a

reținut în mod greșit că pârâtul nu este destinatarul mărfurilor deoarece

acesta, în calitate de reprezentant al firmei de transport, avea întreaga

responsabilitate a bunurilor din autocar.

Având în vedere numărul total de

produse reținute, 72 nu poate fi acceptată apărarea că aceste bunuri ar fi

destinate consumului propriu. Instanța, în mod greșit a admis excepția lipsei calității

procesuale a pârâtului, acesta fiind cel care în calitate de destinatar este

responsabil de importul unor mărfuri contrafăcute.

Intimatul T.G. prin întâmpinarea

formulată, a reiterat excepția de tardivitate a acțiunii, întemeiată pe

dispozițiile art. 11 și art. 25 din Legea nr. 202/2000, modificată. Se mai

arată că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect soluționată

față de împrejurarea că intimatul nu este nici destinatarul și nici

proprietarul mărfurilor.

Analizând excepția invocată precum

și decizia prin prisma criticilor formulate Înalta Curte reține cele ce succed:

Excepția de tardivitatea acțiunii

invocată de intimatul pârât T.G. a fost soluționată de prima instanță în sensul

arătat în expunerea rezumată a lucrărilor cauzei.

Excepția este inadmisibilă, în

temeiul art. 11 și art. 25 din Legea nr. 202/2000, întrucât Legea nr. 202/2000

a fost abrogată prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 344/2005 privind unele

măsuri pentru respectarea dreptului de proprietate intelectuală în cadrul

operațiilor de vămuire.

Produsele au fost reținute de către

autoritățile vamale prin decizia Autorității Naționale ale Vămilor nr. 62357/MC

din 31 octombrie 2005, în baza procesului vamal semnat de intimat fără

obiecțiuni și necontestat. În temeiul acestui proces verbal s-a emis decizia

menționată. Aceste două înscrisuri întocmite de autoritățile vamale au valoarea

unor acte oficiale, cât timp au rămas definitive.

Decizia vamală nu este o simplă

corespondență cât timp a fost emisă în temeiul procesului verbal încheiat în

momentul reținerii bunurilor. Față de împrejurarea că procesul de reținere a

mărfurilor poartă semnătura pârâtului, reținerea instanței de apel că aceasta

nu îi este opozabilă, este nelegală.

Reține instanța de apel că pârâtul

nu are calitatea procesuală și pentru motivul că nu era destinatar al mărfii.

Însă pârâtul, în calitate de reprezentant al firmei de transport, avea întreaga

responsabilitate a bunurilor din autocar, bunuri găsite nu în bagajele

călătorilor ci în cala autocarului.

Reține, de asemenea, instanța de

apel că nu s-au făcut dovezi referitoare la confiscarea a 72 de flacoane de apă

de toaletă sau apă de parfum, reținere corectă la acea dată, dar în

contradicție cu probele administrate în calea de atac a recursului, filele

10-13. Din conținutul acestor înscrisuri rezultă că în afara celor 10 flacoane

de parfum P.L. s-au reținut 19 flacoane cu apă de toaleta Noa, 19 bucăți de

parfum Amor-Amor și 24 de bucăți flacoane de parfum Sensi- Giorgio Armani.

Așadar, pârâtul, dat fiind calitatea

sa de reprezentant al firmei de transport în al cărui autocar s-au găsit

mărfurile contrafăcute, are calitate procesuală pasivă.

Instanța, reținând că pricina a fost

soluționată fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (5) C. proc. civ, va admite recursul declarat, va casa decizia și,

pentru aceleași considerente, va fi admis apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței, ce va desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de tardivitate

a acțiunii invocată de intimatul-pârât T.G.

Admite recursul

declarat de reclamanta compania

L.P.B. împotriva deciziei nr. 92 din 13 iunie 2007

a Curții de Apel Iași, secția

civilă, pe care o casează și admite apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței nr. 2961 din 20 decembrie 2006 a Tribunalului Iași, secția civilă.

Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.