ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6303/2006

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

cele ce succed.

Reclamanta

G.G. S.P.A., prin cererea formulată la 20 decembrie 2004 și înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 3071, a solicitat

obligarea pârâtului G.V. să înceteze importul de bunuri contrafăcute ale

reclamantei, sub sancțiunea plății de daune cominatorii și să distrugă, pe

propria cheltuială bunurile contrafăcute.

Instanța,

prin sentința civilă nr. 94 din 2 februarie 2005, a admis în parte cererea în

sensul obligării pârâtului să înceteze importul produselor contrafăcute purtând

semnul „G.”.

Prin

considerentele hotărârii se arată că reclamanta este titulara mărcii „G.” și

pentru produsele de parfumerie, clasa 3 de produse, marcă înregistrată

internațional, având ca țară indicată pentru protecție și România.

În

baza art. 10 din Legea nr. 202/2000, Autoritatea Națională Vamală a dispus

suspendarea operațiunii de vămuire și reținerea unor produse constând în 18

bucăți, apă de toaletă, susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate

intelectuală, inscripționate „G.”.

Această

denumire este identică cu marca înregistrată a reclamantei, de unde se deduce

existența riscului de confuzie cu produsele originale ale reclamantei, fiind

aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (2) și art. 83 din Legea nr. 84/1998 și

art. 1 alin. (1), pct. 13 lit. a) și e) din Legea nr. 202/2000.

Instanța

a respins cel de-al doilea capăt de cerere față de dispozițiile art. 11 și 25

lit. a) din Legea nr. 202/2000 întrucât autoritatea vamală fiind abilitată să

aplice, odată cu măsura amenzii contravenționale, și măsura confiscării

mărfurilor.

Investită

cu soluționarea apelului declarat de pârât împotriva sentinței menționate,

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, a admis apelul și a schimbat sentința în sensul respingerii în

totalitate a cererii formulate, pentru considerentele ce urmează.

În

bagajul personal al pârâtului s-au găsit 18 flacoane cu apă de toaletă a câte 8

ml. fiecare, în total 144 ml.

Dat

fiind dimensiunea redusă a cantității lor, nu se poate considera că bunurile

pretins contrafăcute au fost introduse în țară în scopuri ilicite, în

condițiile în care, conform depoziției martorului audiat în cauză, au fost

achiziționate la începutul lunii decembrie 2004 în Turcia pentru a fi oferite

drept cadou.

În

atare situație sunt întrunite condițiile art. 3 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

202/2000, modificată prin O.U.G. nr. 59/2002, în sensul că cele 18 flacoane cu

apă de toaletă reținute de autoritatea vamală, sunt exceptate de la aplicarea

legii, iar acțiunea reclamantului de interzicere a importului, ce are la bază

Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69478/MC din 2 decembrie 2004,

apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă în baza art. 19 din actul

normativ menționat.

Împotriva

deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Prin

dezvoltarea motivelor de recurs, hotărârea este criticată pentru considerentele

ce se vor arăta.

Bunurile

contrafăcute provin din Turcia, iar cantitatea, 18 cutii, oferă un puternic

indiciu spre o distribuire ilegală.

Actele

de comerț pot fi făcute și în afara cadrului stabilit de lege, fiind astfel

lipsită de relevanță împrejurarea că pârâtul nu are calitatea de comerciant.

Depoziția

martorului este neclară deoarece acesta nu și-a amintit nici numărul de

flacoane, nici marca achiziționată.

Susținerile

pârâtului, în sensul că intenționa să ofere 10 cutii prietenei sale, iar 8 să

le păstreze pentru a le face cadou cu diferite ocazii, nu pot fi primite față

de cantitatea bunurilor.

În

drept sunt indicate dispozițiile art. 35 alin. (2) și art. 37 alin. (1) din

Legea nr. 84/1998.

Intimatul-pârât,

prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului față de lipsa

calității sale de comerciant și a bunei credințe la achiziționarea bunurilor

dintr-un bazar din Turcia.

Analizând

hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și în raport de probele

administrate în toate etapele procesuale, Curtea a reținut următoarele:

Recurenta

este titulara mărcii „G.” pentru produse din mai multe clase, printre care

clasa 3 ce include produse de parfumerie, marca fiind înregistrată

internațional și având desemnată pentru protecție și România, aflându-se

înăuntrul termenului de protecție, aspect necontestat de pârâtul-intimat.

Conform

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 înregistrarea mărcii conferă

titularului acesteia un drept exclusiv asupra mărcii. În cazul încălcării

acestui drept titularul mărcii poate cere instanței de judecată să interzică

terților să folosească în activitatea lor, fără consimțământul acestuia, un

semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru

care marca a fost înregistrată.

Actele

de natura celor arătate constituie conform art. 83 din lege, acte de

contrafacere.

În

vederea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul

operațiunilor de vămuire a fost adoptată Legea nr. 202/2000.

Conform

art. 1 pct. 13 lit. a) și c) din această lege o marfă, inclusiv ambalajul, este

contrafăcută dacă poartă, fără autorizare, o marcă identică cu o marcă de

produs sau de serviciu protejată, legal înregistrată ori care nu se poate

deosebi substanțial de aceasta.

În

speță, din ordinul Autorității naționale a vămilor, în baza art. 10 din Legea

nr. 202/2000 s-a dispus suspendarea operațiunii de vămuire și reținerea a 18

cutii de apă de toaletă inscripționate „G.” de 8 ml. fiecare, găsite în

bagajele pârâtului la întoarcerea sa din Turcia.

Legea

nr. 202/2000, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 59/2002, exceptează de

la aplicarea prevederilor acestui act normativ, conform art. 3 alin. (1) lit.

b), bunurile aflate în bagajele călătorilor, în cadrul regimului aplicabil

călătorilor și altor persoane fizice, cu îndeplinirea însă a condițiilor

înscrise în O.G. nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la

plata datoriei vamale.

Astfel,

conform art. 45 alin. (2) lit. b) din acest act normativ bunurile au caracter

non comercial sunt cele introduse în bagaje, destinate exclusiv uzului personal

al călătorului sau familiei sale ori bunuri destinate a fi oferite drept cadou,

și care, prin natura sau prin cantitatea lor, nu au caracter comercial. În

același sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 59/2003.

Dispozițiile

art. 46 alin. (3) din O.G. nr. 59/2003, în temeiul cărora sunt scutite de la

plata datoriei vamale flacoanele de apă de toaletă cu o cantitate de 250 ml, se

coroborează cu dispozițiile art. 45 alin. (2) lit. b) din același act normativ

referitoare la cantitatea (numărul) bunurilor de gen găsite în bagajul personal

al călătorului.

În

cauza de față numărul de cutii de apă de toaletă, 18, este mult prea mare

pentru a fi considerat ca fiind destinate drept cadouri chiar dacă însumate, cantitatea

de parfum nu depășește 250 ml, conform art. 46 pct. 3 din același act normativ.

Și aceasta, și față de susținerea pârâtului că intenționa să ofere drept cadou

prietenei sale 10 flacoane de apă de toaletă de aceeași marcă, când, uzual, se

oferă doar un flacon.

Este

lipsit de relevanță împrejurarea că intimatul nu are calitatea de comerciant,

căci activitatea de comerț, în speță cumpărare în scopul revânzării, poate avea

loc și în afara dispozițiilor legale în materie.

Ca

atare, bunurile reținute, nu pot fi calificate drept bunuri personale, deoarece

prin numărul lor, permit desfășurarea unei activități cu caracter comercial, în

sensul obținerii unui mic profit rezultat dintre valoarea modică de

achiziționare a mărfurilor dintr-un bazar și posibila revânzare la un preț

superior.

Depoziția

martorului M.D.L. este irelevantă față de numărul mare de flacoane de apă de

colonie achiziționate de pârât.

Pentru

considerentele sus arătate, Înalta Curte, reținând incidența motivelor de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va admite recursul declarat.

Drept

consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.,

decizia curții de apel va fi modificată în sensul că va respinge apelul declarat

de pârât împotriva sentinței civile nr. 94 din 2 februarie 2005 a Tribunalul

București, pe care o menține în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

G.G.S.P.A. împotriva deciziei nr. 370/A din 27 octombrie 2005 a Curții de Apel

București, secția a IX-a, pe care o modifică în sensul că respinge apelul

declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 94 din 2 februarie 2005 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.