ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Reclamanta SN R. SA, sucursala Iași, a chemat în judecată Consiliul

Local, prin Primar, și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se

constate în favoarea sa dreptul de administrare asupra unei suprafețe de 34,638

mp teren situat în Botoșani.

Tribunalul Botoșani prin sentința nr. 441 din

22 martie 2007 a respins acțiunea în constatare pe considerentul că aplicarea dispozițiilor

art. 111 C. proc. civ. presupune ca în patrimoniul reclamantei să preexiste dreptul

de administrare a cărui constatare, cu efect declarativ, se cere să se facă prin

acțiune judecătorească. În sprijinul aceleiași soluții s-a reținut că darea în

administrare a bunurilor proprietate publică se realizează ca regulă generală

prin acte administrative cu caracter individual și că, în speță, dreptul

pretins prin acțiune a fost contestat. Prima instanță s-a referit la Ordinul nr.

532/1976 emis de M.A.I.A. prin care s-a transmis doar suprafața de 2.430 mp

teren pe care se află amplasată construcția stației radio, din totalul

suprafeței de teren de 37.629 mp, diferența fiind în prezent la dispoziția Comisiei

Locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1990, având categoria de fâneață.

Sentința a fost apelată de reclamanta SN R.

SA Iași care a formulat critici pentru motive de netemeinicie și nelegalitate

în sprijinul cărora a susținut, în esență, că societatea a exercitat dreptul de

administrare asupra terenului încă de la înființarea societății astfel că

potrivit apelantei erau aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ.

Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 85

din 24 septembrie 2007 a anulat ca netimbrat apelul reclamantei cu motivarea că

aceasta nu a respectat prevederile Legii nr. 146/1997, deși a fost citată cu

mențiunea de a depune până la primul termen de judecată, taxa de timbru și

timbrul judiciar.

Împotriva deciziei nr. 85 din 24 septembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs, reclamanta SN R.

SA, sucursala Iași. Autoarea și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 alin.

(9) C. proc. civ. în argumentarea căruia a susținut că dispozițiile art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 au fost greșit aplicate întrucât taxa de timbru era achitată

încă de la data formulării apelului și că dovezile se aflau la dosar. În

continuare recurenta a recunoscut că prima plată a fost făcută în contul Primăriei

Botoșani în loc de Suceava însă după citare a arătat că a făcut plata în contul

indicat conform dovezilor aflate la dosar apel.

În dovedirea recursului a depus înscrisurile la

care s-a referit și a susținut în plus că nu a prezentat în instanță (și nu

prin poștă) dovezile respective întrucât consilierul juridic a fost convocat la

o întrunite pentru discutarea planului de restructurare a societății.

Intimata prin întâmpinare a respins toate susținerile

recurentei motivat de faptul că nu s-a dovedit împiedicarea consilierului

juridic de a se prezenta în instanță pentru depunerea dovezilor de plată a

taxei de timbru. În ce privește expedierea prin poștă a dovezilor de plată,

intimata a considerat că de la data expedierii citațiilor exista timp suficient

pentru prezentarea dovezilor. Pe fond a considerat că au fost corect aplicate  prevederile

art. 111 C. proc. civ., iar soluțiile anterior pronunțate sunt legale.

Recursul este fondat.

Art. 11 din Legea nr. 146/1996, stabilește că

cererile pentru exercitarea căilor de atac, apel și recurs se timbrează cu 50%

din (…), iar art. 20 din aceeași lege obligă partea care exercită un astfel de

drept să plătească anticipat taxele judiciare în cuantumul legal. Neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit de instanță se sancționează

potrivit art. 20 alin. (3), din aceeași lege, cu anularea cererii.

Dispozițiile de mai sus au caracter imperativ

așa încât în cadrul motivului de nelegalitate invocat de recurentă urmează să

se verifice dacă soluția de anulare a apelului ca netimbrat s-a pronunțat cu nesocotirea

acestora. Pentru analiza propusă se va reține mai întâi că accesul la justiție

nu are semnificația unei gratuități al acestui serviciu public ceea ce presupune

examinarea de către instanță cu prioritate a excepției netimbrării, care ar

face de prisos, în cazul admiterii ei, analiza criticilor aduse sentinței

apelate. Examinarea acestei excepții, în speță, va avea în vedere faptul că îndatorirea

prevăzută de legea taxei de timbru a fost adusă la îndeplinire de către apelantă

care a achitat sumele datorate conform art. 11 din legea amintită cu ordinul de

plată din 20 septembrie 2007, numai că dovada a ajuns cu întârziere la dosar.

Prin urmare nu se poate imputa instanței de apel că a făcut aplicarea art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997. Cu toate acestea nu se poate nesocoti faptul, că

apelanta a respectat dispozițiile legale privind plata taxelor chiar dacă

finalitatea acestei plăți nu a fost valorificată în timp util în fața instanței

de apel. Nu în ultimul rând se va reține că în conformitate cu art. 129 alin. (1)

și

art.

723 C. proc. civ. apelanta și-a exercitat cu bună

credință obligațiile procesuale în sensul că a achitat anticipat taxa de timbru

numai că depunerea sumei într-un alt cont a dus la cea de-a doua plată

solicitată prin citație de instanța de apel. În aceste condiții în care dovada

plății corecte a taxei de timbru s-a făcut înainte de termen dar a ajuns cu

întârziere la dosar, se apreciază că sunt motive justificate pentru ca

reclamanta să obțină judecarea apelului său întrucât nu mai operează restricția

de a păși la judecata apelului impusă de legea mai sus amintită. În caz contrar

s-ar admite că impunerea obligației de plată a taxei judiciare de timbru ar

afecta însăși esența dreptului de a obține o judecată efectivă a apelului și ar

constitui o îngrădire nejustificată a dreptului de acces la instanțele

judecătorești. În fine, echilibrul dintre interesul statului de a colecta

taxele judiciare de timbru și interesul reclamantei de a avea acces la justiție

este respectat astfel că potrivit art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 alin.

(9) C. proc. civ. se va admite recursul, decizia din apel va fi casată iar

cauza va fi trimisă pentru judecarea apelului la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SN R.

SA, Sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 85 din 24 septembrie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția comercială contencios administrativ și

fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

februarie 2008.