ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 441 din 22 martie 2007 a Tribunalului Botoșani, instanță competentă în soluționarea pricinii urmare soluționării conflictului negativ de competență prin sentința nr. 39 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea prin care S.N.R. SA, sucursala Iași, solicitase să se constate, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Botoșani, dreptul său de administrare asupra suprafeței de 34.638 mp teren situat în raza municipiului Botoșani. Instanța de fond a reținut că prin art. 6 din Decretul prezidențial nr. 76 din 3 aprilie 1978 s-a schimbat categoria de folosință a suprafeței de 37.629 mp din teren arabil în fâneață în scopul construirii stației de radiodifuziune Botoșani.

Prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 532 din 22 noiembrie 1976 i-a fost transmis reclamantei cu caracter definitiv numai 2.430 mp pe care este amplasată construcția stației radio, restul suprafeței de 32.208 mp făcând parte din patrimoniul fostului CAP Botoșani, având destinația de fâneață, iar producția de fân obținută și valorificată fiind folosită la cantina de ajutor social de Primăria Botoșani. Întrucât dreptul de administrare al reclamantei asupra suprafeței de teren din acțiune nu preexistă, instanța a respins acțiunea considerând că dispozițiile art. 111 C. proc. civ. sunt inadmisibile.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamantă a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 85 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, decizie casată ulterior urmare admiterii recursului aceleeași părți prin decizia nr. 721 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleeași instanțe. Rejudecând apelul, prin decizia nr. 59 din 19 mai 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, l-a respins ca nefondat reținând că, potrivit art. 111 C. proc. civ., pentru constatarea existenței unui drept este necesară preexistența respectivului drept a cărei constatare s-a solicitat.

Ori, în speță, reclamanta nu a dovedit că este titulara dreptului de administrare decât pentru 2.430 mp și nu pentru întreaga suprafață, suprafață ce a făcut parte din cei 37.629 mp fâneață, diferența de teren figurând în evidențele cadastrale ca făcând parte din terenul ce a aparținut fostului CAP Botoșani, pus în prezent la dispoziția Comisiei locale pentru aplicarea Legii 18/1991. După emiterea Decretului 76 din 3 aprilie 1978, când s-a schimbat categoria de folosință a terenului din arabil în fâneață, în scopul construirii stației de radiodifuziune Botoșani, nu s-a mai emis nici un act administrativ din care să rezulte că reclamantei i s-ar fi recunoscut vreun drept de administrare, iar scopul pentru care s-a dispus schimbarea categoriei de folosință, nu s-a mai realizat.

De asemenea s-a apreciat că diferența de teren nu a intrat în patrimoniul reclamantei nici în temeiul Legii 15/1990 deoarece terenurile au fost exceptate expres și nici nu a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate deoarece nu a putut dovedi că ar fi avut dreptul de administrare asupra întregii suprafețe. Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta apreciază că instanța de apel a schimbat natura și înțelesul actului dedus judecății deoarece ea a dovedit că are folosința întregii suprafețe de teren de 34.638 mp, pe care a și împrejmuit-o pentru protejarea instalațiilor subterane și pentru care și plătește impozit.

De asemenea întreaga suprafață de teren este înregistrată în patrimoniul său și figurează în documentația topografică întocmită în scopul stabilirii patrimoniului său, stăpânind-o neîntrerupt din 1977. Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică faptul că i se impută că n-ar deține nici unul dintre actele menționate în Circulara 85415 din 17 august 1993, ori tocmai acțiunea de față probează demersul său făcut în recunoașterea dreptului de administrare a întregii suprafețe de 34.638 mp, suprafață deținută și folosită neîntrerupt din 1977 și pe care este amplasată stația de radio.

În final, recurenta critică greșita interpretare a dispozițiilor art. 5 din Legea 15/1990 și aprecierea că terenurile nu ar fi intrat în patrimoniul regiei autonome, antecesoarea sa, terenurile și clădirile figurând ca mijloace fixe în patrimoniul fostelor întreprinderi de stat reorganizate în regii autonome în temeiul acestui act normativ. Alăturat recursului recurenta a atașat în copie declarația de impozit din 7 februarie 2000, situația terenurilor din patrimoniul său, circulara MAIA nr. 85415 din 17 august 1993, și procesul verbal de recepție din 13 decembrie 1999. Prin întâmpinare intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Anterior analizării criticilor aduse soluției din apel se impune precizarea că actele atașate de recurentă recursului nu reprezintă acte noi, ele existând în dosarul Judecătoriei Botoșani, instanță la care s-a înregistrat inițial cererea de chemare în judecată, atașate cererii, și au fost avute în vedere de către instanță în soluționarea pricinii. Criticile invocate de recurentă și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate deoarece instanța de apel a interpretat corect actul dedus judecății, reclamanta solicitând prin acțiunea sa recunoașterea unui drept de administrare și nu de folosință asupra suprafeței de teren de 34.638 mp, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate ce nu se pot confunda.

Nici uzucaparea respectivei suprafețe de teren nu a format obiectul judecății așa încât susținerile recurentei privind folosirea continuă din 1977 a respectivei suprafețe de teren nu a format obiectul judecății. Limitându-se la obiectul cererii cu care a fost investită instanța de apel a apreciat corect că pentru constatarea existenței dreptului de administrare al cărui titular s-a pretins reclamanta aceasta ar fi trebuit să probeze existența vreunui act administrativ care să-i fi conferit o asemenea vocație pentru întreaga suprafață, aspect pe care însăși recurenta nu-l contestă, recunoscând în recursul motivat că „nu am reușit să găsim și actele care au condus la deținerea perpetuă a întregii suprafețe de teren”.

Faptul că ea a împrejmuit respectiva suprafață sau că plătește taxe pe acel teren nu dovedește exercitarea unui drept de administrare pentru întreaga suprafață, acesta fiind și considerentul pentru care i s-a refuzat eliberarea certificatului pentru atestarea dreptului de proprietate. Menționarea acestei suprafețe de teren în evidențele proprii nu echivalează cu dreptul de proprietate asupra ei, cum eronat susține recurenta prin invocarea dispozițiilor art. 5 din Legea 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, deoarece nu a dovedit că la momentul apariției legii întreaga suprafață figura în patrimoniul ei, ci, din contră, diferența dintre suprafața menționată în Decretul 76 din 3 aprilie 1976 și Ordinul MAIA nr.532/22 noiembrie 1976 figurează în Registrul cadastral pag.

23 (40) la poziția 42, ca fiind la dispoziția Comisiei locale pentru aplicarea Legii 18/1991, el făcând parte din proprietatea fostului CAP Botoșani. În consecință, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a actului dedus judecății și a legii, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.R. SA Iași împotriva deciziei nr. 59 din 19 mai 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.