ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3385/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la 8 iulie 2008, revizuenții P.N., P.B.G. și P.C.T. au solicitat ca, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor, C.J., D.M. și P.C.M., să se dispună revizuirea deciziei civile nr. 37 din 7 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1455 din 16 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., revizuenții au susținut că, prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, instanța a constatat că imobilul situat în București, sector 1, compus din construcție și teren este proprietatea Statului Rus în baza convenției cu privire la schimbul de imobile din data de 25 mai 1951. S-a reținut, totodată, că acest schimb a fost legal deoarece imobilul era proprietatea Statului Român, urmare a naționalizării de la familia revizuenților, prin aplicarea prevederilor de Decretul nr. 92/1950, figurând la poziția 142 din listele anexe la decret. S-a reținut că acest schimb a fost realizat în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri din 24 mai 1951, hotărâre care nu a fost prezentată niciodată de pârâți.

Revizuenții au susținut că, deși au făcut demersuri pentru a intra în posesia hotărârii consiliului de miniștri, s-au lovit de refuzul autorităților, care au motivat că nu le pot înmâna acest document, întrucât are regim secret. Revizuenții au învederat că au obținut din partea Ministerului Internelor și Reformei Administrative o serie de acte care probează faptul că imobilul nu a trecut în proprietatea Statului Român, astfel că acesta din urmă nu putea să-l cedeze, în baza unui schimb, Statului Rus. În acest sens au fost invocate adresele nr. 8658 din 26 mai 1949, 19200 N/1949 și 16229 din 27 august 1949 ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și procesul verbal din 26 septembrie 1949, încheiat în executarea Ord.

M.A.I. nr. 16229 din 27 august 1949 (care, în realitate, era o comunicare), prin care s-a procedat la inventarierea mobilierului care, în baza Legii nr. 125/1948, intra în patrimoniul Comitetului Provizoriu al Capitalei, bunurile fiind lăsate în custodia Lt. Comandor K.P., atașat militar adjunct pe lângă Ambasada URSS. În lumina acestor acte, revizuenții au susținut că este de necontestat că Statul Român deținea imobilul doar în fapt, motiv pentru care s-a optat de către autoritățile de la acel moment pentru lăsarea proprietății în custodia unei persoane fizice. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 46 din 22 ianuarie 2009, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reținând că nu sunt întrunite condițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., întrucât, prin decizia ce se cere a fi revizuită, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, aceasta nefiind o hotărâre care să evoce fondul litigiului. S-a reținut, totodată, că, în speță, nu s-a făcut dovada că înscrisurile prezentate de revizuenți nu au putut fi înfățișate instanței de fond din împrejurări mai presus de voința acestora și nici a faptului că aceste înscrisuri ar fi fost reținute de către partea potrivnică. Astfel, s-a avut în vedere că înscrisurile invocate de revizuenți au fost comunicate la solicitarea unuia dintre aceștia din data de 23 august 2008, la data de 24 iunie 2008, deci la peste doi ani de la data pronunțării deciziei a cărei revizuire s-a cerut.

S-a considerat că, în cele două cicluri procesuale, ce au cuprins o perioadă de aproximativ 8 ani, revizuenții aveau posibilitatea de a solicita și primi înscrisurile de care se prevalează, nedovedindu-se nicio împrejurare mai presus de voința lor în acest sens. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, revizuenții P.N., P.B.G. și P.C.T., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții au susținut că, în mod eronat, cererea lor de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 37 din 7 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, având în vedere că înscrisurile depuse existau la momentul judecării apelului, însă acestea nu au fost cunoscute nici de revizuenți și nici de instanță, fiind determinante pentru soluționarea litigiului.

Recurenții au mai arătat că au fost în imposibilitate de a prezenta aceste înscrisuri din motive independente de voința lor, dovedind că, deși au întreprins nenumărate demersuri pentru a intra în posesia actelor care să dovedească preluarea abuzivă a imobilului de către stat, li s-a refuzat eliberarea acestora pe motiv că se găseau în arhivele secrete ale Ministerului de Interne. În faza recursului, la termenul din 12 ianuarie 2010 Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de recurentul revizuent P.N., respectiv actele secrete aflate în arhivele Comitetului Central, al P.C.R. despre care s-a făcut vorbire în motivele de recurs.

S-a depus la dosar de către revizuent documentația tehnică pentru acordarea numărului cadastral și înscrierea în cartea funciară a imobilului din Str. T. nr. 4, adresa de înaintare a planului topografic cu reconstituirea fostului imobil situat în str. S. nr. 4, actuală str. T., sector 1, emisă de Primăria Municipiului București, Serviciul Cadastru, sub nr. 884420/472/77 din 26 ianuarie 2010 și procesul verbal de carte funciară din 11 octombrie 1941, precum și actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, la 19 decembrie 1936, prin care C.P. a dobândit imobilul din str. T. nr. 4 (filele 35 – 43 dosar recurs). Examinând criticile invocate de recurenții revizuenți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul pentru motivele expres menționate în cuprinsul acestui text de lege. Decizia nr. 37 din 7 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1455 din 16 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, este o decizie de apel, fiind astfel fără relevanță că hotărârea pronunțată este aceea a respingerii apelului reclamanților, de vreme ce fondul pricinii a fost cercetat.

O asemenea concluzie este impusă de caracteristica apelului de a fi o cale de atac devolutivă, care presupune o nouă judecată în fond, consecutivă celei realizate în primă instanță. Odată ce prin decizia atacată (cu revizuire), respingându-se apelul reclamanților, s-au făcut statuări cu privire la fondul pricinii deduse judecății, această decizie este susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, contrar considerentelor Curții de Apel București, în sensul inadmisibilității cererii de revizuire pentru neevocarea fondului cauzei. Condiția evocării fondului prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se referă într-adevăr la orice hotărâre supusă revizuirii și nu doar la hotărârile instanței de recurs.

În speță, însă, așa cum s-a arătat, decizia atacată cu revizuire a evocat fondul litigiul, sub acest aspect cererea revizuenților fiind admisibilă. Curtea va reține că, deși instanța de revizuire a considerat cererea inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiției evocării fondului, a examinat, însă, și celelalte condiții de admisibilitate, raportat la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., constatând că înscrisurile de care s-au prevalat revizuenții în susținerea cererii nu întrunesc cerințele prevăzute de lege (art. 322 pct. 5). Criticile formulate de recurenții revizuenți în sensul că au fost în imposibilitate obiectivă de ce depune înscrisurile, determinante pentru soluționarea litigiului, sunt neîntemeiate.

În sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă, or dintr-o împrejurare de forță majoră, independentă de voința părții. Actul de constatare a unei situații de fapt anterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar întocmit ulterior, nu justifică revizuirea, deoarece nu constituie un înscris doveditor reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat din motive obiective, independente de voința părții.

Având în vedere că litigiul soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a desfășurat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, condiția cu privire la posibila reținere de către acesta a înscrisurilor nu este îndeplinită, actele depuse în susținerea cererii fiind eliberate de Arhivele Naționale din subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Corect instanța de revizuire a avut în vedere faptul că înscrisurile invocate de revizuenți au fost comunicate la solicitarea unuia dintre aceștia (din 23 mai 2008), la data de 24 iunie 2008. Având în vedere că litigiul s-a declanșat în anul 1999 și a fost soluționat irevocabil la 16 februarie 2007, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat corect că, în cele două cicluri procesuale, recurenții au avut posibilitatea de a solicita și primi înscrisurile prezentate, nedovedindu-se astfel împrejurarea mai presus de voința lor, la care fac referire dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. De altfel, chiar în recurs, Curtea a dat recurenților posibilitatea de a depune și alte înscrisuri care să susțină cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., sens în care a încuviințat proba solicitată de P.N. la termenul din 12 ianuarie 2010, însă nici înscrisurile depuse ulterior nu îndeplinesc cerințele legale, fiind o parte eliberate ulterior pronunțării hotărârii atacate cu revizuire (adresa de la fila 36 eliberată la 26 ianuarie 2010), fie existente deja la dosarul de fond (celelalte înscrisuri). În consecință, Curtea va constata că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nefiind îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul revizuenților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuenții P.N., P.B.G. și P.C.T. împotriva deciziei nr. 46 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.