ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3385/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, la 8 iulie 2008, revizuenții P.N., P.B.G.

și P.C.T. au solicitat ca, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin

Ministerul Finanțelor, C.J., D.M. și P.C.M., să se dispună revizuirea deciziei

civile nr. 37 din 7 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1455 din 16 februarie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

În motivarea cererii, întemeiate în

drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenții au susținut

că, prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, instanța a constatat că

imobilul situat în București, sector 1, compus din construcție și teren este

proprietatea Statului Rus în baza convenției cu privire la schimbul de imobile

din data de 25 mai 1951. S-a reținut, totodată, că acest schimb a fost legal

deoarece imobilul era proprietatea Statului Român, urmare a naționalizării de

la familia revizuenților, prin aplicarea prevederilor de Decretul nr. 92/1950,

figurând la poziția 142 din listele anexe la decret. S-a reținut că acest

schimb a fost realizat în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri din 24 mai 1951,

hotărâre care nu a fost prezentată niciodată de pârâți.

Revizuenții au susținut că, deși au

făcut demersuri pentru a intra în posesia hotărârii consiliului de miniștri,

s-au lovit de refuzul autorităților, care au motivat că nu le pot înmâna acest

document, întrucât are regim secret.

Revizuenții au învederat că au

obținut din partea Ministerului Internelor și Reformei Administrative o serie

de acte care probează faptul că imobilul nu a trecut în proprietatea Statului

Român, astfel că acesta din urmă nu putea să-l cedeze, în baza unui schimb, Statului

Rus.

În acest sens au fost invocate

adresele nr. 8658 din 26 mai 1949, 19200 N/1949 și 16229 din 27 august 1949 ale

Ministerului Afacerilor Interne, precum și procesul verbal din 26 septembrie 1949,

încheiat în executarea Ord. M.A.I. nr. 16229 din 27 august 1949 (care, în

realitate, era o comunicare), prin care s-a procedat la inventarierea

mobilierului care, în baza Legii nr. 125/1948, intra în patrimoniul Comitetului

Provizoriu al Capitalei, bunurile fiind lăsate în custodia Lt. Comandor K.P.,

atașat militar adjunct pe lângă Ambasada URSS.

În lumina acestor acte, revizuenții

au susținut că este de necontestat că Statul Român deținea imobilul doar în

fapt, motiv pentru care s-a optat de către autoritățile de la acel moment

pentru lăsarea proprietății în custodia unei persoane fizice.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 46 din 22 ianuarie 2009, a respins ca

inadmisibilă cererea de revizuire, reținând că nu sunt întrunite condițiile

art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, prin decizia ce se cere a fi

revizuită, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, aceasta

nefiind o hotărâre care să evoce fondul litigiului.

S-a reținut, totodată, că, în speță,

nu s-a făcut dovada că înscrisurile prezentate de revizuenți nu au putut fi

înfățișate instanței de fond din împrejurări mai presus de voința acestora și

nici a faptului că aceste înscrisuri ar fi fost reținute de către partea

potrivnică.

Astfel, s-a avut în vedere că

înscrisurile invocate de revizuenți au fost comunicate la solicitarea unuia

dintre aceștia din data de 23 august 2008, la data de 24 iunie 2008, deci la

peste doi ani de la data pronunțării deciziei a cărei revizuire s-a cerut.

S-a considerat că, în cele două

cicluri procesuale, ce au cuprins o perioadă de aproximativ 8 ani, revizuenții

aveau posibilitatea de a solicita și primi înscrisurile de care se prevalează,

nedovedindu-se nicio împrejurare mai presus de voința lor în acest sens.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs, în termenul legal, revizuenții P.N., P.B.G. și P.C.T.,

criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenții au susținut că, în mod

eronat, cererea lor de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 37

din 7 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta îndeplinește toate

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, având în vedere că înscrisurile

depuse existau la momentul judecării apelului, însă acestea nu au fost

cunoscute nici de revizuenți și nici de instanță, fiind determinante pentru

soluționarea litigiului.

Recurenții au mai arătat că au fost

în imposibilitate de a prezenta aceste înscrisuri din motive independente de

voința lor, dovedind că, deși au întreprins nenumărate demersuri pentru a intra

în posesia actelor care să dovedească preluarea abuzivă a imobilului de către

stat, li s-a refuzat eliberarea acestora pe motiv că se găseau în arhivele

secrete ale Ministerului de Interne.

În faza recursului, la termenul din

12 ianuarie 2010 Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de

recurentul revizuent P.N., respectiv actele secrete aflate în arhivele

Comitetului Central, al P.C.R. despre care s-a făcut vorbire în motivele de

recurs.

S-a depus la dosar de către

revizuent documentația tehnică pentru acordarea numărului cadastral și

înscrierea în cartea funciară a imobilului din Str. T. nr. 4, adresa de

înaintare a planului topografic cu reconstituirea fostului imobil situat în str.

S. nr. 4, actuală str. T., sector 1, emisă de Primăria Municipiului București,

Serviciul Cadastru, sub nr. 884420/472/77 din 26 ianuarie 2010 și procesul

verbal de carte funciară din 11 octombrie 1941, precum și actul de

vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, la 19

decembrie 1936, prin care C.P. a dobândit imobilul din str. T. nr. 4 (filele 35

– 43 dosar recurs).

Examinând criticile invocate de

recurenții revizuenți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin.

(1) C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o

instanță de recurs atunci când se evocă fondul pentru motivele expres

menționate în cuprinsul acestui text de lege.

Decizia nr. 37 din 7 februarie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă

prin decizia civilă nr. 1455 din 16 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, este o

decizie de apel, fiind astfel fără relevanță că hotărârea pronunțată este aceea

a respingerii apelului reclamanților, de vreme ce fondul pricinii a fost

cercetat.

O asemenea concluzie este impusă de

caracteristica apelului de a fi o cale de atac devolutivă, care presupune o

nouă judecată în fond, consecutivă celei realizate în primă instanță.

Odată ce prin decizia atacată (cu

revizuire), respingându-se apelul reclamanților, s-au făcut statuări cu privire

la fondul pricinii deduse judecății, această decizie este susceptibilă de a

face obiectul unei cereri de revizuire, contrar considerentelor Curții de Apel

București, în sensul inadmisibilității cererii de revizuire pentru neevocarea

fondului cauzei.

Condiția evocării fondului prevăzută

de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se referă într-adevăr la orice hotărâre

supusă revizuirii și nu doar la hotărârile instanței de recurs.

În speță, însă, așa cum s-a arătat,

decizia atacată cu revizuire a evocat fondul litigiul, sub acest aspect cererea

revizuenților fiind admisibilă.

Curtea va reține că, deși instanța

de revizuire a considerat cererea inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiției

evocării fondului, a examinat, însă, și celelalte condiții de admisibilitate,

raportat la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., constatând că

înscrisurile de care s-au prevalat revizuenții în susținerea cererii nu

întrunesc cerințele prevăzute de lege (art. 322 pct. 5).

Criticile formulate de recurenții

revizuenți în sensul că au fost în imposibilitate obiectivă de ce depune

înscrisurile, determinante pentru soluționarea litigiului, sunt neîntemeiate.

În sensul dispozițiilor art. 322

pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii

numai un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire

se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost

reținut de partea adversă, or dintr-o împrejurare de forță majoră, independentă

de voința părții.

Actul de constatare a unei situații

de fapt anterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar întocmit

ulterior, nu justifică revizuirea, deoarece nu constituie un înscris doveditor

reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat din motive

obiective, independente de voința părții.

Având în vedere că litigiul

soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a desfășurat în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, condiția cu privire

la posibila reținere de către acesta a înscrisurilor nu este îndeplinită,

actele depuse în susținerea cererii fiind eliberate de Arhivele Naționale din

subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Corect instanța de revizuire a avut

în vedere faptul că înscrisurile invocate de revizuenți au fost comunicate la

solicitarea unuia dintre aceștia (din 23 mai 2008), la data de 24 iunie 2008.

Având în vedere că litigiul s-a

declanșat în anul 1999 și a fost soluționat irevocabil la 16 februarie 2007,

prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat corect că, în

cele două cicluri procesuale, recurenții au avut posibilitatea de a solicita și

primi înscrisurile prezentate, nedovedindu-se astfel împrejurarea mai presus de

voința lor, la care fac referire dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

De altfel, chiar în recurs, Curtea a

dat recurenților posibilitatea de a depune și alte înscrisuri care să susțină

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

sens în care a încuviințat proba solicitată de P.N. la termenul din 12 ianuarie

2010, însă nici înscrisurile depuse ulterior nu îndeplinesc cerințele legale,

fiind o parte eliberate ulterior pronunțării hotărârii atacate cu revizuire

(adresa de la fila 36 eliberată la 26 ianuarie 2010), fie existente deja la

dosarul de fond (celelalte înscrisuri).

În consecință, Curtea va constata că

decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art.

322 pct. 5 C. proc. civ., nefiind îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., se va respinge recursul revizuenților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuenții

P.N., P.B.G. și P.C.T. împotriva deciziei nr. 46 din 22 ianuarie 2009 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

iunie 2010.