ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 339/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 339/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor civile
de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
sub nr. 1286/2 din 11 februarie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția
a IV-a civilă, revizuentul Municipiul București prin
Primarul General a solicitat revizuirea deciziei
civile nr. 240 din 27 martie 2008,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în
contradictoriu
cu intimatul R.A.H., invocând în drept
disp. art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Î
n motivarea cererii
de revizuire s-a arătat că imobilul ce a făcut obiectul
judecății în care
s-a pronunțat decizia atacată prin revizuire a fost preluat de către stat
anterior datei de 6 martie 1945, dată în raport de care nu intră sub
incidența Legii nr. 10/2001 și pe de altă parte,
s-a mai precizat că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București din data de 11 aprilie 2008 (dosar
nr. 1839/P/2007) s-a
constatat că adresele emise de către SC R. SA
București
și Administrația Financiară Sector 6 București au un conținut
necorespunzător
adevărului.
În acest sens, a fost identificată decizia nr. 68
din 9 mai 1942 a Curții de
Apel București,
instanță specială pentru judecarea litigiilor rezultate ca urmare
a
aplicării legilor de trecere a bunurilor evreiești în patrimoniul statului,
prin care s-a hotărât ca imobilul situat în București,
proprietatea numiților D.I. și R.M. să treacă în proprietatea
statului
în baza Decretului-lege nr. 842/1941.
Prin Rezoluția Parchetului s-a constatat că
acțiunea penală nu poate fi
pusă în mișcare
față de avocat C.L. și alții, deoarece în cauză a
intervenit prescripția
răspunderii penale.
Soluția
pronunțată de parchet a fost comunicată Municipiului București la
21 ianuarie 2009, dată față de care s-a apreciat că cererea de
revizuire a fost
formulată în termen. Pe
parcursul judecății a formulat cerere de intervenție
accesorie în
interesul revizuentului Municipiului București, intervenienta
B.V. și a arătat că prin Rezoluția Parchetului de
pe lângă Curtea de
Apel București din 11 aprilie 2008 s-a constatat că
adresele emise de SC R.
SA București și
Administrația Financiară sector 6 București au un conținut ce
nu
corespunde adevărului.
Prin decizia
civilă nr. 327 din 13 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea
de
revizuire formulată de revizuentul
Municipiul București prin Primarul General
împotriva deciziei nr. 240
din 27 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
A fost respinsă
cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta
B.V.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut ca nefondată cererea
de
revizuire pentru următoarele considerente.
S-a avut în vedere că potrivit art. 322 pct. 5
C. proc. civ., revizuirea unei
hotărâri
rămase definitive în instanța de apel se poate cere dacă, „după darea
hotărârii s-au dovedit înscrisuri doveditoare,
reținute de partea potrivnică, sau
care nu au putut fi înfățișate
dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau
modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei
revizuire se cere".
Față de
dispozițiile acestui text, instanța a reținut că înscrisurile depuse la
dosar nu îndeplinesc condițiile cerute de lege.
În acest sens, s-a arătat că Rezoluția
Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel
București din data de 11 aprilie 2008, nu poate fi considerată un act reținut
de
partea potrivnică sau care nu a
putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința pârtilor, deoarece
era evident că actul respectiv nu exista la data
pronunțării hotărârii
supuse revizuirii.
În speță, s-a invocat de către revizuent faptul
că, prin Rezoluția
Parchetului s-a
constatat că în urma verificărilor efectuate, adresele care au fost
emise de către SC R. SA București și Administrația
Financiară Sector 6 București au un conținut care nu corespunde situației reale.
Susținându-se că
înscrisurile ce au stat la baza pronunțării hotărârii supuse revizuirii nu
relevă situația reală a preluării imobilului, s-a mai arătat că aceste
acte nu au fost declarate false datorită
prescrierii dreptului la acțiunea penală, dar că, în măsura în care pot fi
considerate determinante pentru soluționarea
cauzei,
instanța le poate analiza sub acest aspect.
Prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat
cererea de revizuire, a fost
admis apelul
declarat de reclamantul R.A.H. împotriva sentinței
civile nr. 1716 din
14 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,
în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului București.
A fost schimbată în tot sentința apelată, în
sensul că a fost admisă contestația reclamantului și s-a constatat nulitatea
dispoziției nr. 3165 din 17 august 2004, emisă de Primarul General al
Municipiului București.
Prin decizia nr. 7422 din 26 noiembrie 2008,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Primăria
municipiului București.
Din considerentele hotărârii pronunțate
în recurs, s-a reținut că instanța a avut în vedere atât preluarea imobilului
în litigiu prin Decretul-lege nr. 842/1941, cât și prin Decretul nr. 92/1950.
Astfel, indiferent că preluarea s-a
realizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 (așa cum s-a reținut inițial) sau în
temeiul Decretului-lege nr. 842/1941 (cum au relevat probele administrate ulterior),
această preluare s-a făcut fără titlu valabil și a fost considerată abuzivă
conform art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest decret care privea
confiscarea bunurilor proprietate evreiască a fost abrogat prin Legea nr. 641/1944
(pentru abrogarea măsurilor legislative antievreiești), statuându-se că sunt și
rămân abrogate pe data publicării lor, toate măsurile legislative prin care
s-au luat dispoziții discriminatorii privitoare la evrei, prin efectul
abrogării acestor legi anulându-se toate dispozițiile juridice date pe baza
lor, de orice autorități publice, fie dispozițiuni generale, fie individuale,
inclusiv cele cuprinse în hotărâri judecătorești (art. 1 din actul normativ
menționat).
S-a mai reținut că „bunurile și
drepturile de orice fel, intrate prin efectul dispozițiunilor legislative, (abrogate
de art. 1), în patrimoniul statului, respectiv al Centrului Național de
Românizare sau al oricărui alt dobânditor, se socotesc că nu au ieșit niciodată
din patrimoniul titularilor deposedați și vor fi restituite acestora, în
condițiile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalități de transcriere
sau intabulare".
Față de aceste prevederi legale,
instanța a apreciat că rezultă în mod evident că și în condițiile preluării
imobilului conform Decretului-lege nr. 842/1941, acest fundament juridic nu
este de natură să plaseze bunul în altă categorie decât cea a imobilelor
preluate în mod abuziv și să îl excludă de la restituire.
Așadar, s-a stabilit că înscrisul
folosit de revizuentă pentru susținerea motivului invocat nu îndeplinește
condițiile referitoare la calitatea de a fi determinant pentru soluția
pronunțată de instanță, în condițiile în care aspectele legate de preluarea
imobilului au fost analizate în cursul judecării procesului inițial.
Nu se poate nega faptul că preluarea
imobilului a fost examinată atât din punctul de vedere al preluării în baza
Decretului-lege nr. 842/1941, act normativ abrogat prin Legea nr. 641/1944, cât
și din punctul de vedere al
preluării în
baza Decretului nr. 92/1950, fiind reținut cu putere de lucru judecat
de
către Înalta Curte de Casație și Justiție că imobilul a fost preluat abuziv și
este supus restituirii conform disp. art. 2 lit. i)
din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, a fost
respinsă cererea de revizuire, cât și
cererea
de intervenție accesorie formulată de intervenienta B.V.
Împotriva deciziei civile nr. 327 din
13 mai 2009 a Curții de Apel
București, secția
a IV-a civilă, au declarat recurs în termen pârâta Primăria municipiului București
prin Primarul General și intervenienta B.V.
Criticile
formulate de către cele două recurente, respectiv Municipiului
București prin Primarul General și
intervenienta B.V. sunt comune, întemeiate pe motivul de recurs prev. de art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se
susține că hotărârea pronunțată cu ocazia soluționării cererii de revizuire
este nelegală, cu aplicarea greșită a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece
instanța a reținut greșit că nu sunt îndeplinite cerințele acestui text.
În acest
sens, se arată că, greșit s-a reținut că Rezoluția Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București din data de 11 aprilie 2008 nu ar fi constituit un
înscris nou și că nu poate fi considerat un act reținut de partea
potrivnică sau
care nu a putut fi înfățișat
dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, deoarece acest act nu exista
la data pronunțării hotărârii atacate.
Se mai
susține că într-adevăr, actul invocat a fost emis după pronunțarea
hotărârii supuse revizuirii, dar din
conținutul său rezulta că se referă la situații
atestate de alte înscrisuri preexistente datei
pronunțării hotărârii.
Un alt
aspect criticat este cel referitor la respingerea cererii de revizuire,
pentru că înscrisurile invocate de
revizuent nu au fost declarate false datorită
prescrierii
dreptului la declanșarea acțiunii penale.
În acest sens, recurentul susține că
prescrierea acțiunii penale nu echivalează cu inexistența faptei și a
consecințelor sale, ci are ca efect doar
nesancționarea
făptuitorilor. Se menționează că în condițiile în care se constată
existența
unui fals, se produc și consecințe juridice corespunzătoare, chiar atunci când
autorii falsului răspund sau nu penal.
În fine, se mai susține că, instanța nu
a analizat cererea de revizuire în raport de susținerile celor doi recurenți
din cauză, în funcție de alte acte
anexate
la dosar considerate determinante pentru soluționarea cauzei, bazându-se numai
pe considerentele hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție și, apoi a
concluzionat că toate actele respective nu pot fi reținute ca determinante.
Examinând
recursurile prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 304
pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le reține ca nefondate pentru
considerentele ce urmează:
În ceea ce privește recursul declarat
de Primăria municipiului București
prin
Primarul General se reține că Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel București emisă la 11 aprilie 2008 și care a
fost invocată ca înscris nou prin
cererea
de revizuire, nu poate fi considerat un act nou în sensul prevăzut de art. 322
pct. 5 C. proc. civ. Conform acestui text, într-o primă ipoteză trebuie avută
în vedere situația în care la data pronunțării
hotărârii atacate, instanța nu a avut
în
vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din
motive independente de voința lor, înscrisuri
care în mod vădit erau de natură a
schimba soluția dată.
Pentru a se putea invoca acest motiv și
a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
-
partea
interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care
să
nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea
atacată. în măsura în care înscrisul a făcut
obiect de cercetare și era
cunoscut
de instanță, acesta nu mai poate fi considerat înscris nou;
-
înscrisul
invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi
revizuită. Această cerință este esențială, deoarece, altfel,
un proces
definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de
acte și dovezi posterior confecționate și
autoritatea de lucru judecat
ar deveni iluzorie. Printr-o mai largă
interpretare, se poate aprecia că este îndeplinită această condiție, chiar dacă
înscrisul poartă o
dată ulterioară
pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu
condiția însă de a se referi la situații atestate
de alte înscrisuri
preexistente.
- înscrisul să nu fi putut fi produs în
procesul în care s-a pronunțat
hotărârea
atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie
dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Altfel, spus, nu
constituie motiv de
revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora reținute de partea
potrivnică sau a celor ce nu au putut fi
produse datorită forței majore.
-
înscrisul
invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost
cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar
fi putut
fi alta decât cea pronunțată. în măsura în care din considerentele hotărârii
atacate rezultă că aceasta se menține pe simple temeiuri de drept, indiferent de
actele noi descoperite, cererea de revizuire trebuie respinsă.
- înscrisul nou trebuie prezentat de
partea care exercită revizuirea și nu
poate
pretinde instanței să-l administreze din oficiu.
în speță, „Rezoluția
Parchetului" nu a fost reținută ca înscris nou, ascuns
de partea potrivnică sau care nu a putut fi
înfățișat instanței dintr-o împrejurare
mai presus de voința părților,
pentru că la data pronunțării hotărârii atacate actul nu exista.
Recurenta-revizuentă susține în recurs
că în Rezoluția Parchetului s-a
reținut că
la baza restituirii imobilului au stat înscrisuri (adrese emise de SC
R. SA București și Administrația Financiară Sector
6 București), care au un conținut necorespunzător adevărului. Potrivit acestei
Rezoluții s-a dispus
neînceperea
urmăririi penale față de C.L. și alți avocați pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C.
pen. și altele, reținându-se că
persoanele cercetate nu au săvârșit
asemenea fapte.
Respectiva rezoluție invocată ca
înscris nou a fost emisă la 11 aprilie
2008,
ceea ce înseamnă că nu a existat la data la care s-a pronunțat hotărârea de
către
instanță, respectiv la 27 martie 2008.
De
asemenea, s-a dovedit neîndeplinirea condiției ca acest înscris s-ar fi
aflat în posesia recurentei la data pronunțării hotărârii supuse
revizuirii și nici
că nu ar fi fost
prezentată instanței de către parte cu rea-credință.
Un înscris nou, indiferent de natura
lui, apărut după data pronunțării
hotărârii
a cărei revizuire se solicită nu poate constitui temei pentru exercitarea
unei
cereri de revizuire, deoarece nu este îndeplinită condiția preexistentei lui la
data judecării procesului.
În cauză, s-a dovedit cu certitudine că
revizuenta nu a putut prezenta înscrisul invocat datorită împrejurării că la
data pronunțării hotărârii (27 martie 2008), acesta nu exista.
Cu privire
la susținerile recurentei referitoare la imobilul ce face obiectul hotărârii
revizuite, în sensul că a fost preluat anterior datei de 6 martie 1945, că
nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, se reține că aceste aspecte
au fost analizate și clarificate în cursul procesului, astfel cum rezultă din
considerentele hotărârii din recurs.
Este
evident că s-a făcut referire atât cu privire la preluarea imobilului prin
Decretul-lege nr. 842/1941, cât și prin
Decretul nr. 92/1950.
Indiferent în baza cărui act normativ
enunțat mai sus ar fi avut loc
preluarea sau
în orice altă modalitate de preluare abuzivă, aceasta s-a făcut fără
titlu
valabil, reținându-se ca fiind abuzivă conform art. 2 lit. i) din Legea nr.
10/2001.
Chiar și
în cazul preluării imobilului în baza Decretului-lege nr. 842/1941
(act normativ abrogat prin Legea nr. 641/1944),
acest fundament juridic nu este
de natură să conducă la ideea încadrării bunului într-o altă categorie
decât cea a
imobilelor preluate abuziv și să le excludă de
la restituire.
Raportat
la această situație, nici acest înscris invocat de revizuenta nu
îndeplinește condițiile referitoare la calitatea de a fi determinant
pentru pronunțarea soluției.
Întrucât înscrisul nou nu este unul determinant,
corect s-a reținut că nu
atestă o altă
situație de fapt decât cea analizată și intrată în puterea lucrului
judecat.
Nici
criticile formulate de recurenta-intervenientă B.V. privind
nelegalitatea hotărârii recurate nu sunt fondate.
De fapt
ele sunt identice cu cele analizate privind recursul Primăriei
municipiului București prin Primarul
General celor mai sus arătate. Analiza lor
nu înseamnă decât o repetare a celor reținute de
instanță pentru combaterea motivelor de recurs ale pârâtei, situație în care,
pentru considerentele expuse se
impune respingerea ambelor
recursuri și menținerea hotărârii recurate ca legală.
Intimatul-reclamant
R.A.H. a solicitat cheltuieli de judecată
în cuantum de 15000 RON, reprezentând onorariul
apărător în toate fazele
procesuale. Instanța, având în
vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. reține că față de
valoarea pricinii și munca îndeplinită de apărător în această
fază procesuală, cuantumul cheltuielilor de
judecată pot fi cifrate la suma de
5000 lei pe care urmează să o suporte
recurenții.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge
recursurile declarate de pârâta Primăria municipiului București
prin Primar General și de intervenienta B.V. împotriva deciziei
nr. 327 din 13 mai 2009 a Curții de Apel
București, secția a IV-a civilă, ca
nefondate.
Obligă recurenții
să plătească intimatului-reclamant R.A.H.
5000 lei
cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25
ianuarie 2010.