ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2819/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele: La 11 august 2008 contestatorul I.D. a chemat în judecată pe intimata A.V.A.S., solicitând anularea Deciziei nr. 175 din 04 iulie 2008 emisă în baza Legii nr. 10/2001 și obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în echivalent pentru suprafața de 3.000 mp și construcțiile aferente situate în București, sector 6. In motivarea cererii de chemare în judecată contestatorul a arătat că: - în mod greșit i-a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reținându-se că nu a fost dovedită preluarea abuzivă a imobilului revendicat și dreptul de proprietate asupra construcțiilor fabricii de sticlărie, - imobilul proprietatea autorului său M.I., care deservea fabrica de sticlărie înființată de acesta în 1954 a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.

Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin sentința civilă nr. 340 din 10 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 30406/3/2008 a admis contestația, a anulat Decizia nr. 175 din 04 iulie 2008 emisă de intimata A.V.A.S. și a dispus acordarea în beneficiul contestatorului, a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Lege nr. 247/2005 pentru imobilul situat în București, sector 6, compus din teren de 3.000 mp identificat în expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul F.R.C. și construcțiile identificate prin aceeași expertiză, imobil imposibil de restituit în natură. Intimata a fost obligată să plătească suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, contestatorului. S-a reținut că: - prin certificatele de moștenitor nr. 176 din 04 iulie 1999 eliberat de Biroul Notarului Public „M.G." și nr. 6 din 29 ianuarie 2008 eliberat de Biroul Notarului Public „C.E.", s-a făcut dovada calității de moștenitor a contestatorului față de autorul proprietar al imobilului, M.I.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 61773 din 17 decembrie 1945 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat (filele 14-15 dosar fond), M.I. a cumpărat de la C.S.S. și S.S. terenul viran în suprafață totală de 3.000 mp, situat în comuna suburbană Marele Voievod Minai, - la 20 decembrie 1945 a fost emisă autorizația nr. 53623 (fila 17 dosar fond),de către Ministerul Industriei și Comerțului - Direcțiunea Industriei, în vederea înființării unei fabrici de sticlărie suflată, iar la 2 februarie 1946 M.I., autorul contestatorului a solicitat Camerei de Comerț și Industrie din București înmatricularea unei firme individuale cu obiect de activitate, comerț cu amănuntul și ridicata și export de articole de sticlărie, cristaluri, ceramică, smalț, precum și fabricarea acestor produse, import și reprezentanță de sticlărie, firmă cu sediul principal în București.

- M.I. a închiriat în luna august a anului 1949 F.S.S.R., fabrica sa de sticlărie din București, comuna suburbană Marele Voievod Mihai, cu clădirile, instalațiile și inventarul existent, contractul de închiriere fiind încheiat pe o perioadă de 18 luni, de la 26 iulie 1949 până la 26 ianuarie 1951, - prin decizia nr. 4881 din 21 decembrie 1950 emisă de Sfatul Popular al Capitalei (fila 26 dosar fond), s-a dispus constituirea G.C.I.T.S., având în vedere că printre întreprinderile închise se afla și fabrica de sticlă. - în raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul F.R. s-a arătat că imobilul teren în suprafață de 3.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 61773 din 17 decembrie 1945 situat pe drumul la comuna Roșu, comuna suburbană Marele Voievod Mihai este același cu cel descris în contractul de închiriere din luna august 1949, încheiat între I.M.

și „S.R.", - în lucrare s-a arătat că pe teren se află clădiri ridicate cu mai mult de 40 ani în urmă, fiind identificate pe o suprafața construită totală de 2.087 mp. - din conținutul adresei nr. 670085/17253 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală rezultă că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, la poziția 8.534 fiind înscris M.I., - prin Decizia nr. 891 din 21 ianuarie 1954 emisă de Sfatul Popular al Capitalei, s-a decis autorizarea Sfatului Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej să scoată din fondul de bază al Î.G.L. imobilul naționalizat de Ministerul Industriei Ușoare prin decizia nr. 403 din 15 mai 1950 și constituit ca fond al unei întreprinderi a sa, care ulterior s-a comasat cu I.V., care are în fondul de bază înscris acest imobil, deși în același timp el figurează și în fondul de bază al I.G.L.

a Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej, ca naționalizat pe baza Decretului nr. 92/1950. - prin adresa nr. 675996/18654 din 20 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală Serviciul Nomenclatură Urbană (fila 80 dosar fond), artera de circulație situată în prezent în București, sector 6, anterior nu a purtat altă denumire, și a aparținut administrativ teritorial la nivelul anului 1945, comunei suburbane Marele Voievod Mihai.

- în prezent imobilul se află în patrimoniul unei societăți comerciale SC S. SRL, constituită în 1996 cu capital mixt, la care SC V. SA (și implicit statul român) era acționar minoritar cu 31,312% din capitalul social, cu aportul în natură constituit de imobilul în litigiu - astfel cum rezultă din adeverința nr. 671 din 17 martie 2008 emisă de SC V. SA (filele 45 - 47), iar din anul 2007, SC V. SA nu mai deține părți sociale la SC S. SRL. - în aceste condiții, aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(2) din lege este exclusă, reparația urmând a se face prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. - intimata ca parte căzută în pretențiuni, a fost obligată la cheltuieli de judecată potrivit art. 274 C. proc.

civ. Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia nr. 611 A din 23 noiembrie 2009 a respins apelul formulat de apelanta-intimată A.V.A.S. ca nefondat. S- reținut că: - din verificarea și reanalizarea probelor cu înscrisuri și cu expertiză tehnică efectuată în cauză, cele două critici formulate de apelantă nu sunt fondate, terenul fiind identificat potrivit vecinătăților din titlul vechi al autorului, cu cel aflat în patrimoniul SC V. SA, constituit ca aport la SC S. 2000 SRL, fiind menționată și existența pe același teren a construcțiilor vechi din anii 1940 - aspect coroborat cu înscrisurile de preluare și administrare apoi de către stat, prin instituțiile ce țineau de Ministerul Industriei Ușoare, imobilul deservind și după preluare, aceeași destinație, ca și anterior, la fostul proprietar, de fabrică de sticlărie.

- fabrica ținea de o mică întreprindere și nu de una de anvergură, fiind organizată în cadrul restrâns al familiei (gospodăriei) astfel se explică și evidențierea dublă a imobilului în anexa la Decretul nr. 92/1950, - două apartamente - fără menționarea compunerii complete a imobilului, dar și în cadrul instituțiilor administrative ce țineau de Ministerul Industriei Ușoare, prin deciziile corespunzătoare din anii 1950 și 1954. - faptul că nu s-au identificat exact construcțiile compunerea, materialele din care sunt edificate etc, dincolo de faptul că un astfel de obiectiv nu s-a solicitat pentru o expertiză corespunzătoare, nu constituie un impediment pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre a stabili despăgubirile compensatoare, prin pârghiile legale ce-i stau la dispoziție, decizia A.V.A.S.

având ca obiect doar propunerea de acordare a despăgubirilor urmare a sentinței pronunțate, cuantumul exact al acestora fiind de competența Comisiei susmenționate. La data de 11 decembrie 2009 A.V.A.S. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. In motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susținut că: - nu a fost dovedită preluarea abuzivă a imobilului revendicat, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001 , - petentul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcțiilor fabricii de sticlărie, în baza art. 23 din lege.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: 1. Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare; Din actele aflate la dosar cu privire la imobilul revendicat, cronologic se rețin următoarele: - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 61773 din 17 decembrie 1945 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat (filele 14-15 dosar fond), M.I.

a cumpărat de la C.S.S. și S.S. terenul viran în suprafață totală de 3.000 mp., situat în comuna suburbană Marele Voievod Mihai, pe drumul la comuna Roșu, - în 1945 acesta obține autorizația nr. 53623 (fila 17 dosar fond), în vederea înființării unei fabrici de sticlărie suflată, - în 1946 M.I. a solicitat Camerei de Comerț și Industrie din București (filele 18-20 dosar fond) înmatricularea unei firme individuale cu obiect de activitate comerț cu amănuntul și ridicata și export de articole de sticlărie, cristaluri, ceramică, smalț, precum și fabricarea acestor produse, import și reprezentanță de sticlărie, firmă cu sediul principal în București, - în luna august a anului 1949, M.I.

a închiriat F.S.S.R., fabrica sa de sticlărie din București, Comuna suburbană Ziarele Voievod Mihai, cu clădirile, instalațiile și inventarul existent, contractul de închiriere fiind încheiat pe o perioadă de 18 luni, de la 26 iulie 1949 până la 26 ianuarie 1951. - prin decizia nr. 4881 din 21 decembrie 1950 emisă de Sfatul Popular al Capitalei (fila 26 dosar fond), s-a dispus constituirea G.C.I.T.S., având în vedere că printre întreprinderile închise se afla și fabrica de sticlă. In legătură cu identificarea imobilului, din conținutul adresei nr. 670085/17253 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală (fila 79 dosar fond), rezultă că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, la poziția 8.534 fiind înscris M.I.

În raportul de expertiză topografică efectuat de expertul F.R.(filele 196 și următoarele dosar fond), la punctul 1 din concluzii, s-a arătat că imobilul teren în suprafață de 3.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 61773 din 17 decembrie 1945 situat pe drumul la Comuna Roșu, Comuna suburbană Marele Voievod Mihai este același cu cel descris în contractul de închiriere din luna august 1949, încheiat între I.M. și „S.R.". Prin Decizia nr. 89/1954 emisă de Sfatul Popular al Capitalei, prin se autoriza Sfatul Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej să scoată din fondul de bază al I.G.L. imobilul în discuție, iar ulterior, în 1986, terenul reprezintă o secțiune din imobilul înscris în evidențele cadastrale ca având suprafața de 4.652 mp, din care 1597 mp construcții, proprietate de stat, categoria de folosință „întreprinderi Industriale", cu posesor de parcelă I.A.S.

Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate M03 nr. 1077 din 24 mai 1994, eliberat de Ministerul Industriilor, a fost recunoscut în beneficiul societății SC V. SA dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață totală de 4.645 mp și clădirile în suprafață totală de 2.540 mp, situate în București, (filele 32 și urm dosar fond). Din înscrisul intitulat „Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale V. SA București" (fila 44 bis dosar fond) rezultă că titlul care a justificat recunoașterea dreptului de proprietate pentru acest bun a fost decizia nr. 4881 din 21 decembrie 1950 emisă de Sfatul Popular al Republicii Populare România - Comitetul Executiv de înființare a I.T.S.

Astfel, din toate înscrisurile menționate rezultă că imobilul în litigiu a aparținut autorului contestatorului, că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ considerat abuziv, prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001. 2. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Prin certificatele de moștenitor nr. 176/ 1999 eliberat de Biroul Notarului Public „M.G." și nr. 6/2008 eliberat de Biroul Notarului Public „C.E.", s-a făcut dovada calității contestatorului de moștenitor, fiind legatarul universal al defunctei M.C.V.

care la rândul său a fost moștenitoarea defunctului M.I., proprietarul imobilului în litigiu. Cu privire la dreptul de proprietate al contestatorului asupra construcțiilor edificate pe teren, acesta este dovedit prin autorizația de înființare a fabricii de sticlărie, obținută în 1945 și apoi prin toate înscrisurile emise ulterior acesteia, în care se regăsesc mențiuni cu privire la construcțiile și instalațiile fabricii preluate. Faptul că acestea nu au fost identificate ca număr și compunere nu poate fi imputat contestatorului, cum în mod corect a reținut și instanța de apel, deoarece în toate actele menționate se face referire la construcțiile edificate pe suprafața de 3000 mp.

Cum în prezent imobilul se află în patrimoniul unei societăți comerciale SC S. SRL, constituită în 1996 cu capital mixt, la care SC V. SA (și implicit statul român) era acționar minoritar cu 31,312% din capitalul social, cu aportul în natură constituit de imobilul în litigiu - astfel cum rezultă din adeverința nr. 671 din 17 martie 2008 emisă de SC V. SA (filele 45 - 47), iar din anul 2007, SC V. SA nu mai deține părți sociale la SC S. SRL, în mod corect s-a reținut că reparația se va face prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la propunerea A.V.A.S. Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

recursul se va respinge ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 611 A din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.