ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2819/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2819/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

A

supra cauzei de față, constată următoarele:

La 11 august 2008 contestatorul I.D. a

chemat în judecată pe intimata A.V.A.S., solicitând anularea Deciziei nr. 175

din 04 iulie 2008 emisă în baza Legii nr. 10/2001 și obligarea intimatei la

emiterea unei decizii de restituire în echivalent pentru suprafața de 3.000 mp

și construcțiile aferente situate în București, sector 6.

In motivarea cererii de chemare în judecată contestatorul a arătat că:

-

în mod greșit i-a fost respinsă notificarea formulată

în baza Legii nr. 10/2001, reținându-se că nu a fost dovedită preluarea abuzivă

a imobilului revendicat și dreptul de proprietate asupra construcțiilor

fabricii de sticlărie,

- imobilul proprietatea autorului său M.I.,

care deservea fabrica de sticlărie înființată de acesta în 1954 a fost preluat

abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.

Tribunalul București, secția a

IV

a civilă, prin sentința civilă

nr. 340 din 10 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 30406/3/2008 a admis

contestația, a anulat Decizia nr. 175 din 04 iulie 2008 emisă de intimata A.V.A.S.

și a dispus acordarea în beneficiul contestatorului, a despăgubirilor în

condițiile Titlului VII din Lege nr. 247/2005 pentru imobilul situat în

București, sector 6, compus din teren de 3.000 mp identificat în expertiza

tehnică efectuată în cauză de expertul F.R.C. și construcțiile identificate

prin aceeași expertiză, imobil imposibil de restituit în natură. Intimata a

fost obligată să plătească suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată,

contestatorului.

S-a reținut că:

- prin certificatele de moștenitor nr.

176 din 04 iulie 1999 eliberat de Biroul Notarului Public „M.G." și nr. 6

din 29 ianuarie 2008 eliberat de Biroul Notarului Public „C.E.", s-a făcut

dovada calității de moștenitor a contestatorului față de autorul proprietar al

imobilului, M.I.

- prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 61773 din 17 decembrie 1945 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat

(filele 14-15 dosar fond), M.I. a cumpărat de la C.S.S. și S.S. terenul viran în

suprafață totală de 3.000 mp, situat în comuna suburbană Marele Voievod Minai,

- la 20 decembrie 1945 a fost emisă

autorizația nr. 53623 (fila 17 dosar fond),de către Ministerul Industriei și

Comerțului - Direcțiunea Industriei, în vederea înființării unei fabrici de

sticlărie suflată, iar la 2 februarie 1946 M.I., autorul contestatorului a solicitat

Camerei de Comerț și Industrie din București înmatricularea unei firme

individuale cu obiect de activitate, comerț cu amănuntul și ridicata și export

de articole de sticlărie, cristaluri, ceramică, smalț, precum și fabricarea

acestor produse, import și reprezentanță de sticlărie, firmă cu sediul principal

în București.

- M.I. a închiriat în luna august a

anului 1949 F.S.S.R., fabrica sa de sticlărie din București, comuna suburbană

Marele Voievod Mihai, cu clădirile, instalațiile și inventarul existent,

contractul de închiriere fiind încheiat pe o perioadă de 18 luni, de la 26

iulie 1949 până la 26 ianuarie 1951,

- prin decizia nr. 4881 din 21 decembrie

1950 emisă de Sfatul Popular al Capitalei (fila 26 dosar fond), s-a dispus

constituirea G.C.I.T.S., având în vedere că printre întreprinderile închise se

afla și fabrica de sticlă.

- în raportul de expertiză topografică

efectuat în cauză de expertul F.R. s-a arătat că imobilul teren în suprafață de

3.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 61773 din 17

decembrie 1945 situat pe drumul la comuna Roșu, comuna suburbană Marele Voievod

Mihai este același cu cel descris în contractul de închiriere din luna august

1949, încheiat între I.M. și „S.R.",

- în lucrare s-a arătat că pe teren se află clădiri ridicate cu mai mult

de 40 ani în urmă, fiind identificate pe o suprafața construită totală de 2.087

mp.

- din conținutul adresei nr. 670085/17253 din 17 octombrie 2007 emisă de

Primăria Municipiului București - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții

și Planificare Urbană - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală rezultă că

imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, la poziția 8.534 fiind

înscris M.I.,

- prin Decizia nr. 891 din 21 ianuarie 1954 emisă de Sfatul Popular al

Capitalei, s-a decis autorizarea Sfatului Popular al Raionului Gheorghe

Gheorghiu Dej să scoată din fondul de bază al Î.G.L. imobilul naționalizat de

Ministerul Industriei Ușoare prin decizia nr. 403 din 15 mai 1950 și constituit

ca fond al unei întreprinderi a sa, care ulterior s-a comasat cu I.V., care are

în fondul de bază înscris acest imobil, deși în același timp el figurează și în

fondul de bază al I.G.L. a Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej, ca naționalizat pe

baza Decretului nr. 92/1950.

- prin adresa nr. 675996/18654 din 20 noiembrie 2007 emisă de Primăria

Municipiului București - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și

Planificare Urbană - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală Serviciul

Nomenclatură Urbană (fila 80 dosar fond), artera de circulație situată în

prezent în București, sector 6, anterior nu a purtat altă denumire, și a

aparținut administrativ teritorial la nivelul anului 1945, comunei suburbane

Marele Voievod Mihai.

- în prezent imobilul se află în patrimoniul unei societăți comerciale

SC S. SRL, constituită în 1996 cu capital mixt, la care SC V. SA (și implicit

statul român) era acționar minoritar cu 31,312% din capitalul social, cu

aportul în natură constituit de imobilul în litigiu - astfel cum rezultă din

adeverința nr. 671 din 17 martie 2008 emisă de SC V. SA (filele 45 - 47), iar

din anul 2007, SC V. SA nu mai deține părți sociale la SC S. SRL.

- în aceste condiții, aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(2) din

lege este exclusă, reparația urmând a se face prin echivalent, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

- intimata ca parte căzută în pretențiuni,

a fost obligată la cheltuieli de judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a III a

civilă, prin decizia nr. 611 A din 23 noiembrie 2009 a respins apelul formulat

de apelanta-intimată A.V.A.S. ca nefondat.

S- reținut că:

- din verificarea și reanalizarea probelor cu înscrisuri și cu expertiză

tehnică efectuată în cauză, cele două critici formulate de apelantă nu sunt fondate,

terenul fiind identificat potrivit vecinătăților din titlul vechi al autorului,

cu cel aflat în patrimoniul SC V. SA, constituit ca aport la SC S. 2000 SRL,

fiind menționată și existența pe același teren a construcțiilor vechi din anii

1940 - aspect coroborat cu înscrisurile de preluare și administrare apoi de

către stat, prin instituțiile ce țineau de Ministerul Industriei Ușoare,

imobilul deservind și după preluare, aceeași destinație, ca și anterior, la

fostul proprietar, de fabrică de sticlărie.

- fabrica ținea de o mică întreprindere și nu de una de anvergură, fiind

organizată în cadrul restrâns al familiei (gospodăriei) astfel se explică și

evidențierea dublă a imobilului în anexa la Decretul nr. 92/1950, - două

apartamente - fără menționarea compunerii complete a imobilului, dar și în

cadrul instituțiilor administrative ce țineau de Ministerul Industriei Ușoare,

prin deciziile corespunzătoare din anii 1950 și 1954.

- faptul că nu s-au

identificat exact construcțiile compunerea, materialele din care sunt edificate

etc, dincolo de faptul că un astfel de obiectiv nu s-a solicitat pentru o

expertiză corespunzătoare, nu constituie un impediment pentru Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor spre a stabili despăgubirile compensatoare, prin

pârghiile

legale ce-i stau la dispoziție, decizia A.V.A.S. având ca obiect doar

propunerea de acordare a despăgubirilor urmare a sentinței pronunțate,

cuantumul exact al acestora fiind de competența Comisiei susmenționate.

La data de 11

decembrie 2009 A.V.A.S. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea

deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței de fond

în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

In motivarea

recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a

susținut că:

-

nu a fost dovedită preluarea abuzivă a imobilului

revendicat, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001 ,

- petentul nu a făcut

dovada dreptului de proprietate asupra construcțiilor fabricii de sticlărie, în

baza art. 23 din lege.

Recursul va fi

respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

lit. a) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate

în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950

pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare,

prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale,

bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte

normative de naționalizare;

Din actele aflate la

dosar cu privire la imobilul revendicat, cronologic se rețin următoarele:

- prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 61773 din 17 decembrie 1945 de Tribunalul

Ilfov, Secția Notariat (filele 14-15 dosar fond), M.I. a cumpărat de la C.S.S.

și S.S. terenul viran în suprafață totală de 3.000 mp., situat în comuna

suburbană Marele Voievod Mihai, pe drumul la comuna Roșu,

- în 1945 acesta

obține autorizația nr. 53623 (fila 17 dosar fond), în vederea înființării unei

fabrici de sticlărie suflată,

- în 1946 M.I. a

solicitat Camerei de Comerț și Industrie din București (filele 18-20 dosar

fond) înmatricularea unei firme individuale cu obiect de activitate comerț cu

amănuntul și ridicata și export de articole de sticlărie, cristaluri, ceramică,

smalț, precum și fabricarea acestor produse, import și reprezentanță de

sticlărie, firmă cu sediul principal în București,

- în luna august a

anului 1949, M.I. a închiriat F.S.S.R., fabrica sa de sticlărie din București,

Comuna

suburbană Ziarele Voievod Mihai, cu clădirile, instalațiile și inventarul

existent, contractul de închiriere fiind încheiat pe o perioadă de 18 luni, de

la 26 iulie 1949 până la 26 ianuarie 1951.

- prin decizia nr. 4881

din 21 decembrie 1950 emisă de Sfatul Popular al Capitalei (fila 26 dosar

fond), s-a dispus constituirea G.C.I.T.S., având în vedere că printre

întreprinderile închise se afla și fabrica de sticlă.

In legătură cu

identificarea imobilului, din conținutul adresei nr. 670085/17253 din 17

octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Generală de

Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană - Direcția Evidență Imobiliară și

Cadastrală (fila 79 dosar fond), rezultă că imobilul a făcut obiectul

Decretului nr. 92/1950, la poziția 8.534 fiind înscris M.I.

În raportul de

expertiză topografică efectuat de expertul F.R.(filele 196 și următoarele dosar

fond), la punctul 1 din concluzii, s-a arătat că imobilul teren în suprafață de

3.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 61773 din 17

decembrie 1945 situat pe drumul la Comuna Roșu, Comuna suburbană Marele Voievod

Mihai este același cu cel descris în contractul de închiriere din luna august

1949, încheiat între I.M. și „S.R.".

Prin Decizia nr. 89/1954

emisă de Sfatul Popular al Capitalei, prin se autoriza Sfatul Popular al

Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej să scoată din fondul de bază al I.G.L.

imobilul în discuție, iar ulterior, în 1986, terenul reprezintă o secțiune din

imobilul înscris în evidențele cadastrale ca având suprafața de 4.652 mp, din

care 1597 mp construcții, proprietate de stat, categoria de folosință

„întreprinderi Industriale", cu posesor de parcelă I.A.S.

Prin certificatul de

atestare a dreptului de proprietate M03 nr. 1077 din 24 mai 1994, eliberat de

Ministerul Industriilor, a fost recunoscut în beneficiul societății SC V. SA

dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață totală de 4.645 mp și

clădirile în suprafață totală de 2.540 mp, situate în București, (filele 32 și

urm dosar fond).

Din înscrisul

intitulat „Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul

societății comerciale V. SA București" (fila

44 bis dosar fond) rezultă că

titlul care a justificat recunoașterea dreptului de proprietate pentru acest

bun a fost decizia nr. 4881 din 21 decembrie 1950 emisă de Sfatul Popular al

Republicii Populare România - Comitetul Executiv de înființare a I.T.S.

Astfel, din toate

înscrisurile menționate rezultă că imobilul în litigiu a aparținut autorului

contestatorului, că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, act

normativ considerat abuziv, prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după

caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz,

înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri

necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi

depuse până la data soluționării notificării.

Prin certificatele de

moștenitor nr. 176/ 1999 eliberat de Biroul Notarului Public „M.G." și nr.

6/2008 eliberat de Biroul Notarului Public „C.E.", s-a făcut dovada

calității contestatorului de moștenitor, fiind legatarul universal al defunctei

M.C.V. care la rândul său a fost moștenitoarea defunctului M.I., proprietarul

imobilului în litigiu.

Cu privire la dreptul

de proprietate al contestatorului asupra construcțiilor edificate pe teren,

acesta este dovedit prin autorizația de înființare a fabricii de sticlărie,

obținută în 1945 și apoi prin toate înscrisurile emise ulterior acesteia, în

care se regăsesc mențiuni cu privire la construcțiile și instalațiile fabricii

preluate.

Faptul că acestea nu

au fost identificate ca număr și compunere nu poate fi imputat contestatorului,

cum în mod corect a reținut și instanța de apel, deoarece în toate actele

menționate se face referire la construcțiile edificate pe suprafața de 3000 mp.

Cum în prezent

imobilul se află în patrimoniul unei societăți comerciale SC S. SRL,

constituită în 1996 cu capital mixt, la care SC V. SA (și implicit statul

român) era acționar minoritar cu 31,312% din capitalul social, cu aportul în

natură constituit de imobilul în litigiu - astfel cum rezultă din adeverința

nr. 671 din 17 martie 2008 emisă de SC V. SA (filele 45 - 47), iar din anul

2007, SC V. SA nu mai deține părți sociale la SC S. SRL, în mod corect s-a

reținut că reparația se va face prin echivalent, în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea

Despăgubirilor la propunerea A.V.A.S.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 611 A din 23 noiembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.