ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1903/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1903/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 172 de la 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1974/54/2009

a fost admisă plângerea formulată de petentul B.C., împotriva rezoluției din 20

mai 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 25/P/2009.

S-a desființat rezoluția

atacat și a fost trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi

penale.

Cheltuielile judiciare au

rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 20 mai 2009 dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 25/P/2009, în baza art.

228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de inspectorul de poliție judiciară C.D. și

subinspectorul de poliție judiciară B.B. pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 192 alin. (1), (2), art. 217 alin. (1), art. 248 alin. (1) și

art. 250 alin. (1) – (3) C. pen.

În esență, s-a susținut că

persoana vătămată a depus la organele de urmărire penală o plângere prin care a

solicitat tragerea la răspundere penală a inspectorului de poliție judiciară C.D.,

subinspectorul de poliție judiciară B.B. și a lucrătorilor jandarmeriei, pentru

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 192, 217, 248 și 250 C. pen.,

susținând că la data de 20 mai 2008, orele 6,00, aceștia au distrus porțile de

la intrarea în curtea locuinței sale, după care au pătruns fără drept și fără

consimțământul său în sarcina acesteia.

Parchetul Militar de pe

lângă Tribunalul Militar Timișoara a dispus prin ordonanța nr. 50/P/2008,

neînceperea urmăririi penale față de lt. D.L.E., plt. maj. H.F., plt. adj. L.I.,

plt. N.D., serg. maj. Ș.D., serg. maj. M.L., plt. maj. N.I., serg. T.C., serg.

T.I. și serg. D.M.V. din cadrul UM 0465/A București (jandarmi), pentru faptele

sesizate de persoana vătămată. De asemenea, a mai dispus declinarea competenței

în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru continuare

cercetării penale față de inspectorul de poliție judiciară C.D. și

subinspectorul de poliție judiciară B.B. pentru infracțiunile sesizate de

persoana vătămată B.C.

Verificând plângerea, actele

premergătoare efectuate în cauză au confirmat că la data de 15 mai 2008 D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă I.C.C.J., a solicitat Tribunalului București

autorizarea efectuării unei percheziții domiciliare la imobilul situat în mun.

Dr. Tr. Severin, autorizație de percheziție ce s-a emis sub nr. 150 din 15 mai

2008, cu termen de valabilitate până la 20 mai 2008, inclusiv.

În baza acestei autorizații,

D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. cu sprijinul

lucrătorilor operativi din cadrul Jandarmeriei Române și ai poliției, printre

care s-a aflat inspectorul C.D. și subinspectorul B.B. s-au deplasat în mun.

Dr. Tr. Severin, iar la data de 2008, orele 6,00 la imobilul din strada A.,

unde au găsit închise porțile de la intrare în curte, motiv pentru care au

somat, prin viu grai, deschiderea porților și, cum proprietarii imobilelor

aflate în curte nu au dat curs somației, pentru aducerea la îndeplinire a

autorizației de percheziție, lucrătorii operativi ai Jandarmeriei române și ai

poliției, printre care s-a aflat inspectorul C.D. și subinspectorul B.B. au

forțat porțile și au pătruns în curte, moment în care au ieșit persoana

vătămată și soția sa, cerându-le explicații cu privire la acțiunile lor.

Cu această ocazie, cei care

au pătruns în curte au informat persoana vătămată B.C. și soția sa cu privire

la scopul acelei acțiuni și anume efectuarea unei percheziții în locuința lui B.E.E.,

fără să exercite acte de violență, amenințare și fără să întrebuințeze expresii

jignitoare împotriva lor. În continuare, persoana vătămată i-a informat că B.E.E.

nu locuiește în acel imobil, motiv pentru care aceștia au plecat.

În raport de acestea, chiar

dacă pe poarta de la intrare era scris numele persoanei vătămate, așa cum

susține acesta, nu s-au putut reține în sarcina inspectorului de poliție C.D. și

subinspectorului B.B. faptele sesizate prin plângere, deoarece pătrunderea în

locuință s-a realizat pe baza autorizației de percheziție, deci nu este

realizată latura obiectivă a infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.

192 alin. (1), (2) C. pen., forțare porților de la intrare prin care s-a produs

distrugerea lor parțială, s-a efectuat pentru realizarea percheziției, deci nu

s-a putut reține în sarcina celor doi lucrători de poliție nici infracțiunea de

distrugere, deoarece pătrunderea în curtea imobilului s-a realizat conform art.

195 alin. (1) C. proc. pen., întrucât persoana vătămată și nici alte persoane

aflate în imobil nu au dat curs somației verbale făcută de lucrătorii operativi

ai jandarmeriei și poliției, astfel că lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii de distrugere – latura subiectivă.

Împotriva acestei rezoluții

a procurorului de caz, de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat

plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, invocând, în esență, aceleași împrejurări pe care s-a sprijinit

plângerea inițială.

Prin rezoluția din 10 iunie

2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, în Dosarul nr. 1141/II/2/2009, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea

petentului, constatând că soluția adoptată de procurorul de caz este legală,

fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate din care rezultă lipsa

temeiului legal pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, sub

aspectul infracțiunii sesizate.

În baza art. 278

1

C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din 20 mai

2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 25/P/2009,

pe motiv că soluția de netrimitere în judecată este o consecință a aplicării

greșite a legii și a aprecierii greșite a unui material probator insuficient

administrat.

Prima instanță a apreciat că

plângerea este fondată și a admis-o în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen., cauza fiind trimisă procurorului în vederea începerii

urmăririi penale, pentru următoarele motive:

Așa cum a rezultat din

înscrisurile administrate la cercetarea penală, adresa M.A.I. – Direcția

Generală Resurse Umane – și din înscrisurile depus la instanță, cercetarea

penală a vizat doar pe subinspectorul de poliție B.B. și nu și pe colegul său,

inspector C.D., în locul ultimului fiind cercetat agentul de poliție C.Ș.D.,

acest polițist nefăcând parte din structura I.G.P. – D.G.C.C.O. – D.C.C.O, așa

cum a rezultat că ar face parte polițiștii reclamați, potrivit procesului-verbal

de percheziție din 20 mai 2008, act întocmit de polițiștii reclamați și aflat –

doar prima filă – la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, curtea de

apel a mai reținut și că, din actele existente la dosar, inclusiv din

procesul-verbal de percheziție menționat, a rezultat faptul că percheziția

domiciliară viza o altă persoană decât pe petent, iar un act care să ateste că

această activitate s-a desfășurat sau nu - posibil din eroare - și în locuința

petentului, nu există depus, deși petentul a depus dovezi care pot conduce la

concluzia că a fost victima unei pătrunderi în domiciliul său a unor

autorități.

Or, toate aceste dovezi nu

au fost verificate, în raport de susținerile petentului, procurorul

mărginindu-se doar la a depune, în copie, doar unele acte administrate de alte

organe judiciare, și acestea doar parțial, așa cum s-a arătat.

În aceste condiții, curtea

de apel a constatat că nu s-a reușit de M.P. stabilirea unei stări de fapt și

nu s-au identificat toți participanții, pentru a se putea face o corectă

încadrare juridică a faptelor și a se stabilii dacă există sau nu vreunul

dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

În acest sens, este necesar

ca procurorul să atașeze în totalitate și în copie dosarul de cercetare penală

al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara nr. 50/P/2008, Dosarul

nr. 18370/3/2008 al Tribunalului București, secția a II-a penală,

procesul-verbal de percheziție domiciliară nr. 187/DIP/2006 din 20 mai 2008, să

identifice polițistul cu grad de inspector din structura I.G.P. – D.G.C.C.O. –

D.C.C.O, să audieze polițiștii reclamați, să identifice martorii asistenți și

să-i audieze cu privire la acuzațiile aduse de petent polițiștilor, să

identifice și să audieze în calitate de martor toate persoanele care au participa

ca agenți ai statului la activitatea de percheziție domiciliară și, dacă este

necesar, să efectueze evaluări ale bunurilor reclamate ca distruse de petent.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe

au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova și intimatul C.D., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele de

recurs.

În recursul declarat

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârea pronunțată pentru

nelegalitate sub mai multe aspecte:

a) Astfel, potrivit art. 309

alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută

care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

În minuta sentinței,

instanța de fond a precizat:”desființează rezoluția atacată și trimite cauza

procurorului în vederea începerii urmăririi penale” pe când dispozitivul

hotărârii atacate are următorul conținut:”admite plângerea formulată de

petentul B.C. împotriva rezoluției din 20 mai 2009 dată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 25/P/2009, desființează rezoluția

și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.”

Între minuta și dispozitivul

hotărârii există o evidentă neconcordanță, întrucât minuta nu vizează o anume

soluție a procurorului în timp ce dispozitivul menționează în mod expres

rezoluția din 20 mai 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

în Dosarul nr. 25/P/2009.

Pe de altă parte, atât în

minută, cât și în dispozitivul hotărârii recurate, magistratul judecător nu se

pronunță asupra rezoluției nr. 1141/II/2/2009 din 10 iunie 2009, prin care

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a respins

ca nefondată plângerea petentului B.C. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale.

Așa fiind, deși prin

sentința pronunțată instanța a desființat rezoluția procurorului de netrimitere

în judecată, nu s-a pronunțat asupra rezoluției procurorului general prin care

a fost menținută soluția respectivă.

b) Instanța de fond a fost

sesizată prin plângerea petentului B.C. în temeiul art. 278

1

și urm.

C. proc. pen., dar a rezolvat-o în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. care

reglementează o cu totul altă problematică juridică, respectiv plata cheltuielilor

judiciare efectuate de către stat.

Este în afara oricărui dubiu

faptul că instanța de judecată a rezolvat pricina în baza unei prevederi legale

care nu are nici măcar tangență cu problema de drept supusă discuției.

c) În dispozitivul

sentinței, instanța de fond a menționat „desființează rezoluția atacată și

trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale” fără ca în

cuprinsul întregii hotărâri să arate infracțiunile pentru care se impune a fi

începută urmărirea penală.

Procedând în acest mod,

prima instanță a nesocotit prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen. conform cărora judecătorul, atunci când admite plângerea,

desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în

vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, este obligat să indice

faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate.

În lipsa precizărilor

necesare referitoare la infracțiunile pentru car organul de urmărire penală

este obligat să înceapă urmărirea penală ar trebui acceptat că această măsură

procesul penal trebuie dispusă și pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C.

pen., reclamată de către petent pe lângă toate celelalte infracțiuni. Cum

infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. are obiect

juridic general și special, despre care în cauza dedusă judecății nici măcar nu

se poate pune problema vătămării, omisiunea instanței de a preciza pentru care

infracțiuni trebuie începută urmărirea penală reprezintă un element evident de

nelegalitate.

De asemenea, procurorul a

criticat sentința pronunțată de instanța de judecată și pentru netemeinicie,

întrucât lucrătorii operativi, indiferent de grade și funcții, care au efectua

percheziția domiciliară au acționat în limite legale.

Tribunalul București a emis

autorizație de percheziție nr. 150 din 15 mai 2008 la imobilul din Drobeta

Turnu-Severin, str. A. (fila 52 din Dosarul nr. 50/P/2008 al Parchetului

Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara).

Percheziția domiciliară din

ziua de 20 mai 2008 a fost efectuată în condițiile legii, dovadă în acest sens

fiind faptul că, atât persoanele percheziționate, cât și martorii asistenți au

semnat procesul-verbal fără obiecțiuni (a se vedea procesul-verbal, aflat la

filele 37-40 din Dosarul penal nr. 50/P/2008 al Parchetului Militar de pe lângă

Tribunalul Militar Timișoara).

Având în vedere toate

motivele expuse, în conformitate cu prevederile art. 278 alin. (10) C. proc.

pen. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în principal,

respingerea pe fond a plângerii formulate, iar în subsidiar, trimiterea

dosarului la Curtea de Apel Craiova pentru rejudecare, în vederea înlăturării

aspectelor de nelegalitate invocate.

La termenul de astăzi, în

recurs reprezentantul M.P. a solicitat instanței să fie întrebat intimatul C.D.

dacă a fost citat la prima instanță, deoarece procedura de citare s-a efectuat

față de o altă persoană decât cea împotriva căreia s-a formulat plângerea

penală.

Recurentul intimat C.D. a

precizat că se numește C.M.D. și nu a fost citat în cauză până în prezent și

nici nu a declarat recurs.

Prezentându-i-se declarația

de recurs existentă la fila 6 din dosar, a precizat că aceasta nu îi aparține,

deoarece prima dată a aflat de existența dosarului când a fost citat la Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Reprezentantul M.P. a

învederat că nu susține critica din motivele scrise referitoare la faptul că

instanța nu s-a pronunțat cu privire la rezoluția procurorului ierarhic,

întrucât aceasta nu face obiectul

controlului judiciar, ci

numai rezoluția dată în Dosarul nr. 25/P/2009 prin care s-a dispus soluția de

neîncepere a urmăririi penale, menținând celelalte motive.

De asemenea, reprezentantul

parchetului a menționat că adaugă la motivele scrise și temeiul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., deoarece la prima

instanță soluționarea cauzei a avut loc fără citarea legală a intimatului C.D.,

prezent astăzi în fața instanței de recurs. Prima instanță a admis plângerea

petiționarului B.C., apreciind că procurorul a cercetat o altă persoană decât

cea prezentă la percheziție, însă cercetarea a privit pe intimatul prezent la

acest termen, iar nu pe C.Ș.D., agent de poliție la Botoșani.

În raport cu această eroare,

existentă la prima instanță, se impune admiterea recursului și casarea sentinței

cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

Totodată, a solicitat să se

ia act că instanța nu este investită cu un recurs al intimatului C.D.

Pozițiile intimaților C.M.D.

și B.B., concluziile apărătorului intimatului petiționar B.C., precum și poziția,

în replică a intimatului C.M.D. și cuvântul în replică al reprezentantului M.P.

au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței pronunțată

de prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art.

385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele

invocate, așa cum au fost precizat și completate oral de către reprezentantul M.P.,

prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C.

proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată recursul parchetului ca fiind fondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul a prevăzut în

conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen. că

„Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de

sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a

făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu

împiedică soluționarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut

necesară prezența persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea

acesteia.”

Dispozițiile speciale de

citare a părților din procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

se completează cu prevederile generale în materia citării statuate în art. 175-181

din același cod, precum și cu cele din art. 291 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

referitoare la citarea părților la judecată.

În conținutul acestor din

urmă dispoziții se prevede că „Judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt

legal citate și procedura este îndeplinită. Neprezentarea părților citate nu

împiedică judecarea cauzei. Când instanța consideră că este necesară prezența

uneia dintre părțile lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia,

amânând în acest scop judecata.”

Din analiza cauzei rezultă

că la Dosarul nr. 1974/54/2009 al Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, în încheierea de ședință de la termenul din 4 septembrie

2009, aflată la fila 24, prima instanță a amânat judecata cauzei, întrucât nu

au fost citați intimații C.Ș.D. și B.C.B., considerând întemeiată cererea

formulată de petent pentru a-și angaja apărător și luând în considerare

Hotărârea Adunării Generala a Magistraților Curții de Apel din data de 31 august

2009, iar în citativul încheierii se menționează citarea intimatului C.Ș.D. –

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani.

La dosarul primei instanțe,

la fila 25 se află depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin

Registratura Curții de Apel Craiova sub nr. 31724 la 21 septembrie 2009, o

cerere trimisă prin fax de către C.Ș.D., agent de poliție în cadrul I.J.P.F.

Botoșani, cu cartea de identitate indicată prin care a solicitat să i se

comunice în copie la numărul de fax menționat plângerea împotriva rezoluției

sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, formulată de către

petentul B.C., întrucât nu are cunoștință de existența vreunei plângeri penale

împotriva sa, care să fi fost finalizată cu soluția de netrimitere în judecată.

De asemenea, la același

dosar al curții de apel, la filele 37-38 au fost depuse două adrese cu din 26

octombrie 2009 emisă de M.A.I., Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Botoșani și adresa din 4 noiembrie 2009 emisă de Ministerul Administrației și

Internelor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, Sectorul

Poliției de Frontieră.

În prima adresă se atestă că

domnul C.C.Ș.D. este angajatul unității pe perioadă nedeterminată de la data de

01 decembrie 2005 cu gradul profesional de agent de poliție, iar în a doua

adresă se menționează că numitul C.C.Ș.D. este lucrător în cadrul I.J.P.F.

Botoșani, S.P.F. Romanești, având funcția de agent de poliție și în data de 21

mai 2008 între orele 08,00-20,00, acesta a fost planificat în serviciul de zi,

conform planificării turelor de serviciu, nr. S/652056 din 25 aprilie 2008 și a

Dispoziției Zilnice a Șefului S.P.F. Romanești nr. 97 din 20 mai 2009,

executând misiuni specifice, în zona de responsabilitate a S.P.F. Romanești, că

de la data angajării și până în prezent, agentul nu a făcut și nici nu face

parte din cadrul „Poliției Judiciare”.

Ulterior la termenele de

judecată de la 2 octombrie 2009, 6 noiembrie 2009, a fost citat intimatul C.Ș.D.,

numai cu prenumele de C.D., la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, potrivit citativelor încheierilor

de ședință de la cele două termene menționate, acesta lipsind, fiind

reprezentat de apărător ales, așa cum rezultă din încheierile de ședință,

aflate la filele 32 și 39 dosarul curții de apel.

La termenul de judecată din 4

decembrie 2009, când a și fost judecată cauza, la apelul nominal făcut în

ședință publică a lipsit din nou intimatul C.D., așa cum rezultă din partea

introductivă a sentinței pronunțate (fila 43 dosarul curții de apel).

De asemenea, la același

dosar al primei instanțe, pentru termenul de la 4 decembrie 2010, la fila 41,

se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare privind pe intimatul C.D. insp.

jud. al Pol. de Frontieră Botoșani, care atestă îndeplinirea procedurii de

citare prin afișare.

Totodată, prin rezoluția din

20 mai 2009 în Dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul

de poliție judiciară C.D. și subinspectorul de poliție judiciară B.B. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (1), (2), art. 217 alin. (1), art. 248

alin. (1) și art. 250 alin. (1) – (3) C. pen. (filele 2-4 în vol. I al dosarului

parchetului menționat).

Din examinarea plângerii

petiționarului B.C. și adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

aflată la filele 16-17 în Dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, rezultă că aceasta a fost formulată împotriva

inspectorului C.D. și subinspectorului B.B. din cadrul I.C.P.R. – D.G.C.C.O.,

D.C.C.O, precum și lucrătorilor jandarmeriei pentru comiterea infracțiunilor de

abuz în serviciu, purtare abuzivă, violare de domiciliu și distrugere, fapte prevăzute

de art. 248 C. pen., art. 250 C. pen., art. 217 C. pen. și arat. 192 C. pen.

În adresa din 20 mai 2009

emisă de M.A.I., aflată la fila 43 în vol. I al dosarului parchetului mai sus

menționat, cu privire la verificările efectuate, fiind identificați doi

polițiști, din care agent (nu inspector) de poliție C.Ș.D. (nu C.D.), fiul lui

C. și A., este încadrat al instituției și își desfășoară activitatea în cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani din Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră Române, iar agentul nu face parte din organele

de cercetare ale poliției judiciare.

De asemenea, din

procesul-verbal din data de 20 mai 2008, aflat la fila 8 în vol. II al dosarului

parchetului menționat (fiind de fapt Dosarul nr. 50/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Militar Timișoara, Structura Craiova) rezultă numele celor

care au fost delegați de procuror pentru efectuarea unei percheziții în baza

autorizației indicate și anume insp. C.D. și subinspector B.B. din cadrul I.C.P.R.

- D.G.C.C.O. – D.C.C.O.

La termenul de judecată de

astăzi, în recurs la solicitarea reprezentantului M.P. de a fi întrebat

intimatul C.D., prezent personal, dacă a fost citat la prima instanță, deoarece

procedura de citare s-a efectuat față de o altă persoană decât cea împotriva

căreia s-a formulat plângerea penală, recurentul intimat C.D. a precizat că se

numește C.M.D. și nu a fost citat în cauză până în prezent și nici nu a

declarat recurs.

Prezentându-i-se declarația

de recurs existentă la fila 6 din dosar, a precizat că aceasta nu îi aparține,

deoarece prima dată a aflat de existența dosarului când a fost citat la Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, în raport cu

cele mai sus menționate constată că prima instanță a judecat cauza fără citarea

legală a uneia din persoanele față de care s-a dispus o soluție de netrimitere

în judecată (a unui intimat) și anume a inspectorului de poliție judiciară C.D.,

menționat cu acest grad în dispozitivul rezoluției dată de procuror la data de

20 mai 2009 în Dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, neefectuând diligențele necesare în a verifica identitatea acestuia,

în condițiile în care în dosarul parchetului, așa cum s-a arătat existau date

cu privire la gradul și locul de muncă al persoanei menționate.

Mai mult, prima instanță a

dispus citarea unei alte persoane față de care nu s-a formulat plângere de

către petiționar și anume a numitului C.Ș.D., la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, în calitate de intimat, în

condițiile în care acesta a menționat expres în cererea formulată și trimisă

prin fax, existentă la dosarul cauzei că nu cunoaște de existența vreunei

plângeri formulate împotriva sa de către petiționar, de adresele depuse la

dosar de la M.A.I., Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani.

Înalta Curte consideră că la

data de 4 decembrie 2009, cauza a fost judecată, cu lipsă de procedură față de

intimatul C.D., citat cu gradul de inspector la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, întrucât ambele condiții cumulative

impuse de dispozițiile generale în materia citării prevăzute de art. 291 alin. (1)

C. proc. pen., respectiv legala citare și îndeplinirea procedurii cu partea

respectivă nu au fost respectate.

Astfel, prima instanță a

citat nelegal intimatul inspector C.D. la un alt loc de muncă, respectiv la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, preluând datele referitoare la

agentul de poliție C.Ș.D. privind gradul și locul de muncă al acestuia din

urmă, iar procedura de citare nu a fost îndeplinită corect, ca urmare a

realizării prin afișare, în condițiile în care nu a fost primită de o persoană

de la locul de muncă, potrivit art. 177 alin. (1) C. proc. pen.

Prima instanță ar fi trebuit

a dispune citarea intimatului inspector poliție judiciară C.D. la I.G.P. –

D.G.C.C.O – D.C.C.O, grad și loc de muncă, ambele indicate în procesul-verbal

de percheziție de la 20 mai 2008 și în raport cu procesul-verbal de îndeplinire

a procedurii urma să aprecieze și să dispună în condițiile prevăzute de normele

speciale ce se completează cu normele generale în materia citării la care s-a

făcut referire.

Înalta Curte constată că și

față de precizările intimatului C.D., făcute în fața instanței de recurs, în

sensul că se numește C.M.D., că nu a fost citat în cauză până în prezent și

nici nu a declarat recurs, iar la prezentarea declarației de recurs existentă

la fila 6 din dosar, a învederat că aceasta nu îi aparține, deoarece prima dată

a aflat de existența dosarului când a fost citat la Înalta Curte de Casație și

Justiție, judecarea cauzei de către prima instanță a fost făcută cu lipsă de

procedură, ceea ce a atras imposibilitatea acestuia de a-și face apărarea, în

sensul larg al acesteia, atât cu privire la fondul cauzei, cât și exercitarea

căii ordinare de atac a recursului.

Așadar, Înalta Curte

consideră critica referitoare la neregularitatea citării intimatului C.M.D., ca

inspector al poliției judiciare la I.G.P. – D.G.C.C.O – D.C.C.O la data

judecării cauzei, invocată de reprezentantul Ministerului Public în recursul

procurorului, ca fiind fondată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 21 C. proc. pen., în condițiile art. 386

6

alin.

(3) din același cod, având drept consecință rejudecarea cauzei de către prima

instanță.

Înalta Curte consideră că

motivul de recurs privind lipsa de procedură arătată este preeminent, în

raport, cu celelalte motive invocate în scris de către procuror în recursul

declarat, evidențiate în mod concret în considerentele prezentei decizii și așa

cum au fost precizate oral de către reprezentantul M.P. în recurs, în sensul că

nu susține critica din motivele scrise referitoare la faptul că instanța nu s-a

pronunțat cu privire la rezoluția procurorului ierarhic, întrucât aceasta nu

face obiectul controlului judiciar, ci numai rezoluția dată în Dosarul nr. 25/P/2009

prin care s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, menținând

celelalte motive, care vizează critici privind fondul cauzei, ce urmează, însă

a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei, de către prima instanță.

De asemenea, Înalta Curte,

față de precizările orale ale intimatului C.D., după prezentarea declarației de

recurs existentă la fila 6 din dosar, în sensul că aceasta nu îi aparține,

deoarece prima dată a aflat de existența dosarului când a fost citat la Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că intimatul C.D. nu a declara recurs.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva sentinței penale nr. 172 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va casa sentința penală

atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Curtea de

Apel Craiova, care va dispune citarea părților cu respectarea prevederilor

legale speciale ce se completează cu cele generale în materia citării, urmând a

avea în vedere și celelalte critici formulate în scris, așa cum au fost precizate

oral, în recursul declarat de procuror, potrivit celor arătate în

considerentele prezentei decizii.

Se va constata că intimatul

C.D. nu a declarat recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței penale nr. 172

din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Casează sentința penală

atacată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel Craiova.

Constată că intimatul C.D. nu

a declarat recurs.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 13 mai 2010.