ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3576/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3576/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 martie 2002 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reclamanții P.A.M. și I.D.C. au solicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin să adopte actul de restituire a imobilului construcții și teren, precum și a casei de locuit cu teren aferent de la aceeași adresă cu fabrica de bomboane ce a aparținut familiei lor, G. După declinarea competenței de către judecătorie, Tribunalul Mehedinți a pronunțat sentința civilă nr. 707 din 4 octombrie 2002 prin care a respins acțiunea formulată, cu motivarea că notificarea adresată primăriei a fost înaintată către APAPS, competentă față de împrejurarea că deținătorul bunurilor pretinse, S.C.
C. S.A., a fost privatizată. Apelul declarat de reclamanți a fost respins prin decizia civilă nr. 101 din 9 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. A reținut instanța de apel sub un prim aspect că în mod corect cauza a fost soluționată în primă instanță de tribunal. Pe fond, s-a considerat corectă soluția adoptată de intimată, de trimitere către APAPS, implicată în procesul de privatizare a unității deținătoare S.C. C. SA. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs reclamanții. Aceștia au invocat mai întâi incidența dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și au susținut că în primă instanță competența de soluționare a cauzei revenea Judecătoriei Drobeta Tr.Severin.
Prin invocarea art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. s-a reproșat instanței de apel lipsa rolului activ și neobservarea încălcării art. 25 din Legea nr. 10/2001 de către intimată. Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Astfel cum corect a decis și instanța de apel, competența de soluționare a contestațiilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 aparține secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare, astfel cum prevede expres art. 24 alin. (8) din acest act normativ. Ca atare, primul motiv de recurs este nefondat. Nici celelalte motive invocate nu sunt întemeiate. Astfel cum a rezultat din rezumatul actelor dosarului, reclamanții au notificat Primăria Drobeta Turnu Severin privind restituirea unui imobil deținut de S.C.
C. S.A., societate privatizată. De aceea, corect intimata a trimis notificarea către A.P.A.P.S. Lipsa rolului activ al instanței, reproșată prin recurs, nu este întemeiată, față de procedura specială a Legii nr. 10/2001, respectată în speță atât de intimată, cât și de instanțe. Pentru aceste considerente, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.A.M. și I.D.C. împotriva deciziei nr. 101 din 9 mai 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.